4,293 matches
-
făcută de Noica primei introduceri la Critica facultății de judecare. 69. C. Noica, „Kant și metafizica, după interpretarea lui Heidegger”, în Immanuel Kant, 200 de ani de la apariția Criticii rațiunii pure, Editura Academiei, București, 1982, p. 146. 70. Kant și metafizica ..., p. 173. 71. Vezi Immanuel Kant, logica generală, traducere de Al. Surdu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 78. 72. Vezi Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfățișa ca știință, traducere de M. Flonta și Th.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de la apariția Criticii rațiunii pure, Editura Academiei, București, 1982, p. 146. 70. Kant și metafizica ..., p. 173. 71. Vezi Immanuel Kant, logica generală, traducere de Al. Surdu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 78. 72. Vezi Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfățișa ca știință, traducere de M. Flonta și Th. Kleininger, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, pp. 185-186, Editura All, București, 1996, pp. 184-185. 73. Critica rațiunii pure, Editura IRI, București, 1998, p. 23. 73
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
traducere de M. Flonta și Th. Kleininger, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, pp. 185-186, Editura All, București, 1996, pp. 184-185. 73. Critica rațiunii pure, Editura IRI, București, 1998, p. 23. 73. Ibidem, p. 593. 76. C. Noica, Kant și metafizica ..., p. 145. 77. Ibidem, p. 148. 78. Ibidem, p. 150. 79. Critica rațiunii pure, p. 138. 80. Ibidem, pp. 16-27. Pentru reluarea acestei idei, în partea finală a Prolegomenelor, vezi Op. cit., p. 171 și, respeciv, 172. 81. „Și de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
face parale; îl cunosc până în fundul sufletului; e multă farsă; și asta mă dezgustă; eu am rămas încă un om cinstit; dar până când? Până când voi scrie prima carte de filosofie.” (Op. cit., vol. I, p. 306.) 91. Nae Ionescu, Curs de metafizică, Humanitas, București, 1991, pp. 197-198. 92. Apud Dora Mezdrea, vol. II., pp. 475-476. 93. Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Așa cum l-am cunoscut, Humanitas, București, 1992, p. 44. 94. Nae Ionescu, Neliniștea metafizică, editare și note de Marin Diaconu, p. 175
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Nu există, prin urmare, principii metafizice care dau expresie unor adevăruri atemporale. În plăsmuirile cele mai înalte ale gândirii lor, oamenii insuflețiți de aspirații universaliste vor rămâne închiși în cercul unui limbaj, al unei anumite viziuni asupra lumii. Ontologiile și metafizicile sunt ale popoarelor și ale culturilor. Nu există o cunoaștere a lumii ca atare, ci doar viziuni istoric și local distincte asupra lumii. Traducerile dintr-un limbaj în altul sunt, desigur, posibile. Mai mult, ele sunt practicate în mod curent
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
omului, nu are o dimensiune propriu-zis istorică. Omul devine o ființă autentic istorică doar în celălalt mod al existenței sale, adică atunci când el se raportează la obiecte condus de o aspirație de înțelegere dezinteresată, în calitate de creator de mituri, religii, artă, metafizică, concepții sociale și etice. Acestea vor fi caracterizate de Blaga drept tot atâtea încercări de revelare a misterului existenței. Ele sunt supuse cenzurii transcendente și, prin urmare, nu pot fi niciodată „adecvate”, în sensul adecvării în raport cu realitatea în sine. Produselor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
are la Blaga doar o semnificație practic-utilitaristă, ceea ce aduce aminte de Nietzsche sau de Bergson. Aspirația spre acea „cunoaștere înțelegătoare”, numită de Blaga și minus-cunoaștere, care se exprimă în încercări de revelare a misterului cum sunt mitul, religia, arta sau metafizica, pe de o parte, și aspirația spre cunoaștere obiectivă, pe de altă parte, sunt în mod fatal și iremediabil divergente. Blaga va califica drept iluzorie pretenția marilor sisteme filosofice, bunăoară a celor postkantiene, de a oferi o cunoaștere a absolutului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din judecățile autorului Trilogiilor cu privire la opera autorului Criticii rațiunii pure și voi încerca să-mi imaginez răspunsuri posibile ale lui Kant. Blaga vedea, în mod evident, în filosofia lui Kant cea mai temeinică, cea mai bine întemeiată critică a posibilității metafizicii, înțeleasă ca o reprezentare asupra transcendentului adecvată obiectului ei, adică drept o cunoaștere a absolutului. Verdictul negativ al lui Kant cu privire la posibilitatea cunoașterii metafizice înțeleasă în acest fel i s-a părut lui Blaga definitiv, irecuzabil. Într-un al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
