KorAP: Find »[drukola/base=muscă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...164 >

4,086 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701

trini, pani, Isca, pisca, doghimani... (folclor copilăresc) Mai erau puține zile pînă să înceapă școala. Însoțit sau nu de domnișoara Cornelia, cutreieram, sub cerul acoperit cu o perdea subțire prin care, metalică, răzbea lumina, satul. Virate în picaj, catralioane de muște se prăbușeau de pretutindeni. În rochii subțiri de pînză sub care, gol, li se ghicea trupul, neveste desculțe ședeau în portiță, cu țînci albineți în brațe. Pruncii aveau ochi urduroși. Invariabil, la aceste femei observam o expresie duminicală care le

CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

acre, date prin zahăr pudră amestecat cu făină, că zahărul se găsea greu În acele vremuri, acadele În care Îți rupeai dinții. După ce copilărimea satului se Îndopa cu drăciile astea fabricate de el Într-o chichineață murdară și plină de muște din fundul curții - ca să nu vadă nimeni ce și cum făcea el acolo -, a doua zi să te ții pântecărăi și chiul de la școală. Chiar Îmi făcusem Într-un timp un obicei de umblam cu câteva ghinde prin buzunare. Le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
sat, Împingând sau târând un cărucior: „Plângeți, copii, să vă ia mamele Înghețată, iar voi, bărbați, să va ia nevestele țuică!”. Cei răi spuneau că dulciurile făcute de Tatapopii miroseau a pișat de cotoi și erau Împestrițate de căcați de muște. Dar eu cea mai bună turtă dulce tot de la el am mâncat. Fata care mi-o dădea pe furiș (căci tata Îmi promisese bătaie strașnică dacă mă prindea Înghițind ceva făcut de Tatapopii) și de care eram Îndrăgostit atunci s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
nici o mișcare spre a porni din nou bătaia. Soldatul Cătănuță nu se clintise din patul lui, cu toată vânzoleala din jur. Își proptise mâinile sub cap și privirile În tavan. La lumina chioară a unui bec, și el Împestrițat de muște, i se părea că petele mici, rotunde și negre lăsate de insecte semănau cu niște constelații. Era limpede că se Întâmpla ceva nu tocmai de bine pe acasă. De obicei, tatăl Îi trimitea și bani, fie telegrafic, fie În plic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
i se sfâșiase sufletul. Nu Înțelegea nimic. Îi stăruiau În minte mângâierea și zâmbetul ei bun. „Dacă aș duce-o la mine acasă”, se pomeni gândind, „n-ar ști nimeni ce-a făcut ea până acum...” Se scutură ca de muște. „Are dreptate tata: mă Îndrăgostesc numai de curve. O fi vreun blestem. Mi-o fi făcut cineva vrăji...” Se ridică și porni spre dormitor. Sufletul, tulburat de dragoste și de rămășițele făcătoare de rău ale vinurilor din noaptea ce trecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
că se zgâriau și lăsau ațe și petice de țoale În spini. Răvășită, Valea se burzuluia În jurul lor. La o cotitură urlară de groază: de o cracă groasă a unei sălcii atârnau trei hoituri de câine jupuite și pline de muște; cojoacele lor, făcute sul și date cu sare grunjoasă, se legănau de câte o sârmă de altă creangă, mai subțire; capetele potăilor, cu dinții rânjiți și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
văgăunii se Închise ca o poartă. Băieții se sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot. Pielea le tremura și se scutura ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
vreun ciur de mălai ce urma să fie plătit În servicii (lecții private la mai toate materiile pentru odraslele familiilor creditoare) de către mâncăciosul fiu, care În seara aia era vizitat de muză și făcea poezii la lumina becului pătat de muște Într-o odaie de Însuși el numită „birou de lucru și bibliotecă”. Pe vremea aia bea și cu siguranță era beat când năvălise peste el balaurul de foc și de oțel topit, cum avea să scrie peste câteva zile Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Ce, eu ți-am zis ceva de mă-ta?” „Hai, bă, gata!” - se băgase Ectoraș, care până atunci urmărise cu Încântare Înfruntarea - „am venit aici să facem treabă ori ce?” „Uite unde era deșteptu’ pământului! Tu ce te bagi ca musca-n curu’ vacii?” Hotărâseră să măsoare temperatura apei cu degetul: „Bagă tu deștu’, băi, Ectorașe, că ai mână de boier de la oraș; dacă poți să-l ții În apă fără să te frigă, Înseamnă că se simte bine și sămânța

