8,145 matches
-
de suita de transferuri: de la Iași (1941-1943) la Fălticeni (1943-1944), Roman (1944-1945) și din nou la Iași (1945-1946) și Fălticeni (1946-1947). Revenit în cetatea anilor de studenție, predă un timp la Școala Normală „Vasile Lupu” (1947-1953). Încadrat, în 1955, ca lector la Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice, în 1960 este promovat conferențiar și șef de catedră. S-a stins din viață în urma unei maladii necruțătoare. Eminent om de catedră, F. s-a impus în fața multor generații de studioși prin luciditatea
FAIFER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286939_a_288268]
-
ș.a. Între 1958 și 1963 este cercetător la filiala clujeană a Academiei, trecând ulterior la Facultatea de Filologie din același oraș. Din 1969 este doctor în filologie al Universității din Cluj, cu teza Poezia lui Mihai Beniuc, publicată în 1972. Lector de limba și literatura română la Sorbona (1976-1979), funcționează apoi ca profesor la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, iar din 2001 și la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. A colaborat cu studii și articole la volume colective: Studii
FANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
scopul cointeresării cititorului („să poată trage hirea omului către cetitul ei”). Propunându-și a face din cuvânt instrument de expresie, D. întrezărea, nu doar intuitiv, scrisului său o finalitate estetică. În cea de-a doua prefață a Psaltirii în versuri, lectorul este îndemnat a discerne, dincolo de înțelesul dogmatic al Scripturii, o valoare parabolică („ca ciumiliturile, când altă grăiești și altă să-nțălege”), simbolică („să-nțăleagă cuvântul dintr-altă sămnătură de poveste”) sau metaforică („pre mutare”) a textului, autorul stăpânind așadar câteva esențiale noțiuni
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
1965. În 1976 își ia doctoratul în filologie cu teza Presa literară craioveană. 1838-1975. Între 1968 și 1977 este inspector școlar, director, apoi președinte al Comitetului pentru Cultură și Educație Socialistă al județului Dolj. Între 1981 și 1985 funcționează ca lector de limba română la Universitatea din Pisa. Debutează cu un articol de istorie literară în revista „Ramuri” (1965), iar editorial, cu volumul Începuturile presei literare craiovene, apărut în 1971. Colaborează la „Ramuri”, „Contemporanul”, „România literară”, „Luceafărul” ș.a. Cărțile lui F.
FIRAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287006_a_288335]
-
scriitorul se relevă a fi cu precădere un umorist sentimental, cald-comprehensiv, în descendența lui G. Topîrceanu și din familia lui Ion Băieșu, Valentin Silvestru ș.a. F. depășește actualitatea, trimiterile la particular, prin comparații și ecouri livrești la tot pasul, plimbând lectorul de la Biblie și folclor la Orfeu și La Fontaine, de la Arhimede și Shakespeare la Rodin și Brâncuși, de la Krâlov și Gr. Alexandrescu la Tudor Arghezi și Tudor Mușatescu. În poezie, preferă formele prozodice clasice (rondelul, sonetul, fabula etc.), genul scurt
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
a fi o lucrare științifică de ultimă oră în domeniul informațiilor, Războiul tăcut vine să arunce o binevenită punte între tradiția și trecutul lumii informațiilor, pe de o parte, și provocările prezentului, pe de altă parte. O punte pe care lectorul român o va aprecia cu atât mai mult cu cât, prin cazuistica invocată (cazul Enigma - supercifrul german „spart” de britanici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, cunoscut prin traduceri publicate și în România, în anii ’80) și
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
1958-1960), apoi urmează Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1960-1965), unde rămâne ca preparator. În 1968 e promovat asistent, în 1973 obține titlul de doctor în filologie cu o teză despre Traian Demetrescu. În 1975 devine lector, apoi conferențiar (1990) și profesor (2001). În perioada 1990-1995 și din 2002 funcționează ca lector de limba și civilizația română la Universitatea „Stendhal” din Grenoble (Franța). Debutează în 1956 la „Contemporanul”, iar prima carte, monografia Traian Demetrescu, îi apare în
MELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
rămâne ca preparator. În 1968 e promovat asistent, în 1973 obține titlul de doctor în filologie cu o teză despre Traian Demetrescu. În 1975 devine lector, apoi conferențiar (1990) și profesor (2001). În perioada 1990-1995 și din 2002 funcționează ca lector de limba și civilizația română la Universitatea „Stendhal” din Grenoble (Franța). Debutează în 1956 la „Contemporanul”, iar prima carte, monografia Traian Demetrescu, îi apare în 1983. Colaborează la „Analele Universității București”, „Limbă și literatură”, „Revista de istorie și teorie literară
MELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
