9,120 matches
-
plătit telefonul. Mișcarea degetelor lui încetă. Deodată deveni foarte atent, se cabră în fotoliu, aveai impresia că va face explozie și va fi propulsat cu putere în tavan. La ce oficiu?, o întrebă și vocea deja îi era plină de ironie. La cel de lângă piață. O urmărea cu respirația tăiată, tremurând de nervi. Ți-ai făcut anume drum pe acolo. Sperai să-l întâlnești pe Adrian. Ea îl fixă indignată, zâmbind. Mojiciile tale nu mă mai supără. Intenționam de mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei prezenta asemenea defecte și doar cizmăria se afla în apropierea blocului, dar nu avea rost să încerce să încalțe altceva. Pe urmă ieși, trânti după ea ușa, grăbită să închidă, să nu deștepte vreun spirit interior, plin de-o ironie mușcătoare, care să-i spună: Acum o jumătate de oră îți dădeai sufletul, erai gata să cazi eroic peste paginile almanahului. Acum? Acum, ce? Se putea întoarce fără să simtă vreun regret, se putea oricând întoarce. Să intre în autoservire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit-o, cu multă generozitate, să nu uităm asta. Mă îngrozesc la gândul că ai deveni o femeiușcă așa ca celelalte, care nu lasă să-i scape nici o ocazie. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trebuia să și-l scoată din minte. Răspunse la salutul ceremonios al unui fost coleg, pensionar acum, care se dedicase pentru tot restul vieții, albinăritului. Era un bărbat iute, chipul lui exprima robustețe, o privise cu un gen de superioară ironie, uite, eu am avut înțelepciunea să trec peste hachițele inimii, părea să spună. Bine că toți îi dădeau bobârnace! Categoric, aerul curat și soarele, contactul zilnic cu atmosfera verii îl favoriza, avea o culoare sănătoasă în obraji, cu mult diferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lansă Sidonia, am impresia că revederea noastră de sub stejar se poate chema întâlnire, acasă, când am realizat asta, m-a cuprins un sentiment de rușine și de culpabilitate. Ați văzut, am copii mari și tinerețea nu iartă, te ucide cu ironia. Am avut certitudinea că Fana și-a dat seama că se petrece cu mine ceva necurat, m-a privit cu suspiciune, instinctual, gelozia filială. Pur și simplu am șovăit și am fost gata să renunț, dar n-aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Avea nasul vinețiu, porii contractați de răceală. Sunt ca o frunză în vânt, îi spuse după un timp lui Alexe, aproape plângând. El nu-i sesiză încordarea, miezul de dramă trăit de femeie și calm, imperturbabil, îi replică zâmbind cu ironie: Dar, întâmplător, bate un vânt prielnic, așa-i? Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să accepte insuccesul manevrelor sale. În final va lăsa receptorul în furcă, n-avea rost să-l alerteze și pe Trofin, ar fi întrebat ce se întâmplă cu ea la o asemenea oră și în voce i s-ar simți ironia... În realitate cel care o sunase la ușă fusese Ovidiu. Se trezise în parcare, lângă locuința sa, furia i se dizolvase pe drum, rămăsese doar o stare de incubație lentă, un tremur al mâinilor. Nu s-ar fi crezut capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în șoaptă, încărcate de expresiile, dacă vreți, dacă sunteți amabilă, dacă nu vă este cu supărare... Răsfoind după o vreme colecțiile, Carmina observă că Matei scria pe margini observații personale de genul: Oho, formidabil, asta e prea de tot, culmea ironiei, fantastic. Sau făcea sublinieri apăsate cu o linie sau două. Îi recunoscuse scrisul și abia aștepta sa-l revadă ca să-i atragă atenția. Domnule Matei, i-a spus, când au rămas singuri, vă rog să nu mai faceți notații personale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privit perechea ce se hrănea, insensibilă la vorbele lor. Nu fi cinică, Nina, a rostit mai apoi serios. Poate amândoi s-au gândit că ei niciodată nu au fost capabili de atâtea tandrețe? În tot cazul, Nina și-a încetat ironiile. Îi privea acum pe cei doi cu încântare, așa cum privești un pisc de munte, un izvor sau un asfințit de soare. Își însușise observația lui Alexe fără să crâcnească. Nici măcar instinctul ei de femeie nu fusese tulburat, nici nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bune. Eleanor îl privi uluita. — Știu despre ce-i vorba aici, spuse ea. — Simt că se pune la cale niscai psihanaliza, zise Adrian. Hai să iau poziția cuvenită, adaugă el, întinzându-se pe șezlong. Eleanor nu se lasă descurajata de ironia lui. — Încerci să te-ntorci la vremurile de aur, când tu și Șam erați cei mai buni prieteni, nu doar vechi prieteni. Cand amândoi aveați tot viitorul în față. — Continuă, o îndemna Adrian, privind tavanul. — Când erați egali din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
