2,868 matches
-
squelettes de Saladins. "IAD înseamnă TIMP" (Un timp), declară Emil Botta fără echivoc. Sentimentul timpului, a fi în timp, pentru Goliatul Dezolării înseamnă, nu rareori, așteptare: Lore a fost exasperat de o așteptare care nu se mai sfârșea. (Liniștiți și neliniștiți) Așteptarea se materializează, capătă contururi concrete, este ca o temniță: închide nu numai victima, ci și un fragment de timp. În felul acesta, așteptarea îngheață timpul, devi-ne o mască a suicidului. Tocmai în aceste condiții are loc mecanizarea individului, artificializarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
grav bolnav sau unui grav rănit să-și amâne cu câteva ore călătoria și cu câteva zile decesul. Sunt unele întrebări absurde și unele pretenții caraghioase, pe care nici în vis o cugetare cuminte să nu le formuleze. (Liniștiți și neliniștiți) Deși ni se oferă o dezlegare a acestei întrebări (" În realitate, oamenii așteaptă cu aprindere moartea"), ea reprezintă o altă hieroglifă, ce duce spre un alt necunoscut, timpul morții fiind supus în egală măsură alterității, ca și timpul espectativei. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
îi scapă limita dintre uman și inuman: E imposibil. E imposibil ca aceștia să fie oameni vii, amnar scăpărător. O, mai curând păpuși costumate, manechine. Hii, hii, căluții mei de panoramă! Și hăis, și cea, vitele mele automate! (Liniștiți și neliniștiți) Frontierele sunt, de fapt, convenționale. Aceasta ar putea fi marea lecție pe care ne-o oferă Emil Botta: nu există delimitări certe. Real și fantastic, adevăr și iluzie, uman și inuman coexistă, completându-se reciproc, mode-lându-se reciproc. Astfel se atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și isterici... (Mab) Poetul apără cu îndărătnicie iluzia, atunci când aceasta este amenințată de adevăr: Mă apropii, lipesc buzele de geamul mat: "Vrei să știi motivul, adevărata cauză pentru care s-a sinucis Lore?" "Nu vreau", se salvează bufonul. (Liniștiți și neliniștiți) Iată, deci, rolul fundamental al bufonului, al paiaței: acela de a salva iluzia. "Geamul mat" este peretele despărțitor care se află cu necesitate între lume și spațiul de joc, între adevăr și iluzie. Faptul că frontiera este, evident, casantă, ilustrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în fața oglinzii, revin la "motivul oglinzilor". Da, da, fața mea e sclipitoare, scânteietoare ca și fața oglinzii. (Hop-la!) Acesta ar fi un salon. Oglinzi la dreapta, la stânga, oglinzi spațioase, prin care frați de-ai mei gemeni se plimbă... (Liniștiți și neliniștiți) Oglinda este memoria care nu trăiește în trecut și nu iartă, ci practică o intransigență verticală: Contemplu pe cineva ruinat, în oglindă, cu un vag lustru de duioșie, fiindu-mi cunoscut, un cunoscut pentru care altădată aș fi sărit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Ceea ce nu înseamnă că ar deveni inofensive, ci tocmai dimpotrivă, ele sunt astfel și mai amenințătoare: Duhul casei își va desface aripile și se va ridica la cer. Scara, coridorul, odăile fantomatice, lucrurile care vegheau și mă priveau țintă ori de câte ori, neliniștit, le dădeam târcoale, vor zbura și ele. Încă de pe acum au început a nu mai fi, roase de neant, și mâine poate, din această existență și din această prezență n-am să regăsesc decât ruini, spuză și râsul ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
o deschise și o încălecă, năruindu-se în brațele Dezmățatei ca de pe bara fixă a unui trapez. (Nab) Alteori, motivul ferestrei apare în mod implicit: Afară ploua, și acel nefericit cap al meu se deschisese ca o pâlnie. (Liniștiți și neliniștiți) Aici, deschiderea, translația este realizată de "acel nefericit cap" care uzurpează geometria. O explozie gălăgioasă, lăudăroasă, care a intimidat cu pălăvrăgeala ei copacii. (Hop-la!) Oglinda este, am văzut, o lume a tăcerii. Fereastra presupune gălăgie, sărbătoare, carnaval. Și, în peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Pe ultimele trepte conștiința reveni. Biata de ea, se întorcea plăpândă, plină de pulbere, desculță, așa cum îi stă bine călătorului: "Iartă-mă, spuse. Vreau să te slujesc, să te sustrag tu-nelului acesta groaznic și complicat în care aluneci. (Liniștiți și neliniștiți) Oglinda este, deci, un spațiu al pluralității, fereastra este o concentrare sublimată, un tărâm (nesperat și incredibil) al singularului. Oglinda înseamnă metaforism baroc, pierdere în imagini, disoluție ireversibilă. Spațiul exteriorității este spațiul pustiului tanatic. Fereastra, dimpotrivă, este un drum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
