4,012 matches
-
Chiar așa? Puneți oamenii la treabă, Slick. Avem lumină verde. Ai mână liberă. Hei, vreau să semnezi un contract înainte de a pleca. Autocratul negru aștepta pe stradă. Șoferul era pregătit - era alt tip, dar tot din casta șoferilor adevărați, cu mustață și jachetă cu umeri lați. Fielding i-a făcut un semn cu mâna, apoi m-a luat de braț să facem câțiva pași împreună. Fără bodyguard de data asta. Al doilea tip era un abțibild, un figurant, ceea ce dovedea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
se lipește de geam ca un obraz morocănos și drag... o față frumoasă, cu două pete trandafirii bine izolate care par să se plictisească grozav pe o piele prea albă se inventează în oglinda ferestrei... fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând tot ceea ce iubesc eu: rugina care macină tăcut, într-un fel de revoltă vagă și obstinată, cadrul ferestrei, scândura putrezită a mansardei și felinarul chior, întinzându-și o băltoacă de toată rușinea în jurul trupului
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
însă minciuna ei. Chiar mă bucura. De ce nu și-ar aduce totuși aminte de mine? — Eram mai slab pe atunci. Aveam și mustăcioară. Una mică, așa - mi-am trecut degetul pe sub nas, marcând locul unde, cândva, mijise o umbră de mustață. S-a întors spre masă. S-a aplecat asupra farfuriei cu sarmale și a înfipt furculița într-una. — Ia, până nu se răcesc. Sunt tare bune. — Mai bine făceau niște raci, m-am pomenit bodogănind. Îți plac racii? s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu lapte și niște brioșe a căror textură, chiar și dacă erau unse cu unt, vădea o oarecare similitudine cu aceea a pietrei ponce. Veni să ne servească un ospătar care etala o emblemă a Falangei pe rever și o mustață ca trasă cu creionul. Nu se mai oprea din fredonat și, cînd l-am Întrebat care era motivul excelentei sale dispoziții, ne-a explicat că devenise tată cu o zi În urmă. CÎnd l-am felicitat, a insistat să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
frîiele băncii și ale proprietăților teritoriale ale unei jumătăți din provincie. MÎna sa stîngă, tot În serviciu activ, trăgea sforile deputăției, ale primăriei, ale mai multor ministere, ale episcopiei și ale serviciului portuar al vămilor. În acea după-amiază, chipul cu mustăți luxuriante, favoriți regești și creștet descoperit care intimida pe toată lumea avea nevoie de o pălărie. Intră În prăvălia lui don Antoni Fortuny și, după ce aruncă o privire sumară asupra locului, se uită pieziș la pălărier și la ajutorul acestuia, tînărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sau ca spălătoreasă de vase pe la vreun local, Însă, pe cît se pare, colaborarea mea din trecut cu Cabestany mă Înfierase ca indezirabilă și ca focar de bănuieli indescriptibile. Un funcționar În costum strălucitor, uns cu briantină și avînd o mustață desenată cu creionul, unul din sutele ce păreau să tot iasă de sub pietre În lunile acelea, a insinuat că o fată atrăgătoare ca mine nu avea de ce să recurgă la niște slujbe atît de lumești. Vecinii, care acceptau cu bună-credință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Noimann stătea cu fruntea lipită de geam, privind la toată această lume agitată ce se Închega și destrăma În spatele său, asemenea unei pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc În loc nu insecte, ci genți, fuste, costume, gulere, mustăți, umeri, cefe, eșarfe, rochii, ciorapi frumos mulați pe picior, gene Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri și traverse pline de mizerii, pe care locomotiva, trăgând În spatele ei un șir nesfârșit de vagoane, se Îndrepta, clătinându-se, Într-o direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru celălalt, și Lawrence și Bikinski erau nevoiți să le dilueze turnând tăria În halbele de bere abia aduse de la bar. Atunci, făcând impact Între ele, adevărurile se umflau, acoperindu-se de o spumă albă care urca până la buze și mustăți, iar de aici picura pe masă și de pe masă pe jos, amestecându-se cu chiștoacele și scrumul de țigară căzut din belșug pe mozaic. Conversația le Înfierbânta chipurile, iar tăcerea le răcorea... Vântul cel bun, sosit de nicăieri, strecurându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
