1,901 matches
-
este un mai bun artist în a-și prezenta discursul ca fiind credibil. Vreau să scot, astfel, în evidență, faptul că o intervenție discursivă performativă nu ține neapărat ca enunțul vehiculat să fie adevărat, valid. De dragul acțiunii, influențării, efectelor, unii locutori nu numai că renunță la aceste valori, ci folosesc chiar contrarele lor, precum: minciuna (care e un enunț fals) sau limba golită de orice conținut referențial. În concluzie, efectul practic este cel care primează, efectul teoretic, cognitiv fiind de cele mai multe
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
analitic, din această primă parte care amorsează cercetarea, este punctul de plecare teoretic, deosebita claritate cu care este circumscris limbajul politic, în ocurențele sale discursive, raportate la funcțiile și efectele acestora, pe de o parte, și la competențele discursive ale locutorilor, pe de altă parte. Pentru punctul de plecare metodologic general, reținem sublinierea calității de sistem a obiectului cercetat și dispunerea palierelor analizei în analogie cu triada lui Charles Morris sintaxă, semantică, pragmatică -, dar și într-o intercorelație, care să facă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
literatura de specialitate evidențiază că, în domeniul politicii, manifestările discursive devin o alternativă la violența fizică. Specificul comunicării politice este conferit nu atât de adecvarea la adevăr, cât, mai degrabă, de reconstruirea și reconfigurarea referențialului politic, potrivit intențiilor persuasive ale locutorilor. Cercetarea comunicării politice a evidențiat necesitatea elaborării unor modele comunicaționale apte să evidențieze parametrii comunicării politice și relațiile pe care le dezvoltă aceștia. Astfel, potrivit modelului informațional 2, comunicarea se reduce la un transfer de informație de la un emițător către
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
conținuturile sunt comunicate. Fiecare act de comunicare presupune adoptarea unei atitudini față de conținuturile transmise, o interpretare a referentului comunicării. În interpretarea constructivistă sunt vehiculate concepte precum contract de comunicare, contextualizare, competență, selecție, influențare, rol, proiect de comunicare, vizând relația dintre locutori și conținuturile comunicate. Orice comunicare socială este precedată de un contract de comunicare definind așteptările pe care interlocutorii le au unul în raport cu celălalt. În virtutea acestui contract, se instaurează o lume comună participanților la actul de comunicare, lume care presupune asumarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și structurată în scopuri de comunicare secundare, culturalizată de alți factori decât cei care culturalizează limba"14. Rezultat al enunțării, discursul se distinge de limbaj prin angajarea parametrilor specifici situației de comunicare. Înțeles ca "orice enunțare care presupune existența unui locutor și a unui auditor, primul dintre ei având intenția de a-l influența pe celălalt"15, discursul se rostește întotdeauna despre ceva, iar criteriul lui de delimitare devine semnificația. Reprezentând, în esență, "comunicare, în anumite condiții de producere, sau parole
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
limbajul pe terenul politicii și care sunt formele sale de manifestare în spațiul politic? Plecăm de la observația că politica recurge la diferite limbaje, adaptate unor nevoi individuale sau de grup. Eclectismul limbajelor politice este generat de diversitatea obiectivelor urmărite de locutori, de categoriile de public cărora li se adreseaza și de scopul vizat în actul comunicării. Demersul nostru are în vedere identificarea unității acestor limbaje, a constantelor, explicitarea modului în care politica se construiește prin limbaj, a mecanismelor discursive la care
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de la situații concrete de comunicare la paradigma mecanismelor structurale și funcționale ale manifestărilor discursive din spațiul politic. Limbajul politic este în fond limbajul specific comunicării politice, mijloc de exprimare a evenimentelor de pe scena politică, dar și a afinităților politice ale locutorului, spațiu de reconstrucție a referențialului politic, prin prisma intereselor politice ale emitentului, suport al ideologiei, al valorilor și credințelor, instrument de manipulare, prin inculcarea de atitudini și valori noi auditoriului. Caracteristicile limbajului politic Limbajul politic nu reprezintă un ornament, o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
reformulare, de transformare, de interpretare a altor limbaje politice, fie în vederea susținerii, fie în vederea respingerii acestora. Din această perspectivă, una dintre trăsăturile specifice manifestărilor verbale din spațiul politic este interdiscursivitatea, raportarea la acte discursive anterioare, ale altora sau ale aceluiași locutor. Palimpsest al performărilor discursive precedente din câmpul politicii, limbajul politic obligă emitentul la raportarea constantă la contextul discursiv, cu atât mai mult cu cât proliferarea media face transparentă fiecare înscriere la cuvânt, influențând opinia publică. b) Dramatizarea. Impactul media a
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
