1,956 matches
-
expresiilor limbajului ar fi posibilă, iar încercarea de a reglementa folosirea lor prin elaborarea unor definiții și teorii se justifică. Expresiile adevăr și adevărat sunt folosite în limbajul comun în multe feluri. Una dintre aceste folosiri privește descrierile, relatările și istorisirile. Despre ele se spune că sunt adevărate atunci când redau în mod adecvat stările reale care reprezintă obiectul descrierii. Vom spune că o descriere dată de un martor, de un călător, de o iscoadă sau de un prizonier este adevărată sau
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
din ce mi-a spus și pe urmă mi-a părut rău de asta, pentru că de-atunci nici n-a mai făcut-o, oricât mi-aș fi dorit. La momentul acela, însă, nu doar că nu-mi lipseau de loc istorisirile altuia, dar mai era ceva. Mă prinsese de mână, parcă într-o doară, prietenește, și gestul mi-a acaparat mintea, cum n-au făcut-o cuvintele, nu înțelegeam de ce nu puteam fi atentă decât la căldura mâinii lui și de ce
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
GT, 1901, 46; N. I. Apostolescu, Ion Bârseanul, „Primele cânturi”, LAR, 1907, 2; I. C. Negruzzi, Ion Bârseanul, „Popasuri vânătorești”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIX, 1906-1907; A. C. [Al. Ciura], Ion Bârseanul, „Dor pustiu”, LU, 1909, 2; Victor Eftimiu, „Dor pustiu”, istorisiri de Ion Bârseanul, ADV, 1909, 6981; Chendi, Schițe, 90-91; Pușcariu, Cinci ani, 103-105; Iosif Nădejde, „Rapsodii și balade” de Ion Bârseanul, ADV, 1910, 7307; Il. Chendi, Realismul tinerilor prozatori, MLI, 1910, 29; Lovinescu, Scrieri, IV, 390-392; Sadoveanu, Opere, XVI, 615-617
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285658_a_286987]
-
ca planta” și de aceea scriitorului nu îi rămâne decât să întreprindă, fără preocupări de artă, de stil, „studiul exact al mediului”, stabilind „stările lumii exterioare, care corespund stărilor lăuntrice ale personajelor”. Nu e câtuși de puțin necesar ca o istorisire să fie „ciudată”, ci, dimpotrivă, „cu cât va fi mai banală, cu atât va deveni mai tipică”. Totul în romanul naturalist se rezumă, după Zola, la „a face să se miște personaje reale într-un mediu real”. A da cititorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288369_a_289698]
-
te privesc. Și tu o porți. Dar ceilalți nu știu Întotdeauna s-o privească. Oamenii Îi Întâlnesc și nu-și dau seama. Poate fiindcă acum nu se mai privesc cu adevărat. În ochi. - Într-o noapte, și-a continuat Markovic istorisirea, câțiva camarazi l-au sodomizat pe băiat. Dacă Îl accepți pe sârb, au zis, ne accepți și pe noi. I-au astupat gura cu o cârpă, ca să nu țipe. N-am făcut nimic ca să-l apărăm. A urmat o lungă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de circumstanță, prezența cititorului, chiar dacă acesta e mereu presimțit și se proiectează pe sine undeva Într-un viitor incert. Ideal vorbind, jurnalul intim este și aventura solitară a lecturii efectuate, la intervale, de către autor. Prin urmare, autopotretul Însuși va fi istorisirea descoperirii de sine a autorului prin confruntarea cu propriile bovarisme. El este obligat să se recunoască dacă nu În ceea ce a spus despre sine, cel puțin În ceea ce citește (și felul În care citește) aventurile conștiinței dornice să se mărturisească
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de parvenire. Odată cu ivirea În lume, el aspiră la un statut cert. Dorința de lămurire, de mărturisire, de autocunoaștere l-a premers, dorința de clarificare estetică Îl Împinge pe căi imprevizibile. Prin faptul că spune, Într-un limbaj propriu, o istorisire, jurnalul intim acoperă un spațiu Încă nelocuit al imaginarului. Altfel spus, transcrie obsesia necesității, a dorinței. A spune Înseamnă Întotdeauna și a inventa. A te supune unei reguli, chiar dacă n-ar fi decât dorința. Care, la rândul ei, implică o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
forme epice are același obsedant reper: viața autorului. Dacă, În autobiografie, relatarea vieții ia forma secvențelor epice ample, În jurnal, organizarea (ca și dezorganizarea) materialului e mai strânsă. Ea se reduce la suite de evenimente, ce pot lua forma scurtelor istorisiri, cu un număr infim de personaje și dialoguri 57, ordonate În jurul datei Înscrise În partea de sus a paginii. Și, de cele mai multe ori, istorisiri coerente, determinate cauzal, Înarmate cu explicații, Îmbogățite cu o strategie - strategia duratei lungi, a viziunii retrospective
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
materialului e mai strânsă. Ea se reduce la suite de evenimente, ce pot lua forma scurtelor istorisiri, cu un număr infim de personaje și dialoguri 57, ordonate În jurul datei Înscrise În partea de sus a paginii. Și, de cele mai multe ori, istorisiri coerente, determinate cauzal, Înarmate cu explicații, Îmbogățite cu o strategie - strategia duratei lungi, a viziunii retrospective - i se substituie demersul introspectiv. Jurnalul reface o amintire a trecutului imediat. El este o anamneză pe spațiu redus. Un efect de ecou58, rezonanța
