14,807 matches
-
un moment dat, se trăgea și din dreapta noastră... „Aiștea-s cei din patrulă” - a șoptit Undiță. „Salt Înainte!” - am ordonat eu În clipa următoare. La al treilea salt, am simțit o lovitură ca de piatră În piciorul stâng, mai jos de genunchi... Ceilalți au continuat să facă salturi scurte. Eu nu mai puteam să mă mișc. Am dus mâna spre locul lovit... N-am apucat să mi dau seama despre ce era vorba, fiindcă ,un trăsnet ca de dincolo de lume, pornit din
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
m-a lăsat jos decât atunci când a crezut că nu mai e nici un pericol... ― De ce nu l-ai ajutat să pășească, fiindcă putea folosi celălalt picior, tu doar ajutându l? - a Întrebat din nou Nicu. ― Numai dacă eu mergem În genunchi, că altfel cum să ajungă el cu mâna după gâtul meu? El Îi din cii cari n-o avut ploaie la vremi, ca sî creascî - a răspuns tata Toader râzând. ― Și, după ce a răsuflat de două ori, m-a aburcat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În mâini. ― Harașo. Nu, paidiom! - l-am auzit pe unul, care părea a fi șeful. Și a luat-o Înainte. Am pornit În urma lui, mânați de cei cu automatele. Eram vreo treizeci de prizonieri. Și, mergi, băiete, prin omătul până la genunchi! După o jumătate de zi, am ajuns la niște barăci. Se vedea că erau proaspăt făcute pentru „tăietorii de pădure”. Din hogeaguri ieșeau vălătuci de fum. „Asta-i bine, Costache. Înseamnă că suntem așteptați” - mi-am zis eu. Cât ai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
s-audă de așa ceva. Cu o mână strânse mașinal paharul bine umplut, dar nu se grăbi să-l ducă la gură. Ba nici să nu se gândească el, cuscre!... Poate doar dacă o veni să se târască înaintea mea în genunchi și să mă roage să-l iert!... "Tată, pupa-ți-aș tălpile, iartă-mă, c-am greșit!" Că eu pe Siminică l-am avut la suflet, dar acum gata, mi l-am scos, s-a isprăvit!!... Bine, bine, Grigore, fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Picior de Lemn. Omul avea, însă, darul de a fi atât de bun de gură, încât și cele mai jalnice și dubioase pățanii deveneau, spuse de el, istorii bune de evocat, pe care Virgil le asculta plesnindu-și palmele pe genunchi și hohotind de se cutremurau pereții. Dar când Virgil încerca să-i povestească la rându-i cele auzite de la cojocar, Stelian îl asculta un minut-două în tăcere, după care îl întrerupea pentru a-i spune scurt și cuprinzător că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o glumă și, după cursuri, Victor o găsi într-adevăr pe Felicia așteptându-l în locul stabilit. Primul imbold pe care îl încercă, reîntâlnind-o pe fată după atâta vreme în care nu se văzuseră deloc, fu să-i cadă în genunchi și să-i ceară iertare, asumându-și toata vina pentru cele întâmplate. Să își facă mea culpa acolo, în văzul tuturor, precum un erou dostoievskian, să-și ușureze sufletul împovărat de o vină reală sau închipuită, dar se mulțumi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vârstă ? Lasă-te în voia începutului... Sentimentul meu nu are vârstă și vreau să sădesc și în tine inocența lui. Dragoș și-a lepădat cojocul devenit insuportabil în căldura care îl devorează. Iată-l alunecat de pe jilțul confortabil, îngenunchiat, îmbrățișând genunchii Dorei. "Lasă-te în voia efemerei clipe a începutului !" Oare Dragoș a rostit acest îndemn sau este șoapta subconștientului ei care poate intuia și dorea această clipă unică ? Nu mai are nicio importanță. Degetele lungi și delicate mângâie deja pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
doamnei Ana era minunat. Minunate erau mai ales clipele, când odată cina terminată, doamna se așeza la instrumentul acela mare și negru, pe care la început îl privise cu neîncredere, iar el rămânea țintuit pe scaun, cu Dragoș așezat pe genunchi. Nu știe nici azi de unde venea vraja acelor clipe. Nu știa nimic despre muzică, iar azi este la fel de neștiutor ca și atunci. I se părea că, deși țintuit pe scaun, devenea un fluture ușor care își lua zborul de pe degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vocea Teodorei care, în sfârșit, rupe tăcerea : Ai ochii lui, ai lui Simion, aceiași pe care îi moștenise și Mino-dora. "Minodora ! Minodora ! Minodora ! Deci tu, sora mea, tu ai existat, nu ești doar o fantomă care mi-a bântuit halucinațiile !" Genunchii Dorei tremură, se împiedică de buturuga pe care abia o ghicise lângă ea. "Bradul, aici trebuia să fi fost bradul, așa cum se vedea în fotografie. Deci acum bradul nu mai este. Și aici, ca și la noi". "Bradul nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
