3,457 matches
-
produs amândurora aceeași stare. Poate de aceea privirile lor se întâlneau mereu; se vedeau unul pe altul, fiind amândoi invizibili pentru ceilalți. Era un călugăr mărunt, în sutană neagră și acum se oprise la taraba unui vânzător de buruieni de leac. Pe un țol alb, vraciul întinsese în ordine grămăjoare de ierburi, rădăcini contorsionate, buruieni uscate sau abia culese, flacoane, sticluțe și gavanoase închise la gât cu bășică de porc, pline cu alifii, pomezi și licori. Povestea cu răbdare și meșteșug
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
alb, vraciul întinsese în ordine grămăjoare de ierburi, rădăcini contorsionate, buruieni uscate sau abia culese, flacoane, sticluțe și gavanoase închise la gât cu bășică de porc, pline cu alifii, pomezi și licori. Povestea cu răbdare și meșteșug despre rostul fiecărui leac. Părinte Pimen coborî vraciul vorba ține bucata asta de hârtie însemnată cu slove, pune-o la un sfârșit de lumină în fața oglinzii, spală locul unde s-au oglindit slovele și strânge apa scursă. Fierbe în cea apă vârfurile astea de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
îi era cuiva peste măsură de îndatorat își desfășura obielele slinoase și-i dăruia ceva pilitură din călcâiul strălucitor. Despre acest praf se spunea că te apără de rană de glonț sau de cuțit și te tămăduiește de bolile fără leac, dacă îl amesteci în mâncare, sau te face să înțelegi graiul zburătoarelor și al lighioanelor, dacă îl porți la gât. La prețuri colosale, pilitură de aur ordinar ca fiind din călcâiul haiducului ajunsese pe tarabele negustorilor ambulanți, vânzători de vise
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
când Iubirea părea a fi marele arhitect al vieții. Sau nu erau? Chiar și prostia se putea uneori făuri drept un cadru măreț pentru marile acțiuni. Sau nu se putea? Dar pentru aceste slăbiciuni și maladii persistente, existau cu adevărat leacuri? Uneori ideea leacurilor i se părea lui Sammler ea Însăși vătămătoare. Ce se vindeca? Puteai rearanja, puteai orchestra tulburările. Dar să le vindeci? Nicidecum. Schimbă Păcatul cu Boala, o substituire de cuvinte (Feffer avea dreptate) și apoi doctori luminați vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a fi marele arhitect al vieții. Sau nu erau? Chiar și prostia se putea uneori făuri drept un cadru măreț pentru marile acțiuni. Sau nu se putea? Dar pentru aceste slăbiciuni și maladii persistente, existau cu adevărat leacuri? Uneori ideea leacurilor i se părea lui Sammler ea Însăși vătămătoare. Ce se vindeca? Puteai rearanja, puteai orchestra tulburările. Dar să le vindeci? Nicidecum. Schimbă Păcatul cu Boala, o substituire de cuvinte (Feffer avea dreptate) și apoi doctori luminați vor stârpi boala. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
cheme Ana Și vin să fiu, să-ți umplu cana, Să mă bei, să nu știi că-ți sunt Oțelul care taie blând. Pe buza ta să m-odihnesc Ca pe-un divan împărătesc, Să ard alunecând în tine Noi leac ne-avem spre nemurire. Manole te-aș reboteza, Să fiu eu Ana ta din stea, Să mă zidești cu gânduri moi, În zidul vieții de apoi... Anotimpuri Să fii simplu țăran aș vrea, iubite, Să-mi ari cu plugul arsă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să nu mă uiți iubito peregrin în toamnă. o zi eternă. atât mi-ar lua să dezleg nuntirea întreagă din frunza de vița-de-vie. culcă-mi-te-n palme pe ciorchinii culeși de sub geana neagră. în brațele tale ochii mi s-au umplut de leacuri și călcâiul... ah! călcâiul ți-e neatins de ploaia ierbii. și cu toamna cea târzie, rămâne-vom pe vecie logodiți ca două paie. să nu mă uiți iubito peregrin în ploaie, mi-e inima a toamnă cu ochii tăi mari
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
șopti că eu, În razvrătită clipă îl spurc Pe Dumnezeu. Iubirea pentru care Pământul nu mai are de mult Măsurătoare, în mintea mea Se caută bolnavă, și de beție suptă În alcooluri toamna, se mistuie ușor, Iar peste suferință presară leac De dragoste. Aprins în uitare Glasul de frunză, trupul de pai Începe vântul să le frământe. Nu sunt cuvinte. Sunt cuvinte în graiul Murmurelor lin presărate aici, Aproape, acolo, departe... Mă-ntorc la același etern întuneric. Și din glasuri obscure
