3,633 matches
-
și cine știe ce urma să iasă din asta? Acum nu mai era nimic de făcut. începu să coboare muntele, pornind înapoi către plajă, înapoi la Dolores și la jocurile de puzzle, înapoi la balansoar și la rămășițele zdrențuite ale demnității sale neputincioase. CINCIZECI ȘI CINCI Vultur-în-Zbor și Media îatunci când aceasta a deschis ochii) s-au trezit pe un munte Calf preschimbat într-un mod ciudat, un munte Calf pe care Virgil, Liv, casa lui Liv, ba chiar și măgarul lui Liv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
E estetic. E corect. Grimus traversă camera în grabă și trase de cordonul unui clopoțel. Deși era noaptea târziu, Prepelicarul ajunse la ei în mai puțin de un minut, gâfâind și cu răsuflarea tăiată. Vultur-în-Zbor simți din nou o furie neputincioasă la vederea acelei ființe atât de umilită, carne din carnea lui și sânge din sângele lui. Poate că și el era prizonier, la fel ca Prepelicarul, își zise bărbatul, și apoi încercă zadarnic să-și alunge gândul din minte. — Prepelicarule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
descleștezi dinții e prăpăd. Tsunami cu harakiri pentru telespectatori.“ Știam că riscurile sunt imense. Am strâns și mai tare dinții. Stomacul, răzbunător, îmi trimitea, în șuturi, valuri-valuri de votcă înapoi. Poate și vreo bucățică din tortul de azi-noapte. Am ridicat neputincios din umeri și i-am făcut semn Anei: „Asta-i! Mă... Ce vrei să fac?“. Am ieșit în ritmul sincopat al șuturilor stomacului. Lupta începuse. Venea hohotind metafizica. O știam prea bine. Singura, nemiloasa, perfida lege a luptei era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o clipă în ușă, privind triumfător spre capătul sălii, unde metrî Periuță tocmai a înșfăcat platoul cu cele trei rânduri de câte 13 halbe suprapuse. Îi aud „hâcul“ și zâmbesc admirativ. — Maistre, s-a blocat liftu’. Tiberiu, depozitarul, îmi zâmbește neputincios. „Au tăiat lumina.“ Nu-mi mai vin cărțile. S-a întrerupt lumina. Nu mai merg lifturile. Mi-am schimbat locul, la o masă mai lângă fereastră, puțin mai luminată. Am scris. Am fost iar pe Bulevard. M-am lăsat înfiorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
imens, cu turla Pantocratorului strecurată printre crengi groase, bătrâne și ele. Bisericuță îngropată în lutul ogrăzii, apăsată de povara timpului care până și el o părăsise, după ce stivuise secoli după secoli peste blânda ei zidărie, lăsând-o să privească mută, neputincioasă, lăcrimând doar din șindrila măcinată, la priveliștea zilelor cu casele din preajmă căzând una după alta, din capriciul unor inși fără Dumnezeu, al unor suflete fără cruce și al unor vieți fără supunerea vremelniciei. Se demola din greu pe acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rugă și, pentru unii ca mine, de ducere în nimicul din fața unei sticle de bere într-o bodegă mohorâtă. Îmi beam berile cu gândul pierdut în neputința împăcării că, iată, și eu sunt martor tăcut al unui timp criminal, martor neputincios. Eu însumi eram, fără să o știu, o bisericuță abia începută în zidire, fără catapeteasmă, fără icoane, fără mireasma mirului care, abia acum, când scriu toate acestea, simt cum mă învăluie întru Luminare. Mi s-a întâmplat de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acum, când scriu toate acestea, simt cum mă învăluie întru Luminare. Mi s-a întâmplat de câteva ori să trec pe lângă biserici care se demolau. Ocoleam, de obicei, locurile acelea. Cu un fel de teamă. Cu un fel de rușine neputincioasă. Cu un fel de sentiment al complicității că, poate, prin simpla mea privire, dărâmam și eu o bucată de zid, câteva cărămizi din zidirea sfântă care, rămasă fără nici un ajutor, se prăbușea sub ochii mei nepăsători. Știam că nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câteva ori și se proptește cu roțile în sus în bordura unui strat cu tufe de trandafiri. Șoferul nu pățise nimic. A reușit să se strecoare de sub mașină și, cu brațele în șold, privea nedumerit isprava. Din când în când, neputincios precum inginerul când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate ale mele. Aș vrea să-i mai trag un șut nenorocului și pentru că mi i-a adus în față iarăși pe cei doi orbi, pe care-i privesc neputincios, fascinat doar de neobișnuita lor prezență. Așa cum altădată, în bodega de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
