3,832 matches
-
120: Diogene din Oenanda și zidul său de piatră. Gnosticii licențioși din secolul al II-lea: Vasilide, Valentin, Carpocrat, Marcu, Cerinthe, Epifanie, Nicolae, Prodicos. Barbelognostici, fetofagi, spermatofagi, naaseeni, ofiți Carpocrat despre justiție 203: Diogene Laerțiu, Viețile, opiniile și doctrinele filosofilor iluștri Celsius, Contra creștinilor 448: Porfir, Contra creștinilor îmanuscris distrus de Teodosie al II-lea) Sec. al VIII-lea: Comunități eușite îgnostice) în Egipt Sec XI-XII: Carmina Burana Frații și surorile Spiritului Liber: Beghinii și beghinele belgieni și olandezi, alumbradoa spanioli
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din Sinope, Tratat despre natura omului, Hume, Tratat despre toleranță, Locke, Mici tratate, La Mathe La Vayer, Trei cărți despre viață, Ficino, Uman, prea uman, Nietzsche, Viața lui Platon, Porfir, Viața și obiceiurile lui Epicur, Gassendi, Viețile și doctrinele filosofilor iluștri, Diogene Laerțiu, Viața solitară, Petrarca, Despre virtute, Aristip din Cirene Filosofie detestată, greacă, o inițiere, laicizare, și lumea din umbră, păgână, reapariția ei, sfârșitul în sine, tragică, și vezi epicurism, gnosticism, platonism, psihanaliză, spiritul liber, stoicism GNOSTICISM arhipelag, aritmetică, ascetic
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
finală a dezvoltării unui domeniu care adesea își revendică/identifică ideile fondatoare în dezbateri și poziții exprimate cu decenii, dacă nu cu secole în urmă. Acesta este și cazul relațiilor internaționale, în care adepții „realismului” se revendică de la o linie ilustră pornind uneori de la antica Arthasashtra, dar cel mai adesea de la istoricul Tucidide, în timp ce linia liberală se identifică de la autori ai Iluminismului european, incluzând nume precum John Locke, Hugo Grotius, Adam Smith, Immanuel Kant, John Stuart Mill, Richard Cobden sau Jeremy
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
realism” (Ashworth, 2002, p. 34). Această acțiune este facilitată de analiza exclusivă a internaționalismului liberal interbelic britanic; vezi nota 8??????. În ceea ce privește relația dintre idealism și realism, o altă sugestie ce merită explorată a fost introdusă, încă din 1951, de către un ilustru reprezentant al școlii realiste, John Herz. Acesta ia în considerare compatibilitatea dintre indealism și realism notând că „idealismul este realism [...] [întrucât] cooperarea este avantajoasă și servește interesului național” (apud Kegley, 1993, p. 142). Este interesant de observat că în sânul
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
față de valul de barbarie ce se întrevedea. Tradus în franțuzește, textul conferinței a fost publicat în același an de „La Nouvelle Revue française” sub titlul Abandon de la culture, iar în anul următor, Curtius repetă avertismentul tipărind Deutscher Geist Gefahr. Avertismentul ilustrului critic și romanist reprezintă încheierea unui ciclu în istoria culturii germane al cărui început îl proclamase Fichte cu Discursurile către națiunea germană. După lansarea reiterată a avertismentului său, Curtius a tăcut, înțelegând că în planul acesta singura nădejde rămânea în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nedrepte au fost imputările ce s-au adus poetului care a scris Elegie pentru floarea secerată, că s-a retras în marea lui durere intimă, chemând-o, poate nu zadarnic, pe Euridice asemenea lui Orfeu. Marea durere a unui bărbat ilustru e totdeauna un eveniment public. Cine trece pe lângă ea, văzându-și de treabă, trece ca un asin pe lângă o catedrală. Astăzi poate că adversități efemere, ori disproporționate, porniri de temperament și de umoare, vorbe aruncate și cine știe ce iritări, ori susceptibilități
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că adversități efemere, ori disproporționate, porniri de temperament și de umoare, vorbe aruncate și cine știe ce iritări, ori susceptibilități vor face să fie de unii privită cu rezervă afirmația mea și a mai multora că Jebeleanu e într-adevăr un bărbat ilustru. Dar urma alege; de fapt, a și ales. Cel care l-a sfidat pe Hanibal e unul dintre făuritorii de civilizație, unul dintre soldații libertății, al cărei preț e mereu exigibil și niciodată definitiv plătit. Un vers memorabil al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o dădeau mai ales istoricii, oratorii, juriștii. Operele mari au totdeauna legătură cu istoria, de la tragediile grecești la dramele lui Shakespeare, la Saint-Simon, Balzac, Tolstoi etc. Iorga e poate ultimul, în orice caz unul dintre cei mai mari din tradiția ilustră a istoricilor vizionari și artiști. Poate fiindcă nu se mai practică disciplina retoricii, poate și din nefericitul proces al specializărilor, poate și din răspândirea, deci diluția culturii, a apărut istoricul pretins „om de știință”, nu numai necunoscut de Clio, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
