7,197 matches
-
1969, 10; Ilina Grigorovici, „Minciuna”, LCF, 1969, 44; Nicolae Manolescu, „Minciuna”, CNT, 1969, 46; Ion Turcin, Romanul unei psihologii, RL, 1970, 6; Dimisianu, Prozatori, 178-183; Gabriela Omăt, Formele creatoare ale romanului tânăr, RL, 1970, 23; Ilie Constantin, Jocul realului cu imaginarul, „Scânteia tineretului”, 1970, 6453; Ion Marcoș, În absența epicului, TR, 1975, 50; Valeriu Cristea, Influență și originalitate, RL, 1976, 4; Ioan Groșan, „Înapoi la Savina”, ECH, 1976, 3; Mircea Constantinescu, Qui pro quo derizoriu, VR, 1976, 7; Popa, Dicț. lit.
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
epicului, TR, 1975, 50; Valeriu Cristea, Influență și originalitate, RL, 1976, 4; Ioan Groșan, „Înapoi la Savina”, ECH, 1976, 3; Mircea Constantinescu, Qui pro quo derizoriu, VR, 1976, 7; Popa, Dicț. lit. (1977), 156; Iorgulescu, Scriitori, 190-191; Horia Pop, Ambiguitatea imaginarului, ST, 1980, 9; Gorcea, Structură, 125-126, 187-188, 194-200; Dicț. scriit. rom., I, 624-625; Ulici, Lit. rom., I, 388-390; Popa, Ist. lit., II, 865; Dicț. analitic., IV, 601-603. D.Mc.
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
ape, pietre și păsări, a căror contemplare simpatetică devine sursa unui vitalism molipsitor, a unei bucurii de a trăi născută din conștiința identității originare dintre om și natura înconjurătoare. Expresia lirică a acestui sentiment de comuniune mistică universală este amestecul imaginarului cu realul, în care regnurile și categoriile existențiale trec una în alta în virtutea unor înrudiri secrete, percepute de ochiul atent al poetului: „Copacii sunt gata să jure că sunt/ Fiu de cal, piatra că sunt fiu/ De copac, caii jură
COJOCARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286324_a_287653]
-
Peabody pentru filmul The Road Scholar, Premiul ACLU Freedom of Speech (1995), Premiul Mayor’s Arts (New Orleans, 1996), cu Premiul Fundației Culturale Române (București, 1996) ș.a. Poezia lui C. oferă cu generozitate posibile interpretări ale vietii prin construirea unui imaginar al concretului. Odată eliminat simbolismul desuet, poezia este investita cu misiuni eliberatoare și imediate: „Poeziile reprezintă ceea ce eu am eliminat pentru a mă simți din nou curat”. Libertatea și asumarea deopotrivă a realității și a iluziei constituie mijloacele pertinente și
CODRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286317_a_287646]
-
la agresiv: „fac piața, deci exist”. În spatele acrobației ludice, care se vrea o perpetuă frondă, jubilația lasă locul amărăciunii, lirismului cenzurat. Ironiei i se adaugă o sobrietate mimată. Prospețimea acestei poezii vine din amestecul dintre „realul cel mai palpabil cu imaginarul cel mai nesăbuit” (Val Condurache), cum ar fi în Peisaj cu pasăre și electroni sau în acest vers suprarealist: „La început a căzut din cer o găină”. În fine, demitizările au gustul unor amare victorii, disimulând nostalgia unui imposibil clasicism
CONSTANTINESCU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286380_a_287709]
-
nutrește gândul de a da alt fundament poeziei, preferând o atitudine autenticistă, „chiar dacă i-ar lipsi perfecțiunii un deget”. Nevoia confesiunii și a regăsirii identității de sine prefigurează de pe acum motivul recurent al oglinzii, în timp ce glisarea livrescă dinspre realitate spre imaginar se realizează printr-o spectaculoasă trecere „prin flăcări”, iar sentimentalismul elegiac alternează cu cel grav, solemn, aflat sub controlul lucidității. Constituindu-se ca motiv central în Preludiu pentru trompetă și patru pereți (1992), oglinda pare a fi suprafața care degrevează
CORBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
