8,706 matches
-
să se agațe sau un cîine ciobănesc care s-o conducă, atunci cînd se află pe buza prăpastiei. E curios că tu - care ești un om aparent într-un echilibru foarte stabil - atunci cînd scrii, indiferent ce, trădezi vulnerabilitatea unui ins ce nu-și găsește totdeauna punctul de sprijin, pentru că aripa unei mori - cum te-a asemuit pe tine Peter Motzan cu Don Quijotte - nu-ți dă chiar un sentiment de siguranță sau de salvare. Așa că ceea ce te caracterizează, distingîndu-te de
Cînd numele se-mbracă în chipuri by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/6696_a_8021]
-
a lovit cu spatele celălalt vehicul. - O mașină invizibilă a apărut de nicăieri, mi-a lovit vehiculul și a dispărut. - Pietonul nu știa în ce direcție să se îndrepte, așa că l-am călcat. - Cauza indirectă a accidentului a fost un ins mărunt într-o mașină mică cu o gură mare. - Stîlpul de telefon se apropia repede. Am încercat să virez în afara direcției lui cînd el m-a lovit în față. - Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine. - Pe un
BANCUL ZILEI: Iliescu, Ponta şi hoţia () [Corola-journal/Journalistic/67192_a_68517]
-
o legătură subtilă și secretă între doi oameni care nici nu s-au cunoscut". Zona anticariatelor are astăzi luminile și umbrele sale, mă tem că ultimele mai numeroase. Cei din breaslă sunt extrem de diferiți: subalterni stresați de șefi, singuratici ursuzi, inși care nu stăpînesc abc-ul meseriei, oameni fără chef și incapabili de o politețe elementară, indivizi cenușii pentru care munca lor este doar un comerț ca oricare altul, dar și persoane comunicative și competente, pasionați ce respiră dragostea de carte
Despre cartea veche franceză în anticariatele din București by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6605_a_7930]
-
2. Alt poet al aceluiași meleag privilegiat de istorie ce refuză însă a se bloca într-însa este Gheorghe Pârja. D-sa are fascinația unei vechimi care e o mixtură de geografie, botanică și credință local nuanțată. Are aerul unui ins ajuns într-o metropolă unde își dă seama că nu se poate despărți de imaginea locului natal pe care-l inventariază cu rafinament modernist: "Un răsărit de soare, ceaiul de cătină / Bătaia vecinei în perete / Ai de ales: plăcinte cu
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
nici nu se scutură nimic. Decât, cel mult, monotonia lenoasă a zilei. Vorbăria e înlocuitor perfect și comod al faptei și înfăptuirii. Nu e de mirare că a ajuns o modă și a intrat în cotidianitate: vezi „polemica zilei"! Fiecare ins „își dă cu părerea", îmbătat de propriile dezlănțuiri de cuvinte. Orice mișcare a celuilalt e întoarsă pe toate fețele, cântărită, suspectată de motive perverse. Cu țâfnă și ifose, fapta e făcută harcea-parcea. Și de-ar fi să fie lăudabilă, bălăcăreala
Divagări (in)utile: Mai bun decât tăcerea by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/6525_a_7850]
-
deveni nutreț mediatic și a cădea apoi în simpla, joasa anecdotă. Nu chiar hodoronc-tronc, o lectură de sărbători: David Lodge, Mort de surd (de fapt, „condamnat la surzenie", „pedepsit cu surzenia"). Am râs cu lacrimi de detaliile vieții (mele) de ins hipoacuzic, dependent de o proteză auditivă care țiuie când ți-e lumea mai dragă, detalii prinse afin și cu umor de unul care ia ușor handicapul și nu se prea sinchisește de ceea ce pierde din spusele celorlalți. Știu, asemeni lui
Divagări (in)utile: Mai bun decât tăcerea by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/6525_a_7850]
-