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
covârșit însă de comic. Având ca personaj central pe hlestakovianul Jorj, Umbra e mai mult o comedie de moravuri și situații decât (cum o consideră Tudor Vianu) „un mister tragic”. Punctată de fărâmituri de gândire mitică, Fata ursului include o istorisire demitizantă. „Ursul” care a furat-o în noaptea nunții pe Vidra de lângă soțul ei nu e decât ibovnicul ascuns sub piele de sălbăticiune. Satul află adevărul mult mai târziu, iar întâmplările cu urși răpitori de femei sunt relatate cam în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
la adăpost de orice primejdie, o urcă în clopotniță. Uitând de ea, o lasă acolo până a treia zi când, alertați de dangătele clopotului stârnite de captivă, o hrănesc și o adapă cu alcool tare, îmbătând-o. Cele mai poetice istorisiri ale lui V. se cantonează într-o lume a eresurilor, cu tărâmuri de basm chiar. O țărancă bolnavă de cancer crede că a intrat în ea un șarpe (Șarpele Aliodor). Urcând în munți spre a încerca să filmeze fabuloșii cocoși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
Junimea din Iași, unde ocupă, succesiv, posturile de redactor-șef (1996) și de director (1997-1999). Din octombrie 1998, este lector în cadrul Catedrei de literatură comparată și estetică a Universității „Al. I. Cuza”. În mai 2002, susține teza de doctorat Poetica „istorisirii” de dragoste la Mihail Sadoveanu. A debutat cu versuri, în revista „Cronica”, în 1981. Ca student, D. a publicat în „Opinia studențească” și „Dialog”. A fost redactor-colaborator al revistei „Collegium” în anii 1987-1989; inițiază, împreună cu un grup de tineri profesori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
Convorbiri literare”, departe de a fi un gest repetitiv, oferă imaginea diversității vii a prozei contemporane, urmărind, prin analize laborioase, nu atât ierarhizarea valorică a textelor abordate, cât relevarea strategiilor narative și a mecanismelor de semnificare. În Mihail Sadoveanu. Modelul istorisirii de dragoste (2002), D. își concentrează atenția asupra unui singur aspect al creației lui Sadoveanu, și anume povestirea de dragoste. Autorul își propune să surprindă cristalizarea, în timp, a unei structuri, a unui model narativ, a unei maniere artistice, precum și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
romanului, „deplasarea” dinspre eros către complexitatea condiției umane. SCRIERI: Fuga Marelui Regizor, Iași, 1992; Milionar la marginea Imperiului, Iași, 1998; Lumi narative, Iași, 1998; Viețile și suferințele sfinților, Iași, 1997; Povestiri din istoria neamului românesc, Iași, 1997; Mihail Sadoveanu. Modelul istorisirii de dragoste, Iași, 2002; Devenirea romanului. Începuturi, Iași, 2003. Antologii: De la I. Creangă la V. Voiculescu, pref. edit., Iași, 1997. Referințe bibliografice: Emil Iordache, Instantanee critice, CL, 1998, 4; Georgeta Drăghici, Instantanee epice, RL, 1998, 37; Iulian Ciocan, Un dram
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
prezent. O convorbire e în aceeași măsură revelatoare pentru cel care vorbește și pentru felul său de a se plasa în istorie, ca și pentru cel care pune întrebările. Ea scoate la lumină și modul de a funcționa al memoriei: istorisirile sînt adesea dezlînate, marcate de salturi, de insistența asupra anumitor puncte, de scăpări. Memoria e reactivată de cuvinte, imagini, expresii. Există, așadar, întotdeauna ceva adevărat și ceva trăit, ceva imaginat și ceva învățat în orice convorbire, însă toate aceste elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
volum prin pronumele noi se rupe progresiv, în locul său instalîndu-se îndoiala și confuzia. În a doua parte a trilogiei, Dovada, gemelitatea suferă de disperare și disjuncție, fiecare din frați trăind separat, închis în propria sa poveste, astfel că avem două istorisiri conduse succesiv de el-ul unuia și al celuilalt. În fine, cu A treia minciună, regăsim un simulacru de reunificare monovalentă, care succede modului de eterogenitate discursivă vizînd reprezentarea denunțului fracturii identității personale visate ca un ideal de continuitate. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
invizibile, care trezește un soi de adorație necondiționată în angajații săi, care distribuie după bunul plac recompense și penalizări, care hotărăște viața sau moartea, adesea printr-o simplă ridicare de sprînceană. (...) Vojd. Mai mult ca niciodată, mă fascina, așa cum fascinează istorisirile despre crime subtile, în care răul atinge deodată o dimensiune metafizică, aproape supranaturală, împlinind astfel, chiar și fugar, nevoia noastră de el. Iată de ce suportăm cu atîta ușurință teroarea impusă de tirani. Arbitrariul și imprevizibilul sunt printre cele mai eficiente