, Timotei (22.II.1935, Bulboci, j. Soroca), istoric și teoretician literar, estetician. A absolvit Facultatea de Filologie și Istorie a Universității de Stat din Chișinău (1963). A luat titlul de doctor în cadrul aceleiași instituții de învățământ (1967). A fost lector superior și conferențiar la Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” (1967-1981), iar din 1981 - la Catedra de literatură română a Universității de Stat din Chișinău, deținând un timp funcția de șef al acesteia (1992-1995). Chiar de la prima sa carte, Conținut
MELNIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288086_a_289415]
-
și 1996 este secretar științific al Institutului. Bursier Fulbright în 1980 și doctor în filologie din 1999, cu teza Iacob Negruzzi (monografie), M. se implică și în activitatea didactică, îndeosebi după 1990, ca profesor la Liceul Sanitar din București (1993), lector (din 1994) și conferențiar la Facultatea de Teologie - Litere de la Institutul Teologic Romano-Catolic din București, ulterior funcționând și ca decan. Între 1983 și 1990 este redactor la „Revista de istorie și teorie literară”, iar în perioada 1991-2002, secretar general de
MECU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288076_a_289405]
-
ierarhiei universitare, până la gradul de profesor (1991). În 1972 a obținut titlul de doctor în filologie, cu teza Opera umanistului Udriște Năsturel în contextul relațiilor culturale româno-slave, care a constituit și debutul său editorial, în 1974. A mai funcționat ca lector de limba și literatura română la Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia (1972-1974). În 1993 a fost visiting professor la Institutul de Romanistică al Universității din Viena. Din 1996 este decan al Facultății de Litere din București și din 2001 membru
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
este responsabilă de poeticitatea lui, așa cum consideră lingvistul american, ci și toate celelalte funcții ale limbii (referențială, expresivă, metalingvistică etc.) se modifică, generând poeticitate. Trecând la receptare, sunt urmărite efectele pe care diferitele modificări ale funcțiilor limbii le produc asupra lectorului: senzorial-perceptive, imaginative, participativ-afective sau de surpriză, tensiune etc. Perspectiva axiologică se sprijină pe paradoxul kantian al judecății de gust: „judecata de gust este universală fără raportare la concept”. Sunt prezentate diferitele soluții date paradoxului kantian al judecății de gust - apriorică
MIHAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
avansat conferențiar (1969), apoi profesor (1972). Beneficiază de o bursă de specializare în Franța, la Sorbona (1965-1966) și își susține doctoratul la Universitatea din Montpellier în 1968, cu teza Le Signe linguistique (publicată în 1970). Între 1966 și 1970 este lector de limba și civilizația română, apoi conferențiar asociat la Universitatea din Montpellier. Întors în țară, este ales, în 1970 și în 1977, șef de catedră, în 1971 prodecan, iar între 1972 și 1976 decan. Din anul următor, după reunficarea facultăților
MICLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288101_a_289430]
-
și 1976 decan. Din anul următor, după reunficarea facultăților de limbi străine, va fi decanul noii instituții până în 1986, anul unificării întregului învățământ superior filologic bucureștean sub emblema Facultății de Filologie, căreia îi este prodecan. În 1987 este trimis ca lector de limba și civilizația română la Paris IV - Sorbona, din 1988 până în 1991 fiind profesor la Institutul de Limbi și Civilizații Orientale din Paris. După reîntoarcerea în țară își asumă conducerea, ca decan (1994-1995) și ca rector (1995-1997), a Școlii
MICLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288101_a_289430]
-
în Evul Mediu. Totodată, împreună cu călugărul Epifanie, Cassiodor a compus Istoria Bisericii, divizată în trei părți (Historia ecclesiastica tripartita), bazată pe Istoria Bisericii a lui Socrate, Sozomenos și Teodoret (cf. pp. ??? sq.), cum era și cazul celei scrise de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor a modificat planul lucrării în curs de elaborare: la început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Teodoret (cf. pp. ??? sq.), cum era și cazul celei scrise de Teodoret lectorul chiar în acei ani. Totuși, Cassiodor a modificat planul lucrării în curs de elaborare: la început, ar fi vrut doar să traducă în latină compilația lui Teodoret lectorul, însă ulterior l-a însărcinat pe Epifanie să traducă operele celor trei istorici și a făcut el însuși o compilație pe baza a ceea ce Epifanie îi pusese la dispoziție. A rezultat o operă în douăsprezece cărți care, în ciuda lacunelor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Gruyter, Berlin, 1964 (ed. critică a Antilogiei în greacă; pentru scrisori, reproducerea ed. lui E. Schwartz în ACO I, 4). 