KorAP: Find »[drukola/base=inel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...449 >

11,224 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

cabinete, încă deschizând și închizând ultimele dulapuri și sertare, guvernanții evadați sau dezertori, pe care, într-un stil elevat, ar trebui să-i numim fugari, adunau, cu părere de rău, ultimele amintiri, o fotografie de grup, alta cu dedicație, un inel din fire de păr, o statuetă a zeiței fericirii, o ascuțitoare de creioane de când era în școală, un cec înapoiat, o scrisoare anonimă, o batistuță brodată, o cheie misterioasă, un pix ieșit din uz având numele gravat, o hârtie compromițătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
a uita, capul blestemat al teniei, acela care se află ascuns oriunde, atâta timp cât nu-l descoperim în interiorul dezgustător al conspirației, atâta timp cât nu-l vom scoate la lumină, pentru a fi pedepsit așa cum merită, parazitul mortal va continua să-și reproducă inelele și să submineze forțele națiunii, dar ultima bătălie o vom câștiga noi, cuvântul meu și cuvântul dumneavoastră, astăzi și până la victoria finală, vor fi garanția acestei promisiuni. Hârșâindu-și scaunele, miniștrii se ridicară ca unul și, în picioare, aplaudară cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
a unui inspector și a unui agent clasa a doua, ale căror nume, din motive de siguranță, nu suntem autorizați să le dezvăluim, au reușit să aducă la lumină ceea ce este, cu o extrem de mare probabilitate, capul teniei ale cărei inele au menținut paralizată, atrofiind-o în mod periculos, conștiința civică a majorității locuitorilor acestui oraș care au vârsta necesară pentru a vota. O anumită femeie, căsătorită cu un medic oftalmolog, și care, minunea minunilor, a fost, conform unor martori demni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

era hotărât să-și caute acolo norocul. A petrecut câțiva ani la Papeete ca să-și alcătuiască planurile și să câștige experiență. Apoi, cu bani împrumutați de la un prieten din Franța, și-a cumpărat o insulă în arhipelagul Paumotu. Era un inel de pământ care înconjura o lagună adâncă, pământ nelocuit și acoperit doar de tufăriș și guava sălbatice. Cu femeia plină de inițiativă care era nevastă-sa și cu câțiva băștinași a debarcat acolo și s-a apucat să clădească o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