este primul autor de schițe valoroase, adevărate capodopere ale genului, cum ar fi de exemplu schița ,,Vizită...” Titlul încorporează înțelesul de bază al cuvântului: ,,a merge la cineva acasă pentru a-l vedea”, expresie a unor relații omenești obișnuite. Cu ironia, când fină, când caustică, care-l caracterizează în cazul de față, scriitorul conferă titlului o conotație specială prin adăugarea celor câteva puncte de suspensie care s-ar putea traduce astfel: ,,Decât așa vizită, mai bine lipsă...” Musafirul - narator are pe parcursul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
oprea tot mai des asupra unui Canon. Nu vă faceți griji, dom' profesor! Nu-l ia nimeni. Cine să facă la noi În cartier poze cu un aparat ca ăsta? Al dumneavoastră va fi! Se Încruntă. Nu era pic de ironie În vorbele șefei, dar el se săturase să intre acolo tot la două zile și să nu cumpere decât, cel mult, un pachet de hârtie fotografică sau un film, o dată pe lună. O tresărire de orgoliu se impunea, chiar dacă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
blazarea mimată a turiștilor, nici graba celor Între două trenuri. Mă Înspăimântați, domnule profesor. Când ați avut timp să mă citiți? Sunt lucruri care sar În ochi, domnule Zegrea. În care ochi, dacă nu vă e cu supărare? Amestecul de ironie și reticență din glasul bătrânului Îl făcea pe Petru să regrete excesul de politețe, dar și să pândească, ori să provoace, de ce nu, șansa unui dialog oricât de firav. O revanșă, În cele din urmă, asupra acestei zile. În ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
revelion, zise Iolanda. Privi o clipă În jur, apoi continuă: Poate cei doi vor adormi dansând. Unul În brațele celuilalt. Somnul ideal! Arată bine Împreună... Un an trece repede. Mai ales În cazul acesta, zise Petru, cu o undă de ironie În glas. Oare pe ce muzică dansează ei În liniștea asta? Ce contează? Sunt În ritm. Parcă ar fi Împreună dintotdeauna. Nostalgia din ochii Iolandei nu trecu neobservată: Îi invidiezi? Întrebă Petru. Nu... Poate... Știu eu... Cred că mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un prieten vechi, zise Flavius-Tiberius. Te va aștepta până la amiază, zise zâmbind Iolanda. De unde știi? Îl cunoști? Știu chiar de la el. Cine nu-l cunoaște pe adolescentul minune al orașului, artist de geniu și familist convins? Nu era pic de ironie În glasul Iolandei, ci doar o abia mascată amărăciune. Te așteaptă cu câteva picături de whisky. Eu zic să te grăbești, să nu-i pui răbdarea la Încercare. Sărut-o pe Maria din partea mea. Își strânseră mâinile de despărțire. Flavius-Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în mass media. Cărțile lansate de losif Sava au avut succes de librărie. Chiar și cele mediocre. "M-ai văzut pe Antenă?" m-a abordat fostul coleg, Genosse. "Nu dau bine pe post?" "Mai bine decît Breban", i-am răspuns. Ironia n-a prins-o. Și da, un dialog ar clarifica multe. Nu poți schimba trecutul, dar poți schimba ce se gîndește despre trecut. Mă las dusă spre mașina reporterei, un Tico galben ca o ciupercă. O dirijez spre strada "Trompeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fie păstrate. S-a pierdut și ce avea mai de preț: cartea poștală de la Enescu. Echivala cu recunoașterea ca mare pianist. După un an de anchete (vindea în talcioc tot ce putea de prin casă, radioul chiar), a fost reîncadrat. Ironia soartei (ah, micile ironii, tare-i mai plac soartei micile ironii) a făcut ca tocmai cînd credea că a reușit, în fine, tocmai atunci să fie desființat Conservatorul. De același om cu frică (și cu iubire) de Stalin. După ispravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pierdut și ce avea mai de preț: cartea poștală de la Enescu. Echivala cu recunoașterea ca