3,463 matches
-
parte a aceleiași strategii de fortificare a narațiunii. Ochiul cititorului se lasă lesne sedus de micile porțiuni descriptive, în care mintea alertă a detectivului instituie un scenariu pasionant și o intrigă paralelă. De altfel, întreaga strategie a detectivului pare a miza pe limitarea daunelor și nu pe aducerea la lumină a adevărului și pedepsirea vinovaților. Scena - pe cât de simbolică, pe atât de neașteptată - în care Marlowe o conduce pe Merle în îndepărtatul Kansas marchează o răsturnare decisivă de viziune. Nu e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
roluri primordiale, a luat locul raidurilor psihologice și studierii moravurilor unor categorii de personaje perfect conturate social. The Lady in the Lake a fost scris, probabil, cu gândul de a corecta stângăciile de construcție ale cărții anterioare. The High Window mizase prea mult pe coincidențe și potriviri de situații. De data aceasta, autorul s-a concentrat pe crearea unui scenariu perfect articulat, în care întâmplările se înlănțuie după propria logică, nu după aceea a spectacolului așteptat de cititor. Tensiunea lecturii provine
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-l comparăm cu nevroza agresivă a Los Angeles-ului. Nu e greu de înțeles de ce scriitorul nu se poate sustrage tentației de a-l nemuri sub numele Esmeralda. El readucea acțiunea sub propriile priviri, dintr-un Los Angeles isteric și incontrolabil, mizând pe forța artistică a reflectării inspirate de proximitatea plină de sugestii a orașului. De data aceasta, nu mai e vorba de componentele sordide, abjecte ale realismului, ci de un tronson idilic până la naivitate: Locul are o climă pe cinste. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pensula nivelării sociale, Chandler aduce milionarii și faliții, victimele și șantajiștii într-un spațiu comun, perfect armonizat: aici, asasinii nu sunt cu adevărat asasini, iar polițiștii care-i urmăresc au eleganța și finețea comportamentală a unor gentlemeni înnăscuți. Raymond Chandler mizează, în Playback, pe forța de seducție a convenției. În acest sens, ultima lui creație este și cea mai literară dintre scrieri. Autenticitatea e asigurată de realismul descrierii și de păstrarea distanței față de tentațiile de a face deliberat literatură pe marginea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ale întregii sale cariere. Nu mai trebuie spus că și literar textul e găunos, coborând la nivel de scheci vag comic un discurs care până atunci se menținuse la un bun nivel estetic. Chiar dacă, psihologic, lucrurile pot fi explicate (Marlowe mizează pe o complicitate amoroasă între cei doi recepționeri), postura jalnică a detectivului care pozează în bărbat înșelat de o Messalină de provincie nu poate fi trecută cu vederea. Probabil că secvența este o reminiscență din vremea scenariilor hollywoodiene, când prin
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și să fie ascultat orbește, nu cunoaște noțiunea de „achitare”, dacă el a hotărât altfel. Observându-l, Marlowe înțelege de ce avocatul Umney s-a străduit din răsputeri să ascundă identitatea celui care-i ceruse s-o urmărească pe Eleanor King. Mizând totul pe cartea plauzibilității, Chandler n-a insistat suficient pe articularea logică a secvențelor. Interesat de coerența de ansamblu, a neglijat o bună distribuire a energiei narative în interiorul episoadelor. Dar scriitorul era prea experimentat, la data scrierii cărții, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Angeles în Esmeralda), imprecizia în conturarea tramei încurajează speculațiile conform cărora Chandler n-ar mai fi avut energia necesară pentru un control desăvârșit al textului. Acestor imputări - nu lipsite de îndreptățire - li s-ar putea răspunde că, în schimb, a mizat pe o savantă tehnică a amânării. Neavând probe, Marlowe își folosește intuiția. Relația cu Eleanor King este, din acest motiv, ambiguă și duplicitară: nu-și face scrupule să răspundă semnalelor ei amoroase, dar în același timp nu cade în eroarea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
existența unei forțe metafizice care-l determină pe detectiv să acționeze împotriva propriei voințe, a instinctului de conservare și chiar a bunului-simț. Revenirea în Esmeralda îi oferă lui Raymond Chandler prilejul să plaseze încă una din bine cunoscutele sale meditații. Mizând pe această carte, romancierul încearcă să dea armătură logică unor acțiuni care, altminteri, ar fi putut lăsa impresia improvizației și arbitrarului: De obicei, un detectiv particular se alege cu un client care, pentru bani puțini, vrea multe informații. Informații pe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