detaliu fiind atent gestionat, prin prisma mesajului politic pe care intenționează să-l transmită politicianul. e) Miza persuasivă. În strânsă legătură cu finalitățile de legitimare, limbajul politic este orientat spre receptor, urmărind modificarea comportamentului acestuia în sensul idealurilor politice ale locutorului. Mai mult decât să informeze, actorul politic este interesat să convingă, să seducă, să modeleze gândirea politică a potențialului electorat, suscitându-i adeziunea la valorile și atitudinile politice afirmate. f) Conținut ideologic. Fiecare manifestare discursivă din spațiul politic oferă informații
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
propunerea unei lecturi particulare în marginea discursului politic-obiect); * funcția de demistificare (de dezvăluire a formei fără fond); * funcția de mediere (între diverși actori politici și publicul larg); * funcția reflexivă, de exprimare a valorilor, credințelor și reprezentărilor pe care le împărtășește locutorul. Mijloc de expresie a evenimentelor din domeniul politicii, limbajul politic reprezintă, definește și construiește viața politică, prin efectele pe care la are asupra publicului, emitentului și a relațiilor de putere pe care le susține. 1.3. Limbajul politic macrosemn al
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
oferite de limbaj ca formă de acțiune politică. Rolul manifestărilor discursive din spațiul politic vizează articularea ideologiei, evidențierea sistemelor de credințe și valori care legitimează instituțiile puterii, promovarea unor imagini de sine pozitive, resemantizarea actelor politice potrivit grilei ideologice a locutorului. Conceptul de putere nu este scutit de ambiguități semantice, generate, pe de o parte, de dialectica putere latentă/putere manifestă (dynameis/ enteleheia, în termenii aristotelici), iar pe de altă parte, de gama de conotații care însoțește acest cuvânt în practica
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o lume în care totul este cuvânt și se construiește prin cuvânt, limbajul politic, dincolo de comunicarea unor atitudini politice, are rolul de a reflecta la nivel simbolic raporturile de forță dintre actorii scenei politice, ierarhiile, afinitățile și conflictele ideologice dintre locutori. Subliniind că discursul politic este modul de manifestare simbolică a relației de putere, Constantin Sălăvăstru folosește sintagmele discursul puterii și discursul politic în relație de sinonimie, afirmând că "relația de putere este atotstăpânitoare în acest domeniu (domeniul politic, n.n.), că
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pentru a-și consolida poziția, pentru a-și legitima actele și pentru a crește numărul adepților. Vizând preluarea și gestionarea puterii, limbajul politic poartă amprenta ancorării sale pragmatice, dobândind o fizionomie distinctă între celelalte tipuri de limbaj. Doctrina politică impune locutorilor manifestări discursive specifice, așezând sub semnul interdicției subiecte și expresii care contravin acesteia. Limbajul politic leagă indivizi împărtășind aceeași ideologie și, în același timp, îi diferențiază de restul comunității, devenind marcă distinctivă a grupării politice din care face parte emitentul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
îi diferențiază de restul comunității, devenind marcă distinctivă a grupării politice din care face parte emitentul și a valorilor promovate în cadrul ei. Apartenența ideologică este transparentă la nivelul limbajului, iar elementele de noutate pot conduce la procedee de excludere a locutorului. "Fiecare ideologie se transpune în exterior prin crearea unei identități narative și simbolice care va interacționa cu alte identități realizate"63, acest fenomen imprimând limbajului ideologic un puternic caracter polemic. Pornind de la postulatul că dimensiunea ideologică este imanentă manifestării discursive
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
crearea unei identități narative și simbolice care va interacționa cu alte identități realizate"63, acest fenomen imprimând limbajului ideologic un puternic caracter polemic. Pornind de la postulatul că dimensiunea ideologică este imanentă manifestării discursive, considerăm că orice limbaj poartă amprenta viziunii locutorului asupra realității, fiind vehiculul unui ansamblu de credințe, valori, atitudini și opinii. În accepțiune neutră, ideologia desemnează de altfel ansamblul valorilor și credințelor împărtășite de un individ sau de o comunitate istorică. De cele mai multe ori însă, conceptul de ideologie antrenează
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ierarhiei, din punct de vedere al caracterului ideologic, limbajul științific se situează, cel puțin la nivel teoretic 64, la polul opus. Caracterul ideologic al limbajului politic derivă, în principal, din scopul urmărit: legitimarea puterii, justificarea accesului/menținerii la putere a locutorului. În literatura de specialitate, orice limbaj politic este considerat prin definiție ideologic și propagandistic, având ca finalitate susținerea unor interese individuale sau de grup, prin câștigarea adeziunii auditoriului. În opinia lui Olivier Reboul 65, miza principală a limbajului politic devine
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
emitentului. Mijloc de semnificare a evenimentelor din câmpul politicii și de structurare a modalităților de acțiune ale acesteia, ideologia vehiculează noțiuni care sunt rezultatul unor taxonomii. În acest context, existența unor constante la nivelul conținuturilor și al expresiilor trădează adeziunea locutorului la o ideologie sau alta. În Les discours de la politique, Frédéric Bon analizează ideosistemele care organizează percepția în cadrul câmpului politic, structurează discursurile actorilor săi și, mai mult, promovează o viziune particulară asupra lumii, în funcție de convingerile politice ale locutorilor. Potrivit lui Frédéric