va trebui ințeles drept o demonstrație a caracterului anacronic al construcției metafizice în genere. Kant, apreciază Blaga, are dreptate atunci când conchide că o cunoaștere pozitiv-adecvată a transcendentului nu este în principiu posibilă. Critica întreprinsă de el a sunat ceasul morții metafizicii dogmatice, cel puțin de drept, dacă nu întotdeauna de fapt. Kant ar fi greșit totuși, crede Blaga, atunci când ar fi socotit drept lipsite de interes și de valoare orice preocupări metafizice care ies din perimetrul fiolosofiei sale transcendentale. Această evaluare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
drept temei al respingerii oricărei încercări de a imagina reprezentări cu privire la ceea ce se situează dincolo de limitele experienței. Cu aceasta Kant a ciuntit destinul ființei umane, condamnând la inactivitate capacitatea revelatoare. Kant pune «lucrul în sineă ca un vetto împotriva oricărei metafizici revelatoare fără a-și da seama că prin aceasta el a tăiat în două rostul nostru, steriliziând destinul omenesc... Kant nu a bănuit nici pe departe că spiritul uman mai posedă în afară de categoriile respective (cele ale intelectului - n.m. M.F.) și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi dorit, desigur, să reamintească faptul că cercetările sale, ale căror rezultate le-a prezentat în Critica rațiunii pure, și-au propus să determine întinderea și limitele cunoașterii noastre și să evalueze, pe această bază, pretențiile de cunoaștere ale metafizicii. Concluziile acestor cercetări a fost că toate cunoștințele despre fapte se constituie dintr-o materie dată de sensibilitate și dintr-o formă furnizată de către intelectul pur. Acea obiectivitate care distinge cunoștințele autentice de reprezentările subiective este dată, așadar, de aplicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
naturală și inevitabilă” a rațiunii omenești. Această dialectică nu încetează de „a momi” rațiunea noastră și „de a o arunca neîncetat în rătăciri momentane, care trebuie mereu înlăturate”28. De vreme ce Kant nu a văzut, așadar, în speranțele mereu renăscute ale metafizicii dogmatice de a ajunge la cunoașterea absolutului o simplă greșeală, ci expresia unei iluzii „naturale și inevitabile” a rațiunii omenești, cum ar fi putut el să blameze pornirea atât de firească a oamenilor de a-și face reprezentări asupra absolutului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nevoi de natură spirituală? În mod sigur, Kant nu ar fi acceptat ca îndreptățite învinuiri cum este aceea că influența operei sale ar fi condamnat la „inactivitate capacitatea revelatoare” a oamenilor, că filosofia lui ar implica „un vetto împotriva oricărei metafizici creatoare”. Kant ar fi reamintit obiectivele pe care și le-a propus în cercetările sale și ar fi insistat asupra ideii că ele au fost cu totul diferite de cele care urmăresc determinarea condițiilor de posibilitate ale creațiilor mitice, religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi respins reproșul că filosofia lui ar fi „trecut cu vederea... destinul revelator al omului” și ar fi fost „opacă față de spiritul creator”. Este clar că scepticismul lui Blaga cu privire la posibilitatea unei cunoașteri cu valoare obiectivă a transcendentului, al unei „metafizici științifice” care are drept obiect absolutul, se întâlnește cu cel al lui Kant. Atunci când apropie însă poziția lui Kant de cea a unui pozitivism rudimentar, prin sugestia că dreptul de a construi reprezentări inevitabil subiective asupra transcendentului ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și nu universalitatea, va constitui semnul distinctiv al valorii. Orientările valorice ireconciliabile care opun universalismul luminării particularismului istorist se exprimă cu multă claritate în contrastul dintre idealul metafizic al lui Kant și al lui Blaga. Idealul lui Kant a fost metafizica științifică, cel al lui Blaga metafizica drept viziune asupra lumii, drept creație originală structurată de coordonatele unei anumite matrice stilistice. Fără îndoială că Blaga nu s-a înșelat atunci când a apreciat că ideea kantiană a metafizicii științifice reprezintă un potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
distinctiv al valorii. Orientările valorice ireconciliabile care opun universalismul luminării particularismului istorist se exprimă cu multă claritate în contrastul dintre idealul metafizic al lui Kant și al lui Blaga. Idealul lui Kant a fost metafizica științifică, cel al lui Blaga metafizica drept viziune asupra lumii, drept creație originală structurată de coordonatele unei anumite matrice stilistice. Fără îndoială că Blaga nu s-a înșelat atunci când a apreciat că ideea kantiană a metafizicii științifice reprezintă un potrivit fundal contrastant pentru o cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Kant a fost metafizica științifică, cel al lui Blaga metafizica drept viziune asupra lumii, drept creație originală structurată de coordonatele unei anumite matrice stilistice. Fără îndoială că Blaga nu s-a înșelat atunci când a apreciat că ideea kantiană a metafizicii științifice reprezintă un potrivit fundal contrastant pentru o cât mai bună percepere a modului cum a înțeles el natura, rostul și menirea metafizicii. Cea dintâi ambiție filosofică a lui Kant a fost să pună metafizica „pe drumul sigur al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