când în când doar mârâituri de câine. Mă durea totul : șalele, ochii, un șold și mai ales umărul de care mă strânsese militarul. Am încercat de câteva ori să mă ridic în picioare și nu am reușit. Minodora era în genunchi, aplecată asupra mea și nu contenea să-mi spună cuvinte drăgăstoase care m-au ajutat să mă liniștesc și să ațipesc. M-am trezit din nou pe când eram târâtă pe o scară abruptă din piatră care părea să sfâșie carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de bănuit în plasa înțesată cu boccele, bătrânul Artenie a scos în prima zi ceea ce fusese un colac mare din pâine albă, din care rămăsese doar vreo treime. S-a închinat, a scos de la brâu un cuțit, și-a acoperit genunchii cu o batistă mare de culoare îndoielnică, a pus bucata de pâine pe ea și a împărțit-o în nouă bucăți de grosimea a vreo două degete și patru bucăți aproape duble. Ca farmacistă în devenire nu puteam decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sat cu mujicul. Starea lui Axel era într-adevăr îngrijorătoare. Când am ajuns la capul lui, nu era conștient. Aiura, fruntea îi dogorea iar respirația îi era șuierătore. Când m-am uitat la vechile răni, m-am înfiorat. Picioarele, de la genunchi în jos, erau ca o carne vie acoperită de bășici mari, pline cu un lichid gălbui. M-am gândit că dacă plantele nu îi vor face bine, în nici un caz nici mai rău nu îi puteau face. Am rostit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ca să-i scap de duhoarea care le-a adus porecla de mârlani parfumați. Nici prin gând nu le trece că bazonarea pantalonilor nu-i o peticire a rupturilor, ci un metod de îmbunătățire a trăiniciei stofelor la fese și la genunchi. Dar și la ciubote noi, noi ne batem pingele peste pingele și plachiuri oțelite pentru a le spori grosimea și durata de folosire... Dar ce știu ei?... că doar la gurgui nu poți aplica plachiuri și nici la berneveci bazoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
odioasă a fost pedepsită cu deportarea la o mină de diamante dincolo de Cercul Polar, unde condamnatul a murit înghețat într-o baracă improvizată alături de alți zece mazili diversioniști. Situația începuse să devină din ce în ce mai serioasă. Lui Emil i s-au muiat genunchii. Falsul în declarații se contura tot mai vizibil, deși tânărul, aproape absolvent, era convins că nu a omis și nici nu a falsificat nimic-nimic în declarațiile și formularele ce le-a completat în fiecare an de studii; ba, uneori, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
onoarea, cinstea, preocuparea pentru lucrul bine făcut și dragostea de țară plus ceva patimă a paharului. Dar ce îs ba-zoa-ne-le? a citit tovarășu' din acea scrisoare cu grafie indescifrabilă și semnată, pare-se, Nera. Niște bucăți de stofă aplicate la genunchi și la fesele pantalonilor pentru a le spori rezistența și căldura pe timp de iarnă. Vedeți, tovarășe Ilie, că-i anonimă! i-a atras atenția o colaboratoare de alături, schițând un zâmbet abia perceptibil. Da! O voi extrage de la dosarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
la chemarea mea Sfinte Duh, ni te arată! Să nu care cumva să ne facem noi de toată minunea. Pregătită cum se cuvine, numeroasa asistență prezentă la ceremonie, practic întregul sat, a așteptat cu sufletul la gură și așezată în genunchi, pe parcursul a trei-patru ore, marea revelație. Că doar nu-i un lucru de ici, de colo să-l vezi pe Sfântul Duh în chip de porumbel cum coboară peste întreaga obște binecredincioasă pentru a o izbăvi de lucrări răuvoitoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
nu mă deranja... Iar tu, Iosefină, descurcă-te de una singură cu gospodăria, cu școala celor doi, cu masa, casa, coaforul, cumpărăturile și cu piața. Că toate vecinele mă știu numai cărând sacoșe de mi s-au lungit mâinile până la genunchi... Da, măi copii! Ați trecut binișor de majorat... așa că vă pot spune orice gândesc. Am hotărât definitiv să mă despart de tatăl vostru și să vă înștiințez că am avut un mariaj nefericit! Așa-i! Mama! Dar nu ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