poartă, latent, cei trei protagoniști. În anul de grație 1987, așadar, Iarba Fiarelor e un hoț sublim obsedat de gândul de a-l asasina pe Nicolae Ceaușescu. Care Nicolae Ceaușescu e complet altul decât ni l-a conservat istoria. Un ins grandoman, dar nu nociv, pus mai mult pe șotii decât pe rele. În sfârșit, ultimul pe listă, Daniel Bănulescu, un tânăr scriitor (mai mult tânăr decât scriitor), nimerește ca din întâmplare între cei doi. Lumea șuților îl lasă rece, politica
Clan d’oeil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6558_a_7883]
-
am pierdut socoteala. Trebuie să fie vreo cincisprezece. Dar asta nu înseamnă cine știe ce. Una sunt limbile de circulație, alta sunt limbile mici, deși au și ele importanța lor. Apoi: mai importantă decât limba este editura la care ești tradus. {tiu inși, la noi, care se laudă cu traducerile lor prin Spania, Germania, Franța și mai știu eu unde, și totuși, pot să v-o garantez, nu există de fapt nicăieri. Dacă ieși la o editură mică, fără nume și difuzare, fie
„Am atins o clipă cerul cu palma“ by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/6575_a_7900]
-
omul a intrat. Lucrurile nu se desfășurau așa cum își închipuise comandantul, dar poate că era mai bine. Bătrînul se îngrijea de primele parlamentări, iar el se va ocupa apoi de miezul chestiunii. După cincisprezece minute se ivi în poartă un ins rotofei, cu mustățile lungi, care atîrnau pleoștite ca un steag fără vînt. Comandantul își conduse calul spre el și, tot de pe cal, ca să fie clară distanța socială, rosti primele cuvinte, Ești administratorul domnului conte, La dispoziția domniei-voastre. Comandantul descălecă și
José Saramago - Călătoria elefantului by Mioara Caragea () [Corola-journal/Journalistic/6458_a_7783]
-
nu are unde-și pune capul.» Fiul Omului era, zice-se, chiar el și cu zdrențăroșii lui, dar, poate, sunt și eu Fiul, și cred că e oricine se vrea un om liber! Am să încerc să-l regăsesc pe insul acela, undeva în lumea cea mare, printre oamenii liberi, care n-au unde-și pune capul! Când, mai târziu, îl căutară ai lui să vadă dacă a dormit bine și era odihnit, și dacă cumva vrea să poftească la micul
Pensula lui Ingres by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6494_a_7819]
-
Ceasul de la Universitate), ci și în alte câteva. Adeseori personajele îl aud în momentele de tihnă, fără a-i ști istoria și fără a încerca să și-l explice. Tot o prezență recurentă e aceea a unui anume Iane Farmacistu, ins de la o mie șapte sute și puțin. Un timp, silueta lui e strict conjuncturală și, de aceea, promițătoare. (În prima și în a cincea povestire, Iane e mai degrabă o umbră.) Dacă în ultima, care-l are drept protagonist, Doina Ruști
Tichia de mărgăritar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6386_a_7711]
-
scrierile lui Cipariu, Barițiu sau Papiu-Ilarian. Cea de-a doua este mai interesantă și asupra ei cred că istoria literară ar fi putut zăbovi mai mult. Căci, în spatele tribunului dornic să-și dea viața pentru „virtus romana rediviva", aflăm un ins în carne și oase. Nu unul obișnuit, totuși o ființă care are emoțiile sale, stângăciile sau naivitățile sale. Și o teribilă răceală impersonală în fața unor decizii pe care astăzi le catalogăm drept istorice. Vasilie Moldovan, spre deosebire de alți contemporani, nu a
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
natural", războindu-se, fățiș ori subiacent, cu critica ce a conturat un Caragiale echivalat în prezent cu un portret-robot. Altfel spus, contrazicînd marile ei prestigii. De la T.Maiorescu, G.Ibrăileanu, G.Călinescu, T.Vianu, ș. Cioculescu purcede figura unui satiric, ins al zeflemelei incontinente, creator al unei lumi de fantoșe rizibile, al unui guignol autohton. Atitudinea lui Gelu Negrea e tranșantă: o aproape sistematică respingere a înțelegerii moral-depreciative, mizantropice, clădite pe cinism a personajului caragialian, punîndu-se în chestiune „criticismul excesiv al
