11,805 matches
-
o poză atârnă strâmb pe un perete, Adrian se ridică și traversa cameră ca s-o îndrepte. Își instalează în tot locul luminile și trepiedele și umbrelele și cercurile alea, de zici că-s de la circ... — Cercuri de la circ? se miră Fanny. — Chestiile alea pliante, care reflectă lumină... Și-apoi te pun să te răsucești în cele mai neverosimile poziții și-ți vorbesc tot timpul, ca frizerii, și insistă întruna să nu ai o figură prea gravă... — V-a spus Freddy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ploua! Nu se poate! îi zic. Nu vezi? Vremea este foarte caldă. Păi tocmai, de aceea! N-am mai spus nimic, am așteptat cu nerăbdare să văd ce va urma. Deodată, nori uriași acoperă cerul. Doamne ce m-am mai mirat! Ce ți-am spus? zice bunicul. Nu era o simplă ploaie. Era o furtună. Ploua cu găleata. Fulgerele brăzdau cerul mohorât. Florile fragede se aplecau spre pământul umed. Mi-era teamă sa nu se frângă. Furtuna a încetat precum venise
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mințile, se desprind de ramuri și pornesc de-a dreptul spre Socola. Numai prin candelabrele castanilor mai spânzură până târziu câteva steluțe uitate de hârtie jilavă și cafenie. După ce toate frunzele au devenit artificiale și au căzut de pe copaci, te miri: cum de mai pot florile de toamnă să se țină într-un picior, drepte și orgolioase, în mijlocul acestui prăpăd? Dalii înalte, ochiul-boului și crizanteme cu cârlionți în ochi, risipite prin toate grădinițele asistă nepăsătoare la dezastrul universal din jurul lor, ca și cum
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cerul azuriu plutesc agale câteva zdrențe de nori aburii, tivite de jur împrejur cu o dâră azurie. Întreaga vale este scăldată într-o lumină trandafirie care anunță o zi la fel de frumoasă ca și cea din ajun. Cum să nu se mire cineva, cum să nu i se aprindă închipuirea! Într-o clipă, steaua magică sosi. Printr-o atingere m-am trezit departe de lumea munților, deși parcă mai respiram încă aerul ozonat al acestora. Adina Ciomaga, clasa a V-a C
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mine. Spui șoapte neînțelese decât de singuratica ta ființă și ochii tăi stau țintă, ca și cum ar privi o nălucă cu chipul meu. Scapi fusul jos și stai nepăsătoare fără să-l ridici, ca și cum nici măcar nu ai fi prezentă. Fetele se miră de acest lucru, căci universul atât de mic al unui copil nu poate înțelege durerea și dorul tău nemărginit. Deodată, ca o rază de lumină în întuneric, ca un ghiocel la sfârșitul iernii pentru prima dată, trăiești și tu o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Puțin Îi pasă șefului de noi. Un accident. Șeful e Întotdeauna o persoană cu simțul datoriei și supus legilor. SNCFR-ul are legi severe, doamnă, și nimeni nu Îndrăznește să le Încalce. S-a dus vremea acarului Păun. De când? se miră doamna În vârstă. De când cu automatizarea, dragă, răspunse amuzat soțul ei. He! He! făcu domnul cu Magazinul. Vorbeați de scleroză, doamnă, și uitați ce agerime, ce reacție promptă... Se vede că nu va pricepeți la boli... Acesta e semnul progresului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
caz de sughiț are apă minerală. Destupă o sticlă de jumătate și bea direct din ea. O lasă goală sub privirile admirative ale lui Petru. Am țug, domnule profesor, nu mă pot plânge, recunoscu Brândușă cu modestie. Nici măcar nu mă mir, cu așa compoziție. Uite ce scrie: și când scrie, așa-i. Concret: sodiu! Potasiu! Aluminiu! Și așa mai departe. Unde ai pomenit dumneata atâta bogăție Într-o gură de apă? (Doar n-o să-ți țin eu lecții despre frumusețile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
domnule! Fără Îndoială, murmură Petru, subit cuprins de panică. Care va să zică, bâigui Brândușă... Exact! Nu ne rămâne decât să așteptăm, conchise Șendrean cu o Înțelepciune care Îl prindea atât de bine. Cine ar fi crezut una ca asta? continuă să se mire Brândușă În speranța unei explicații dacă nu liniștitoare, cel puțin lămuritoare. Astăzi nu mai poți avea Încredere În nimic, domnule, decretă Petru abia stăpânindu-și plânsul. Chiar În nimic, domnule profesor? Nici măcar În...? Dădu ochii peste cap ca să evite numirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