umeri. -Pe aici oamenii sunt neciopliți și Înapoiați. Niște animale get-beget, abia În stare să se exprime; nu ca noi, cei de la oraș. Tot ce-a știut să spună intendentul e că aici erau diavolii și că lucrau să construiască inelul lui Satan. Pesemne s-a apropiat să tragă cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
e că aici erau diavolii și că lucrau să construiască inelul lui Satan. Pesemne s-a apropiat să tragă cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Încă neterminată? Dante continua să Înainteze Încetișor către centrul ipoteticului edificiu. După vreo zece pași, observă cum vârfurile negricioase Încetaseră dintr-o dată să mai iasă din pământ, făcând loc, În partea centrală, unui larg spațiu gol. Părea Într-adevăr un inel. Inelul lui Satan. Își reprimă supărat acea nălucire. Trebuia să procedeze, dimpotrivă, cu sprijinul rațiunii și al științei. - Aveți frânghii la voi? Îl Întrebă pe șeful gărzilor. - Fiecare om are câțiva coți de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
neterminată? Dante continua să Înainteze Încetișor către centrul ipoteticului edificiu. După vreo zece pași, observă cum vârfurile negricioase Încetaseră dintr-o dată să mai iasă din pământ, făcând loc, În partea centrală, unui larg spațiu gol. Părea Într-adevăr un inel. Inelul lui Satan. Își reprimă supărat acea nălucire. Trebuia să procedeze, dimpotrivă, cu sprijinul rațiunii și al științei. - Aveți frânghii la voi? Îl Întrebă pe șeful gărzilor. - Fiecare om are câțiva coți de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se gândi. Iar ceva asemănător trebuia să se fi petrecut și În mințile oamenilor care se apropiaseră și ei, atrași de strigăte. Văzu cum nu puțini Își făceau semnul crucii, cu siguranță pentru a invoca ocrotirea lor personală, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a lungul Întregului traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio dal Pozzo se clătina Îndoit de durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi până În mâinile unuia dintre cei doi călăi prezenți. Omul mai smuci odată cu putere, smulgându-i prizonierului un țipăt ascuțit și disperat, sub privirile mulțumite ale șefului gărzilor, care contempla scena cu brațele Încrucișate, rezemat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aer disprețuitor. - Nu fi ipocrit, ca toți din cetatea asta de mincinoși. Știi prea bine cum mă cheamă. Iar dacă ai uitat, o să-ți amintesc eu, zise el, ridicându-și În dreptul ochilor poetului arătătorul de la mâna dreaptă, Împodobit de un inel mare, cu sigiliu, pe al cărui blazon era Încrustată o coloană romană. Familia mea e de ani de zile În conflict cu infamii aceia din familia Caetani. Iar mitra pe care Bonifaciu și-a tras-o pe cap, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
niște odrasle cuminți ale Bisericii ce suntem, Împărtășim Întru-totul această judecată: că el a fost o Întruchipare a Anticristului, trimis de Satan ca să ne chinuiască. Însă domnia ta faci din el un nou Minos! Ce ar fi trebuit să Închidă acest inel din piatră? Crezi că ereticul l-a adus pe cumplitul Minotaur din expediția sa de la Răsărit? - Nu. Dar există altceva care e mai bine să fie Închis Înapoia zidurilor și ferit de priviri. Ceva ce poate cu adevărat depăși măsura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce pe mine, singur, În loc să ceri audiență Întregului Consiliu? Cardinalul Își retrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Și ca atare călăuzesc cu blândețe turma care se Încrede În ei, Întărită În certitudinea credinței, și alungă lupii care ar vrea să masacreze această turmă pentru a-și satisface lăcomia. Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
spatele și se Îndreptă spre ieșire, urmărit de privirea tăioasă a căpeteniei. Ceva mai târziu, la Palatul Nunțiaturii Șeful gărzilor intrase În camera cardinalului aproape târându-se pe genunchi. Ajuns lângă masivul Acquasparta, se aplecă să Îi sărute cu zel inelul, ca și când ar fi vrut să-l mănânce. Cardinalul Își Îndepărtă mâna cu suficiență, apoi Îi făcu un scurt semn de binecuvântare pe frunte. - Ai insistat să Îmi vorbești. Ei bine, ce pot face pentru dumneata? Omul se Închină din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o privire cercetătoare. - Tu ai dat ordinul să fim Îmbrobodiți? adăugă el. Lui Dante i se păru un reproș dureros mai curând decât o Întrebare. - Ar fi trebuit să o fac atunci când am văzut capul șarpelui care Își desfășoară toate inelele. Dar acum trebuie să fugi, trebuie să fugiți cu toții. Unde-i Amara? - Nu... nu știu, bâigui sienezul, potrivindu-și nădragii. După năvala trupelor, ne-am despărțit. Am văzut-o fugind spre turn... Tumultul și strigătele continuau, deasupra capetelor lor. Cecco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

fim cu adevărat: Caroline, pune-ți pantofiorii verzi... Pantofiorii tăi cei verzi... De douăzeci, de o sută de ori pe zi, Caroline își punea încălțările ei micuțe în vreme ce colonelul își fuma cu un aer elegant, cu o mână moale și inele pe fiecare deget, trabucurile fetide, iar ochii săi negri alunecau pe acoperișurile din jur. Păstrez și astăzi în minte cântecul acela și scrâșnetul dinților. Când auzeam cântecul colonelului - încă ne gândeam cu toții la Belle de jour, ne imaginam chipul bestiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