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
izbucnise: „Ce pot să mă fac eu singur, numai cu doi boi lângă mine? N-avem lumină, ne trebuie cel puțin o sută de wați! Cum să te descurci cu becu-ăla chiomparliu, care mai e și Înnegrit de căcați de muște? Baroane, dă fuga și adu niște lumânări! Da’ repede, că le e frig la mormoloci și-o să-i găsim pe toți cu burta-n sus!”. Gazda se ferise să-i Întoarcă vorba și adusese niște lumânări frânte pe care mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Îndrăzneala de a se mișca. Trăgea cu praștia În ei până Îi nimerea. Mamă-sa făcea pe urmă ciulama cu mămăligă din care se Întâmplase de câteva ori să mănânce și prietenii iscusitului vânător, sub un aplecător murdar, plin de muște, În care se găseau o plită hodorogită, o măsuță scundă și găleata cu lături pentru porc. Vieru se hlizea: „Ai, mă, asta e lanterna aia de care ai zis tu atunci?”. În urmă cu vreo trei ani, copil fiind și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
mâine dimineață sunt la tine, bine. Dacă nu, să nu mă aștepți. Am Întins-o. Numai bine!” Și Canafas o luă la trap pe drumul de pământ bătut care bubuia pașnic sub călcătura lui apăsată. Enin se scutură ca de muște când liniștea cea lenevoasă cuprinse din nou satul. O luă către casa lui Titel Meșteru. Drumul Începu, de la o vreme, să i se pară nesfârșit. Privirile Îi poposeau pe case și curți pe care nu le cunoștea și un șerpișor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
apropiau examenele pentru treapta a doua. Nu-mi dădeam - pe drept cuvânt - nici cea mai măruntă șansă și eram convins că n-aveam În veci de veci să termin și ultimele două clase de liceu. Oricum, nimerisem acolo ca o muscă-n lapte. Cât de mult, cu câtă pasiune am urât acea perioadă din viața mea... Uram tot ce ținea de școală: clădirea imensă și amenințătoare, caietele, cărțile, profesorii, până și amărâtul de compas ori de echer cu care nu reușeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
n-ar fi trebuit cu nici un chip să guste telemeaua comercializată de țața Norica: numai Dumnezeu știe În ce condiții de murdărie fusese preparată. În casă la acea Îngălată femeie era atâta jeg și domnea asemenea duhoare, că până și muștelor le era scârbă și-o ocoleau, iar cele ce ajungeau Înăuntru din greșeală cădeau Îndată la pământ, mai dădeau de două-trei ori din picioare și rămâneau țepene. Știa oricine că, În șorțul vărgat În care Își sufla Întruna mucii, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
mândrie, nu-i ceruseră socoteală. Baronu venea În casa părintească În fiecare joi seara și mamă-sa Îi fierbea coleașă și mămăligă. Căprioarele de pe pereți se adăpau din același pârâu albastru și pe Baronu Îl Înduioșau Întotdeauna picturile pătate de muște, căci Îi aminteau de copilărie. În acea seară de joi intrase În curte șovăitor. Mersese Încet și cam nehotărât pe poteca pietruită. De sub șopronul din spate se auzea zgomot de vase și venea miros de fum de la plită, amestecat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
burțile de oameni Împliniți și serioși. Ne strângem din când În când, rar, să ne Îmbătăm cu bere și să râdem de amintiri. Ne cam lipsește moaca ta de diliu furios care n-ar fi În stare să omoare o muscă măcar. Băieții abia așteaptă să te vadă și când au auzit că nici măcar Însurat nu ești, ca să ai scuza unor obligații, am hotărât În unanimitate că ai fi un nemernic de cea mai joasă speță dacă, imediat după primirea scrisorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ce În ce, apoi se topise Încet și dispăruse. „A plecat...” șopti o femeie către celelalte. Apoi ieșise și ea afară - lăsând mortul În grija a două babe care, cu câte un fir de cârciumăreasă În mână, Îl fereau de muște - și se apucase să ațâțe focurile sub ceaunele În care bolborosea molcom mâncarea ce avea să fie Împărțită după Înmormântare. Câțiva bărbați intrară În curte, ducând pe umeri sicriul gol din scândură de brad nelăcuită și crucea. Bocitoarea dădu chiot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