abia după aceea se adaugă tulpini tocate de soreancă și ogrinji, iar paiele se bagă abia la sfârșit. Și toată trebușoara asta o face numai omul cu femeia lui, care joacă în amestecul de bălegar, suflecați până mai sus de genunchi, ca tinerii la hora satului. Că animalele, de le pui la frământat, amețesc de duhoare și cad în bot, și nu le mai ridici nici cu escavatorul; în timp ce oamenii rezistă, că omu-i mai tare decât boul și mai răbdător. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
a doua oară în viața ei. Îl găsea mult schimbat, slăbit și dărâmat fizic și psihic, ca un ins ce-și așteaptă sfârșitul imanent... O umbră palidă a celui de altădată. Apoi l-au așezat în poziția pe spate cu genunchii îndoiți și împreună l-au consultat la zona infectată. Doamna doctor, cu ajutorul unei pensete, i-a extras pacientului, din partea terminală a rectului, o sămânță de strugure, bine înfiptă în țesut, și i-a pus-o în palmă doctorului Traian. Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
e scorpion! Ce dihanie o mai fi și asta? Neîndoielnic, una mai grozavă și decât leul. Olimbiada o tratează ca pe o regină. Reușesc să-mi fac rost de câmp vizual. O ia pe gazdă de mână, se așază în genunchi, se apleacă mai mult, alege o piatră, o ridică spre ochii Ninetei și zice triumfătoare: "Ochi de tigru! Vindecă de toate, menține în formă, face minuni la pat, e miraculoasă. Pentru gazdă, gratis și cu dragoste!"... Nineta e emoționată. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a rămas este atât de uimitor, încât nu vei uita niciodată mirarea ce ai simțit când ai văzut ce a fost înainte. Ți s-a întipărit în suflet și te plutește pe o clipă, sus de tot. Să cazi în genunchi. Când se sculă, atât de înfrigurată în pătură, era dimineață rece, ca de gheață. Se îmbrăcă în timp ce în fond se auzeau urletele descreierate ale vecinilor de sus. Nu, nu erau neînțeleși de nimeni, ci doar oameni bătuți în cap. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Următorul lucru pe care și-1 aminti era căldura. De el se apropiară oameni. Doi. Blânzi. Era la răcoare, la umbra unui copac. Simțea rouă rece. Fata era suplă, cu pielea albă, părul blond revărsat des în bucle mari până la genunchi. O Evă. El era mai înalt, bine făcut, cu părul negru și o virilitate remarcabilă. El era Adam. Iar el, îmbrăcat, nu nud ca ei, era Șarpele. Eu sunt Atlant, spuse el. Iar eu Eda, spuse ea. Eu, murmură, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
tot timpul, cu o penetrare delicată (în acel moment el privindu-mă în ochi și insuflându-mi siguranță, ochii mei lăcrimând și oferind o interacțiune și mai intimă, mai exteriorizată, pe rând amândoi eram la verticală, eu cu spatele la canapea, în genunchi, apropierea deveni maximă, eu apăsându-mi unghiile în carnea lui, încet și emotiv, reținut totuși. Iubirea era evidentă, și, după ce plăcerea culmină cu o senzație pură, dar erotică, indecent de sexuală, parcă și el fu mai afectuos cu mine. Rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
violent, însă el mă lipi strâns de trupul lui. Nu-mi făcea nici un rău, pur și simplu mă imobilizase. Și acum ce să-ți fac pentru seara asta? Pentru chestia asta Tremuram, mă topeam, aș fi vrut să cad în genunchi, iar el simți, căci mă susținu. Ce să-mi faci? Infidelule. A! În plus de faptul că mă bagi în sperieți plecând așa, mă mai și jignești, fără temei, țipă el nemulțumit. Ipocritule! încercai fără succes să plec și aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
multă finețe, fragilitate, pe când la voi este, nu știu cum să spun, un fel de duritate plăcută, îl strânge de obraji cu drag. Te doare? Miroși atât de frumos! Cu ce loțiune ți-ai dat? —Curioaso, stai puțin aici, o așeză pe genunchii lui și povestește-mi ce-ai visat azi-noapte. —Nu-mi aduc aminte, sau poate nici n-am visat nimic fiindcă am dormit buștean. Mă duc să mă spăl pentru că mă simt prost să fiu așa lângă un băiat ca tine
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]