2,731 matches
-
și episcopilor militari, îndepărtarea lor din locurile în care rezidau, confiscarea resurselor pe care le dețineau și înlocuirea lor cu persoane favorabile. A controlat de timpuriu tezaurul strâns de tatăl său și confiscat de la Plectrude și a profitat de sprijinul nobilimii din Austrasia. Pe plan militar, era impus un sistem de chemare la oaste ce presupunea participarea tuturor oamenilor liberi la război. Înrolarea putea fi evitată prin plătirea unei sume de bani. Francii erau infanteriști, luptau cu topoare, lănci, săbii cu
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Exercită "banum", dreptul de a guverna asupra tuturor supușilor, acționa pentru a asigura pacea și ordinea, precum și bună funcționare a justiției. Avea putere legislativă, promulgând legile cu ocazia marilor adunări generale plăciță. De două ori pe an, curtea, clerul și nobilimea erau convocați într-o adunare în centrul regatului franc, în Austrasia. Adunările erau prezidate de împărat, care se implică în dezbateri complexe: chestiuni militare, politice, juridice sau religioase. În adunarea de la Frankfurt din 794, s-au discutat probleme legate de
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
suprem, dar la rândul sau, se supunea legilor și obiceiurilor poporului. Deținea puterea absolută, se consideră reprezentantul divinității pe pământ, iar supușii îi datorau fidelitate. În 786, a impus un jurământ de fidelitate ce urmă să fie făcut regelui de către nobilime. Perioada carolingiană s-a caracterizat prin tentative de reforma a bisericii , ce a avut că efect revitalizarea culturii și vieții intelectuale, motivele fiind: populațiile numeroase păgâne la est și nord de Rin, decăderea morală a clerului, lipsa uniformității monastice, liturghice
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Carol, Pepin. Carol a înfruntat multe răscoale ale saxonilor, tensiunile din Italia și nordul Spaniei, secete, foamete, ambuscadă din Spania, revoltele din Aquitania, Italia și Saxonia. Clerul nu acceptă teocrația imperială fără a-i opune propriile principii politice și religioase. Nobilimea nu putea fi controlată pe deplin în ciuda legăturilor de fidelitate, cât nu era implicată în acțiuni ofensive, care să furnizeze prăzi și domenii. După 800, expansiunea regatului franc s-a încheiat, iar resursele administrative erau insuficiente. Acțiunile din ultima parte
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
aștepta un copil, viitorul Ladislau V Postumul, în speranța că o vor putea domina cu ușurință și, pe această cale, își vor subordona puterea de stat. . Iancu a susținut candidatura regelui polon Vladislav al III-lea (Jagello) la tronul Ungariei. Nobilimea mică și mijlocie, în frunte cu Ioan Huniade, cu palatinul Lőrinc Héderváry și cu episcopul Simon Rozgonyi, dorea în fruntea țării un rege capabil să o conducă în împrejurările dificile generate de expansiunea otomană. Alegerea acestora s-a oprit asupra
Ioan de Hunedoara () [Corola-website/Science/298042_a_299371]
-
Duce Rivers, a fost un baron nou creat. Cu toate acestea, căsătoria Elisabetei cu Eduard a dus la capturarea căsătoriilor dorite printre cei 12 frați ai ei. Acest nou prestigiu descoperit al familiei Woodville a creat multă gelozie în rândul nobilimii din Anglia, dar nici unul nu era mai înverșunat ca Richard Neville Conte de Warwick, cel mai apropiat consilier a lui Eduard. Deși nu reprezenta o amenințare la propria putere a lui Warwick, acesta a ofensat influența familiei Woodville pe care
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
Eduard. Cea mai mare parte din armata regelui (fără Eduard) a fost învinsă în bătălia de la Edgecote Moor pe 26 iulie 1469 iar Eduard a fost ulterior capturat la Olney. Warwick a încercat să se pronunțe în numele lui Eduard, însă nobilimea, dintre care mulți își datorau performanța împăratului, erau reținuți, iar cu ajutorul unei contra-rebeliuni, Warwick a fost nevoit să-l elibereze pe Eduard pe 10 septembrie 1469. În acest moment, Eduard nu a căutat să-i distrugă pe Warwick și pe
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