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și funcționari născuți peste noapte care aveau să-i spună lui și celorlalți când și cum să muncească pământul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi își vopsi în albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului în fibrele lemnului vechi ce va trebui în curând înlocuit, își spunea, dar mai încolo, nu mai avea bani acum. Mâine sau poimâine după-amiază, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Nu uita să amintească în aceste vorbiri despre „strălucirile de altădată”, cum venise de pildă odată regele în oraș pentru dezvelirea unei statui - era prin ’36-’37cum regele având migrene, cineva din suită a fost trimis anume să cumpere niște leacuri de la farmacia din centru a domnului Ionescu, cum acesta a refuzat orice plată în monedă, cerând în schimb favoarea de a trece pe geamurile celor două vitrine ale farmaciei emblema coroanei și inscripția „Furnizorul Curții Regale”, încuviințare pe care regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
scrie, o plictiseală grozavă mă apăsa. Dragomir, logofătul, cu ochii lui mici, mă sfredelea, parcă îmi cetea în fundul sufletului; și de câteva ori, răsucindu-și mustața, mi-a dat a înțelege, zâmbind, că pentru un boier tânăr ca mine este leac la plictiseală. — De, s-ar putea... să nu vă fie cu supărare... Pe-aici, pe la noi, găsim așa o nevastă sprintenă, o fată frumoasă... Hm! și mă privea țintă. Dar mie logofătul nu-mi plăcea și n-aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
capul meu... și încă să-ți fac zestre?... Tu să fii cuminte, atâta... Îi avea noroc, bine; nu, cum a vrea Dumnezeu, scurt!... Numai să nu fii proastă... Să nu cumva s-aud eu ceva, c-apoi atâta ți-i leacul. Ion Rusu mormăia multă vreme, pe nas, amenințând. Tudorița se știa străină de inima lui, deși el întruna striga: fata mea așa, fata mea pe dincolo; știa că el o singură dragoste are: pentru considerația ce i se cuvenea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de vie. Când Astaghfirullah îi făcea pe cei bogați de rușine, mai ales la Abu-Khamr se referea, iar celor umili le venea atunci în minte imaginea medicului cu burtică și acoperit de mătăsuri. Căci până și cei care beneficiau de leacurile sale fără să scoată un ban din pungă simțeau o anume stinghereală în prezența lui, fie din pricina procedeelor care păreau să țină de magie, fie din cauza limbajului atât de împestrițat cu termeni savanți încât le era de neînțeles, în afara unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de boală în locuințe separate, ca leproșii, însă foarte curând numărul lor a ajuns atât de mare, că oamenii s-au văzut nevoiți să le aducă înapoi în sânul familiei. Orașul întreg devenea un imens cartier bântuit de boală, nici un leac nedovedindu-se eficace. Aproape la fel de ucigaș ca și răul era însă zvonul care-l însoțea. Oamenii din oraș șușoteau că așa ceva nu avuseseră niciodată la ei acasă înainte de venirea andaluzilor. Aceștia se apărau strigând sus și tare că „boala coșurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
timp la mine cu coada ochiului, s-au îndepărtat câțiva pași și au început cu glas scăzut o discuție din care n-am prins decât frânturi. În gura Salmei au revenit de câteva ori cuvintele „rumiyya“ și „vrăjitorie“, poate și „leac“; evreica s-a arătat atentă și liniștitoare. Cele două femei și-au dat întâlnire în același loc peste două zile, pentru a începe să colinde rând pe rând pe la toți prezicătorii. Am aflat-o chiar în ziua aceea, căci mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acum înainte granadinii din Fès puteau muri liniștiți: silueta lăbărțată a sultanului nu avea să mai vină să le tulbure ultimul drum. Condoleanțele se prelungiră vreme de încă șase zile. Împotriva durerii stârnite de dispariția unei ființe dragi, ce alt leac mai bun poate fi decât epuizarea? Primii vizitatori veneau din zori; ultimii plecau cu mult după căderea nopții. Din a treia seară începând, cei din familie deja nu mai aveau lacrimi să plângă, uitau uneori de ei ajungând să zâmbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
