3,755 matches
-
-l tot fi bătut la cap...?”, „Să-l mai fi și primit în casă, nu?” etc. Structura perfectului prezumtiv este aceeași pentru toate verbele limbii române. Rămân doar diferențe interne, de la nivelul temei de participiu. 5. MODUL IMPERATIVtc "5. MODUL IMPERATIV" Se cuprinde între modurile certitudinii, alături de indicativ; exprimă certitudinea vorbitorului - relativă - că acțiunea verbală se va săvârși. Se apropie, prin caracterul relativ al certitudinii, de viitorul indicativului. Spre deosebire de prezentul indicativ, timp-mod al realității, prin imperativ, vorbitorul vrea să declanșeze realizarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în structura unui nucleu predicațional bimembru: Câinii latră, caravana trece. Să fi uitat tu cărările de ieri? „Cum s-a făcut, nu-i bine să cunoaștem.” (L. Blaga) Dintre toate modurile predicative, condiționează sintaxa verbului și structura enunțului numai modurile imperativ și conjunctiv. La imperativ, verbul poate realiza doar predicatul unor propoziții independente sau al unor propoziții care realizează funcția de predicat al frazei (propoziție principală, în terminologia gramaticii curente): „Adaugă tu pasului numai încrederea, / evlavia, grija și saltul.” (L. Blaga
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că l-am chemat eu.” Adverbele de confirmare marchează asumarea, acceptarea conținutului afirmativ sau negativ al unui enunț (sau fragment de enunț) anterior sau următor în desfășurarea textului asertiv sau interogativ. Enunțul da poate relua propoziții afirmative (asertive, interogative sau imperative): „Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi.” (M. Eminescu, I, p. 157), „- Tu ești Mircea? - Da-mpărate!” (Ibidem, p. 146), „Dar dacă vrei cu crezământ/ Să te-ndrăgesc pe tine,/ Tu te coboară pe pământ,/ Fii muritor ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II-a, 1963 ) clasifică propozițiile, "după scopul comunicării" , în două categorii: propoziții enunțiative și propoziții interogative (vol.II, pp. 21-42). Între propozițiile enunțiative se disting, ,apoi, sub aspectul modalitații, propoziții neexclamative și propoziții exclamative.Tot aici este integrată și propoziția imperativă, în două variante:excalamative și neexcalamtive. Noua ediție a Gramaticii Academiei recunoaște existența a patru tipuri de enunțuri, " în funcție de scopul comunicării": asertive, interogative, imperative, exclamative. ( vol.II, pp.25-44) Enunțurile exclamative corespund , în aceasta interpretare, propoizițiilor enunțiative exclamative. Sub aspect
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
disting, ,apoi, sub aspectul modalitații, propoziții neexclamative și propoziții exclamative.Tot aici este integrată și propoziția imperativă, în două variante:excalamative și neexcalamtive. Noua ediție a Gramaticii Academiei recunoaște existența a patru tipuri de enunțuri, " în funcție de scopul comunicării": asertive, interogative, imperative, exclamative. ( vol.II, pp.25-44) Enunțurile exclamative corespund , în aceasta interpretare, propoizițiilor enunțiative exclamative. Sub aspect semiotic, în funcție de specificul implicării celor trei factori principali (emițătorul, destinatarul și mesajul) în desfășurarea procesului de comunicare lingvistică și, implicit, a categoriei modalității, enunțurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specificul implicării celor trei factori principali (emițătorul, destinatarul și mesajul) în desfășurarea procesului de comunicare lingvistică și, implicit, a categoriei modalității, enunțurile sintactice, în ansamblu sau numai unele componente ale lor (propoziționale, cel mai adesea) pot fi: 1. asertive 3. imperative 2. interogative 4. exclamative Enunțuri asertive În enunțurile asertive, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de conținutul mesajului. Enunțurile asertive se impun ca expresie sintactică a cunoașterii prin limbă a unei realități extralingvistice și mijlocul principal de comunicare a acestei cunoașteri. În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin elemente restrictive precum decât, dacă nu: „Este imaginabilă starea aceasta de lucruri și se poate însemna altfel decât cu numele celei mai complete barbarii?” (M. Eminescu), „Și de unde să sperăm aceasta dacă nu de la Teatrul național?” (M. Eminescu) Enunțuri imperative În enunțurile imperative 14, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, pe care subiectul vorbitor vrea să-l determine să acționeze într-un anumit fel. Subiectul vorbitor își organizează enunțul sintactic ca expresie a capacității