mare pianist. După un an de anchete (vindea în talcioc tot ce putea de prin casă, radioul chiar), a fost reîncadrat. Ironia soartei (ah, micile ironii, tare-i mai plac soartei micile ironii) a făcut ca tocmai cînd credea că a reușit, în fine, tocmai atunci să fie desființat Conservatorul. De același om cu frică (și cu iubire) de Stalin. După ispravă, s-a retras peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cartea poștală de la Enescu. Echivala cu recunoașterea ca mare pianist. După un an de anchete (vindea în talcioc tot ce putea de prin casă, radioul chiar), a fost reîncadrat. Ironia soartei (ah, micile ironii, tare-i mai plac soartei micile ironii) a făcut ca tocmai cînd credea că a reușit, în fine, tocmai atunci să fie desființat Conservatorul. De același om cu frică (și cu iubire) de Stalin. După ispravă, s-a retras peste ocean. A emigrat în America. Stricăciunea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
complot contra statului și trădare". Pe Iuliu Maniu mort l-au tîrît într-un sac, pe scările închisorii. O știu dintr-o carte a dumneavoastră. La proces, Pătrășcanu avea un picior amputat din cauza torturilor. Ce nu știi e o mică ironie a sorții: Titel Petrescu a fost închis pentru o scrisoare plastografiată. Judecătorul de instrucție a constatat faptul și l-a adus la cunoștința lui Pătrășcanu. Ministrul Justiției l-a presat să acopere falsul probei. Ca, pe urmă, să fie acuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
lui A. Toma că volumul (în piele de căprioară, pe hîrtie cretată) îi pare o batistă cu muci uscați. "Coane Victorache, rîdea Iordan de tata se ironizau civilizat, cordial, cu afecțiune; mi-e dor de felul cum se tachinau, de ironia blîndă a tatei; Iordan era mai tranșant, avea replica mai tăioasă coane Victorache, mata ai fost la tinerețe sensibilizat de Weltschmerz. Le-ai plîns de milă vitelor de povară". "Ce vrei, Iordan. Proletarii au ajuns la dictatură. Ei conduc, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Un individ care gîndește că numai el, unul, e important (comunitatea ducă-se, cum să se sacrifice el pentru comunitate? "Bye-bye, Society !"), individul ăsta calcă fără păs în picioare legea, morala și pe Dumnezeu, dacă-i cășună pe el! Mica ironie (ah, micile ei ironii cotidiene!) a sorții face să dropez chiar peste talk-show-ul lui Antofiță. Chicotelile despre rîul-ramul care ne-ar fi fost doar nouă prieteni, plus ticul verbal " Am înțe'es!" mă scîrbesc. N-a înțeles nimica fostul utecel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că numai el, unul, e important (comunitatea ducă-se, cum să se sacrifice el pentru comunitate? "Bye-bye, Society !"), individul ăsta calcă fără păs în picioare legea, morala și pe Dumnezeu, dacă-i cășună pe el! Mica ironie (ah, micile ei ironii cotidiene!) a sorții face să dropez chiar peste talk-show-ul lui Antofiță. Chicotelile despre rîul-ramul care ne-ar fi fost doar nouă prieteni, plus ticul verbal " Am înțe'es!" mă scîrbesc. N-a înțeles nimica fostul utecel. Cred cu înverșunare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și-mi arăta o porcărioară de satyr priaptic, din praf de oase. "Nu-i mirobolant?" se extazia Brăduț. Microbolant da, era. Lui și Turnul Eiffel i se părea penisul lui Hercule. Se topea. Părțile emoționale erau hămesite după Patrick. Micile ironii ale vieții. Tatăl trecea din femeie în femeie, ca Ulise dintr-o insulă în alta. Pe fiul cu soartă sexuală opusă îl obseda un mire neîngăduit, nepermis: ex-stripperul ultra-potent. Le auzeam jocurile nopții. Brăduț cerșind mîngîieri, cerîndu-i să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
din e, în euristică. Așadar, se ilustrase un număr cu sculptură în lemn. Redactorul de arte, Lucian Foișor, scria despre aceeași sculptură. Aprecia îndemînarea bardei, simbolica grea, gîlgîirea materiei fruste, făcînd trimitere la "capul de lemn de la pagina întîi". Mica ironie a sorții (ajutată de "partinitatea" lui Leandru) a făcut ca fotografia sculpturii să se schimbe cu poza lui Ceașcă. Aceea cu ambele urechi la vedere. Corectura n-a intervenit întru corijare, așa că sintagma "capul de lemn" de la "a-ntîia" i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]