intransigent, rămând Împietrit la locul lui, fără să i se clintească un mușchi pe față sau prin alte părți, și femeia cu gâtul de girafă, pufnind pe nări nemulțumită, a căutat În salon un alt client. Masterandul privi, foșnind din mustăți, cu coada ochiului, spre asistență: profesorul Perjovski umbla din nou cu fofârlica, Încercând, prin argumente răsuflate, să-l determine pe Oliver să se miște de la locul său. Masterandul Lawrence Învățase lecția. Profesorul și asistenții Îl păcăliseră de atâtea ori. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vrea să aflați, vă stau la dispoziție...” Piciorul se Înclină ceremonios dinaintea medicului, măturând cu tricornul său podeaua... „Parcă ați fi un spadasin...” „Nu-i așa”, zise el, „că aduc c-un mușchetar?” „Parcă sunteți Motanul Încălțat... Vă lipsesc doar mustățile. În rest, cum să vă spun, aveți de toate... Aș vrea să știu”, adăugă acesta, „cât timp o să mai zăboviți pe aici?” „Știți doar că prezența mea depinde de starea dumneavoastră de angoasă...” „Dar nu sunt angoasat defel”, zise Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
umană, Îmbrăcat În uniformă de amiral? Nu cumva era și aceasta o aluzie la faptul că Noimann o luase pe ulei? Medicul Îi aruncă o privire În care se putea citi și luciditate, și ironie. Piciorul Îi răspunse mișcând din mustăți. „Proteza rămâne aderentă, permițând vorbirea și masticația normale. Pernuțele se folosesc și În perioada de adaptare la o proteză nouă sau În caz de maxilar dificil, asigurând o aderență de lungă durată și rezolvând probleme severe de stabilitate...” De ce toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
altul, ștergându-și pe furiș o lacrimă. „Încotro?” Îl Întrebă birjarul, cocoțat la locul său... „Tot la țintirim”, făcu Noimann. „La țintirim, la țintirim”, Îl acompaniară cu furculițele mesenii. „La care din ele?” Întrebă omul cățărat pe capră, răsucindu-și mustața colilie. „Cum la care?” zise Noimann. „La Sfânta Treime...” „Dar aveți și acolo un cavou?” „Sigur că am”, răspunse medicul pe un ton glumeț. „Pe Aleea cu Cireși, la capăt. Cu lift și telefon. Poftim și cartea mea de vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Pentru orice eventualitate”, precizase el. În fața fiecărui cavou se Înălța statuia medicului, În mărime naturală. Noimann era prezentat Într-o ipostază veselă, oarecum nepotrivită cu atmosfera locului. Altele Îl surprindeau abordând o figură marțială. La cimitirul Sfântul Vasile, Noimann purta mustăți În formă de furculiță, fapt care-l făcea să semene cu Salvador Dali. Mai erau și statui În care medicul semăna cu Bonaparte (un Bonaparte deșirat, cocoțat parcă pe catalige), altele cu Mussolini. O singură statuie Îl prezenta Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Parascheva, aprinzând lumânări și pentru vii, și pentru morți. La ora șase seara se Întâlniră la ieșirea din oraș. Bărbatul băuse câteva păhărele de rom la o bodegă și se arăta a fi cu chef; văzându-i fața roșie și mustățile răsucite cu semeție În sus, vecina Îi ținu isonul. La jumătatea drumului, tot trăgând câte o dușcă din sticla de rom pe care o cumpărase de la MAT, vecinul, strângând-o de umeri pe femeie, intonă, cu glas dogit, un cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
noastre de sânge, veteranilor din războiul antifascist. PRESUPUNERI „Război este când te duci la război și te Întorci Înapoi și visezi război.“ [ Această definiție a fost auzită de prietenul meu, profesorul și pictorul Dorel Zaica, În 1978, de la copilul Cristian Mustață care avea atunci 4 (patru) ani.] A. Plăceri minore, catastrofe, glume Își mai amintea de curtea unei case la țară, o curte uriașî, un maidan aproape. Vara, bălăriile o podideau și o transformau Întro pădure de nepătruns (totul redus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
toate cunoștințele de limbi străine ale grupului se reduceau la franceza aproximativă a delegatului, pardon, proprietarului firmei de turism „Star“ și la engleza de dicționar a unei domnișoare bătrâne (cam la patruzeci de ani, uscățivă, negricioasă cu ușoare urme de mustață prost epilată). Mi-au dispărut toate emoțiile când am auzit cum vorbesc franțuzește ceilalți ghizi, așa că, de-a lungul excursiei, ne-am Înțeles de minune prin tot felul de eforturi nelingvistice. La Voroneț, spre exemplu, i-am strâns pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
