2,311 matches
-
-l aștepte, mai ales că avea pe Gross să-i țină tovărășie. După câteva întrebări însă, locotenentul zise deodată: ― Să nu crezi, Bologa, c-am uitat imputarea ta de odinioară, știi, în curtea generalului, în Zirin! ― Ce imputare? făcu Apostol nedumerit. ― Ei, nu-ți aduci aminte? urmă Gross, aproape batjocoritor. Apoi da, firește, atunci numai de frontul românesc tremurai și poate nici nu ți-ai dat seama ce mi-ai spus... Dar eu n-am uitat, amice! Uite, și acuma e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Vidor cu fata... Întrebă cu glas puțin îngrijorat: ― Ce-i, Apostole?... Ce s-a întîmplat?... Că doar nici trei ceasuri n-au trecut... ― Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvîntarea! zise Apostol zâmbind. Boteanu, nedumerit, îi pofti în odaia unde odinioară a primit pe Apostol și ceru nerăbdător explicații. Când află hotărârea lui Apostol, se uită pe rând la toți trei, neputîndu-și ascunde mirarea. Apoi se scuză pentru o secundă, ieși afară, desigur să spuie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sărmanul om "civilizat" nu mai știe încotro s-o apuce, dezgustat și de sine însuși... Mi-e scârbă de civilizație, căpitane! Zece mii de ani de civilizație nu prețuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească! Klapka îl asculta din ce în ce mai nedumerit, își smulgea bărbuța, nerăbdător, gîndindu-se mereu să-l întrerupă și să-i spuie că pentru altceva a venit el aici... ― Dragă Bologa, eu... Încercă Klapka să zică. Dar Apostol, grăbit, parcă i-ar fi fost frică să nu-și piarză
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la fereastră și văzu că mașina oprește brusc în fața casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se de braț. Apostol ieși, nedumerit, în ușa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deșirat, cu fața cenușie și uscată, fără mustăți și cu niște favorite sure. Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența-sa! raportă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos: ― Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde servești, la ce birou? ― La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet urât. ― Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur că l-a văzut aiurea, undeva, și necăjit că nu-i vine deloc în minte unde anume. Își aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghiotant. Era invitat să se înfățișeze imediat la comandamentul diviziei spre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în fața multiplului telefonic, și pe Varga, alături, îndoit de șale, plecat puțin înainte, trăgând cu urechea. Apoi auzi strigătele aghiotantului și ascultă cu luare-aminte. ― O patrulă de ofițeri... comandată de ofițer, firește... a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fără să ridice capul: ― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bote-anu. Dar, în vreme ce-și depănă nădejdile strălucitoare, ușa se deschise iar, și în prag se arătă preotul Constantin Boteanu, înalt, slăbuț, cu patrafirul pe piept, cu o carte subsuoară, cu crucea în mână. O clipă se uită blând, nedumerit, apoi intră, închise ușa și merse drept la Apostol, murmurând cu glas cântat, pătrunzător: ― În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor... Apostol crezu o secundă că speranțele lui, printr-o minune
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
purtat în brațe de un înger care îl încoronează cu lauri. Pe soclu se află câteva basoreliefuri. Ieșeanul mă ascultă cu luare aminte și reflectează: Tot sunt buni la ceva prietenii... Se poate să fii mai limpede? - îl întreb eu nedumerit. Imagineză-ți că mă aflam singur în fața statuii. E drept că mă simțeam înălțat de ceea ce vedeam, dar când imaginea este îmbrăcată și în vorbe atât de frumoase - precum ai făcut-o tu - e altă ceea. Ai altă percepere a ceea ce
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