dar numai mizând pe parfumul vestigiului (mai ales lingvistic). Dar, cum spuneam, Alecsandri era foarte talentat: era, cum se zice, “înzestrat de la natură”. E tipul exemplar al literatului care găsește oricând motiv de „inspirație”. El e o probă manifestă și ilustră a faptului că nu poate exista mare scriitor numai cu „talent” și fără o mare cultură. Paradoxal este că, așa cum spuneam mai sus, i s-a recunoscut pe drept cuvânt un rol dominant în istoria noastră literară. A meritat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și, în ocurență, nul pe plan artistic. Așadar, curajul moral, care nu poate fi decât al adevărului (și nu doar al câtorva lucruri „adevărate”), face consubstanțial parte din talentul artistului (să nu mi se obiecteze că el poate fi, în ilustre cazuri, cinic, sceptic, imoral: toate acestea sunt de esența vieții morale și de multe ori adevărul se exprimă prin asemenea atitudini). Dar dacă talentul presupune neapărat curajul, reciproca nu e neapărat adevărată. Curajul e o virtute, fără îndoială, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Premiul Nobel, a spus odată, într-o oarecare împrejurare, că scrierile cu caracter memorialistic nu intră în sfera artei literare. Desigur, vorbise pe negândite, orbit de părtinire, altfel nu pot crede că nu și-ar fi adus aminte de exemplele ilustre care-i infirmau zdrobitor imprudenta afirmație. Pe lângă operele propriu-zis memorialistice, de la Tacit până la de Gaulle, Malraux sau Ehrenburg, sunt altele care sub formă de roman, de „ficțiune”, au un fond memorialistic ce nu poate fi tăgăduit. Lucrul acesta s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a renunțat la locul său protocolar (la care ținea așa de mult) pentru a se amesteca în public, de unde-l putea observa în toată libertatea pe impresionantul vizitator: precumpănea în el martorul, adică memorialistul, adică artistul. Iar Chateaubriand, cu toată ilustra lui vanitate și egocentrismul lui de pomină, a dat în Mémoires d’outre-tombe o suită prodigioasă de observații lucide și de viziuni amețitor de precise ale realității, reprezentată prin excepționala putere a unei imaginații obiective. În câte trei sau patru
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Tot el, în același preambul, spune: „L’individu a pris dans les Mémoires la place que l’on sait, lorsqu’ils sont devenus des Confessions”, delimitându-se astfel prin contrast cu ceea ce numește el memorialistica introspectivă, al cărei ultim reprezentant ilustru îl declară pe Gide, el însuși plasându-se în categoria celor care ca generalul de Gaulle în Mémoires de Guerre sau colonelul Lawrence în Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii relatează mari evenimente și împlinirea unor mari proiecte, meditând totodată nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
misteriosul și straniul, nu și-ar găsi locul în marea literatură dacă idiosincrasiile unora de tipul meu ar avea trecere. Noroc că în fapt și l-au găsit de multă vreme și e destul a pomeni o serie de nume ilustre și de plăsmuiri ale închipuirii popoarelor pentru a încheia orice discuție. Refuzul meu nu e decât o chestie de intoleranță a gustului, ca la alții care „nu înțeleg” o anumită poezie sau artă, deci un simplu filistinism, agravat însă la
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cred că e ajutată de o funciară nesimțire. La Rochefoucauld spunea că atunci când admirăm suntem egali cu ceea ce admirăm. Firește, nu egali ca geniu și nici ca putere de acțiune, dar egali ca nivel. A admira opere mari sau oameni iluștri pentru calități pe care nu le au nu înseamnă însă deloc a atinge nivelul acela, după cum a admira pe temeiul reputației nu înseamnă nimic bun. Tot așa cum nimic bun nu poate însemna admirația de dragul modei, pentru a nu părea prost
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
roman în esență social și realist, iar acest caracter nu-i este deloc diminuat nici prin somptuozitatea stilului, nici prin visarea și melancolia romantică (și bovarică). Mai există și tendința către o literatură parabolică, de mituri și simboluri. Sunt exemple ilustre de felul acesta și vechi și recente. Ele ating grandoarea numai dacă sunt adânc impregnate de realitate, cum e cazul la Rabelais, Cervantes, Melville sau Kafka. Realitatea empirică nu este adevărul, dar îl conține; fuga de realitate e totuna cu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
străduiește pe Întreg parcursul intervenției sale să nu Îi aducă nici un omagiu. Într-adevăr, discursul lui Valéry constă Într-un șir interminabil de perfidii la adresa predecesorului său, urmând principiul reiterat al complimentului ambiguu: Publicul i-a purtat o recunoștință infinită ilustrului meu predecesor pentru faptul de a-i fi dat senzația unei oaze. Opera sa nu uimea decât Într-un fel blând și agreabil prin contrastul Înviorător dintre o manieră atât de măsurată și stilurile strălucitoare sau extrem de complexe elaborate din
