14,967 matches
-
rânitului. Se auzi un cutremurător trosnet de oase, iar uriașul scoase un nou urlet sfâșietor, apoi căzu iarăși în inconștiență. Tapú Tetuanúi era absolut convins că de-acum nu-l mai poate urmări, așa că aruncă ghioaga și, inca tremurând, porni grăbit înapoi spre casă. Găsi cu greu un drum prin fundul râpei, luminându-l cu noi torțe, pe care și le făcea pe masura ce se consumau cele vechi. Odată ajuns pe nisipul plajei, credea că-și recăpătase stăpânirea de sine, însă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puțin, de propria lui teorie. Nu atacă la duș, încheie. Atacă la întoarcere. Dar o asemenea călătorie trebuie să dureze luni întregi... observa Hiro Tavaeárii. Poate chiar ani. Fără îndoială este vorba despre un popor de pirați, care nu se grăbesc niciodată. Asta ar încurcă foarte mult lucrurile, remarcă Roonuí-Roonuí, pe al carui chip se putea citi îngrijorarea. Am auzit că în Al Cincilea Cerc, înspre nord-vest, există mii de insule. Ce șanse avem să găsim una între atâtea? — Dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Câteva minute mai tarziu, cănd Hinói Tefaatáu, tremurând tot, se ridică, ținând în mână pielea sângerânda a nenorocitului, între lemne nu mai rămăsese decât un cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în acest fel capăt suferințelor. Provele gemene ale catamaranului despicară în sfârșit valurile, legănându-se apoi ușor pe apele liniștite ale golfului lui Farepíti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cât și mintea, iar răspunsurile lui, tot mai ezitante, începeau să-și piardă credibilitatea. Timpul petrecut pe navă, unde nu putea să-și facă plimbările zilnice, în care parcurgea cu pas nesigur întregul perimetru al insulei, părea să-i fi grăbit decăderea, transformându-l dintr-un ajutor de mare preț într-o adevărată povară. Faptul că în cursul nopții pătrunseserăîn fatidicul Al Cincilea Cerc îl făcea de-a dreptul inutil, el neputând da nici un sfat cu privire la Harță de Stele, dat fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din umeri. Nici macar eu, care sunt singurul supraviețuitor al acelei nefericite călătorii, nu pot explica de ce, dar de un lucru trebuie să fiți siguri, si anume ca nu mint deloc. — Dar nimeni n-a vrut să spună că minți, se grăbi să răspundă scufundatorul. Sunt convins că tot ce ne-ai povestit este adevărat, însă nu reușesc să mă obișnuiesc cu gândul... Continuă, te rog! —Bine, răspunse. Această descoperire a fost o lovitură grea pentru noi și câțiva oameni s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul sub un kilometru, dominat de o imensă laguna centrală, dar, până la urmă, era un loc în care puteau să facă reparații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
tot mai puternic, ca și cum ar fi urmat să treacă însuși pragul infernului, nu să pună piciorul pe țărmul unei insule. Doi dintre străini intraseră și ei în apă ca să preia pluta, si de îndată ce o lașară în mâinile lor, aceștia se grăbiră să o împingă la țărm, unde însoțitorii lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos, bând cu o asemenea nerăbdare, încât era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu care încercau să povestească ce văzuseră. —Ei sunt, fără-ndoială! exclamară grăbiți. Aceleași tatuaje, aceleași capete rase, cu două mese laterale, și același tip de ghioage... Ce oameni oribili! — Și Anuanúa? întreba Miti Matái. N-am văzut-o, se grăbi să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai avut dreptate. Am fost mai rapizi. —Ești sigur? —Cel puțin pe insula nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