limbii de a provoca modificări în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precum decât, dacă nu: „Este imaginabilă starea aceasta de lucruri și se poate însemna altfel decât cu numele celei mai complete barbarii?” (M. Eminescu), „Și de unde să sperăm aceasta dacă nu de la Teatrul național?” (M. Eminescu) Enunțuri imperative În enunțurile imperative 14, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de destinatar, pe care subiectul vorbitor vrea să-l determine să acționeze într-un anumit fel. Subiectul vorbitor își organizează enunțul sintactic ca expresie a capacității limbii de a provoca modificări în sfera realității extralingvistice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dominat de destinatar, pe care subiectul vorbitor vrea să-l determine să acționeze într-un anumit fel. Subiectul vorbitor își organizează enunțul sintactic ca expresie a capacității limbii de a provoca modificări în sfera realității extralingvistice. Planul semantic al enunțurilor imperative reflectă tocmai direcția în care urmează a se produce aceste modificări. În funcție de modul de desfășurare a enunțării, enunțurile imperative sunt: • directe; în enunțuri complexe: „Dormi! zise poruncitor.” (M. Eminescu) sau în enunțuri simple: „Vindecă-mă, suflete, / Vin-acasă, suflete / Adu leacuri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
își organizează enunțul sintactic ca expresie a capacității limbii de a provoca modificări în sfera realității extralingvistice. Planul semantic al enunțurilor imperative reflectă tocmai direcția în care urmează a se produce aceste modificări. În funcție de modul de desfășurare a enunțării, enunțurile imperative sunt: • directe; în enunțuri complexe: „Dormi! zise poruncitor.” (M. Eminescu) sau în enunțuri simple: „Vindecă-mă, suflete, / Vin-acasă, suflete / Adu leacuri, suflete.” (T.Arghezi) • indirecte; au caracter de imperative indirecte numai componente ale enunțului, propoziții dependente de un verb precum
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mândru-n valea ta.” (M. Eminescu) Dacă predicatul frazei se realizează printr-un verb performativ (a ordona, a porunci etc.), enunțul însuși are carater performativ: Îți ordon să arunci podul acesta în aer. În funcție de implicarea afectivă a subiectului vorbitor, enunțurile imperative sunt: • obiective (neutre): „Nu spera când vezi mișeii / La izbândă făcând punte.” (M. Eminescu) „Nu voi mormânt bogat, / Cântare și flamuri Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
punte.” (M. Eminescu) „Nu voi mormânt bogat, / Cântare și flamuri Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.” (M. Eminescu) • subiective (exclamative): „...Da ce vrei, mări, Cătălin? Ia dut’ de-ți vezi de treabă!” (M. Eminescu) Sub aspect structural, enunțurile imperative aparțin categoriei enunțurilor autonome (sintetice, realizate mai ales prin interjecții și vocative, și analitice): „- Hai și tu cu noi, dacă vrei - zise Harap Alb - că doar n-avem a te duce de mână ca pe un orb.” (I. Creangă), „- Hai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Ho, mă! ce vă este, zise Zaharia.” (I.Creangă), „- Ștefane, zise Luchi, fiindcă ea era.” (M. Preda), „Lasă-mă, toamnă, în prada furtunii Singur de mine să râd ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Preda), „Lasă-mă, toamnă, în prada furtunii Singur de mine să râd ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii care ți se jură că te iubesc pe tine mai mult decât se iubesc pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca nebunii.” (A.E. Baconsky) În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor imperative este marcată concomitent prin intonație, accent și flexiune. Flexiunea. Marca distinctivă principală a enunțurilor imperative este situarea substantivului (pronumelui) la cazul vocativ și a verbului la modul imperativ: „- Ioane! Ioane! Ioane!... și Ion pace!” (I. Creangă), „Păzește-te de amicii care ți se jură că te iubesc pe tine mai mult decât se iubesc pe dânșii.” (M.Codreanu), „Deșteaptă-te, pământ român! biruie-ți durerea...” (A. Russo) Verbul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca de ochii din cap...” (I. Creangă) Observații: Situarea verbului la imperativ poate fi doar marcă a caracterului afectiv al unui enunț asertiv: „Ei! ei! de acum drege-ți „vocea” și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți.” (I. Creangă) Intonația imperativă este orientată de accentul sintactic și depinde de dezvoltarea enunțului; este ascendentă când enunțul se realizează doar printr-un vocativ, o interjecție sau un verb la imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imperativ: „Mai luăm câte unul?... Băiete!...” (I.L. Caragiale), „- Stăi! strig eu.” (I.L.Caragiale); este mai întâi ascendentă, apoi descendentă, când enunțul are o dezvoltare mai amplă: „Cântați-mi durerile voastre / Ca să am la ce să visez.” (A.E. Baconsky) Enunțurile imperative indirecte au intonație nespecifică; ele devin, de fapt, enunțuri asertive: „Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relația de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic sau (și) structural. 