2,177 matches
-
al receptării cărții, inaugurând suita contestatarilor acesteia prin Oscar Wilde. Nu e greu de Înțeles de ce pentru marele dandy al decadentismului englez parodia lui Carlyle este doar „Înțelepciune grotescă” și „declamativă”. Însăși ideea de a lua În răspăr chestiunea vestimentației mimând aerul rarefiat al tratatelor filosofice germane, cum face Carlyle la adăpostul personajului Diogenes Teufelsdröckh, profesor de „lucruri În general” la Universitatea Weissnichtwo („Nu-știu-unde”), Îl umple pe Wilde de iritare. „Necruțătorul, cinicul, ironicul Oscar Wilde nu și-a făcut nici un scrupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bucătar, față de care disprețul lui Pascal nu e decât o insolență oarbă - a produs ceea ce se numește dandysm. Nu-i chip să devii părtaș cu Anglia la așa ceva. Dandysmul e profund ca Însuși geniul său. Maimuțăreala nu Înseamnă asemănare. Poți mima o alură sau poți lua o poză, cum ai fura forma unui frac; dar comedia e obositoare, iar masca e crudă, Îngrozitor de purtat chiar pentru cei hotărâți să conspire Împotriva dandysmului, dacă ar fi cazul. Cu atât mai mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al XVIII-lea, introducerea scriitorului burghez În salonul doamnei de Lambert, În intimitatea ducelui de Choiseul. Această ruptură va fi jucată, fără o clipă de răgaz, prin atitudini simbolice: veșmintele, alimentația, moravurile, cuvintele și gusturile trebuie În mod necesar să mimeze o separație care, fără o supraveghere constantă, ar risca să treacă nebăgată În seamă. În acest sens, cultul baudelairian al Diferenței se regăsește la Flaubert sau la Gautier. Dar declasarea simbolică - ce ar risca să ducă la libertate și nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și fascinația față de medievismul poetic filtrat prin lentilele lui Swinburne sau ale graficii bizar-seducătoare a lui Aubrey Beardsley. „Pictorialitatea” inocent-sexuală a atâtora dintre desenele deborând de-o opulență avar strunită ale lui Beardsley e ușor de regăsit În paginile ce mimează detașarea ironică și inocența sexuală ale lui Wilde. Dublul ideal, oglindirea ca formă adevărată a existenței, imitarea artei de către natură, superioritatea ontologică a artificialului În raport cu naturalul Îl conduc pe Wilde la modificări radicale ale propriilor surse de inspirație. André Gide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Madonei”, cât și „idealul Sodomei”. Încarnări ale acestei frumuseți cu două chipuri sunt fie Rosalba, „Mesalina-Fecioară”, curtezana rafaelică a lui Barbey d’Aurevilly, fie biblica Salomee, „grand fleur vénérienne”, acea „Beauté maudite” care-l urmărește pe eroul lui Huysmans, fie Mima, la Mateiu Caragiale. Emblematic este - cum Îi scrie inspirat același Barbey lui Trébutien - „une tête de chérubin sans ailes” așezat „sur le buste déformé d’un démon” sau tipul unei voluptăți Îmbătătoare, dar infernale. Răsfrângerea În afară a acestei trăiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dintr-o singură mișcare impecabilă. Se cam dădea mare, dar predasem cursuri de antrenament fizic cu greutăți și-mi dădeam seama că se pricepe. MM o privi rapid pe Tabitha și apoi pe Matthew, care făcu o figură disperată și mimă vorbitul la telefon. Între timp, Fisher se reîntoarse în sală, cu ochii cât cepele, făcându-i semne disperate cu brațele lui MM, în timp ce Tabitha, care era în lumea ei, își termină exercițiile de extensie a mușchilor și se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de perete când nu e folosit. Ce se întâmplă cu coarda ei când ea e jos, pe punte? întrebai eu. Deschide cârligul cu care e prinsă de ham și e trasă în sus, ca să nu se vadă. Cât ai clipi. Mimă trasul înapoi al unei corzi, smucind-o zdravăn cu ambele mâini, șuierând printre dinți pentru a reproduce sunetul unui cablu de oțel care își ia rapid zborul către grilaj. —Bun, zisei eu încet. Cred ca m-am prins cum vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
domnule, spuse gardianul în clipa în care intră în clădirea Ascentis. Nu prea vă putem ține la distanță, nu-i așa? —Ei, haide, Tony. E a treia oară luna asta, atâta tot. — Înseamnă că afacerile merg bine. Într-adevăr, spuse, mimând o plecăciune grațioasă, nu mă pot plânge. La ghișeu, completă formularul pentru colete. La rubrica „bunuri“ trecu pur și simplu „artizanat“. La „țara de origine“ scrise „Iordania“, ceea ce nu era doar adevărat, ci și, în mod convenabil, de neremarcat. Importurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