7. Proclus de Constantinopol Informațiile cele mai credibile privitoare la viața lui le avem de la Socrate (Istoria Bisericii VII, 41). Lector la Constantinopol, pasionat de studii de retorică, a devenit secretar al episcopului Atticus care l-a hirotonisit diacon și apoi presbiter. La moartea lui Atticus în 425, Proclus a candidat pentru episcopat, dar cel ales a fost Sysinnius; acesta, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa: o epistolă emanată de o synodos endêmousa, condusă de el în 459 la care au participat 81 de epsicopi, dovedește preocuparea sa pentru combaterea simoniei; o modalitate de a stopa decadența clerului este și refuzul său, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii, I, 15), de a hirotonisi pe cei care nu știu pe de rost Psalmii. În aceeași perioadă, în contextul confruntărilor izbucnite la Alexandria după uciderea patriarhului Proterios (28 martie 457), Ghenadie a intervenit pe lângă împăratul Leon pentru a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care fusese o vreme gardă de corp la curtea imperială, apoi se dedicase însă vieții ascetice și trăia la marginea capitalei; în jurul lui, lângă coliba lui, creștinii se adunau și cântau imnuri. În același timp, apare obiceiul, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii PG 86, 1, 173 sq.), de a scrie „tropare” și acestei activități i s-au dedicat, în afară de Auxențiu, doi dintre prietenii săi, Antim și Timocle. Primul ar fi fost ortodox, cel de-al doilea, în schimb, monofizit. Prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Limba folosită de Roman nu mai este cea doctă a poeziei lui Grigorie și Nonos - lucru ce probabil a rezultat deja din ceea ce am spus la începutul acestor considerații despre poezia imnică și liturgică; el nu scrie pentru cercurile de lectori culți și rafinați cărora li se adresau contemporanii săi Agathias și Procopios. Așadar, Roman scrie într-o limbă apropiată de cea populară, adică înrudită cu aceea a scriitorilor creștini de la începuturile epocii bizantine. O problemă care solicită încă atenția specialiștilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Boissonade, Aeneas Gazaeus et Zacharias Mitylaeneus, de immortalitate animae et mundi consumatione..., Paris, 1836; Zaccaria Scolastico, Ammonio. Introduzione, testo critico, trad. e comm. a.c. di Minniti Colonna, presso l’autrice, Napoli, 1973. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., pp. 112-116. 8. Teodor Lectorul E cunoscut doar ca „lector” în Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol la începutul secolului al șaselea; nu cunoaștem alte date despre viața sa. Ne-a lăsat un compendiu al celor trei istorii bisericești scrise de Socrate, Sozomen și Teodoret pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Mitylaeneus, de immortalitate animae et mundi consumatione..., Paris, 1836; Zaccaria Scolastico, Ammonio. Introduzione, testo critico, trad. e comm. a.c. di Minniti Colonna, presso l’autrice, Napoli, 1973. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., pp. 112-116. 8. Teodor Lectorul E cunoscut doar ca „lector” în Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol la începutul secolului al șaselea; nu cunoaștem alte date despre viața sa. Ne-a lăsat un compendiu al celor trei istorii bisericești scrise de Socrate, Sozomen și Teodoret pe care l-a dus mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
până la principatul lui Justin I (518-527). Și din aceasta s-a făcut un rezumat care a fost foarte folosit de istoricii și cronicarii bizantini. Puține lucruri se pot spune despre caracteristicile acestei istorii care era opera originală a lui Teodor Lectorul. Bibliografie. Ediții: pentru Istoria bisericească, în trei părți cf. PG 86, 1, 165-228; trad. latină în CSEL 71, 1952 (W. Jacob, R. Hanslik). Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 117-118. 9. Evagrie Scolasticul Evagrie a fost o personalitate mai importantă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
astfel, până în vremea autorului; e unica sursă istorică globală pentru epoca posterioară conciliului de la Calcedon. Evagrie declară în prefață că vrea să continue opera celor trei istorici din secolul al cincilea, Socrate, Sozomen și Teodoret, analizați de-acum împreună. Teodor Lectorul nu este menționat și poate Evagrie nu-i cunoștea opera pentru că afirmă că istoria Bisericii nu mai fusese povestită de nimeni de la jumătatea secolului al cincilea. Istoricul e un ortodox riguros: provenea dintr-o regiune (Apamea, în Siria) unde locuitorii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Socrate, Sozomen și Teodoret) și domnia împăratului Zenon (474-491). Scrise într-un stil limpede și lipsit de monotonie, acestea s-au bucurat de oarecare prețuire. Unele fragmente din Istoria sa se găsesc în operele istoricilor bizantini, începând chiar cu Teodor Lectorul din câte se pare. Potrivit lui Fotie, Ioan Diacrinomenul ar trebui să fie identificat în persoana lui Ioan din Ege, autor al unei opere în care atacă simbolul calcedonian, etichetat în sinoadele din secolele al șaselea și al șaptelea ca inamic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]