și sufocant. Mirosul de pește crud și zarzavaturi conservate agresa simțurile. Și nu numai atât, dar alimentele adunate în catități mari din Sakai și Kyoto fuseseră despachetate și îngrămădite într-o dezordine îngrozitoare. Peste mâncare și în jurul lui Nobunaga roiau muște. Aici pute! mârâi el, furios. Apoi, intrând în camera unde se gătea, continuă, fără a i se adresa cuiva anume: — Ce-i asta? Numai mizerie! Numai risipă! Aveți de gând să gătiți pentru onoratul nostru oaspete în putoarea asta? Vreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
iar copitele cailor iscau nori de praf în văzduh. Mitsuhide călărea în tăcere, gândindu-se, pe îndelete, la un plan, în modul său caracteristic, atent, cântărindu-i posibilitățile de aplicare, reacțiile publice de așteptat și riscurile unui eșec. Ca o muscă ce revine mereu oricât de des ar fi alungată, planul devenise o obsesie pe care Mitsuhide nu și-o mai putea izgoni din minte. În sufletul lui se strecurase un coșmar, umplându-i cu otravă tot trupul. Își pierduse deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
circula. Soarele strălucea cu putere și, dintr-o dată, ai fi zis că e toiul verii: hamalii umpleau magazinele și se certau în timp ce mâncau; afară, infanteriștii se strecurau printre care trase de boi, răcnind încoace și-ncolo. De-a lungul străzilor, muștele bâzâiau și roiau peste bălegarul cailor și al boilor. — Ți-ai revenit cu sănătatea? îl întrebă Mitsuharu pe Mitsuhide. — Precum vezi, zâmbi Mitsuhide. Era mult mai amabil decât fusese la Sakamoto, iar culoarea îi revenise în obraji. Când plănuiești să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se alarmară. Vasalii săi intrară și ei, neliniștiți, unul după altul, să vadă cum îl puteau ajuta. Dar Hideyoshi nu întoarse nici un moment capul. Cu spatele încă întors spre ei, le făcu semn să plece, ca și cum ar fi alungat o muscă. — Mi se întâmplă tot timpul. Lăsați-mă în pace și-am să-mi revin imediat. Slujitorii îi pregătiră repede o fiertură cu aromă dulce, pe care Hideyoshi o bău pe nerăsuflate. Apoi, se culcă din nou și păru să adoarmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770

cere să i se prescrie/ Și lui un fel de boierie,/ ...Acum tot urlă cu glas ’nant/ Că el de mult e opozant”). Bătrâna javră: „...și-aduce aminte/ Cum se ducea cu șefii la plimbare/ Cum îi păzea la colectivizare”. Musca de prezidii: „O muscă.../ Oua tot mușiță de soi,/ Să scoată țării oameni noi/ Care să facă legi mai tari/ Pentru albine și bondari”. Fabulă cu boul: „Un bou.../ A urcat o treaptă, a urcat o scară/ ...Și și-a

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
prescrie/ Și lui un fel de boierie,/ ...Acum tot urlă cu glas ’nant/ Că el de mult e opozant”). Bătrâna javră: „...și-aduce aminte/ Cum se ducea cu șefii la plimbare/ Cum îi păzea la colectivizare”. Musca de prezidii: „O muscă.../ Oua tot mușiță de soi,/ Să scoată țării oameni noi/ Care să facă legi mai tari/ Pentru albine și bondari”. Fabulă cu boul: „Un bou.../ A urcat o treaptă, a urcat o scară/ ...Și și-a pus proptele să nu

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
avea acuma vilă/ Doar cu starea mea civilă?/ ...Îmbrăcați ca niște corbi,/ Magistrații parcă-s orbi/ În corupția generală, nu-i nici un corupt în sală!” (Oare când vom vedea și noi un corupt la zdup?...). Vițelul: „Cum era nărăvaș de muscă,/ Bătrâna vacă l-a-nsurat/ Și chiar la nunta lui a spus că/ Este menit a fi-mpărat,/ ...El bea în baruri ca nimic,/ Pe seară două herghelii!” (Pe care le-am plătit noi, din truda noastră. Ați ghicit cine a fost

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
decembrie 2006. În parlamentul României preșe dintele Băsescu a făcut oficial „condamnarea comunismului”, după raportul „Comisiei Tismăneanu”. În parlament se observă o adevărată atmosferă de bâlci prin atitudinea pregnant dușmănoasă a PSD și PRM. Corneliu Vadim Tudor se simte cu musca pe căciulă, fiind etichetat ca poet al lui Ceaușescu. Fluierături, confruntări ca la unele tarabe din piață. La acest bâlci au asistat și președinții Bulgariei și Poloniei care au și luat cuvântul. A luat cuvântul cu demnitate și Regele Mihai

CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]