politician antrenat în arta disimulării, ci un om de campanie, a cărui monedă de schimb trebuia să fie sinceritatea. Iar acest bărbat, Aweida, era un negustor: cunoștea toate șmecheriile; putea să intuiască imediat orice client, mărind prețul pentru cei care mimau indiferența, scăzându-l pentru cei a căror lipsă de interes era autentică. Îl va ghici imediat pe Guttman. Apoi îi veni ideea. — Deci, vechea înțelegere? spuse, cu gâtul uscat. Pot să aleg una? După cum am stabilit, spuse Aweida. —Bine. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din Valley, se hotărî. Apăsă tasta Vorbește și scrise. Observă că, pe măsură ce cuvintele se iveau pe ecran, avatarul ei își schimba poziția corpului: brațele erau acum ridicate, mâinile se mișcau. Maggie își dădu seama că alter ego-ul ei de pe ecran mima scrisul la calculator. Sper că nu vă întrerup, băieți, dar mă specializez în relații internaționale și mi-ar fi de folos dacă aș trage cu urechea la voi. Yariv se ivi din nou o secundă sau două mai târziu, mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
subțire și mai înaltă. GUFI (Extaz.): Dar câinii? Câinii cum erau? ARTUR: Câinii? Erau mai scurți și mai leneși. Dar erau mai mulți. GUFI: Extraordinar! Sunteți extraordinar! (Șoptit.): Dar iepurii? ARTUR (Încurcat.): Iepurii, iepurii... GUFI: Gândiți-vă bine, gândiți-vă... (Mimează un iepure.) Cum erau? ARTUR (Epuizat de efort.): Nu pot... Nu reușesc să-mi amintesc. GUFI: Încercați, vă rog să mai încercați... Nu mă lăsați tocmai acum! ARTUR: Iepurii... iepurii.... Cred că nici nu existau! GUFI: Nu? ARTUR: Nu! GUFI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
l-a văzut de multe ori... Calul e alb ca peretele, trebuie să curățăm peretele... Vrea să tragem aer în piept... Unu... doi... (Trag aer în piept.) MACABEUS: Și ce vrea, ăla, ce vrea? PARASCHIV (Către INAMIC.): Ce vrea bărbatul... (Mimează și el: ăla înalt, călare pe animal, ce dracu’ vrea, un’ vrea să se bage?) MACABEUS (Părăsit.): Vreau și eu, vreau și eu! INAMICUL (În ce? de unde să știu? aaaa... știu, toată, lumea știe, el trece prin găuri, pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se oprească. - Te rog să vorbești, insist să știu... M-am ridicat din fotoliu ca să mă dezmorțesc puțin și am făcut câțiva pași până la fereastra dincolo de care se Întindea parcul dens ce Împresura clădirea sanatoriului. Ca să trag de timp, am mimat o preocupare subită pentru peisajul de-afară. Nu mă hotăram dacă să dau sau nu curs invitației. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului de a se destăinui - de a mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cel mai mic detaliu după chipul și asemănarea lor, cu aceeași structură psihosomatică și cu același metabolism. Aceste creaturi au fost destinate să populeze Terra II, ceea ce s-a și Întâmplat, cu succesul care se vede cu ochiul liber. Am mimat, cât puteam de bine În Împrejurările date, calmul, arătându-mă chiar curios și interesat. - Și ce urmăreau pământenii din ediția princeps? Pentru ce Întreg acest efort? - Impulsul lor ține de dorința irepresibilă a tuturor ființelor raționale de a-și cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ar fi stricat jucăria. Spre bucuria mea, n-a venit. Roger a mutat o căsuță pionul din a7 la a6, probabil cu gândul de a-mi ataca ulterior nebunul din c4. Am zâmbit machiavelic În sinea mea și, după ce am mimat preț de un minut că reflectez la mutarea următoare, am capturat intempestiv cu calul pionul de la e5, deschizându-i astfel negrului diagonala la capătul căreia se afla dama de alb. Am impresia că Howard a avut atunci un moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ridicat mâna și a dus-o deasupra tablei, Întorcând-o cu palma În sus, Într-un gest de dezolare simulată: „Păi, În cazul ăsta, Îți iau regina”, a zis cu regret - și el simulat - În voce. „Asta e, am răspuns, mimând, la rândul meu, o ciudă imaginară, pièce touché, pièce joué!” Mă rog, cum vrei”, a continuat el să facă pe dezolatul - adică, „eu mi-am făcut datoria și ți-am atras atenția, dar dacă tu mai vrei să fii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Din punctul de vedere al Centrului, testul doamnei Fontaine a dat rezultate, chiar dacă pentru dumneavoastră n-a fost o experiență foarte plăcută. Nu mi-a