Un dicționar atipic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6407_a_7732]
-
lui, într-o vreme a lecturilor de identificare. Acum, e limpede că atâta insistență moralizatoare strică. „Aceasta între noi adesea o vedem", constatarea lui Alexandrescu, poate acuza prea abrupt, și in corpore, o societate care-și caută făgașul. Cu timpul, inși de felul lui Rîmătorian - penitența fostei amante care l-a trădat e să-și oblige soțul să vândă, în memoria lui, carne de porc, semn că așa-zis dispărutul e urmărit de derizoriu pe veci - se așază undeva mai la mijlocul
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6094_a_7419]
-
ploioasă la Paris. („Adio, Champs Élysées, adio, ciudate raite pe stradela Luna; și nașterea mea pleacă, și moartea - împreună".) Deja damnat, profetic, în sincopatul dus-întors al respirației gâfâitoare în naveta ei infinitezimală dintre viață și neant, Don Quijote-César ca oricare ins slab de înger cerca să-și imagineze joia lui de ieri, răpusă de uitarea cruntei beții de viață, pentru ca Suprema Voință permițându-i, prin proprie voință, de om, să mai îndure hazardul câtorva zvâcniri sau simple gesturi sub botnița statuilor
Dintr-un jurnal-yes-eu parizian by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6102_a_7427]
-
place s-o face. Ofițerul strigă: - Hei, Lucky. Un asiatic scund apăru în ușă, complet îmbrăcat în echipament militar. - N-ai făcut-o să se simtă bine? Bărbatul spuse: - O fi vreun ghinion. - Karma, zise ofițerul. - S-ar putea, admise insul scund. Lui Houston, ofițerul îi spuse: - Ai chef de o bere? Houston avusese de gînd să plece. Acum își dădu seama că uitase de asta și că bărbatul i se adresa lui. Cu mîna liberă, bărbatul își aruncă țigara și
Denis Johnson - Arborele de fum by Mircea Pricăjan () [Corola-journal/Journalistic/6412_a_7737]
-
exemplu, acelea că viața politică m-ar fi absorbit în asemenea măsură, încât ar explica „trădarea", sau că aș fi folosit România literară ca pe o tribună politică. În definitiv, lucrurile sunt mult mai simple. Breban nu e deloc un ins indescifrabil, adică diplomatic sau ascuns. Din contra, motivațiile sale sunt limpezi, chiar dacă nu sunt neapărat acelea invocate de el însuși. Toate cărțile de după 1989 i-au fost primite de critică, aceea a generației noastre, ca și aceea tânără, cu răceală
Trădarea criticilor? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6334_a_7659]
-
teatru, Plaut. Piesa lui, Poenulus e scrisă, se pare, între 191 și 189 î.Hr., adică după sfârșitul celui de-al doilea război punic. Protagonistul se numește cum altfel decât Hanno și e, în ciuda numeroaselor insulte care-i sunt aruncate, un ins onest. Micile trucuri la care recurge pentru a-și recupera fetele nu sunt urmarea relei-credințe, ci semne ale corectei adaptări la situație. Viziunea nuanțată a lui Plaut e cu atât mai lăudabilă cu cât, remarcă Alexandra Ciocârlie, între spectatorii comediei
Orașul invizibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6335_a_7660]
-
a cărui priveliște - o întoarcere după ani, sau o oră cheltuită ca să te uiți atent în jur - implică și îndepărtează. Ești acolo, fiindcă o foarte omenească nevoie de comparație te trage în inventarul cu foști colegi, apucați pe căi lucrative. Inși utili. Nu ești acolo, fiindcă „meseria" te-a sustras. Cine este acest observator? Un profesionist al inutilității vii, care desfide mecanismul. însă el, mecanismul, în Act de prezență, are cuvântul. Nu explozia, furia, curățenia brutală a avangardei contează, în cele