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
să aștepte de la cel mai bun fiu, sau de la cel mai bun iubit. Între cei doi poli reprezentați de figurile masculine tutelare din viața sa (tatăl apare sub pseudonimul Sam în caz că nu e vorba de Samuel Beckett!), se desfășoară această istorisire autobiografică, profund intimistă, un adevărat roman inițiatic, ce stă sub semnul recunoștinței. Iar figura reverată a filosofului ni se destăinuie și ea așa cum, poate, puțini l-au cunoscut, într-o ambianță familiară, binevoitoare și afectuoasă, respirînd încredere, eleganță, noblețe. De-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Am terminat povestirea acelei prime zi și am continuat: Înainte de asta, te aflai pe vasul John-Bell, terorizat, ai stat ghemuit zece zile lîngă balustradă, refuzînd orice îmbucătură... L-am binecuvîntat în gînd pe acel afurisit de căpitan Rowland care, prin istorisirea sa, în biroul guvernatorului Noii Galii de Sud, mi-a permis să povestesc această traversare inițiatică. Înainte de asta, erai așezat în șalupă. Șalupa a mers pînă la navă, unde te-ai urcat pe scara de frînghie... Narcisse a început să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
am îndrăznit să vă răspund de teamă să nu vă plictisesc. Pot să vă mărturisesc astăzi că dacă aș fi răspuns scrisorii dvs., v-aș fi spus că aveam senzația tulburătoare că mă adresez geamănului meu... Asta îmi amintește de istorisirea unui prieten care se afla într-o zi într-o cafenea, unde îl studia pe un bărbat care semăna foarte mult cu el. S-a apropiat, au discutat și au înțeles că erau cu adevărat gemeni. Cam așa ceva mi s-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Mai târziu, și mai ales de pilda lui Diogen din Sinope, cuvântul și-a schimbat întru câtva semnificațiunea"352. Dovedind stăpânirea tehnicii maioresciene a supralicitării detaliului, jurnalistul își exersează rolul profesoral în deplină complicitate cu publicul cititor. O serie de istorisiri, de evocări livrești sau istorice, constituie resortul care declanșează discursul publicistic eminescian, oferind totodată arhitectura argumentativă a limbajului gazetarului: "Ca pasărea Phoenix din antichitate care, prefăcută în cenușă prin flăcări, reapărea mai radioasă pentru a duce o viață cu atât
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a-și adecva obiectivele la specificul acesteia. În concepția jurnalistului, istoria are valoare exemplară, iar politica devine agent al istoriei, implicând responsabilități majore. În acest context, "paseismul dobândește alt sens: dacă trecutul are și atribute idilice, Istoria se transformă în istorisire, izvorând din timpurile exemplare și scurgându-se către sfârșit, dilatându-se, astfel, sistemul de referință al discursului și ajungându-se la o ficțiune explicativă, euristică"414. În articole interesează doar caracterul exemplar al acestor istorisiri, faptele oferind premisele desfășurării argumentației
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
idilice, Istoria se transformă în istorisire, izvorând din timpurile exemplare și scurgându-se către sfârșit, dilatându-se, astfel, sistemul de referință al discursului și ajungându-se la o ficțiune explicativă, euristică"414. În articole interesează doar caracterul exemplar al acestor istorisiri, faptele oferind premisele desfășurării argumentației jurnalistului și ale proiecției în paradigmatic și în regim de generalitate a poveștii. b) Naționalism/ cosmopolitism. Manifestând o atitudine critică față de generația care transformă în principii absolute cunoștințele însușite la studii în străinătate, fără a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ostași, epoca de aur din țările noastre, începută cu Mircea și încheind cu Ștefan cel Mare, e o epocă de aur și dincolo"435. Ilustrarea anecdotică a tezelor devine o tehnică curentă în publicistica eminesciană, jurnalistul valorificând valențele persuasive ale istorisirii: "Și când ne întoarcem la pseudocultura noastră și vedem pe bulgarul Mihălescu, cu patru clase primare, administrând o țară de oameni și punând prefect pe un Chirițopol, care a fost slugă, fecior în casă; când vedem alte patru clase primare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Tot astfel rasa etnic rahitică a noilor fanarioți a început să mănânce la românism"437. Observăm în rândurile de mai sus că "acel care detecta stofa fabulatorie în relatările altora alunecă el însuși pe panta ce conduce de la istorie la istorisire"438. Nici legendele nu sunt neglijate în susținerea demersului argumentativ: "În tradițiile lumei creștine, care crede în venirea lui Antihrist, ezistă legenda că acest dușman al adevărului și al sufletelor se va naște lângă gurile Dunării. Dacă ținem seamă de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]