comedie arcimboldescă a obiectelor care tind să se organizeze compunând lumi absurde și tandre, ca de desen animat sau videoclip. Peste puritatea sentimentului inițial e suprapus un colaj de «citate» din real, prelucrate prin savante manipulări stilistice. Apelul permanent la imaginar, fabricat însă și el din cele mai concrete detalii, dă poeziei aspectul specific artei postmoderne.” Debutul lui C. a fost bine susținut de critică, inclusiv când a fost întâmpinat mai rezervat (pentru Laurențiu Ulici, de pildă, C., în Ninsoare electrică
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
Bahtin ș.a. Este și cazul lucrării Teoria limbajului poetic (1994), care prezintă cele mai importante orientări referitoare la modalitățile de abordare a limbajului poetic în Școala filologică rusă. Lirica lui Lermontov (1983), lucrare subintitulată Considerații tematico-structurale, propune o viziune asupra imaginarului poetului, văzut ca sumă a momentelor fundamentale ale cuceririi și eliberării eului. Sunt urmărite și comentate cu pasiunea dezbaterii teoretice acele elemente care provoacă „separarea orgolioasă a sinelui de realul obiectiv” și, implicit, transformarea universului exterior: insubordonarea la existență și
COTORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286449_a_287778]
-
ai romanului, să studieze manifestările și importanța „rolului construcției în existența estetică a operei”, C. analizează resorturile tensiunilor dramatice și tragice (Ion, Răscoala), implicațiile interogației interioare (Pădurea spânzuraților, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), „anatomia caracterelor” și „sintaxa imaginarului” (ciclul Hallipilor), poetica „dosarului de existențe” (Patul lui Procust). „Construcția”, concept central, e văzută ca un câmp al solicitărilor (și tensiunilor) estetice. Figurile de construcție („amânarea” și circularitatea la Rebreanu, capcanele „analizei” ironice în ciclul Hallipilor, discontinuul și montajul de
CREŢU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286488_a_287817]
-
ale elementelor fundamentale ale universului: apa, pământul, aerul și focul. Proba cea mai importantă, cea finală, este aceea care dă și titlul ultimului capitol al cărții, „Teatrul”, elementul ce sintetizează manifestările lirice ale poetului în ipostazele corespunzătoare celor patru esențe. Imaginarul lui Emil Botta, construit pe fundamente aparținând realității, asigură, totuși, complexitatea unui spațiu fermecat și personalizat. C. își articulează demersul critic sprijinit pe concepte presocratice, „întemeiază adică o fenomenologie artistică pe un fundament ontologic. Asemănarea e, desigur, metaforică” (Radu G.
CRISTEA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286501_a_287830]
-
adaptarea în limba franceză a piesei Capul de rățoi (Tête de canard) de G. Ciprian. Un an mai târziu, îi apare în țară romanul Cenușa mea va fi caldă, în traducerea lui Petru Popescu, o alegorie plasată într-un ținut imaginar numit Trislanda, în care oamenii săraci, înfometați, sătui de injustiție, hotărăsc să-și facă singuri dreptate și să-și modifice astfel cursul existenței. În 1990 publică, în limba română, o culegere de nuvele, intitulată Timpul de veghe, timpul de vis
BELIGAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285687_a_287016]
-
de focă (1966). Publică fragmente de roman, reportaje literare, interviuri, reportaje despre localități bănățene în principalele reviste bucureștene și face filme documentare. Acțiunea romanului Blana de focă se desfășoară pe două planuri: real - un sat bănățean și lumea fiordurilor nordice; imaginar - tradiția evanescentă a lumii satului și fantomatica apariție a unui marinar, prezență nicicând sigură, între vis și realitate. Ambele se lasă descoperite prin mijlocirea culorii specifice fiecărui tărâm în parte, prin diversitatea expresiei care, elocventă până la senzorialitate, atinge parcă esența
BELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285677_a_287006]
-