anii ’50. Acest lucru devenise vizibil încă pe când Chandler scria Playback. Sub presiunea noului idol, dar și a prieteniei care îl leagă, în acest interval, de creatorul lui Bond, Ian Fleming, Chandler ne oferă un Marlowe profund schimbat, pregătit să mizeze pe calitățile fizice în defavoarea „celulelor cenușii”. Dotat cu o identitate nou-nouță, detectivul renunță la pedanteria comportamentală anterioară, substituită de o masivă deversare de adrenalină. Capitolul al treilea indică, dincolo de orice tăgadă, direcția în care avea să se dezvolte romanul. Invitat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
l-a înconjurat. Probabil că așa se explică strategia adoptată de romancier. Sub pana lui Chandler, eroul se înălța pe un piedestal plin de expresivitate și savoare, alcătuit din plinuri și goluri, din sugestii și potențialități. Parker îi folosește energia mizând pe deplasarea accelerată în plan orizontal. Romanul absoarbe formula inițială, riscând totuși să rămână o construcție liniară - adică o însumare de segmente relativ independente. Tehnica fagurelui - de care Chandler s-a folosit magistral - a regresat până la una a felierii mai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
când vă vorbesc, nu știu și nu sunt sigur că sunt eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni și nimic!1. Mutațiile sufletești care s-au produs în aceste momente au fost extreme, iar regizorii întregului sistem mizau pe aceasta. Așa cum se lamenta Cornel Popovici, victimele nu mai știau încotro să o apuce, fiind total golite de crezuri și înțeles. Singura variantă pentru cei care se prăbușeau sufletește era trecerea de partea agresorilor, fapt care le conferea o
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
făcea, avea ochii în lacrimi 1. Rolul acestei ultime etape era multiplu. În primul rând, decăderea morală era completă în momentul în care victima devenea, la rândul ei, agresor, atât față de colegi și prieteni, cât și față de propria persoană. Se miza apoi pe coimplicarea deținuților în timpul torturilor pentru o ambiguizare a vinovățiilor, care trebuia să conducă la păstrarea secretului asupra acțiunii din Pitești, dar și la învrăjbirea deținuților. Comuniștii au mizat pe faptul că nici unul dintre cei care au fost obligați
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
față de colegi și prieteni, cât și față de propria persoană. Se miza apoi pe coimplicarea deținuților în timpul torturilor pentru o ambiguizare a vinovățiilor, care trebuia să conducă la păstrarea secretului asupra acțiunii din Pitești, dar și la învrăjbirea deținuților. Comuniștii au mizat pe faptul că nici unul dintre cei care au fost obligați să tortureze nu va avea curajul să mărturisească, însă acest lucru s-a întâmplat totuși, îndeosebi după 1989. Confuzia legată de vinovății a fost însă întreținută atât de persoane interesate
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Aurel Suciu, Traian Chebeleu, Liciniu Blaga, Florin Crăciun Burchi, Constantin Rodas, Vasile Oarcea, Nagy Géza și Constantin Vintilescu. La un moment dat, au fost aduși în cameră Dragoș Hoinic, Aurel Pandurescu și Constantin Oprișan, ca să vorbească de rău societatea burgheză, mizându-se pe compromiterea lor în ochii foștilor colegi. Se pare că în această cameră au avut loc mizanscene cu caracter blasfemic în perioada Paștelui din anul 1951, Mihai Buracu relatând că cei din celulă trebuiau să sărute un falus din
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
pentru a și-i fideliza și a-i face dependenți de sistem. Sistemul comunist a Încercat Însă de-a lungul evoluției lui să Îmbunătățească pregătirea școlară a cadrelor sale sau să dea aparența profesionalizării lor. În contextul În care regimul miza În politicile sale educaționale pe accesul maselor la Învățământ, dar și În condițiile În care prezența specialiștilor În diverse domenii devenea indispensabilă, inclusiv cadrele de penitenciar au beneficiat de completarea studiilor. După intrarea În MAI, unii dintre cei analizați și-
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
PCdR din 1929, arestat În 1934, a evadat refugiindu-se În URSS, unde a rămas până la Începutul celui de al Doilea Război Mondial; În timpul războiului a revenit În țară, fiind unul dintre liderii PCdR din clandestinitate), s-au hotărât să mizeze pe „centrul din Închisori” și să-l considere deținătorul garanțiilor necesare luptei pentru putere de după eliberare. Înțelegerea tacită dintre „centrul din Închisori” și conspiratorii din ilegalitate aflați afară (Pârvulescu, Rangheț, Bodnăraș) a culminat cu răpirea lui ștefan Foriș, În aprilie
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
de dragoste și moarte. Măsura unei iubiri nemăsurate, ca aceea dintre regele Admetos și blânda Alkestis, nu putea fi decât moartea. „Sensibilitatea thanatică” a autorului se manifestă aici din plin. Scrisă în versuri care dau puternic iluzia metrului antic, Alkestis mizează pe forța poeziei, când aspră, când suavă, totdeauna sobră. Cu Deliana, „basm pentru oameni mari”, și Soarele și Luna, „dramă liturgică”, B. tentează marea sinteză a artei și gândirii sale, opera de artă totală, în sensul wagnerian al termenului. Deliana