geamul băii de la demisol. Și chiar s-a aprins lumina, doar că fereastra nu mai era deschisă. Am dat s-o împing cu piciorul, dar era zăvorâtă. Mi se părea că deslușesc umbra femeii mișcându-se prin cameră. Spumegam ațâțat, neputincios, umilit de destin. Când eram în toiul deznădejdii, a oprit o Volgă neagră. Au coborât doi. Nu a trebuit să se recomande. Sclipeau a Servicii: duhneau a cătușe și a beci cu pumni de-ți îngheța mațul. M-au luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
retezate, ca botișoarele cepelor de care abia făcusem rost. Când le priveai din depărtare sau dacă erai beat, cepele acelea păreau chiar portocale. Nu se găseau portocale prin prăvălii decât din pură întâmplare în acea vreme. Chiar dom’ Zăbirică ridica neputincios din umeri: „Mai bine cere-mi Șogunul sau Mircea Eliade, pastă de dinți Maxam, pepsi, sardele socra sau chiar unghiere chinezești, dar nu mă amărî cu portocale, că mă depășește problema. Sunt trecut pe lista de așteptare, dar mă concurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre a râde, puțin mai înaltă decât mine. De câteva ori, în înghesuiala din autobuz, am stat aproape lipit de ea. Oricât am încercat să mă feresc, tot o simțeam pătrunzând în mine (sau eu în ea?), într-o abandonare neputincioasă, fără rezistență. Una din obișnuitele atingeri în înghesuiala din transportul în comun. Agasantă și scârboasă, uneori. Excitantă și învăluitoare, alteori. Oricum, prilejuri de apropiere dintre necunoscuți, anoste, animalice și efemere. Nu astfel de apropieri, de atingeri mă fascinau la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit-o spre ieșirea de la Conservator. Locuiam, pe atunci, pe Spiru Haret, la avocatul M. Credeam că Ester plecase din oraș. Nu mai știam nimic despre ea. Nici nu căutasem, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă topesc, risipit în apă de timp. Eram speriat cândva de un astfel de prag la care știam că voi ajunge. Spaima de odinioară mi-o trăiesc acum doar în lentoarea unor astfel de clipe de magmă răcită. În contemplare neputincioasă și în gol de gânduri. Îmi pare rău că îmbătrânesc într-o lume urâtă, între oameni înglodați în meschinării și temeri. Oameni asuprindu-se unul pe altul dintr-o neînțeleasă patimă a supremațiilor. Închipuiam cândva să notez ceea ce n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
simplitatea dusului mă îngrozeau și-mi răvășeau nopțile. Nu din cine știe ce generozitate sau solidaritate am acceptat propunerea acelui bătrân de a ne trece spaima de Moarte în vorbit. Pur și simplu eram și eu la fel de înspăimântat ca el. Mă simțeam neputincios, la cheremul unei taine pe care nu o înțelegeam. Pe care nu o puteam birui. Vorbind, aveam doar certitudinea că încă mai sunt viu. Deși, prea bine știam, poți muri și la jumătate de cuvânt. Într-una din acele nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amar de a fi pierdut singura mea povestire frumoasă, adevărată ș.c.l. Povestirea care mi-ar fi îndreptățit, poate, o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată în neștiutul lor, te trezești neputincios, neajutorat, aruncat în voia unor neînțelesuri cu care nici măcar nu poți crede că lupți. Tot așa m-am pomenit năuc în fața neînțelesului când, în urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fiind: aceea a ascunsului tău în pagina de carte. A închiderii tale în ficțiunea unui altuia. A mărturisirii printr-un narator închipuit, construit după reguli și jocuri textuale. Scriind, nu faci decât să-ți dovedești neputința insului scris care ești. Neputincios de a ieși din text, închipui alte și alte texte, în speranța chinuitoare că, poate, cândva, într-unul din ele, te vei regăsi. Vei regăsi o servietă pierdută. Vei găsi niște blestemate de chei care să-ți deschidă încăperea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi și ridică poșeta aceea. O cercetează gânditoare o clipă, apoi o aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu pași vechi, indiferenți. Încă mă urmăresc de aici, din dusul literelor, cum șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pește, pasăre, veveriță, căprioară, copil, bătrân, și în tot felul de forme ale naturii. Cuvântul Lor era iubitor, ziditor, creator și împlinitor a toate cele. Magul a deschis fereastra luminii și a privit prin Marele Timp. A văzut cât de neputincioși, împovărați, plini de vicii, suferință, ură, boli, conflicte, războaie au ajuns oamenii ce șiau uitat Tărâmul Primăverii Veșnice de unde au plecat. Auzi glasul unui copil pământean: - Doamne, apără, te rog, Pe Grivei poznașul; Fă pe tata să nu-mi taie
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
sau “ridicol”, așa cum este înfățișat de Creangă. Departe de a fi un personaj înspăimântător, diavolul apare slab, lipsit de obișnuitul său caracter înfricoșător, ușor de păcălit. Și în reprezentările teatrale medievale diavolul este ridicol atunci când nu știe cât e de neputincios; este comic atunci când cade în propriile capcane din cauza prostiei sale. Ambivalența figurii diavolului pune față în față teroarea și comicul, dominarea socială a bisericii și răsturnările parodice (defulare parodică). Bestiariile, “fiziognomiile” se nasc prin raportare la ființa umană. Identificarea omului
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
negare și totodată ca o continuare a dadaismului. În Programul manifest și în cartea Le Surréalisme et la Peinture (1928), Breton inițiază un atac împotriva logicii și a rațiunii. Gândirea este acuzată ca limitată și coruptă; rațiunea s-a dovedit neputincioasă, recunoscându-și eșecul în actul cunoașterii. Opunându-se raționalismului, Breton face apel la vis, la copilărie, la imaginație și la nebunie. În primele rânduri din Second Manifeste, suprarealiștii mărturisesc că au urmărit, mai presus de orice, să provoace din punct
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
legile societății industriale de consum, individul trăiește drama depersonalizării, a pierderii identității, ceea ce-i provoacă o stare perpetuă de teamă și angoasă. În acest context, omul contemporan trăiește o puternică “criză a apartenenței” și reacția sa de apărare este retragerea neputincioasă din viața publică în viața particulară. Motivul literar al lumii ca vis este din ce în ce mai rar întâlnit, locul său fiind luat de motivul lumii ca junglă, care creează premisele dezvoltării unui univers grotesc în care valorile sunt răsturnate, non(eroii) sunt
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
palme, făcu din ele niște bile pe care le aruncă În tavan. Bilele ricoșară din plafon, se izbiră de masă, de podea, pendulând În zigzag Între pereți, și reveniră Înapoi În mâinile lui Noimann, pe cât de Îndemânatice, pe atât de neputincioase, care nu știau nici acum, la vârsta maturității, să distingă binele de rău și adevărul de neadevăr... PAGINĂ NOUĂ Salonul adormiților sau aria lui Oliver Venind vorba de adevăr, Noimann Își aduse aminte cum Bikinski Îi tot bătuse apa-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În fiecare noapte, sufletul lui Lawrence se curăța de bezna ce Își făcuse sălaș În pieptul său. Golurile erau umplute de adevăr și de lumină... ...Noimann stătea ghemuit pe pat, În „brațele Sfintei Născătoare”, simțindu-se din ce În ce mai mic și mai neputincios. Oare ce ar fi zis Bikinski, care de felul lui era un habotnic, dacă l-ar fi văzut În astfel de postură? „He, he”, surâse el cu amărăciune, făcând haz de necaz, „iată-te și pe post de prunc sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
reduce la o simplă o semnătură...” „Dați-mi formularul să semnez”, se agită el. „Mai bine nu v-ați mai agita atât”, făcu ciungul. „Din cauza efortului s-ar putea declanșa hemoragia...” „Despre ce fel de hemoragie este vorba?” Ciungul ridică neputincios din umăr. Ciotul făcu o rotație ciudată, agitându-se În aer. „Deocamdată e doar o supoziție. Nu mă pot pronunța până nu vă consult...” „Dați-mi pixul să semnez odată!” „Stați liniștit la locul dumneavoastră”, Îl povățui omul fără braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]