matrice stilistice. Fără îndoială că Blaga nu s-a înșelat atunci când a apreciat că ideea kantiană a metafizicii științifice reprezintă un potrivit fundal contrastant pentru o cât mai bună percepere a modului cum a înțeles el natura, rostul și menirea metafizicii. Cea dintâi ambiție filosofică a lui Kant a fost să pună metafizica „pe drumul sigur al unei științe”. El s-a declarat îndrăgostit de metafizică și a deplâns starea în care se găsea acel domeniu de preocupări teoretice care pretindea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
apreciat că ideea kantiană a metafizicii științifice reprezintă un potrivit fundal contrastant pentru o cât mai bună percepere a modului cum a înțeles el natura, rostul și menirea metafizicii. Cea dintâi ambiție filosofică a lui Kant a fost să pună metafizica „pe drumul sigur al unei științe”. El s-a declarat îndrăgostit de metafizică și a deplâns starea în care se găsea acel domeniu de preocupări teoretice care pretindea cea mai înaltă demnitate în ierarhia științelor fără să poată totuși da
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o cât mai bună percepere a modului cum a înțeles el natura, rostul și menirea metafizicii. Cea dintâi ambiție filosofică a lui Kant a fost să pună metafizica „pe drumul sigur al unei științe”. El s-a declarat îndrăgostit de metafizică și a deplâns starea în care se găsea acel domeniu de preocupări teoretice care pretindea cea mai înaltă demnitate în ierarhia științelor fără să poată totuși da la iveală fie și un singur adevăr general acceptat 31. Kant a crezut
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
viziune personală asupra lumii, modelată stilistic. Încă în culegerea sa de aforisme Discobolul, Blaga își va fixa poziția scriind: „Metafizica intenționează să fie revelare și izbutește să fie doar creație.” De pe această poziție, el se va delimita net de înțelegerea metafizicii ca știință și ca o încoronare a științelor, fie ea cunoaștere a transcendentului, fie cunoaștere de sine a rațiunii pure. Pentru Blaga construcția metafizică este doar una din modalitățile prin care se exprimă acea aspirație de revelare a misterelor care
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a misterelor care este definitorie pentru ființa omenească pe deplin dezvoltată. Obiectivitatea și creația cu intenție revelatoare îi apar drept atribute care se află într-o relație de excludere reciprocă. Prețul obiectivității, care distinge cunoașterea științifică, este pierderea semnificației existențiale. Metafizica, ca viziune prin care se încearcă revelarea „misterului existenței în totalitatea sa”, nu trebuie să aspire la obiectivitate și valabilitate universală. Ca și toate celelalte creații libere ale spiritului, sistemele metafizice vor trebui să fie apreciate prin raportare la caracteristici
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
la o întemeiere pe mai multe planuri a stării permanent «creatoareă a omului.” („Ființa istorică”, p. 498.) 30. Progresul în această direcție este numit, astăzi, globalizare. 31. În Cuvântul înainte al scrierii sale, intitulată atât de semnificativ „Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfățișa drept știință”, Kant observa: „Pare aproape de râs că în timp ce orice altă știință merge înainte fără încetare, tocmai în aceea care pretinde a fi ințelepciunea însăși și pe care orice om o consultă ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acest tărâm nu există nici o măsură demnă de încredere după care am putea deosebi ceea ce are temei de vorbăria goală”. (Vezi Prolegomene ..., traducere de M. Flonta și Th. Kleininger, Editura All, C.E.U. Press, 1996, pp. 51-52.) Idealul științei în metafizică este afirmat deosebit de net. Ceea ce acuză Kant este lipsa progresului, ca trăsătură care distinge activitățile cu caracter științific. 32. Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 23. 33. Ibidem, p. 24. Kant socotea că el a fost în măsură să instituie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este afirmat deosebit de net. Ceea ce acuză Kant este lipsa progresului, ca trăsătură care distinge activitățile cu caracter științific. 32. Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 23. 33. Ibidem, p. 24. Kant socotea că el a fost în măsură să instituie metafizica nu doar ca un domeniu de cercetare în care nu este loc pentru considerații ipotetice, ci, mai mult, ca o știință încheiată. În unul din pasajele finale ale prefeței sale se spune că „metafizica este singura știință, care își poate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]