urma urmei, i s-ar putea întâmpla oricăruia dintre voi. Când mă gândesc la ucigătoarea lume a posibilului, bomba atomică mi se pare un soi de feștilă fumegândă... Un bărbat din grupul care rămăsese de față întrebă, pe un ton nedumerit: - E ceva ce eu nu înțeleg. Ce legătură este înte prima ta căsătorie, cea din 1905, și bomba atomică? Dacă lăsăm deoparte eventuala supărare pe care ar putea să o simtă fermecătoarea ta soție la gândul că n-a avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
pot tranșa orice bătălie în favoarea lor, pot îngenunchea orice bărbat fără discuții... eram pierduți și supuși din start! Am stârnit ilaritate în local. - Ce caută asemenea exemplare, simulacru de bărbați, adevărate caricaturi umane cu minunățiile astea de femei?! Se întrebau nedumeriți, destul de tare, clienții invidioși și tot localul zumzăia, dar nu i-am prea băgat în seamă, mai ales ca se purtau la costume! Până și Edy arăta elegant, purta sacou și cravată, numai eu parcă eram un pui de bogdaproste
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mulți ani, într-o cârciumă unde un cadru de nădejde mi-a prezentat-o: "Ea e viitoarea mea soție." Am întins mâna și mi-am zis în gînd: fosta mea iubită. M-am uitat în ochii ei, avea aceeași privire nedumerită, ca atunci când am dispărut pe fereastră, numai că de data asta ea avea degetul la buze. De cealaltă Ea m-am despărțit în toamna aceea și destinul a făcut ca eu să mă întorc în România și ea să trăiască
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Învățători ce munca și țara și-au iubit. Cu devotament, ei satele au luminat, Și, cu prețul vieții, Patria și-au apărat. Greșeală Când copilului prea mult îi dai Și nu-l pui să ridice nici un pai, Degeaba te întrebi, nedumerit, Când și unde ai greșit. Noblețe În vremea monarhiei, cei care fumau, Țigări „Regale”, aromate, preferau, Și carnații pot avea parfum nobiliar, Dacă patronul firmei este demnitar. Mistere Din tinerețe am încercat să deslușesc, Misterele lumii în care trăiesc. Dezlegarea
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
cort, Iahuben îl rugă să-i spună cine era acel sclav ciudat. - Cum, n-ai auzit de robul Auta? se miră sutașul. Ăsta-i robul Marelui Preot și se află în mai mare cinste decât un căpitan. Iahuben îl privi nedumerit. - Cum așa? Păi nu e rob? - Rob este el, dar se zice că numai Marele Preot îl întrece în cunoașterea tainelor lumii. Și știe toate limbile pământului. - Pentru ce l-au adus? - Numai el știe să descurce drumul prin asemenea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei, zeița și-a deschis ochiul spre țara Ta Kemet... Merib știe mai bine, pentru că Hnumhotep se află de multe ori alături de preoți, și lui Merib i-a spus soră-sa Hedetkaș. Auta începu să râdă. - De ce rîzi? întrebă Iahuben, nedumerit. - Preoții lor mint, Iahuben. - Atunci întreabă-l pe strălucitorul Tefnaht! Auta ridică din umeri, fără să-i răspundă. Porniră spre tabără. Răsărise luna. La lumina ei bogată se zărea desișul de papirus. Auta se opri din nou să se uite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asemenea laude, Iahuben se trezi pe neașteptate asupra înțelesului vorbelor pe care le tot mormăia, cum le învățase. Se întoarse grăbit spre Auta. În mintea lui se răsturnase ceva. - Spune-mi, întrebă soldatul, cântecele mint? - De ce mă întrebi? zise Auta nedumerit. - Spune-mi dacă mint cântecele sau nu, și atunci am să-ți spun gândul din inima mea. - Unele mint, spuse Auta încă neînțelegînd ce s-a întîmplat. - Acuma am băgat de seamă și eu. Când cânți parcă nu te gândești
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat de plini de înțeles și de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum, sclavul pricepu. Se strecură cu greu prin gaura lăsată pentru mișcarea vâslei (era atât de subțire, încît se putu strecura), apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