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
de prietenie și iubire. Pentru a facilita Înțelegerea multiplelor sensuri și semnificații psihologice și morale ale proverbelor prezentate și pentru a sublinia valoarea mesajelor transmise de acestea, am Încercat să Însoțim comentariile noastre cu maxime și cugetări aparținând unor personalități ilustre ale umanității. Le considerăm un adevărat „suport ideatic” al realizării unei receptări depline a proverbului respectiv. Având În vedere numărul relativ mare al proverbelor propuse (aproape 800), am considerat necesară o prezentare ordonată a lor, după un criteriu ce grupează
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și argumentele celor În cauză. Așa se explică mirarea și chiar surprinderea lui, cu atît mai mult cu cît, pentru el, acei americani continuau să rămînă români. Auzind că se simțeau bine „acolo”, deci se acomodaseră, devenind cu adevărat americani, ilustrul studios nu putea accepta că pentru ei cunoașterea limbii engleze era condiția sine qua non a „americanizării”, deci a asimilării de către o societate În care nu se intra oricum. Supraviețuirea, deci americanizarea, incumba acceptarea unor condiții impuse din afară, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
În străinătate - releva cineva - și posibilitatea de a emigra sînt deseori văzute În România ca fețe Înrudite ale aceleiași revendicări. Ambele au În comun plecarea din țară. Fie temporară, fie definitivă, aceasta a devenit pentru mulți pozitivă În sine”. Acel ilustru émigré, care a traversat această experiență diabolică și apoi a avansat gîndurile de mai sus, conchidea, În iunie 1985: „Chiar dacă lucrul nu e sortit să se Întîmple, din punctul de vedere al autorităților orice drum În străinătate este o plecare
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
sale cu republicanii au fost bune (vezi cazurile Nixon și Ford), iar aversiunea față de URSS și realismul politic aplicat mai strict Îi fac pe cei dintîi mai susceptibili de a tolera Încălcarea drepturilor omului. Să ne amintim că un practician ilustru al realismului politic, Henry Kissinger (care, de altfel, a vizitat și el România În 1974), rostea la un moment dat o frază antologică, reluînd formula lui Margaret Thatcher: „Human rights? There is no such thing as human rights!” (Drepturile omului
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
1933]; Domnișoara Africa, București, 1935; Ghettouri, București, [1939]; Soldatul cățelului Toby, București, 1951; Domnul general guvernează, București, 1953; Gura de lup, București, 1954; Corsetul, București, 1955; Stare de asediu, București, 1955; Soluția a patra, București, 1956; Regele Palaelibus, București, 1957; Ilustrul N. N. din N. N., București, 1958; Războiul lui Tănase Cireș, București, 1958; Salvatorul, București, 1959; Ultimul batalion, București, 1960; În bătaia crucișătoarelor, București, [f.a.]. Traduceri: Șalom Alehem, Menachem Mendel, București, 1923, Nolewka la băi, București, 1941, Comoara, Lozul cel mare, în
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
selectat, de data aceasta, din spațiul nontranscendent. Petru Rareș, patronul, transformat în model de umanitate, venit pe tron prin revelație divină, va fi împodobit cu toate virtuțile posibile de imaginat pe un traseu în care nimic nu este imprevizibil: ascendență ilustră („odraslă a veșnic pomenitului Ștefan”), vitejie fără seamăn, neîncovoiat în vremuri de restriște, drept și generos cu cei ce își recunosc greșelile, neîndurător cu uneltitorii (îi dă „hrană sabiei”), arbitru ascultat al treburilor de prin prejur, cârmuitor înțelept, ctitor pios
MACARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
scurte istorii Aurora Ilieș demonstrează că M. este autorul cronicii, concluzie întărită cu argumente lingvistice-stilistice de N.A. Ursu. În acest caz, meritele lui M. ar fi cu mult mai mari, el alăturându-se, deși cu o realizare mai modestă, unui ilustru șir de istoriografi. Istorie pentru sfânta mănăstire Putna, Condica mănăstirii Voronețul (care cuprinde și Domnia lui Ștefan Voevoda cel Viteaz) sunt texte cu caracter strict informativ. Scriind Condica mănăstirii Solca, el adaugă Arătare pentru Ștefan Tomșe Voevoda, o prelucrare în
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
talentat și harnic, cultivat și poliglot, M. a dat numeroase transpuneri din literaturile franceză, engleză și germană. Selectează îndeosebi romane, dar și piese de teatru, cărți de istorie, reportaje, memorialistică, știință popularizată, relatări de călătorie etc., unele aparținând unor autori iluștri (Charlotte Brontë, André Maurois, Antoine de Saint-Exupéry, Max Frisch, William Saroyan ș.a.). A scris și cărți pentru copii. Împreună cu fratele său Eugen B. Marian a îngrijit o ediție revizuită și augmentată a dicționarului Citate și locuțiuni străine al tatălui lor
MARIAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288022_a_289351]