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
se alimentează atât din cotidian, din „feliile de viață”, cât și din proiecții fanteziste, din aducerea în prim-plan a unor personaje arhetipale, mitice, tinzând să ilustreze original, cu grilă postmodernistă, motivul eternei reîntoarceri. Este vădită elaborarea textualistă stăruitoare, ce mizează pe construcția cerebrală, pe livresc, efectul „programat”, pe ludicul semantic și jocurile computerizate, numite „Edgar Poetice jocuri” (de perspectivă, grafice, „hagiografice” etc.). Intertextualitatea devine substanța din care se hrănesc viziuni fanteziste, autoironice, grotești, poetul invocând fie „poezie și sărăcie” (Eminescu
BUTNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285967_a_287296]
-
mai degrabă un adept al liricii militante, cu sursa în evenimentele timpului. Scrie Marșul libertății, Mircea, Hora Unirii, numeroase alegorii, fabule, satire, pamflete, balade istorice care, în lipsa unui sigiliu de originalitate, întrețineau doar un climat literar specific. Târziu, în 1884, mizând pe valoarea documentară a unor astfel de producții, va publica într-o antologie, Satire politice care au circulat în public, manuscrise și anonime, între anii 1840-1866, scrieri aparținând mai multor autori. Nereușite, prolixe sunt și impresiile de călătorie, „epistole familiale
ARICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285450_a_286779]
-
Însă că există un element foarte puternic, rațional, al ideologiei oficiale. După 1989, acest gen de personaj reapare, ca ideolog și practician politic, În noile structuri. Mircea Mihăieș: Acești oameni reapar după două veacuri, nu după doi ani, pentru că ei mizează pe o ideologie de secol al XIX-lea În secolul XXI! Vladimir Tismăneanu: Ai foarte mare dreptate. Ei sunt nostalgicii folclorici, Într-o lume În care frontierele devin transparente, În care există Într-adevăr libera circulație a oamenilor și a
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
redau mot-à-mot: „Aproape de oameni, Împreună cu ei”. Vladimir Tismăneanu: Sunt ecouri târzii și probabil subliminal influențate de retorica liberalizării din prima perioadă a lui Ceaușescu, când se vorbea de „comuniștii de omenie”. Mircea Mihăieș: Încă o „subtilitate” a lui Iliescu: el miza pe lozinci care sunau cunoscut În urechea oamenilor. Pe de altă parte, aș cita titlul sugestiv al unui editorial din epocă al lui Dumitru Tinu - „Iliescu mizează pe uitare”. El miza, de fapt, pe uitarea a ceea ce s-a Întâmplat
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
de „comuniștii de omenie”. Mircea Mihăieș: Încă o „subtilitate” a lui Iliescu: el miza pe lozinci care sunau cunoscut În urechea oamenilor. Pe de altă parte, aș cita titlul sugestiv al unui editorial din epocă al lui Dumitru Tinu - „Iliescu mizează pe uitare”. El miza, de fapt, pe uitarea a ceea ce s-a Întâmplat În România postcomunistă, apelând, În același timp, la niște lozinci tipice populismului epocii comuniste. E o răutate să spun că o astfel de lozincă anunța că el
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Mircea Mihăieș: Încă o „subtilitate” a lui Iliescu: el miza pe lozinci care sunau cunoscut În urechea oamenilor. Pe de altă parte, aș cita titlul sugestiv al unui editorial din epocă al lui Dumitru Tinu - „Iliescu mizează pe uitare”. El miza, de fapt, pe uitarea a ceea ce s-a Întâmplat În România postcomunistă, apelând, În același timp, la niște lozinci tipice populismului epocii comuniste. E o răutate să spun că o astfel de lozincă anunța că el vrea să ne retrimită
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
ne aducem aminte că el era la Început „nea Nicu”, acest lucru fiind spus cu simpatie. Nu era o ironie mușcătoare, ci una amabilă. Titlul articolului din Le Monde era: „Le grand sourire du père de la nation”. Ion Iliescu a mizat foarte mult pe ideea de a promite stabilitate și de a crea iluzia acesteia. Este ceea ce tu numeai ieri fenomenul „stagnării” și ceea ce Îmi amintesc că Dorel Șandor numea cândva „sindromul tergiversării”. Este, de fapt, un sindrom care a fost
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
schimbările”. Unii dintre noi au mers până la a-și pune prestigiul intelectual, politologic și chiar moral În joc. Mircea Mihăieș: Și am ieșit destul de șifonați! Vladimir Tismăneanu: România a trăit o revoluție electorală. Mircea Mihăieș: Da, lozinca pe care a mizat PDSR-ul În ultimele săptămâni din octombrie-noiembrie 2000 a fost foarte clară, „schimbarea schimbării”, revenirea la statu-quo-ante, care nu cred că lăsa loc interpretării. Electoratul român știa unde vrea să ne aducă echipa Iliescu, deci din acest punct de vedere
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]