act de bunăvoință. Alte zări Îl chemau. Într-adevăr. Direcția Regionalei S.N.C.F.R. Îl Înștiința că Începând cu data de... va funcționa la Joseni și ca se bucura de toate drepturile transferului În interes de serviciu. 18. Chelnerul nu s-a mirat și n-a insistat aflând că nu dorește nimic. I-a zâmbit Îndatorată, iar el s-a Înclinat politicos și a rămas așa câteva clipe adulmecând cu nesaț fragranța parfumului pe care Îl degaja trupul ei catifelat ca o banană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Pe când la cuvinte, doar cei aleși. Noroc că vorbele nu rămân Însărcinate ca Eva Rausch. Eva e o ființă minunată. Din păcate, Însă, refuză orice măsură de prevedere: În calendar nu crede, iar prezervativele o inhibă. De ce atâta prudență, se miră ea de fiecare dată. Și nu are dreptate? E o femeie sensibilă, totuși... Credeam că e numai curvă. Îmi pare rău pentru ea. Mamă, cum poți să vorbești așa În fața unui viitor preot? Nu doar viitor preot, ci și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unde plecați? Vă Încasez imediat. Nu-i nevoie, Șușu, și luni e o zi fără penalizări. Ascunse factura În buzunar. Îi zâmbi și trase ușa după el În timp ce oficianta se trezi Întrebând: Care or fi blestemații ăștia? Cum care? se miră Șușu. Fu gata să-i numească, dar se abținu. Știu eu? Era zdruncinată de acest final. Își reveni Însă căci mai avea câteva avize. În căștile fetelor de la masă, din nou frumos aliniate pe cele cinci scaune, se auzeau apeluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Domnul Șendrean era o persoană cu care se putea sta de vorbă la orice oră. Mai ales În chestiuni delicate. Intră În curte și apăsă pe butonul soneriei, prelung, fără remușcări. Așteptând să i se deschidă, avu timp să se mire că ajunsese la ușă fără complicații. Urcase scara fără să se Împiedice și găsise soneria cu ușurința cu care la el În casă găsea pe Întuneric Întrerupătorul electric de la baie. Cine e? se auzi În sfârșit dinăuntru. Sunt eu, Sebastian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cușca lui Eustațiu: el a ajuns. Acum șoptește cu siguranță replici Îngerilor debutanți ori celor amnezici În vreun teatru de provincie din Raiul de Est. I se făcu frig. „Trebuie să pleci, dacă vrei să scapi de frig...” Nu se miră, nu tresări: cel ce Îi vorbea avusese Întotdeauna dreptate. Și iată-l Înaintea plecării. Fixă arătătorul mâinii drepte pe un geam apoi, respirând prudent, ca să nu tulbure linia, desenă un cerc. Ștearsă abia ieri, sticla adunase deja un strat subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
meu, nu sunt jidani, ci numai evrei.” Se despărțea de un loc În care Își trăise toată viața. Și de câțiva prieteni pe care Îi bănuia undeva În preajmă. Ei nu plecau nicăieri. Nici măcar În concediu. Cum o să plece? Se mira Gheretă cu țâfnă. La etatea lui? Să moară printre străini și să Îl Îngroape fără caracterizare? Unii nu vor să plece, iar alții n-au unde. De ăștia e cu siguranță greu, Își zise Cain. Chipul i se lumină căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
când În când Își arăta colții. Cineva Îi aruncă un corn spunându-i “mai taci odată”. Edu Înhață prada și se retrase cuminte În culcuș. Un băiețel Își certa tatăl: Ai zis că o să văd un jidan adevărat! Și? Se miră tatăl. Păi, e ca noi, strigă dezamăgit copilul. Altul n-avem. E tot ce ne-a mai rămas, zise tatăl cu părere de rău. Asta cam așa e, Încuviință Gheretă În sinea lui pe când Încerca să se apropie de Zegrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ceașca pe masă și zise: Ce sfaturi să dai celor care rămân aici? E ca și cum ai spune parașutistului să nu sară fără parașută, sau condamnatului la moarte că nu e cazul să pună la Îndoială priceperea călăului... Adică cum? se miră Gheretă, gata să se Înece. Adică așa, zise Cain zâmbind. E momentul să ne despărțim. Nu e cazul să mă conduceți. Se ridicară În picioare și se Îmbrățișară. Scurt, grăbiți să termine o poveste care Îi apăsa de multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
capitol, preotul Tatu era cel mai tare dar și cel mai scump, căci nu accepta să meargă la pomană decât În cel mai bun restaurant al orașului. Pentru că și acolo mai plângea Încă lumea, În loc să se bucure amintindu-și te miri ce despre cel dispărut, chiar și cei mai puțin avuți și-l doreau În capul mesei pe părintele Tatu. 11. Înmormântarea a decurs normal până la coborârea sicriului greu În groapă, când a picat din senin o ploaie torențială, binevenită altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