a dus pe Eduard și pe fratele său Alfred în Normandia pentru a scăpa de invazia daneză din Anglia. După o încercare nereușită de a-l îndepărta de pe tronul Angliei pe Harold Picior-de-Iepure în 1036, Eduard se reîntoarce în Normandia. Nobilimea anglo-saxonă l-a invitat pe Eduard înapoi în Anglia în 1041 unde domnea fratele său vitreg, Harthacanute (fiul Emmei și al lui Knud cel Mare). După moartea acestuia la 8 iunie 1042 Eduard accede la tron. Eduard a fost încoronat
Eduard Confesorul () [Corola-website/Science/312678_a_314007]
-
drepturilor și obligațiilor a instituțiilor(inclusiv a Regelui)reducând puterea de apreciere a alegerilor făcute de înalții oficiali ai Statului introducând un principiu de responsabilitate instituțională. Echilibrul de putere între Camera Deputaților și Senat, se înclina în favoarea Senatului ce colecta nobilimea(statul avea categoriile fixe din care Regele putea alege Senatorii). Treptat Camera a căpătat o importanță mai mare în funcție de dezvoltarea burgheziei și consensului prin care aceasta trebuia sa ofere siguranță clasei politice, atât necesitatea de a produce o legislație ce
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
mănăstire. Copilăria tumultoasă a avut un efect important asupra regelui, acesta dezvoltând un caracter răzbunător și încăpățânat. În 1065 Henric este declarat major. Politica acestuia, cu toate că pare una de consolidare a puterii imperiale, este una de balans între menținerea loialității nobilimii și susținerea Papei. Prin politica sa de întărire a autoritatii centrale, a provocat revolta marilor seniori feudali. A intrat în conflict direct și cu Papa Grigore al VII-lea în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani. Victorios asupra marilor seniori feudali
Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312114_a_313443]
-
care va deveni regele Danemarcei anul următor. În realitate, Christian al Danemarcei are o amantă de origine olandeză, însă mama amantei este un fel de ceber care teroriza palatul din Copenhaga, unde nimic nu se făcea fără acordul ei. Reprezentanții nobilimii și ai clerului erau atât de furioși încât tronul regelui Christian se clătina. Era așadar nevoie de o logodnică dintr-o familie onorabilă pentru a calma opinia publică. Din nefericire, nici după însurătoare Christian nu renunță la amanta sa. Isabella
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
de ciumă din 1348. Împrejmuirile au continuat în secolul al XV-lea și au luat avânt în perioada Tudorilor, fiind cauzate de cererea tot mai mare de lână pe piață. Apariția acestui fenomen a însemnat renunțarea unei părți însemnate a nobilimii la sistemul câmpurilor deschise și trecerea la noul sistem al împrejmuirilor - unul dintre elementele cele mai importante și mai discutate din istoria agrară a Angliei la sfârșitul evului mediu și în perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Împrejmuirile însemnau
Fenomenul împrejmuirilor () [Corola-website/Science/312156_a_313485]
-
cu forța a țăranilor de pe loturile lor, pentru a lărgi suprafața pășunilor. Faptul acest constituia un abuz. Limitarea drepturilor de folosință comună a țăranilor asupra unor părți de moșie micșorase și interesele lor comune, solidaritatea lor în rezistența împotriva abuzurilor nobilimii. Izolați, ei erau mai ușor deposedați de lotul lor. Alungarea cu forța a țăranilor de pe moșii a accelerat ruinarea majorității țărănimii engleze, proletarizarea ei, dizolvarea completă a raporturilor de dependență feudală și a deschis larg calea pentru trecerea la sistemul
Fenomenul împrejmuirilor () [Corola-website/Science/312156_a_313485]
-
fost tulburată de lupte cu perșii. Ucis de Filip Arabul în 244. În acest an de criză, s-a evidențiat puterea Senatului, care a numit patru împărați, numai pentru a-l detrona pe Maximin Tracul, un barbar care era împotriva nobilimii. Când situația s-a stabilizat, la venirea pe tron a lui Gordian al III-lea, nobilii și senatorii au condus "de facto" Imperiul. Anul 238 nu a rezolvat nimic pentru Roma, ci dimpotrivă, a adâncit criza secolului III.