găsi un aliat mai eficace și mai nimicitor. Cu puțin înainte de răsărit, vântul începu să scadă în intensitate, până când, la ivirea zorilor, încetase aproape complet, însă când Roonuí-Roonuí le făcu semn oamenilor să se pregătească de luptă, Miti Matái se grăbi să-l tempereze, explicându-i că nu era decât ochiul unui uragan care avea să revină foarte curând, cu aceeași forță sau chiar mai furios, dar, de această dată, fără nici un semn prevestitor. Într-adevăr, așa se întâmplă, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cruntă. Niciodată distrugerea și moartea n-au pus stăpânire cu atâta hotărâre pe o întreagă insula. Cand Miti Matái întâlni privirile acelor femei și ale acelor copii, păru să se rușineze, pentru prima oara în viața lui, de el însuși, grăbindu-se să-i anunțe pe membrii echipajului că aceluia care va mai face rău vreunuia dintre acei nenorociți nu i se va mai permite să pună din nou piciorul pe vas. — O să vă las aici să-i înfruntați pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aceste lucruri, căci a doua zi dimineață burtosul Oripo fu descoperit între niște tufișuri, cu gâtul tăiat de la o ureche la cealaltă și, ceva mai tarziu, unul din cei patru războinici din insula vulcanică fu înjunghiat pe la spate. Roonuí-Roonuí se grăbi să convoace o adunare generală, care avu loc pe plajă, chiar în fața clădirii Marae, unde erau strânși prizonierii. —E clar că au mai rămas câțiva Te-Onó liberi prin insula, semnala. Și ne pot vâna unul câte unul. Ce facem? —Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încercau să le calmeze pe fețele cuprinse de panică. Catamaranele se apropiau tot mai mult. Miti Matái se hotărî până la urmă să dea ordine scurte și precise, care, la început, îi luară pe oameni prin surprindere. Cu toate acestea, se grăbiră să le execute, fără să pună întrebări inutile. Soarele începuse deja să se ascundă în spatele unui nor roșiatic... Te-Onó se aflau atât de aproape, că puteau deja să le distingă oribilele tatuaje. Marara se întoarse cu provele spre inamici, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o idee, pentru că încă nu le-a digerat, ceea ce înseamnă că a trecut mai puțin de o oră de când le-a mâncat. — Iar douăzeci de mile reprezintă distanță pe care o parcurge un pescăruș într-o oră, daca nu se grăbește foarte tare... încheie cârmaciul, care asistase și el la lecție. O milă în plus sau în minus. —Și de unde știa că suntem aici? întreba Chimé din Farepíti. Ne-a văzut de la înălțime, răspunse Miti Matái, care apoi adaugă gânditor: Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ascunde o navă atât de mare. Și cum vrei s-o ascunzi? — Demontându-o, punctă Miti Matái. Ei caută un catamaran mare, însă noi o s-ascundem o carena într-o parte și una în altă parte. Se puseră pe treabă, grăbindu-se mai mult ca niciodată. Traseră catamaranul pe plajă insuliței, unde dulgherul și ajutoarele lui separară cele două carene de puntea comună care le unea. Între timp, ceilalți oameni săpaseră două tranșee mari, lațe de patru metri și adânci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai lungă pe care și-o aminteau majoritatea dintre ei. Cand mai rămăseseră două ore până la răsărit, una dintre santinele îi deștepta, șoptindu-le: Au sosit! Miti Matái îi făcu un semn aproape imperceptibil lui Chimé din Farepíti, care se grăbi să o lege pe Anuanúa la mâini și la gură, ca să nu-i poată pune în gardă pe cei care se apropiau, si, cum animalele domestice fuseseră deja mâncate, iar bărbații și femeile de pe Marara aveau ordine foarte stricte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să vâslească, ajutându-se de mâini, în direcția insulei. Chimé din Farepíti rămase singur - teribil de singur - pe insulița. O lună uriașă, gălbuie, răsari la puțin timp după ce pluta ajunsese pe insulă. RoonuíRoonuí și cu oamenii lui trebuiră să se grăbească să se ascundă în desiș înainte ca astrul nopții să capete forță. O jumatate de oră mai tarziu, cei care făcuseră de gardă pe creasta ar fi putut jură că nu se petrecuse nimic anormal pe insula în timpul cât fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ii vânau le cunoșteau intențiile dinainte. Un comportament atât de imprudent depășea chiar și cele mai optimiste așteptări ale lui Roonuí-Roonuí, care se mulțumi să facă de pază, în cazul că s-ar fi apropiat cineva, în timp ce tovărășii lui se grăbeau să taie - cu ajutorul inestimabil al cutițelor ascuțite ale spaniolilor - câte opt din fiecare zece legături ale catamaranelor. Din când în când, înfigeau vârful săbiilor printre scânduri, eliberându-le astfel de pastă dura de rășina de pandanús cu care fuseseră călăfătuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cutiile marcate „Aperitive”, aripioare de pui dehidomnișoaratate zornăiau ca niște oase vechi. De frică să nu se-ngrașe, Miss America a găsit toate cutiile pe care scria „Desert” și a găurit fiecare pungă folosind cuțitul Bucătarului Asasin. Doar așa, să grăbească suferința. Să ne împingă mai repede către iluminare. O singură gaură și azotul ieșea. Intrau aerul și bacteriile. Toți sporii de mucegai din aerul cald și umed care o ucideau pe domnișoara Hapciu, se hrăneau și se înmulțeau acum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
