19,706 matches
-
Socrate, Iisus, Giordano Bruno, fie, ceea ce pare foarte straniu, de către "iraționalitatea" naturii, așa cum s-a întâmplat cu Hölderlin, Eminescu, Nietzsche. Natura jertfește? Dar oare "nebunia" unor asemenea genii este chiar închidere ? Explicații medicale s-au imaginat și se mai pot imagina multe, mai largi ori mai strâmte, mai verosimile, mai aberante. Se poate însă gândi și altfel, plecând de la o realitate fundamentală: Hölderlin, Eminescu, Nietzsche s-au mișcat în zona extremă a simțirii și cugetării in extasis mentis. Tensiunea nemăsurată a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
binom, autorul Criticii puterii de judecare, adaugă gustul și spiritul "având înțeles estetic, spiritul înviorător, însuflețitor al minții făcând-o să vibreze telic" în alți termeni ceea noi am numit "emoția intelectuală a artei" Într-un cuvânt, " Capacitatea de a imagina este foarte puternică în crearea unei alte naturi din materia oferită de natura reală", scrie Kant. Și filozoful din Königsberg relevă faptul că imaginația "dispune de libertatea prelucrării acestei materii pentru altceva, și anume, pentru ceva ce depășește natura".. Kant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ordin moral: uciderea unei făpturi. Prin urmare, răul intrinsec omului este vinovat a priori de perisabilitatea sa. Ca atare, omul se naște cu condamnarea sa la moarte. Nu merită nemoartea pentru că, în mod originar, ucide. De ce este rău? Legenda biblică imaginează un păcat adamic, iar alte scenarii, printre care cel din gândirea heideggeriană, împrumutată de la Empedocle, cred că odată ce Unul se manifestă divizându-se, multiplicatul nu dăinuie, este aruncat într-o experiență fatală a morții sub diversele ei cauze și forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Kant și Baudelaire au denumit, "regina facultăților": imaginația. Și dacă pe omul obișnuit imaginația îl ajută practic în viața de fiecare zi poetului, artistului în general, îi conferă capacitatea de a fi creator. Prin excelență, Poezia, arta constituie posibilul uman. Imaginează o lume care nu a fost niciodată, care nu ar fi fost cunoscută dacă poetul, muzicianul, pictorul, sculptorul, arhitectul nu at fi existat. Poezia este piatra filozofală a omului. Are magia de a ne vindeca de sclavia stihiilor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
au fost considerați în diverse culturi, fie zei vicioși, ca de pildă la asiro-babilonieni, fie Maya și zeița Kali la indieni, fie o lege incomprehensibilă precum moira în Grecia antică, fie rătăcirea omului în complicitate cu un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi completă a răului uman. Din primele zile, prin amintitul scenariu mitic cu un șarpe și un măr, omul este umilit și condamnat la suferință și moarte pe toată eternitatea; din primele zile are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ca oaspete al această lumi, căreia nu-i aparține, a binecuvântat-o îmbrăcând-o "în aurul și purpura", poeziei, a sacralizat-o, cum și Pindar și Hölderlin o mai făcuseră, a ridicat-o la sublim. Pe de altă parte, a imaginat modalitățile de transcendere a acestei lumi în care fără voia lui, a fost coborât în "corpul cel urât", și anume: prin iubire, prin unirea lui tu cu eu să devină Dumnezeu din Dumnezeu, întorcându-se în Spiritul divin din preziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
samovare rusești sfârâind într-o mansardă supraîncălzită, în timp ce ne hrănea cu chiftele și salată de roșii. Când, la rândul meu, am călătorit prima oară la Paris, îmi aduc aminte că am căutat obsesiv o braserie care să semene cu cea imaginată de ea. Cu podele ruginii, puțin uzate, pe care țarul autoexilat își scrisese cu cretă albastră rețeta de cremșnit cu coniac. Am intrat în zeci de astfel de încăperi și mi-am încordat, cabalin, nările în căutarea aburilor de ceai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
aș vrea. Niciodată n-am fost bun la ches tiile astea. Mă plimb puțin aiurea. Mi-e frig și mă îngrozește ideea că trebuie să umplu cumva tot timpul ăsta până diseară. Îmi verific telefonul. E curios cum înainte îmi imaginam că, atunci când o să am timp, o să fac aia și aia, o să fiu liber, o să colind așa, de capul meu, și o să mi fie bine. Ce tâmpenie! Mă bălăcesc în libertatea mea grotescă și scălâmbăită cu nimic de făcut. NIMIC DE