piața aceea numeroși scamatori, care cântau cântece naive și vindeau oamenilor ce le dădeau crezare bucățele de hârtie care conțineau, pretindeau ei, niscaiva formule magice în stare să tămăduiască tot soiul de beteșuguri. Mai erau și vracii ambulanți care vindeau leacuri miraculoase și care se fereau să treacă de două ori prin același oraș. Erau de asemenea dresori de maimuțe care se distrau speriind femeile însărcinate, sau îmblânzitori de șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și își recăpătase puterile și glasul. Știa diferitele limbi ale celților, din Gallia apuseană până în Pannonia răsăriteană, așa cum le știa și pe cele ale germanilor și ale populațiilor întâlnite în lungile lui călătorii ca medic și vânzător de plante de leac. Își șterse din minte scena luptei la care asistase mai înainte. „Trebuie să mă salvez“, își spuse. — Tu ești Tarosh? Vocea îi era nesigură. Își drese glasul și începu să vorbească mai tare. — Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o grămadă de paie. Învelit cu o pătură, avându-l pe Lurr la picioare, se gândi că, încă o dată, datora cunoștințelor sale de medicină faptul că își găsise un culcuș. Proprietarul îi îngăduise să stea acolo deoarece îi dăduse un leac împotriva inflamației ochilor. Se gândi la Velunda. Cât timp trecuse de când o ținuse în brațe, sub aceeași pătură? Sau în iarbă, vara... Velunda - sora regelui batavilor, preoteasă și vrăjitoare - cunoștea toate tainele și vrăjile, știa să devină o prezență perceptibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
hangiului, pe care acesta o iubea nespus. Soția lui Maktor fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte, dar fusese salvată de medicul acela tânăr, care străbătea o provincie după alta, o pădure după alta, mereu în căutarea unor leacuri noi, întotdeauna gata să îngrijească oamenii, chiar dacă aceștia nu-l puteau plăti; era respectat de multe triburi barbare și tâlharii nu-l atacau niciodată. — Nu te mai urmărește nimeni - Valerius îi aruncă o privire gladiatorului. După cum ai auzit, Vitellius are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de plante agățătoare. Nu avea ferestre. De-a lungul lui erau mai multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
eu fac ca alții și ezit să iau poziție de teamă că schimbarea îmi va pune viața în primejdie? Atunci - Antonius oftă, ducându-și mâna la umărul stâng. Mă doare rău, spuse zâmbind. Ție pot să-ți zic. Ai vreun leac miraculos care să mă ajute să suport durerea? — Ești destul de puternic ca să aștepți să termin mai întâi ce am de spus. Știi și tu că vorbele tale vor ajunge la urechile lui Mucianus. El te-a invidiat întotdeauna, încă de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l vadă de aproape pe Orpheus, secutor-ul care, deși învingea întotdeauna, nu-și omora adversarii, sfidându-l pe împărat. Voiau să-l atingă pe cel care, în Gallia, avusese curajul să sară la gâtul lui Vitellius. Voiau să-i ceară leacuri, știind că era medic. Iar femeile îl doreau. Valerius scăpă cu greu de mulțimea care se îngrămădea în jurul lui, de mâinile care îl atingeau, și își croi drum spre ieșire, îndreptându-se spre încăperile gladiatorilor împreună cu Marcus. — Oprește-te. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
uluit peste măsură de întreaga situație. Numai Dumnezeu poate face ceva în privința asta. Și dispăru înapoi înspre oraș. Familia se duse după aceea la medicul tibetan care le fusese recomandat de vecinul lor, Lakshmiji. Se pot prescrie o mulțime de leacuri, le spuse. De exemplu, medicamente obținute din scorpion, scorpionul-de-mare, dragonul-de-mare și șoarecele-de-mare. — Ce șoarece-de-mare? urlă domnul Chawla. Nu există șoareci-de-mare, și-și târî familia afară din clinica mică și întunecată, în ciuda interesului lor pentru șoarecele-de-mare. Merseră apoi la doctori homeopați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nimic. — Și asta te neliniștește? Virgil Jones tuși. — Pari un tip neobișnuit, spuse el. Poate că n-o să ai nevoie de... Se opri. De ce anume? — De monștri, spuse Virgil Jones. După ce îi explică, Vultur-în-Zbor înțelese ce trebuia să se întâmple. Leacul împotriva febrei Dimensiunii este ceva complicat. Presupune mai mult decât simpla supraviețuire, mai mult decât capacitatea de a-ți găsi drumul prin labirint. Dacă asta e tot ce poate să ofere bolnavul, febra ar putea reveni iar și iar. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]