despre ce e vorba, mi-a pus În brațe o carte. Anabasis, a lui Xenofon. Am aruncat-o cât colo. Petru și toți ai lui atâta știu: În loc să-ți spună ceva În două cuvinte, te trimit la bibliotecă. Nu mă miră că mai toate colegele lui sunt nemăritate. Toate sunt parcă logodite cu scriitori sau filosofi morți și pun aceleași Întrebări: ai citit? ai văzut? ai ascultat? ai publicat? Și totuși, „Thalassa”, „Thalassa” Înseamnă ceva. Până la urmă Xenofon. Iată ce scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
râu, o carte pe care scria Ghepardul. A deschis-o la Întâmplare. De fapt a deschis-o acolo unde o fotografie ținea loc de semn de carte. Ce caută Sahia aici? N-ai nimerit, Îl sancționă prompt Grațian. Nu? se miră el. E Victor Iliu. Îți spune ceva numele ăsta? Vocea lui Grațian venea parcă din altă lume. Am citit ceva. Nu știi nimic, punctă fără milă Grațian. E regizor de film. A lui e Moara cu noroc. Nu a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apropiat atunci de ea și a Întrebat: tovarășul Coriolan este acasă? Așteptând un răspuns, privea sânii mari și albi ai femeii și Își spunea că fratele său făcuse o alegere bună. Tovarășul Coriolan cosește, veni În sfârșit răspunsul. Cosește? se miră Semproniu. Taie iarbă la câini, dacă vi se pare mai potrivit cu funcția lui de fost activist, zise Marta ridicând ochii cenușii luminoși, când dușmănoși, când prietenoși. Semproniu ciuli urechile. Prin geamul deschis al camerei se auzea foșnetul unei coase folosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
timp, Îi veneau În minte cuvinte pe care le folosise doar În copilărie, În casa notarului din Vinț, bunicul său dinspre mamă, domnul Inocențiu Șildan. Erau cuvinte pe care nimeni nu le asculta, nici atunci, nici acum, fără să se mire sau să se Încrunte. Tâșneau din el ca niște izvoare de ape sulfuroase pe care puțini le beau cu plăcere: chizeș, chirneșă, tindeu, merindare, năfrămuță, prigorii, meseleu, grumaz, mândule, vrâste, băbăludă, tiglăzău. Odată cu rostirea acestor cuvinte Însă i se Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era ca odinioară. Filozoful și latinistul erau de acum bătrâni, iar Arpi bácsi murise de câțiva ani. Intrase acolo pentru prima oară Împreună cu Grațian. Se Însera când Grațian Încercă să-și Îndrepte oasele de teamă că ar putea descoperi te miri ce fractură. Avusese noroc: era doar bine tăbăcit, lovit cu măsură, exact atât cât putea Îndura fără risc trupul său de adolescent. Scoase o bancnotă de o sută de lei din buzunarul cămășii de ațică gri, cu buzunare și epoleți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rămâne cu noi, domnule Moduna, zise Petru fals dezamăgit de plecarea lui Flavius-Tiberius. Mă așteaptă ai mei la masă, Îmi pare rău. Rămâne pentru altă dată, zise Flavius-Tiberius, Încântat În sinea lui că Iolanda Îl tutuia. Sunteți de aici? se miră Petru. Auch hier werden Menschen geboren. Nasc și aici oameni, veni pe loc răspunsul Iolandei, Însoțit de un zâmbet zeflemitor, care Îl făcu pe Flavius-Tiberius să tresară. Din partea ei te poți aștepta la orice, Își zise el. Apoi, cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Flavius-Tiberius să tresară. Din partea ei te poți aștepta la orice, Își zise el. Apoi, cu glas tare: M-am născut și am crescut aici. Și acest lucru nu te Îngrijorează? Întrebă Iolanda, cu o maliție În glas ce nu mai mira pe nimeni. Nu Înțeleg Întrebarea, bâigui Petru. Era iritat. Începuse un joc ciudat al replicilor care risca să prelungească mica lor reuniune până la ora Închiderii. Parcă zicea că Îl așteptau părinții la masă și când colo, iată-l parcă stăpânit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
doza cuvenită de compasiune și Înțelegere față de cel cocoțat pe suferință ca pe niște picioroange de milog trufaș. Flavius-Tiberius schiță doar un zâmbet. Grațian avea o Întreagă teorie asupra suferinței identitare, pentru care nu nutrea decât dispreț. Iolanda se uita mirată la Petru: Carevasăzică așa arată un cinic. Își propuse să citească mai atentă Caietul cu vise. Flavius-Tiberius Îi lăsă pe cei doi să se privească În voie și se Îndreptă spre ieșire, mormăind mai mult pentru sine un la revedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]