2,809 matches
-
la nani. Eu m-am tolănit lângă focul care abia mai sclipea pe ici, pe colo, fumam și le ascultam sforăiturile. După sunetele scoase, care mai de care mai hazoase, îmi imaginam cum arătau: transpirați, cu fâlfâiri din buze și nări și cu tremurături din mărul lui Adam. Sunetele care ajungeau până la mine aminteau de schelălăitul sacadat al unui cățel pe care-l supără puricii, întrerupt regulat de huruitul unor roți de căruță care trece repede un pod de lemn; și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de strigătul unui cocoș în ziuă sau în noapte, speriat de vulpe, unde și apele tac, iar vântul fâșâie alene printre sălcii, unde se zbate peștele răpitor în căutarea pradei, unde zgomotele cotidiene sunt excluse și unde dacă dilați puțin nările, parcă-parcă îți vine o miroznă de fân abia cosit și de ciuperci care așteaptă să fie culese și părpălite pe cărbunii aprinși ai focului de tabără; într-un loc unde urechea prinde un mic zvon de oftaturi ale naturii, parcă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de fum se desfăcea rotindu-se și oscilând în aer ca într-un dans lent. Da, da, asta era, dansul... Când îi cuprinsese în mâini mijlocul și a început să se rotească în ritmul acela obsedant, i-a pătruns în nări mirosul părului ei și i-a simțit pe obraz respirația caldă. Trupurile lor alunecau alături fără patimă, într-un ritm care nu era al lor, alunecau contopindu-se, dar rămânând ele însele, drepte, rigide, depărtate spațial, unite doar în avântul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe spate, dormea. — Doamne ferește, se sperie tânărul. Pe perna albă fața lui Constantin Brâncoveanu era roșie, roșie vineție, și atât de umflată încât firele bărbii și ale mustății se ridicaseră vâlvoi ca o perie. Nasul umflat și el își micșorase nările și fiecare respirație se auzea ca un șuier. Puse lumânarea la loc și îngenunche și el în fața icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Psalm după psalm, rugăciune după rugăciune, ca un susur continuu însoțeau respirația suferindului. La intrarea doctorului, Ștefan, concentrat, tocmai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
frizate îngrijit lăsau vederii gura rumenă, frumos conturată, cu buza de jos plină și răsfrântă ca o petală, ochii mari, căprui, cu albul curat aproape transparent aveau ceva melancolic și prin mărimea lor subliniau noblețea nasului subțire, ușor coroiat cu nări mici. Instructorii de la școala de ieniceri îi pierduseră urma, nu se știa despre el de unde era; venea și el ca toți ceilalți din devșirmé, adică fusese copil de creștini, dar nu era revendicat nici de grupul ienicerilor sârbi, nici de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe mutește. La ieșire, în curtea elegantului palat imperial, doi demnitari otomani i-au prezentat voievodului darul sultanului, un cal de rasă arăbească din grajdurile împărătești. Brâncoveanu a luat căpăstrul cu mâna lui, l-a ținut câteva clipe admirând freamătul nărilor armăsarului nervos, apoi l-a înmânat lui Ștefan, șoptindu-i: — Vezi dacă e însemnat cu semnul hergheliilor brâncovenești. — Nu e, șopti Ștefan. Exaporitul, fiind la mică distanță, cu ciudă se simți obligat să-i arate voievodului cât de onorat fusese
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lasă-i vorbă. Noi o să așteptăm aci, în sanie, până te întorci. Haina, domnește căptușită cu spinări de samur, îi ținea cald și tot așa macatul dublat cu blană de lup îi încălzea picioarele și genunchii. Frigul doar îi uscase nările și-i îmbujorase obrajii iar acum, admirându-și ctitoria Colței, chipul său exprima un fel de fericire mirată. I se părea că i mai sună în urechi glasul blând al lui vodă: „Hai, neică Mihai, să ne ctitorim Bizanțul nostru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
toată lumea își amintește de zăpada de pe jos și de lumina orbitoare a soarelui, care l-a împiedicat pe Robert Frost să citească poezia compusă pentru acea ocazie. Noul președinte, cu capul descoperit în aerul rece precum cristalul, scoțând aburi pe nări, ne-a cerut "să nu punem întrebări". Era discursul despre "predarea ștafetei" generației următoare. Am văzut acest discurs la televizor, la fel cum s-a întâmplat cu toate discursurile inaugurale de până în 1993. Atunci, ca și patru ani mai târziu
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