loja de onoare. Nimeni dintre noi nu poate bate un penis retezat. Și totuși, dacă ar face-o - și ar muri din cauza hemoragiei -, ar însemna că drepturile de autor se împart doar la cincisprezece. Paisprezece dacă domnișoara Hapciu s-ar grăbi odată să se sufoce cu mucegaiul. Treisprezece, dacă Miss America ar avea bunul-simț să moară la naștere. Cum toți ne dăm bucățele tăiate motanului, Cora Reynolds s-a făcut uriaș. — Dacă-ți tai scula, spune Directoarea Tăgadă, să nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
urmă picuri și pete de duhoare, cară amândoi pungile prin hol înspre cabinele noastre și le aruncă la WC. — Mă ajută, spune domnișoara Hapciu, trăgându-și nasul, că n-am simțul mirosului. Câte o pungă merge. Până când Reverendul încearcă să grăbească lucrurile, și duhoarea te face să te îneci. Să-ți verși mațele goale. Putoarea le intră în haine și în păr. Prima dată când încearcă să arunce două pungi deodată, toaletele se blochează și încep să dea pe-afară. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Dan cu nasul în clătită, ca nu cumva să fie trimis după ea. Bunica puse deoparte câteva rulouri. Astea sunt pentru Luana. Am să i le duc mai târziu. În vreme ce copiii se înfruptau din bunătățile aburinde, inima micuței curajoase își grăbea ritmul iar răbdarea îi era pusă la grea încercare. Amorțise dar nu îndrăznea să-și schimbe poziția. Își ținea ochii ațintiți în întuneric, fixați într-un loc anume și, în ciuda faptului că-și vorbea încontinuu, fetița nu putea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nici un alt moment nu dădea dovadă. Urma somnul de prânz, imperios necesar după baie, pentru a se închide porii. Chestia asta cu porii o dădea pe spate pe Luana. Cu siguranță, era împrumutată de prin vecini, de la unul binevoitor și grăbit s-o pună pe Bica în temă cu noile descoperiri ale științei. Deși baia reprezenta un efort considerabil, bătrâna accepta această corvoadă, în ciuda faptului că, o dată scăpați la joacă, până în seară năzdrăvanii erau, iarăși, numai buni de aruncat în balia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
chiar că n-am priceput, dar nu mai am vreme să mă gândesc la asta. Am alte treburi de făcut. Să mă gătesc și să fiu cea mai frumoasă fetiță care participă la prima nuntă din viața ei! S-a grăbit să îmbrace rochița albastră cu jupon din voal roz, și-a legat mândră fundele rozii iar buclele "de aur" și le-a pieptănat cu mare grijă. Se privi în oglindă cu ochi luminoși. Parcă sunt unul din sfințișorii pictați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
roz, și-a legat mândră fundele rozii iar buclele "de aur" și le-a pieptănat cu mare grijă. Se privi în oglindă cu ochi luminoși. Parcă sunt unul din sfințișorii pictați pe pereții din biserică, își spuse chicotind și se grăbi să iasă afară. Dan era așa de țeapăn în costumul cu vestă și cravată, încât numai ochii din cap reușeau să i se mai miște. Vanda o gătise pe Ema într-o rochie dreaptă și lungă, dintr-un material înflorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
autocare și au luat drumul Mărășeștiului. În vreme ce mașina înghițea kilometrii dintre orașe, Luana stătea ca pe ace. Încântarea, fericirea supremă că va intra în rândul pionierilor, o făcea să simtă trecerea timpului cu încetineala unui melc. Când autocarul opri, se grăbi să admire mausoleul construit din piatră, monument grandios ridicat întru memoria eroilor neamului. Învățătoarea le vorbise pe tot parcursul drumului despre evenimentul istoric în cinstea căruia fusese înălțat. Sanda o smulse din visare și aranjându-i fustița o împinse spre ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]