n-a rezolvat, desigur, nici o problemă (ce surpriză!), dar Cameron a avut dreptate Într-o anumită privință: Millington chiar s-a dovedit a fi hipoalergică. Puteam s-o țin În brațe, s-o alint, s-o las să-și frece mustața ei blănoasă de fața mea fără să simt nici urmă de mâncărime. Problema era că tocmai câinele era alergic la orice. Orice. Dar strănutul ei de cățeluș păruse cumva drăgălaș când am văzut-o printre ceilalți puișori În bucătăria crescătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
primul pas. ― Apropiați-vă - le-a ordonat căpitanul, scoțând două hârtii dintr-un dosar. Dumitru și Todiriță au pășit spre biroul căpitanului ca doi condamnați la ghilotinare... Căpitanul privea la ei pe sub sprâncene, ascunzându-și cu greu un zâmbet sub mustața înspicată. ― Mai aproape - le-a ordonat el, văzând că cei doi s-au oprit în mijlocul camerei. Când au fost destul de aproape, căpitanul s-a ridicat de la birou și a venit în fața lor cu cele două hârtii în mână. ― Ia spuneți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în satul femeii. ― I-auzi, fratele meu! Eu, dacă m-am mutat în satul nevestei mele, înseamnă că m-am măritat? Nu m-am însurat, ca tot bărbatul? Măi, să fie! Asta întrece orice măsură! - a sărit unul cu o mustață cât o mătură, pe care și-a dres-o răsucind-o demonstrativ în fața tuturor. La apariția omului în față și la auzul vorbelor lui, a izbucnit un râs ce a zăngănit geamurile vagonului... Când și ultimul icnet de râs s-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fiindcă știi cum se spune: „Câinii latră, caravana trece” - l-a luat cu binișorul cel cu afinata. ― Apoi, dacă-i așa, ia să trăim și să ne dea Dumnezeu noroc și tot binele din lume! - a ridicat plosca omul cu mustața uitată de Dumnezeu. ― Să ai grijă, însă, s-o faci pe femeie să fie mielușel. Și știi cum. Nu? - l-a făcut atent unul dintr-un colț mai întunecos al vagonului. ― Cred că tu deții „piatra filozofală”, prietene, de dai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Uite, domnule, câte învață omul dacă mai pleacă de acasă! - s-a mirat altul... ― Da’ voi știți că femeia l-a întrecut și pe dracu’? - a întrebat același din colțul întunecos. ― Cum, mă frate? - și-a exprimat curiozitatea omul cu mustața cât măturoiul. ― L-a pus pe dracu’ la încercare. ― Cum ? - au întrebat mai mulți deodată. ― Păi, i-a cerut dracului să facă un fir de păr luat de la... să stea întins ca sârma... A luat dracu’ firul de păr, l-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
te fură vorba și rachiul din ploscă râde de noi. Eu zic să lăsăm femeile să fie gospodine la casele noastre, să aibă grijă de copii, iar noi să avem zile bune în concentrarea asta - a reluat propunerea cel cu mustața cât doi hulubi, ridicând plosca îmbietor... De data asta l-au urmat și alții, trăgând câte o dușcă bună. ― Eu zic să ne spună unul din noi care are har o întâmplare de când era „răcute” - a propus cel din colțul
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
răcane, drepți, răcane, culcat, răcane, târâș, marș... Râsul a cuprins încăperea vagonului ca o vâlvătaie. ― Dacă n-a fi cu supărare, oi încerca eu să vă povestesc o întâmplare de când făceam milităria - a pornit să vorbească omul ascuns în dosul mustății. ― Să auzim! Să auzim! - au strigat toți. ― Apoi știți voi cât de speriat ești când intri pentru prima oară pe poarta cazărmii. Nici nu știi încotro să privești mai întâi, fiindcă fiecare - începând cu căpitanul - are de dat un ordin
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
răsplătit din plin de șeful bandei... ― Așa da! - a apreciat unul din cei de față. ― Să mergem mai departe. Căpitanul bandei era un bărbat strașnic. Înalt, bine legat, cu o privire azurie de te treceau fiorii când te privea și mustață răsucită ca două aripi de lăstun. Purta cizme cu carâmb înalt, chimir ghintuit cu ținte galbene cum îi aurul și două pistoale înfipte în el. Flinta o ținea totdeauna pe brațul stâng. Vara purta pălărie cu zagara largă, iar iarna
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
venit singur din satul tău? ― Nu, domnule locotenent colonel. Am venit cu vărul meu. ― În ce pluton este? ― Este ochitorul grupei întâi din plutonul doi. ― Bine. Sunteți liberi - a vorbit comandantul, cu undă de zâmbet în colțul gurii umbrite de mustața bogată și destul de înspicată.... Cei doi au salutat scurt și, cu un stânga-mprejur rapid, au ieșit... Locotenentul pășea apăsat sub zloata care începuse să curgă. Dumitru călca cu teamă parcă, gândind: „Cum să-i povestesc eu locotenentului așa o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]