convenit ce auzeam, dar n-am vrut să-i dau satisfacție lui Zoran și am mimat naivitatea: - Dacă Înțeleg bine, vreți să mă convingeți că Eveline mi-a făcut un serviciu, nu? Am folosit intenționat numele Eveline, și nu oficialul doamna Fontaine, În semn de asumare a apropierii la care făcuse aluzie. - Se poate spune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de care Eveline este complet străină, comportându-se ca atare, fără să bănuiască ori să simtă că o privesc amuzat și de sus fiindcă participa inocent la un joc cu final, pentru mine, cunoscut. Se Înțelege că mă străduiam să mimez cât mai convingător curiozitatea cuvenită și uimirile adiacente unei apropieri virgine de interiorul subsolului. Urmăream, totodată, cu interes condescendent mișcările de orientare ale Evelinei În nesfârșitul de posibilități de a afla ceea ce căuta. Ceea ce căutam, mai exact, eram și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
trădasem ca ultimul naiv, uitând pe cine am În față. Retragerea, băiete, cât nu e foarte târziu: Încă mai ai loc de-ntors; calm și artă teatrală cât cuprinde. Am privit-o În ochi cu liniștea cea mai nevinovată din lume, mimând nedumerirea: - Cât timp am efectuat recunoașterea terenului, de ce mă mai Întrebi, doar am fost Împreună, nu? - Dacă am fost Împreună Înseamnă, că „ne-am”, nu că „te-ai” trambalat... - Am vorbit În numele meu și al cecității mele. Era necinstit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă crezi, Încearcă. Poftim, ai aici, ca material didactic, grupul de litere MMUNEALCDDNAXERUMLEDLA, pe care l-am scris cu mâna mea personală special pentru tine; exersează-ți logica pe seama lui și comunică-mi și mie concluzia. Sunt foarte curioasă... Am mimat că cercetez cu atenție hârtia pe care mi-o Împinsese provocator și demonstrativ În față. - În primul rând, nu mă refeream la mine, ci la tine când am spus ce-am spus. În al doilea rând, nu Înțeleg ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am Înghesuit Înapoi, la locul lor. Îmi amintesc apoi cum ședeam pe patul mamei, cu voluminoșii ciorapi În mâini, străduindu-ne să jucăm spectacolul la care ea dorise să asiste; dar Încurcasem În așa hal hârtiile de Împachetat și am mimat atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe fratele meu dându-și ochii peste cap și exclamând, imitând-o pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și Întotdeauna la fel, cu același aer dezgustat pe care-l avea chipul lui cu nobile cute de pe frontispiciul operelor sale complete. Presupun că pentru un observator detașat ar fi ușor să facă haz de toți acei oameni ireali care mimau În orașe străine o civilizație moartă, mirajele Îndepărtate, aproape legendare, aproape sumeriene, ale St. Petersburg-ului și ale Moscovei din perioada 1900-1916 (perioada care, chiar și În anii douăzeci și treizeci, părea perioada 1916-1900 Î.Hr.). Dar cel puțin erau protestatari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
păstreze ceva din vechile ritualuri ale anilor de demult, bucurându-se când niște tinerei ca noi chiar îl luau în serios, rugându-l să-și desfășoare toate măiestriile de odinioară. De fapt, ne jucam și noi, în gol de timp, mimând gesturi ale unora de demult, tolăniți pe canapelele roșii--vișinii așa cum, odinioară, ne imaginam, stătuseră cei despre care citiserăm prin cărți sau unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aroma unor ceaiuri selecte, rafinate, servite cu tot dichisul unor ceremonii inițiatice. Ceream parcă minciuni spre a nu uita ceea ce nu era al nostru, refuzând instinctiv, poate, de a lua chiar tot ceea ce eram nevoiți să trăim și să ducem. Mimam nu spre a ne amăgi, ci doar spre a mai salva, în puținul nostru, puțin din marile pierderi. Răsfoiam un ziar și nu știu cum mi s-a oprit privirea pe un anunț despre câteva lucrări de salvare a complexului medieval de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am altceva la îndemână) și de a arăta adevărul etern al trecătoarei (na!) clipe. Nu știam nici atunci, după cum nu știu nici acum, cum poți realiza așa ceva. Talentul, munca pe foaia de hârtie, chinurile creației nu te ajută. Poți doar mima, dar nu poți dezvălui. Poți imita adevărul, dar nu-l poți aduce în lumină dacă nu ești înzestrat cu acel ceva (ce?) pe care eu nu îl știu. Care, cred aceasta, nu mi-a fost dăruit, odată cu zămislirea mea... Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]