temperatură, umezeală și lumină. Principala sursă de energie care o folosim, este energia fotonică. -spuse unul din gnomi. După ce am parcurs grădina care mi-a mângâiat privirea cu verdele proaspăt, fascinat de calitatea legumelor și zarzavaturilor care mi-au umplut nările și plămânii cu parfumul lor, pe o distanță de treisute de metri. Gnomii au deschis ușa cenușie de argint prin recunoașterea amprentelor. Dincolo de ușă am coborât niște scări amplasate la patruzeci și cinci de grade, care comunicau cu o imensă
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
strânsă prietenie literară când loviturile îndreptate împotriva lui aveau să-l domolească și să caute sprijin în generațiile tinere, să-l facă mai înțelept). Să vedem mai departe, mi-am zis eu atunci râzând. Cică "fuioare de fum scoteau pe nări telegarii". Zic "telegarii" e formidabil de bine zis și încep să citesc cartea și intru în miezul ei. Dau peste o scenă în care țăranii erau puși să culeagă via boierului cu botnițe la gură. N-am înțeles. Cum cu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Se uita în jur: - Hai să bem undeva o bere. Am intrat într-o bodegă și Gheorghe a comandat două halbe. Mie mi-era foame și am cerut berarului ceva de mâncare. Ne-a adus mezeluri care mi-au dilatat nările, muștar și franzelă pufoasă. - Mă, zice, ție ți-e foame... - Cum să nu-mi fie, venisem la tine la masă și n-am mâncat nimic... - Te-am așteptat duminica trecută... Adusese nevastă-mea baclavale de la cofetărie... - Bine că le-ați
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
celor cu mai multă dare de mână, în timp ce oamenii de rând au folosit "prafuri și picături mai ieftine" ("picături de holeră", "pulberi doweriene", chinină), compresele, frecțiile, aplicarea lipitorilor etc.". În "Gazeta de Transilvania" este recomandat, printre altele, un unguent pentru nări, preparat din plante, acest medicament permițând "filtrarea aerului"471 și deci anihilarea "miasmelor holerice", considerate de către unii a fi principalele vinovate pentru transmiterea contagiunii. 3. Epidemia din 1872-1873 Dacă în 1866 holera a încetat să bântuie pe teritoriul României, ea
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
doar să poată fi mai aproape de ea, la horă, la șezătoare, de Anul Nou, cu ea, cu Anica. O urmărea la fel de discret, dat tot nu avea curaj să-i vorbească. Simțea însă că-i mai aproape de trupul ei și în nări îi avea mirosul, ...busuioc ...calomfir ...lămâiță. Nu cunoștea ceva mai frumos. În acel an se hotărâse să tocmească el lăutarii. Strânsese arvuna de la băieții din sat și se pregătea să dea drumul primei hore din Noul An. Frigul nici nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dulce acrișor al sângelui îi umple gura. Îl înghiți și își pansă cu limba rana provocată de dinți. - Hai, acum... hai, tare!! Îndemnul o făcu să scoată un urlet de durere, ochii s-au mărit gata să iasă din orbite, nările largi căutau aer. Buzele vineții crăpate de durere purtară țipătul către femeile din jur și din sat. Mâinile căutau sprijin, palmele alunecau în încercarea de a se prinde de așternut. Durerea o rupea în două. Strigătul și efortul depus o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
din greu, înaintând cu mare încetineală prin zăpadă, printre pietre, pe întinderea nesfârșită a podișului înalt și pustiu. Din când în când, calul se poticnea. Nu se auzea încă, dar se zăreau șuvițele de abur care-i țâșneau atunci pe nări. Era limpede că măcar unul din cei doi bărbați cunoștea bine locurile. Țineau drumul cel bun, deși de câteva ore era ascuns cu totul sub un strat de zăpadă murdară. Învățătorul socoti că până sus pe colină mai au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Capul ei se apropie, se depune pe masa netedă și albă, de pe care au dispărut măștile, farfuriile, paharele. Coama sârmoasă a părului ruginit, de aceeași culoare cu fața cărămizie. Ceafă viguroasă, rotită lent. Se vede lobul îndelung ornamentat al urechii. Nările mari. Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul ei tânăr, plutind într-o înserare umedă. Coroana părului strânge fâșii de lumină : încununarea așteptării liniștite, primitoare, încărcată de chemări. Fruntea netedă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cunoscută, care își stăpânea strălucirea. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe și strânse, pentru a descoperi fruntea netedă și căldura gâtului. Ochii rotunzi și mari, liniștiți, privirea dreaptă. Arcul boltit al frunții, nasul oprit la timp, nările pline, ca și buzele. Obrazul închis în conturul de scoică, separându-se de gâtul înalt și robust, prin umbra subțire ce urcă de sub bărbie spre urechea ascunsă de mătasea grea a părului. Fata s-ar lăsa privită. Să-i citească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lume. Dedată la toate obișnuitele, chiar mai puțin obișnuitele plăceri ale societății înalte. Pe care o urăște, bineînțeles ! O fanatică, v-am spus. Spre deosebire de inginerul... E curent, cumva ? Se ridicase, brusc, speriat, în picioare. La pândă, în spatele biroului. Adulmecând cu nările, parcă și cu urechile ridicate, ca la iepuri. A, iată, avea ceva de iepure ! Cum de nu-și dăduse seama ? Platon, cu nasul lui ridicat pentru mirosuri subtile și fruntea lată care exprima, după unii, naturalețe și bun-simț, fusese comparat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
metalic. Ușa compartimentului glisează, se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază în colțul de lângă ușă, scutură părul ruginit și aspru. Un chip rectangular, trasat cu fermitate, pomeți puternici, buze pline și arse, nasul drept, cu nările mari, fruntea înaltă, ridată. O privesc și mă privește. Nimic nu tulbură nemișcarea în care s-a instalat. Nu i se aude respirația, privirea nu poate fi localizată, îmi dau seama că, de fapt, nu se uită la mine sau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare oarecare, simplu înveliș, una din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă desfigurat, cum s-ar fi cuvenit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
recheamă și ordonează. ...Aproape ora cinci după-amiază, vineri. Amețit de greutatea zilei toride, se apropie de ușa de sticlă a bibliotecii publice. Palid, blond, cu părul netuns, prelins în lungi bucle albicioase peste urechi și peste frunte. Nasul puternic, cu nările delicate subțiri. Se văd acum și ochii, treziți dintr-odată, mărindu-și apele într-un lucios oțel albastru. Trei pași, stâng, drept, stângul. Se află pe prima dintre cele două trepte ale pragului din fața înaltei porți de fier și sticlă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lui era gros și pătrunzător, și parcă te ocăra chiar când glumea. Apostol se înclină ușor strângând mâna generalului și pe urmă îi povesti amănunțit, în fraze scurte, seci, militărește, cum a distrus reflectorul. Vorbind însă, băgă de seamă că nările generalului sunt înfundate cu păr și se gândi că trebuie să sforăie urât noaptea și că nu l-a mai văzut de la execuția cehului. Karg îl ascultă cu luare-aminte, dând din cap și măsurîndu-i uneori, cu priviri mulțumite, de sus
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe dunga pantalonului. În timpul acesta însă își plimba liniștit privirea peste mulțimea de fețe ciudate și necunoscute, parcă nici n-ar fi fost omenești, care se ascundeau sub căști lătărețe, în lumina făcliilor fumuroase. Mirosul de rășină arsă îi gâdila nările și fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea. Plecă puțin capul și, aproape de picioare, văzu pământul deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncă și lutul era azvârlit numai în dreapta, alcătuind o movilă, pe care stătea pretorul, înălțîndu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mare îl desfăcuse imediat cu ciocanul pentru a-i vedea mașinăria. Și eu căutam acum să aflu “mașinăria”, să dezleg tainele universului minuscul pe care Yon îl adora pur și simplu. Simțeam asta în ochii lui atật de negri, în nările lui obraznice, în buzele lui tainice, în mậinile lui fine, în vocea lui categorică, dar mai ales în ticuri de genul: “Fii atent aici la mine”, “Corect !”... Ce multe lucruri ne erau comune și totuși cật de străini eram unul
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor. Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În sboru-i puteric și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten L-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu inima plină de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plină, De grile de fier Al meu cavaler
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]