1. Dacă aparțin enunțurilor asertive, întemeindu-se pe opoziția logico-semantică afirmativ-negativ, acestea se impun ca enunțuri afirmative și enunțuri negative. Prin enunțuri afirmative, subiectul vorbitor afirmă, confirmă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nimănui / că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ideea este reluată de Ecat. Teodorescu, Sunt propozițiile subordonate propoziții autentice?, LR, 1979, nr. 3. În această interpretare, fraza ar fi numai enunțul în care există cel puțin două propoziții principale coordonate. 14. Otto Jespersen (op. cit., p. 431) consideră enunțurile imperativ și interogativ două variante ale unei aceleiași structuri sintactice, prin care subiectul vorbitor vrea să influențeze voința interlocutorului; enunțul interogativ ar reprezenta „ordinul” dat de locutor interlocutorului de „a-i spune ceva, a-i da o informație”. Chiar dacă un enunț
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu subînțelegerea unui verb la imperativ: „Spune... unde pleci!”, natura specifică a enunțului - înscris într-un act de comunicare doar, prin planul său semantic - implică un verb, subînțeles, din același câmp semantic, al interogației: „Te întreb... unde pleci.” Funcțional, enunțului imperativ îi este proprie voința de schimbare, anulare sau producere a unei realități. „Taci!/ Vorbește!/Nu-i răspunde!” „Vino!/ Pleacă!/Deschide fereastra!” RELAȚIA DE INTERDEPENDENȚĂtc "RELA}IA DE INTERDEPENDEN}|" 15. Sintagma dependență bilaterală, folosită de V. Guțu-Romalo, lucr. cit., p. 38
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cf. Ecat. Teodorescu, În problema structurii părților de propoziție, LR, XXVIII (1970), nr. 2, pp. 126-127. 26, 27. Ecaterina Teodorescu, în Propoziția subiectivă, p. 8, nota 8 ș.u. RELAȚII DE DEPENDENȚĂtc "RELA}IA DE INTERDEPENDEN}|" 28. În enunțuri dubitative imperative conjunctivul are autonomie și, în consecință, poate construi predicatul unei propoziții nedependente: „Mai bine ia cornul și sună într-una / Să suni până mor, către cerul senin...” (Șt.Aug. Doinaș) 29. Fapt ce determină pe Marina Rădulescu, art. cit., să înscrie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru persoanele surde care se referă strict la această categorie (legea 519 / 2002, legea 275/2007, legea 448/2008) - informale ca norme nescrise sub o forma de recomandări mai mult sau mai puțin sancționabile. Între acestea morala, cu un caracter imperativ, cuprinde principii și valori față de ceea ce corect sau incorect, de ceea ce este permis sau interzis în anumite situații. Nu există un cod etic specific surzilor, ei se supun codului general al societății căreia îi aparțin pe care și-l interiorizează
?Cultura surzilor? ? repere conceptuale by Mariana P?rc?l?bescu () [Corola-publishinghouse/Science/84061_a_85386]
-
o logică firească a unității de limbaj, expresia tempo-ului Lent et grave, doux et soutenu (lent și grav, blând și susținut purtând recomandarea metronomică indicată de compozitor ), se asociază celorlalte elemente constitutive ale discursului muzical, subordonându-se în mod imperativ concepției determinante și întregind imaginea de austeră solemnitate a tabloului supus imaginației. Cu referire la concretizarea indicației agogice notate în introducerea preludiului, Marguerite Long sublinia rigurozitatea ritmică, de o exactitate aproape metronomică ce o remarcase în mod excepțional în interpretarea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
interpretare rezonantă a sunetului din bas care se asociază unei subtile formule de pedalizare, concepută în scopul realizării contrastelor dinamice. Astfel, elaborarea unei strategii de pedalizare, care să alterneze pedala de rezonanță cu cea una corda, se dovedește a fi imperativă în demersul redării optime a efectelor onomatopeice propuse imaginației. În acest sens, nivelul dinamic de f al măsurii 28 va fi susținut de pedala de rezonanță până la cea de-a doua optime, pentru ca acordul ulterior în p să poată rezona
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]