noapte calmă, liniștită și adâncă. Totul era înecat în întuneric. Iorgu de la fereastră privea în întunericul de afară. Un strigăt de cucuvea, chiar din cireșul din fața ferestrei, sfâșie crucea nopții, făcându-l să tresară. Cu tâmpla lipită de fereastră, aștepta neliniștit... neliniștit și de strigătul cucuveicii. Cucuveaua se mai auzi o dată strigând din copacul din fața ferestrei. De astă dată, strigătul ei sfâșie noaptea mai sinistru, plesnind-o drept în două, ca pe o bucată de sticlă. - Du-te pe pustie!... murmură
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
calmă, liniștită și adâncă. Totul era înecat în întuneric. Iorgu de la fereastră privea în întunericul de afară. Un strigăt de cucuvea, chiar din cireșul din fața ferestrei, sfâșie crucea nopții, făcându-l să tresară. Cu tâmpla lipită de fereastră, aștepta neliniștit... neliniștit și de strigătul cucuveicii. Cucuveaua se mai auzi o dată strigând din copacul din fața ferestrei. De astă dată, strigătul ei sfâșie noaptea mai sinistru, plesnind-o drept în două, ca pe o bucată de sticlă. - Du-te pe pustie!... murmură el
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
rece, ca un Duh, ca un fior negru... venise s-o ia. O simțea că se apropie, că e pretutindeni, că stă gata să lovească... Vasilica a auzit-o... ori, poate chiar, a văzut-o... și, privirile-i până atunci neliniștite, se ațintiră în necunoscut. ”- Ai venit!... Cine te-a trimis?!... bâigui ea încet. Ah, El?!” abia șopti ea și, cu un oftat ce a încremenit vremile... și-a dat sufletul... Pleoapele îi coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, zbuciumul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
rușine?!”, Ca un ecou, îi reveneau în minte, cuvintele Vasilicăi. Cu fața mai rece ca gheața și cu privirea fixă, părea desprins de lumea asta... Trăia sentința vinovăției. Trecuse demult, de miezul nopții... Zorile l-au prins tot atât de treaz și neliniștit... dar, în sufletul lui începuse să se facă lumină... Afară, noaptea se mai ținea atârnată doar de crengile negre ale toamnei. Se crăpa de ziuă. Dimineața se lăsă limpede și răcoroasă. Cu gândul la vis, o presimțire urâtă îl mușcă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o noapte calmă, liniștită și adâncă... Totul era înecat în întuneric. Iorgu, de la fereastră, privea întunericul de afară. Un strigăt de cucuvea, chiar din cireșul din fața ferestrei, sfâșie crucea nopții, făcându-l să tresară. Cu tâmpla lipită de fereastră, aștepta neliniștit, nici nu știa ce... neliniștit și de strigătul cucuvelei... Cucuveaua se mai auzi o dată strigând. De astă dată, strigătul ei, mai prelung, sfâșie noaptea mai sinistru, plesnind-o drept în două, ca pe o bucată de sticlă. -Du-te pe pustie
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
adâncă... Totul era înecat în întuneric. Iorgu, de la fereastră, privea întunericul de afară. Un strigăt de cucuvea, chiar din cireșul din fața ferestrei, sfâșie crucea nopții, făcându-l să tresară. Cu tâmpla lipită de fereastră, aștepta neliniștit, nici nu știa ce... neliniștit și de strigătul cucuvelei... Cucuveaua se mai auzi o dată strigând. De astă dată, strigătul ei, mai prelung, sfâșie noaptea mai sinistru, plesnind-o drept în două, ca pe o bucată de sticlă. -Du-te pe pustie!.. mumură el, prin minte trecându-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
4, Vasilica se stingea din viață... Moartea se simțea ca o umbră, ca o suflare rece, ca un duh, ca un fior negru... Venise s-o ia... Vasilica a auzit-o... Ori, poate, chiar a văzut-o, și privirile-i neliniștite se ațintiră în necunoscut... ”-Cine te-a trimis?.. bâigui ea încet. Ah, El?!..” suspină ea, și cu un oftat adânc, ce a încremenit veacurile, și-a dat sufletul. Și, pleoapele-i coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, tot zbuciumul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Trei Grații. Suntem de câteva pagini în tărâmul morții Party’s over. Toată lumea pleacă. Iar aici se produce ruptura. Undeva, în salon, D’Arcy se lasă înduplecat să cânte. Oprită pe scări, cu spatele, Gretta îl ascultă fascinată. George devine neliniștit. De acum, ochii lui se transformă în camera care o urmărește exclusiv pe Gretta, înregistrând periferic conversația celorlalți: „Era soția lui. Sprijinită de balustradă, asculta ceva. Gabriel, surprins de liniștea în care sta cufundată, își încordă urechea, ca să audă și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