clipurile publicitare de la televiziune, când încerca să își moduleze glasul și silueta după textul în care vorbea de una, de alta (mâncați bomboanele noastre, sunt cele mai dulci!, țineți rețeta aceasta de slăbit și veți fi ca niște silfide, purtați „inelul secolului”, ca mine, și veți avea o viață plină de realizări și de noroc, așa ca mine!!!...), daaa!, afirmă tainic, straniu de îngrijorător, cu vocea care-i venea din sex... Că spectacolul nu e actualizat. Și o ține tot așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
te duc spre taina căsătoriei, asta va fi salvarea ta. Flăcăul simte că nu vrea acuma, nu vreau!, ar pierde ceva și nu știe ce, nu acuma, nu vreau! Jos, lângă picioarele din față ale lui Galben-de-soare, voinicul vede un inel de aur, zace la margine de drum, să-l iau, să nu-l iau?, stăpâne, de nu îl vei lua, amarnic te vei căi, e mai bine să-l iei, trebuie numai să știi ce să faci cu el, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
sfințită, aghiazma mare, toți caii zvâcnesc, flăcăii chiuie, doar armăsarul lui stă pe loc, nu pleacă, mâinile lui țin hățurile strâns și nu îi dau voie. Rămâne pe câmpia goală, fără nimeni, pe calul transpirat. Drept, aprig și singur, iar inelul de aur e jos, în margine de drum... Și Rita, iar. — Măi, fato, tu ești nebună?, ce cauți aici?, nu știi că noi doi ne vom căsători?, sunt însărcinată cu el, îi fac un copil, păi, îți spun eu dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

voioase ale lui Mary Roberts Rinehart. Școala i-a ruinat franceza și i-a imprimat un dezgust față de autorii canonici. Profesorii Îl considerau leneș, nedemn de Încredere, Înzestrat cu o istețime superficială. Colecționa bucle de păr de la multe fete. Purta inelele mai multora. În cele din urmă n-a mai reușit să Împrumute inele, din cauza ticului nervos de a le roade până le deforma. Se pare că acest lucru stârnea suspiciunile geloase ale următorului băiat care le Împrumuta. În toate lunile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
a imprimat un dezgust față de autorii canonici. Profesorii Îl considerau leneș, nedemn de Încredere, Înzestrat cu o istețime superficială. Colecționa bucle de păr de la multe fete. Purta inelele mai multora. În cele din urmă n-a mai reușit să Împrumute inele, din cauza ticului nervos de a le roade până le deforma. Se pare că acest lucru stârnea suspiciunile geloase ale următorului băiat care le Împrumuta. În toate lunile de vară, Amory și Frog Parker s-au dus săptămânal la Stock Company

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
mături. Vreau să mă preocupe bronzarea picioarelor mele zvelte vara, când Înot. AMORY: Dar mă iubești. ROSALIND: Tocmai de aceea trebuie să sfârșim. Nesiguranța doare prea tare. Nu se poate să mai trăim scene ca asta. (Își scoate de pe deget inelul primit de la el și i-l Întinde. Ochii amândurora se umplu iar de lacrimi.) AMORY (cu buzele lipite de obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
deget inelul primit de la el și i-l Întinde. Ochii amândurora se umplu iar de lacrimi.) AMORY (cu buzele lipite de obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită tristețe.) ROSALIND: Să nu mă uiți niciodată, Amory... AMORY: Adio... (Se Îndreaptă spre ușă, caută neîndemânatic clanța, o găsește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

picior e mai greu să te ridici, cum, în general, totul merge mai greu când ai un singur picior. Și încă și mai mult aur tace (probabil pentru totdeauna): proteze dentare, rame de ochelari, coliere și brățări puse deoparte, monede, inele, ceasuri; aurul tace fiindcă se trage din tăcere și se întoarce apoi iarăși în tăcere.Din tăcere nu iese decât tăcere. Nu mă lăsa să stau atâta goală pe frigul ăsta, acum când facem economie la căldură, spune Margarethe Witkowski

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]