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nu eram apropiați. Părinții au divorțat. Eu am rămas cu tata, el cu mama. Nu ne întâlneam prea des. Eu nici nu-l citeam. Nu citeam nici articole de-ale lui. — Înțeleg. Pe dracu’ înțelegi! 7. Pentru Ema Să ne imaginăm că azi e ziua ta. Te bucuri? Bravo! Am să-ți dau ceva de făcut. Vrei? Și dacă nu vrei, tot aia e. Ema. 32 de ani. (Vrei mai puțin? Nu-ți dau, asta e. Am îm pa chetat alt
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ea. Sub ochii lui Musa, toate fibrele ființei ei interioare sângeraseră de spaimă, de umilință, de oroare. Și atunci murise puțin, cu numele și trecutul ciopârțite, amintiri serbede a ceea ce fusese odată. Își amintea ochii lui. Larg deschiși, așa cum își imaginase de multe ori că se deschiseseră și ochii celuilalt, ai mortului de la Guadalete, în fața umbrelor ce-i vesteau sfârșitul. Ascuțit, durerea își făcea loc printre gânduri, amorțindu-le brusc, năclăindu-le purulent. Din când în când, degetele îi zburau necontrolat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
acasă sluțit și gârbov. Umilit, cu răzbunarea colcăindu-i deja în gâtlej și în cap, cu mult înainte ca veninul ei să se reverse asupra lui Abd al Aziz, fiul lui Musa, viitorul guver nator din Al Isbili... După cum îți imaginezi, despre asta vom vorbi mult mai târziu, dacă nu cumva o să uit. Mi se întâmplă destul de des să uit lucruri, în ultimul timp. Sau poate că tu uiți să mă întrebi și atunci ochii lui Musa rămân negri până la proba
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în fond, nu e vina lui, necazurile cu banii au început cu mult timp în urmă, ei bine, cum și de ce și prin ce mijloace îl găsim pe studentul acesta neinstruit în nimic altceva decât literatură și fantasmagorii pe vasul imaginat de tatăl lui, cel bolnav de Nord, care l-a părăsit pentru că, nu-i așa, nu putea sta locului, rămâne un mister. E un episod asupra căruia nu merită să insistăm, posibil impregnat de acele detalii realiste care ar face
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
care tot, pixtimbruportofelabo namentlametrou, totul se pierde iremediabil, ca Eva în Albion (mărul, viermele, tu, Eva, Albionul, te-ai prins? Genial!) și... Șșșșșșșșșșșșșș. Te rog... te rog. Am înțeles. Îl simțise, înainte să-l vadă. Simțise cum se întâmplă. Își imaginase scena aproape în fiecare noapte, de la plecarea lui. Involuntar. Era coșmarul ei absolut. Dorit și detestat. De testat, detestat, detestat, dorit... Ivan târșâindu-și pașii pe stradă, într-o dimineață, devreme, apăsând clanța porții de la grădină, tra versând iarba verde
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-ți dea acea stare de vertij permanent a musului, în primele luni pe mare, își spune Ivan. După jumătate de ceas, e deja sleit de puteri. Dintr-odată, gârbov. Când se întoarce pe vas, întinerește. Își recapătă suflul. Câteva zile, imaginează rețete cu fervoarea din tinerețe și redesenează febril interioarele saloanelor de pe Thule. Pe urmă însă, țărmul îl cheamă din nou, așa cum îl che mase, odinioară, Nordul. Așteaptă. Pe urmă, încearcă iar. Fiecare coborâre îl arde ca o întoarcere în Infern
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
numele cel nou, o stârnise asupra tuturor. Suntem altfel, tu și cu mine. Știi? Știu. Altfel decât cine? Decât tu și cu mine, cei obișnuiți. Da, avem ceva în plus... Sau în minus. Sau... Te aud în gând. Știu. Îmi imaginez... te simt, uneori. Îți simt gândurile. Știu. Mi-e foarte dor de noi. 36. Taming Miss Havisham Bluză opacă, de dantelă măruntă, guler victorian și camee. Coc romantic până la clișeu. Pomeți înalți. Ochi afundați în orbite, dar prelungi, jumătăți de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Ne prăvăleam toți trei pe canapeaua ei ruginie, râzând (n-ai fi zis că știe să râdă, dar știa), și uitam luciul acela ca de plumb din ochii ei felini. Îl uitam cu totul. Léa era tot ce nu-și imaginase vreodată că ar putea iubi. Se întâmplase, totuși. Alexandre sperase, inițial, într-una din acele idile molcome, presărate de imagini autumnale, atât de proprii Parisului, genul de iubire ușor de transpus, apoi, într-o pagină de carte. Dar nu. Iubirea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
negru și zgrunțuros care trăda trecerea unui sac cu semințe de flori. Bucătăria mare și friguroasă iarna, cu geamuri multe, ca de seră, în care domneau mereu ghivece și jardiniere interioare, asupra cărora Lea se apleca așa cum ți ai fi imaginat-o aplecându-se asupra unui pătuț de copil. Camera mea „de vizită“, improvizată chiar de mine într-o fostă cameră de serviciu, poate cea mai îngustă dintre toate („Știi că aici, pe vremuri, se călcau rufele?“), cu fotoliul-pat vechi de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