un nonconformism funciar, ci și datorită substratului idealist al poeticii sale. Binele și Răul sunt ramificațiile, egale, ale aceleiași rădăcini. Antinomiile prin care Unitatea divină există formează misterul ultim. Trăirea antinomiilor și depășirea lor în năzuința continuă către Unitate organizează imaginarul arghezian. A. este un poet al omenescului, al destinului omului, perceput cu o acută și obsesivă conștiință a limitei: materialitate, timp, trecere, Dumnezeu. Existența e, pentru el, pribegie ori ocol într-un spațiu închis, zbatere în menghina condiției umane, o
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Cioclu), când patetice în tragismul viziunii de chin absurd, sisific, prin care este interpretat destinul (Haruri), și de certitudinea pribegiei și a căutării. Morții i se opune sacrificiul salvator, împlinit prin poezie (Poetului necunoscut). Lăsate să plutească în muzicalitate și imaginar, odată cu ieșirea de sub tensiunea concentrată a versului, sunt poemele în proză din Ce-ai cu mine, vântule?. Sufletul, confruntat cu înțelesul ascuns al existenței, se mișcă între ecouri, reminiscențe, oglinzi ale visului. Lumea e spațiu al tainei. Prin urzeala văzutelor
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
George Muntean, București, 1976, 163-231; Cristea, Alianțe, 127-211; Gorcea, Nesomnul, 110-174; Emil Manu, Tudor Arghezi. Cadențe, București, 1977; Mihail Chirnoagă, Basoreliefuri, îngr. Gh. Perian, Cluj-Napoca, 1977, 228-236, 250-256; Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi, București, 1979; Ilie Guțan, Tudor Arghezi. Imaginarul erotic, București, 1980; Doinaș, Lectura, 114-130; Marian Popa, Geschichte der rumänischen Literatur, București, 1980, 178-182; Florea Firan, Pe urmele lui Tudor Arghezi, București, 1981; Mariana Ionescu, Ochiul ciclopului. Tudor Arghezi, prozatorul, București, 1981; L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, îngr
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Arghezi, „Duhovnicească”, „Psalmi”, „Testament” de T. Arghezi, Cluj-Napoca, 2001; Ștefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, pref. Nicolae Balotă, Cluj-Napoca, 2001; Popa, Ist. lit., I, 1122-1132, passim; Vârgolici, Portrete, 302-328; Alex. Ștefănescu, Tudor Arghezi, RL, 2003, 26; Ion Tudor Iovian, Gherla imaginarului arghezian, Bacău, 2003. S.C.
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
agresivă a croatului Radovan Belen ș.a.m.d. - totul sfârșind cvasioniric, în flăcări pe ninsori purificatoare: incendierea purgatoriului cu vibrații de infern. Prozele reunite în volumul Încă un minut cu Monica Vitti (motoul e din Julio Cortázar) se întemeiază pe imaginarul filmic al autoarei, împănat cu câte o referință livrescă neașteptată, cu zone oscilând între „les contes cruels” ale lui Villiers, ironia sumbră și misterul „jucat” din unele proze ale lui E. A. Poe ori cutare „tales of unexpected” scenarizate postmodern în
BELIGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285689_a_287018]
-
Parabolelor și metaforelor biblice, ecourilor din opere ale Sfinților Părinți ai ortodoxiei (Hrisostom) li se alătură simboluri (inorogul) și mici ilustrări narativ-plastice ale „sfătuirilor”, ca în cărțile populare, din care ele și vin (Fiziologul, Alexandria, Varlaam și Ioasaf), inserții de imaginar oriental, recursul, de asemenea dătător de culoare, la un fond paremiologic al sud-estului, cu încă mai adânci, în timp, și mai ramificate, în spațiu, rădăcini răsăritene. Începând cu ultimii ani ai veacului al XVII-lea, apar, în opera lui Dimitrie
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
chiar înrudirile spiritului popular autohton cu cel oriental (Ostrovul lupilor). Dincolo însă de un astfel de umanism popular și de stilizări în linia cărților populare (Divanul persian), opera sadoveniană nu se apropie de b. decât prin proiecțiile, diversificate, date în imaginar memoriei Bizanțului. În epopeea Frații Jderi sunt încă vii ecourile anului tragic al căderii, 1453, dar și amintirea strălucirii imperiale și culturale, păstrată la Curtea marelui voievod Ștefan. Modelele climatului de nesiguranță și teroare întreținut de Duca-Vodă și oamenii săi