ochi cu o privire perversă, un obraz adipos... Băiatul străin se ridică, vine spre mine, mă ia după umăr și-mi șoptește ceva la ureche. Mă smulg țipând fără zgomot, în timp ce sora mea, ridicată și ea în picioare, privește totul neliniștită, cu mâinile pe lângă corp și gurița întredeschisă. Ies în fugă pe ușă, pe când celălalt întinde mâinile după mine implorator 39 , pâlpâind o dată cu filmul șters și zgâriat. Și când filmul (sau retinele mele, sau meningele ce-mi învelește creierul) s-a
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
era luminată stins și părea semitransparentă. Am înaintat spre havuzul cu statuie în mijloc. Am atins cu degetele buza lui rece de marmură. Apa era neagră și amestecată cu stele. Pești ca de abur se mișcau lent pe fundul bazinului, neliniștiți poate de fața mea reflectată în apă. Mi-am privit mult timp în ochi imaginea răsărită din întunecime (erai tu, Victor, tu cel fără vârstă, tu dintotdeauna). Mi-am dat seama că încă visez când am privit statuia de bronz
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
să îndurăm, să fim senini ca adevărații filozofi, contaminându-ne cu veselia lor. Singură, mă transformam într-o altă ființă, plină de siguranță. Ca și cum izolarea făcea posibilă folosirea unei înalte energii. Prezența altora făcea parcă imposibilă crearea acelei energii, deveneam neliniștită, străină pentru mine însămi. Reușisem liceul cu foarte bine și puteam să visez acum la Facultatea de Arte Plastice. Profesorii fuseseră severi cu mine, de aceea făcusem mari progrese. Vroiam să arăt lumii că eram deja un artist. Probele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se aprinseseră lumini mici. În razele lor se puteau vedea spiritele celor posedați, care încercau să se ascundă cum puteau. Erau atât de înghesuite unele în altele, încât puteau fi luate drept tufișuri sau scorburi de copaci. Dar și mai neliniștite deveneau când încercau să se lipească, precum ciupercile, pe gura tânărului și a lui Feifel, sub unghii și chiar în întunericul pantalonilor. Dar în realitate nici un om cu vedere normală nu putea să vadă aceste spirite. Uimit de inițierea concretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a primit o tânără secretară, Maria Giudita, cu păr de aramă și picioare foarte lungi. Nimeni nu știe ce s-a petrecut între Benedetto și Maria Giudita în acea zi. Părinții lui Benedetto l-au așteptat până noaptea târziu. Apoi, neliniștiți, au alarmat poliția, care l-a căutat în zadar. A doua zi, cam pe la ora prânzului, a apărut Benedetto. Nu era singur. O fată, la fel de înaltă ca și el, îl ținea strâns de mână. Pielea ei albă contrasta puternic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dor de ducă, un dor de a coborî imediat în adâncul apei ca într-un pântece transparent, devenind o singură ființă cu acel adânc. Găsind un nou mod de a trăi în lumea apei. Din când în când se simțea neliniștit, i se părea că Jacopo era nemulțumit, ca și cum regreta că-l urmase. După ore de zbor și oboseală, când se apropiau de punctul final al călătoriei lor, Jacopo recunoscuse că, din păcate, el nu era Jacopo. În realitate era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu toate că totul e posibil în lumea asta rotitoare. Zaharel și cu mine am devenit cu timpul ca doi alchimiști care se străduiesc să stoarcă aur din materiile cele mai impure. Când soarele se lasă așteptat la Stockholm, el mă întreabă neliniștit: - E ceva de povestit azi? - Se pare că stă să plouă, îi răspund eu din camera ocultă a inimii. Căci ploaia e evenimentul numărul unu al acestui oraș modern. Toată ziua mă plimb prin umezeala și întunericul inimii lui. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
era ca o piele verde, croșetată din lână, din cap și până în picioare, lăsând vederii liniile și curburile trupului său viril. Ducea, cu grația unei fete, un coș plin de sticle și sticluțe. - Cine mai e și ăsta? întrebase Oleg neliniștit. - Habar nu am, răspunsese Blanca visătoare. - Vând afrodiziace, se prezentase singur necunoscutul. Vă voi arăta cum într-o clipă se poate ridica veselia din om. Luase cu gesturi teatrale un flacon din coșul său, turnând câteva picături pe propria limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mele eșuate, eram parcă vrăjită de propriile mele sugestii. Fusesem îndrăgostită de câteva ori și aveam o vagă idee de ce se întâmplă între sexe. Citisem multe cărți, văzusem păsări și animale împerechindu-se ca sub bagheta unui invizibil magician. Eram neliniștită și bănuitoare că va trebui din nou să fac și eu aceleași gesturi aproape mecanice - grotești mișcări sexuale -pierzând treptat iubirea care nu avea nici un suport real. Era mereu ca și cum aș fi iubit aerul din jur, oprit mereu asupra unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]