era o problemă, acum s-a dovedit a fi aproape imposibil. Pădurea, altă dată a lor și numai a lor, era plină de nemaiîntîlnite viețuitoare toate, în căutarea unor ascunzișuri care să le ferească din calea Omului. Să nu vă imaginați că au renunțat ușor. Nu, lupii nu abandonează fără luptă o cauză în care cred. La urma urmelor, nu fuseseră ei primii locuitori ai acestor întinderi? Nu cotrobăiseră ei fiecare colțișor al pădurii, nu cunoșteau ei fiecare potecă, fiecare izvor
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
care să se știe în siguranță, pe care să-l poată folosi după bunul lor plac, fără ca altcineva să-l poată revendica. Atîtea ținuturi minunate, care le-ar fi putut fi casă, întîlniseră în lungile lor pelegrinări... Niciodată nu-și imaginaseră cei doi că, în cele din urmă, vor ajunge să lupte chiar pentru un locșor numai al lor. Dar timpurile îi prinseseră aici, și ei trebuia să dovedească că dețin atributele unora care se adaptează și supraviețuiesc. Și lupta a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
durerea îi va invada tot corpul. Noroc că adormi aproape instantaneu. Doar mușchii continuară să-i tresalte spasmodic, mult timp după ce Lupino se afundă într-un vis adînc, odihnitor. CAPITOLUL 9 ... și urm\toarele N ici nu și-ar fi imaginat Lupino atunci, în prima seară, că, mai tîrziu, avea să catalogheze istoria cu mistreții ca fiind una dintre cele mai izbutite întîlniri ale debutului călătoriei sale! Căci, dacă ar fi știut, ar mai fi dormit, oare, liniștit în acea noapte
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pierdut de ei, nu știu cum și nici de ce, și nimeni nu vrea să mă asculte, să-mi răspundă, să mă ajute să le dau de urmă! Căprioara înțelese. Numai un suflet de mamă putea rezona cu suferința acestui copil mare! Își imagină pe dată chinul prin care trebuie că trecea biata mamă-lup, rămasă fără pui; dificultatea supraviețuirii, temerile, neliniștea, nesiguranța... Puiul de căprioară terminase de supt și, extenuat, adormise acolo, lipit de ugerul mamei, gata s-o ia de la capăt de îndată ce avea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Hana, plutind ca o pasăre cu aripi larg desfăcute. Apoi, dintr-odată, se lăsă liniștea deplină. Extenuat de drumul parcurs și șocat de vestea primită, Lupino își pierdu cunoștința. CAPITOLUL 12 Pîrjol F usese de-a dreptul copil cînd își imaginase că, rupîndu-se de haita care-l găzduia, avea să umble încoace și-ncolo cîtva timp (un sfert de anotimp sau, cel mult, jumătate), drum la capătul căruia aveau să-l aștepte, cu inima deschisă, părinții lui. Fusese rupt de realitate
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
s-au repezit unul spre celălalt, strigînd de bucurie și vărsînd lacrimile regăsirii?! ... Că s-au așezat sub o coroană deasă de stejar bătrîn, feriți de potop, nemaiprididind să-și povestească unul celuilalt întîmplările vieților despărțite? Așa mi-aș fi imaginat și eu. Și totuși... Nefericit destin care-i separase atît de timpuriu și-i trimisese pe drumuri diferite... Se găseau acum, față în față, tată și fiu, străini unul de celălalt ca toți străinii! "Lupul acesta, neajutorat acum și vlăguit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vreodată cu adevărat. De unde știu? După miros. Porți întocmai mirosul mamei tale, fiule... CAPITOLUL 15 În doi A veau atîtea să-și povestească! În cele din urmă se adăpostiseră de bătaia ploii, deși, de atîtea ori în nesfîrșita caniculă, își imaginaseră, la fel ca toate animalele, că n-or să se mai sature vreodată să simtă apa trezindu-le trupurile la viață. Stătuseră la vorbe toată noaptea, sorbindu-și unul celuilalt cuvintele, flămînzi să asculte dar și să povestească. Recompuneau, bucată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
O creatură păroasă și bipedă, care înainta într-o poziție caraghioasă, de bună seamă deloc stabilă, cu picioare subțiri și brațe asemenea, puțin mai mare, probabil, decît un lup solid, dar nici pe departe de dimensiunea unui urs, așa cum își imaginase că arată?! Se grăbi să-și ajungă din urmă tatăl și să-i ghideze înaintarea. Oare părintele său avea idee în ce fel putea să arate vietatea care le tulburase existența? Era tentat să-i minimalizeze forțele, să creadă că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]