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
exotic/ utopic. În erotica din Brume, ființa iubită e reprezentată ca o himerică apariție în spațiul cast al unui Eden montan, învăluit în lumina Septentrionului. Rareori pur descriptive, pastelurile sunt în genere sublimări muzicale de stări afective, în registrul unui imaginar atras de constelația simbolică a muntelui (un fel de centru paradisiac al universului). Formula definitorie pentru prima etapă lirică rămâne aceea enunțată de poetul însuși, „stampe lirice”, în care muntele, turnurile, bruma sunt simboluri ale înaltului și purității glaciale, ale
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
literatura română veche (I-III, 1994-2000), Literatura română barocă în context european (1996) -, Dan Horia Mazilu analizează rosturile retoricii, mai cu seamă ale celei bizantine, în construcțiile baroce din literatura noastră, interesul acordat unor „genuri” și motive literare, prevalența unui imaginar definibil ca baroc. Propunând „un nou model de interpretare”, un alt cercetător, Ion Istrate, prezintă într-o lucrare importantă, Barocul literar românesc (1982), geneza b. din spațiul nostru cultural ca implicat în acțiunea formativă a cărților populare, convergentă cu autohtonizarea
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
și triindu-și de la o zi la alta prejudecățile, privește cu mai multă înțelegere și chiar cu admirație un mod de viață care știe să prețuiască promptitudinea și eficiența. Cu un minimum de meșteșugiri, în întâmplările pe care le narează, imaginarul capătă amprenta întâmplării adevărate. Dacă amintirea se prezintă ca un teritoriu al povestirii, povestirea, la rândul ei, se înfășoară pe volutele unor rememorări. În această subtilă ambiguitate subzistă modernitatea, atâta câtă este, a discursului narativ. Bântuie, în „schițele militare” ale
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
41-46; Dicț. esențial, 128-133; Dan Horia Mazilu, Dimitrie Cantemir, un prinț al literelor, București, 2001; Mircea Anghelescu, Destinul ciudat al operei lui Cantemir, RL, 2002, 11; Ursu, Contribuții, 34-43, 373-400; Gabriel Mihăilescu, Universul baroc al „Istoriei ieroglifice”. Între retorică și imaginar, București, 2002; Dragoș Moldovanu, Dimitrie Cantemir între umanism și baroc, Iași, 2002; Zamfirescu, Istorie, I, 581-617, II, 521-525. El.Sr.
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
din filmele de acțiune au ca subiect scenarii sau acțiuni recoltate din aceasta zonă a realității. Filmul de acțiune e una, realitatea e, de cele mai multe ori, alta. Teroriștii și cei care sunt puși să-i anihileze au intrat demult în imaginarul colectiv. Terorismul rămâne, în esență, o problemă politică. Politicienii, diplomații, structurile forțelor informativ-operative trebuie să țină cont de impactul produs de orice tip de răspuns la un act terorist, de consecințele asupra intereselor politice și naționale și, mai ales, dacă
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
Academiei, București, 1969. 8. Ion Mușlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hasdeu, Editura Minerva, București, 1970. 9. Traian G(h)erman, Meteorologie populară. Observări, credințe și obiceiuri, Blaj, 1928. 10. Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, tradu- cere de Marcel Aderca, Editura Univers, București, 1977. 11. Roland Barthes, Mythologies, Seuil, Paris, 1957, p. 92. 12. Vara, în persană, înseamnă „loc înzidit, casă”, cu posibilă rădă- cină var (sanscr. vrnoti) = „a acoperi, a închide în” (13, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]