O tavă n-are margini? Sclavul își strânse pumnul și începu să-l învîrtească încet, privindu-și-l pe toate părțile. Apoi ridică după pumn un deget, cum făcuse copilul de păstor cu piatra lui rotundă. Marele Preot îl urmări nedumerit: - Mi se pare că drumurile lungi te-au înnebunit, fiule! zise cu părere de rău, clătinând din cap, dar după câteva clipe deschise ochii larg și strigă: - Vrei să spui cumva că e rotund ca o naramză? Stai... Va sa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâna spre pământ... adică (și bătrânul zîmbi), după cum vreau să pricep eu înțelesul toiagului, să mă sprijin pe tinerețea ta înțeleaptă, ceea ce și fac... Spune-mi, l-ai supărat cu ceva pe Tefnaht în timpul călătoriei? Auta se uită la el nedumerit. - Nu, stăpâne... zise moale. Cred că n-am avut cu ce să-l supăr, de nu-l va fi supărat ființa mea, fără voie. Marele Preot, care râdea foarte rar, râse acum cu voioșie, rezemând cârja de brațul jilțului. Zise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cuvinte, până când, căznindu-se, le putu spune și Auta. După aceea arătă cu mâna sa subțire turnul și numaidecât mută cu greutate mâna spre cer și o coborî iarăși spre turn, apoi arătă spre sine. Sclavul rămase mai multe clipe nedumerit, apoi bănuiala fulgerată prin mintea lui în ajun se trezi. Și dacă bănuielile cumplite îl speriaseră în ajun, acum, când crezu că pricepe din mișcarea mâinii străinului înțelesul îngrozitor și minunat al venirii turnului din cer, simți amețeală în ochi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinul cel vârstnic, pe care Auta îl socotea un fel de căpetenie chiar dacă ei ziceau că nu au căpetenii, i-a spus o dată că nu știa cum să strămute luntrea mare în pisc. "Nu poate zbura?" l-a întrebat Auta nedumerit. "Poate, între stele. Ar trebui să ne urcăm foarte sus și să ocolim de mai multe ori pământul vostru ca să ne așezăm din nou în locul ales. Și asta ar fi pentru noi risipă nesăbuită a puterii de mișcare a luntrei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trânti pe punte. Toată lumea de pe cele două corăbii căută să-l privească la lumina palidelor felinare de seu. Nimeni nu pricepea veselia lui. Dar Utnapiștim strigă din nou: - Sărutați toporul ăsta: el v-a scăpat! Și fiindcă ceilalți îl priveau nedumeriți, Utnapiștim ridică toporul de jos și se făcu că vrea să spargă puntea. Abia atunci foștii robi înțeleseră de ce s-au întors din drum corăbiile urmăritoare și de ce a întîrziat Utnapiștim. - Cum ai putut să le spargi și să înoți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a sănătății tuturor călătorilor, și pe a cercetării deosebirilor între trupul unui pământean și al unui locuitor din planeta lor roșie. Ea spuse: - într-o zi o să vindecăm și moartea, cum am vindecat bătrânețea. Și Nefert și Auta o priviră nedumeriți. - Cum să vindecați moartea? Sau n-am auzit bine... spuse pământeanul. Străina privi înduioșată undeva în gol. - Ai auzit bine: o să vindecăm moartea. - Dar se vindecă numai bolile! strigă uimită Nefert. - Noi am izbutit s-o amânăm. Sunt împrejurări când
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe Hor care o întrebă de ce se teme și pentru ce plânge. - Avea la el un cuțit lung! zise fata din nou. Era foarte mâhnit... Dacă s-a dus să-și ia viața?! - Cum să-și ia viața? întrebă Hor nedumerit. Să se omoare el singur? De ce?... - Mi-a spus că se simte nefolositor, că voi îi dați tot și el nu vă poate da nimic. Și că n-are nimic al lui care să fie bun de schimbat măcar pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
într-un lagăr german! Directorului îi sclipiră ochii. Se ridică de la birou și-și trase scaunul mai aproape. La vreo oră după aceea, directorul îi strângea mâna musafirului și-l conducea până la căsuța portarului, unde elevul de serviciu se întreba nedumerit: - Omul acesta pleacă tot cu valiza goală, fără să-și fi văzut fiul. Curios! Timpul trecea repede la școală. Sâmbăta după amiaza, uneori se plimba pe străzile bătrâne ale Iașului. Putea arăta oricui casele care păstrau memoria oamenilor de cultură
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]