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
trădează adeziunea locutorului la o ideologie sau alta. În Les discours de la politique, Frédéric Bon analizează ideosistemele care organizează percepția în cadrul câmpului politic, structurează discursurile actorilor săi și, mai mult, promovează o viziune particulară asupra lumii, în funcție de convingerile politice ale locutorilor. Potrivit lui Frédéric Bon, ideosistemele sunt "acele structuri care, aplicate limbilor naturale, adaugă propriile lor reguli de semnificare"66. În această accepție, ideosistem intră în relație de sinonimie cu ideologie. Limba naturală permite generarea unui număr nelimitat de fraze din perspectiva
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
particulare. În vreme ce limba acționează mai degrabă la nivelul expresiei, ideologia organizează mai întâi planul conținutului, structura de profunzime a discursului. Astfel, o analiză lingvistică a impactului ideologiei asupra discursului politic ar avea ca sarcină izolarea structurilor care exercită constrângeri asupra locutorilor, exprimând adeziunea lor la credințele unui grup. Perspectiva nu anihilează în totalitate libertatea creatoare a locutorului care continuă să dispună de un anumit spațiu de libertate, guvernat însă de regulile grupării politice din care face parte. Abordarea semiotică a relației
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de profunzime a discursului. Astfel, o analiză lingvistică a impactului ideologiei asupra discursului politic ar avea ca sarcină izolarea structurilor care exercită constrângeri asupra locutorilor, exprimând adeziunea lor la credințele unui grup. Perspectiva nu anihilează în totalitate libertatea creatoare a locutorului care continuă să dispună de un anumit spațiu de libertate, guvernat însă de regulile grupării politice din care face parte. Abordarea semiotică a relației dintre ideologie și limbajul politic implică cel puțin două aspecte: explicarea stabilității structurilor mentale, pe de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
interesat să promoveze o lectură particulară a realității (un exemplu în acest sens îl oferă limba de lemn). Limbajul politic trădează ideologia care îl guvernează printr-o serie de mărci de natură lingvistică care permit identificarea spațiului din care provine locutorul, a sistemului de credințe și reprezentări care îl animă. În acest sens, analiza semantică a limbajului politic ar avea ca sarcină identificarea conotațiilor privilegiate la nivel ideologic și a restricțiilor semantice impuse manifestărilor discursive. Din această perspectivă, sinonimia, care la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
funcțiuni precum: a domina, a lupta, a se revolta, a învinge, a exclude un adversar etc."69. Spațiu de convergență a discursurilor anterioare, care trebuie confirmate sau discreditate, asimilate sau respinse, limbajul politic nu este niciodată doar al unui singur locutor. În acest sens, o trăsătură definitorie a manifestărilor discursive de pe scena politică este dialogismul, interacțiunea cu celelalte manifestări discursive din câmpul politicii. 1.5. Taxonomii ale limbajului politic Eclectismul limbajelor înregistrate în sfera comunicării politice este generat de diversitatea funcțiilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
câmpul politicii. 1.5. Taxonomii ale limbajului politic Eclectismul limbajelor înregistrate în sfera comunicării politice este generat de diversitatea funcțiilor pe care acestea le îndeplinesc, de efectele urmărite la nivelul receptării și, nu în ultimul rând, de competențele discursive ale locutorilor. Literatura de specialitate nu înregistrează o taxonomie unitară a manifestărilor discursive din spațiul politic, iar clasificările operate nu respectă întotdeauna criterii clare. Această situație a condus, de-a lungul timpului, la o inflație de tipologii care amplifică numărul formelor de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sistematic înlocuite de substantive precedate de o prepoziție: prin cumpănirea și lămurirea, prin dezvoltarea unei largi activități); absența deicticelor (în cazul limbii de lemn, pronumele personale își pierd funcția de deictice care își modifică sensul în funcție de context sau de situația locutorului); prezența construcțiilor pasive și impersonale; folosirea comparativelor; utilizarea imperativului. La nivel lexical, limba de lemn se caracterizează prin: vocabular sărăcăcios; maniheism (ideea unei lumi scindate în două tabere adverse și ireconciliabile; această viziune maniheistă constituie o sursă inepuizabilă de metafore
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de valorile eficacității practice) și finalitatea poetică 75. Toate cele trei finalități sunt percepute ca determinări ulterioare și nu constitutive limbajului ca expresie liberă și intențională a unor conținuturi ale conștiinței umane. Ele țin de intențiile și atitudinile exprimate de locutor, constituind tot atâtea indicii pentru orientarea construcției de sens într-una dintre cele trei direcții. Din această perspectivă, limbajul științific se caracterizează prin finalitate apofantică, cel juridic și didactic prin finalitate pragmatică, iar limbajul artistic este în esență locul de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]