A fi și a nu fi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6341_a_7666]
-
Paradoxala „eliberare" se produce într-o lume deconvenționalizată în rău, „beată de fericire" deoarece „sălbăticia pieilor roșii însuflețește codul moral" iar „micile cioburi colorate" se află „în mîinile antropofage". Spre a ne îngrozi și mai mult, apare evocată ipostaza unui ins țintuit multă vreme în pat, „cruce orizontală, cu fruntea numai zburînd", a cărui mare suferință o constituie excluderea sa din fluxul universal, din mișcarea legiuită a materiilor, care se dereglează, cad în prăpastia informului, aceeași pentru macro și microcosm. „Văzutele
O superbie biologică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6343_a_7668]
-
să-și semneze inepțiile. Sau care, dacă le semnează, nu-mi inspiră încredere, fiindcă nu pot să le recunosc, oricât m-aș strădui, autoritatea profesională și morală. H.- R. Patapievici s-a văzut interpelat și scuipat în plină stradă de inși certați cu civilizația și acuzat că distruge cultura română, cu Eminescu cu tot. Își imaginează cineva că inșii cu pricina îl mai citiseră pe Eminescu din școală? Sau că mureau de dragul lui? Ura lor n-are nici o motivație ideologică (aici
Cui i-e frică de Pleșu și de Patapievici? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4743_a_6068]
-
recunosc, oricât m-aș strădui, autoritatea profesională și morală. H.- R. Patapievici s-a văzut interpelat și scuipat în plină stradă de inși certați cu civilizația și acuzat că distruge cultura română, cu Eminescu cu tot. Își imaginează cineva că inșii cu pricina îl mai citiseră pe Eminescu din școală? Sau că mureau de dragul lui? Ura lor n-are nici o motivație ideologică (aici mă despart de Mircea Mihăieș, care a publicat în numărul României literare de săptămâna trecută un articol plin
Cui i-e frică de Pleșu și de Patapievici? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4743_a_6068]
-
reacție de sastisire a minților tinere la agresiunea mediatică săvîrșită în scop ideologic. La rîndul său, Bertrand Vergely aduce alte trei nuanțe. Mai întîi, francezul modern trăiește în afara lui însuși, interioritatea spiritului fiindu-i omorîtă de ambianța tehnică. E ca și cum insul se poartă de parcă nu ar avea suflet, sloganul epocii fiind cel al autosuficienței ateiste: „trebuie să fii prin tine însuți”, existența omului nedepinzînd decît de sine însuși, caz în care Dumnezeu e un concept, iar natura o forță ce poate
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
la nici 55 de ani, nu e fără relație cu caracterul ingrat al acesteia. Radu Petrescu era un om scund, cu o înfățișare resignată, oarecum ștearsă, cu o rostire molcomă de parcă ar fi adoptat, cu o ironică bunăvoință, condiția de ins perpetuu marginalizat. Într-o amplă și foarte aplicată cercetare pe care i-o consacră, Nicolae Berindeiu îi oferă următoarea caracterizare: „Devine din ce în ce mai clar că Radu Petrescu își transfigurează/își textualizează existența chiar în epoca nonvalorilor și a uniformizării excesive. Nu
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
ironice, devine ritmul acțiunii, astfel încât, luat de val sau călare pe el, regizorul surfează vertiginos uitând de rațiunea fiecărei acțiuni și de sensul pe care prozatorul îl acorda momentelor de solipsistă reflecție holmesiană. Holmes-ul lui Ritchie este un agitat, un ins cu instabilitate psihomotorie, schimbând măștile una după alta ca la un varieteu unde el joacă toate rolurile. Doctorul Watson (Jude Law) abia mai ține pasul cu el, pentru a nu mai vorbi de nefericita soție a doctorului, Mary Morstan (Kelly
La circ cu Sherlock Holmes by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5006_a_6331]