Anul celor șase împărați () [Corola-website/Science/312228_a_313557]
-
si un maial la Crucea Dreptății. Complementar grupului Junilor Dorobanți, funcționa în Șchei „Societatea Pajiștenilor — Crucea Dreptății” al cărui statut a fost publicat în tipografia brașoveană a lui Iohann Göth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate în tinerime, nobilimea moravurilor și dezvoltarea inteligenței, îndemnul la muncă și economie”. La ora actuală Junii Dorobanți au 65 de membri, dintre care 17 junițe, înscrise în grup. Din 1993 funcționează cu personalitate juridică „Societatea Junilor Dorobanți” În ciuda faptului că se știa că
Junii Brașoveni () [Corola-website/Science/312234_a_313563]
-
concentrate pe centralizarea administrativă. Cu toate acestea, în ciuda puterii absolute a monarhului și a eforturilor de centralizare, sistemul Vechiului Regim a rămas unul cu iregularități sistemice: prerogativele administrative, de taxare, judiciare și prerogativele ecleziastice se suprapuneau de multe ori, iar nobilimea franceză încerca să își păstreze drepturile și prerogativele în domenii de administrație locală sau justiție. Nevoia de centralizare a perioadei a fost direct legată de chestiunea finanțelor regale și de posibilitatea de a purta războaie. Conflictele interne și dinastice din
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
al XVI-lea și al XVII-lea, precum și conflictele externe (în principal cel cu Habsburgii) și cele ce au dus la expansiunea teritorială, necesitau sume importante de bani ce erau colectați prin diverse taxe, prin contribuții individuale și din rândul nobilimii. Unul din principalele elemente ale centralizării era înlocuirea sistemelor clientelare organizate în jurul nobilimii, cu sisteme instituționale organizate în jurul statului. Astfel a fost creat postul de intendent - reprezentant al puterii regale în provincii - poziție ce a subminat, în mod important, puterea
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
cu Habsburgii) și cele ce au dus la expansiunea teritorială, necesitau sume importante de bani ce erau colectați prin diverse taxe, prin contribuții individuale și din rândul nobilimii. Unul din principalele elemente ale centralizării era înlocuirea sistemelor clientelare organizate în jurul nobilimii, cu sisteme instituționale organizate în jurul statului. Astfel a fost creat postul de intendent - reprezentant al puterii regale în provincii - poziție ce a subminat, în mod important, puterea nobilimii. Un rol din ce în ce mai important îl avea și „Noblesse de Robe” - nobilii ce
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
Unul din principalele elemente ale centralizării era înlocuirea sistemelor clientelare organizate în jurul nobilimii, cu sisteme instituționale organizate în jurul statului. Astfel a fost creat postul de intendent - reprezentant al puterii regale în provincii - poziție ce a subminat, în mod important, puterea nobilimii. Un rol din ce în ce mai important îl avea și „Noblesse de Robe” - nobilii ce ocupau funcții în administrație sau justiție și care de cele mai multe ori au făcut studii importante. Parlamentele regionale au avut inițial scopul de a facilita introducerea puterii regale, dar
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
ori au făcut studii importante. Parlamentele regionale au avut inițial scopul de a facilita introducerea puterii regale, dar cu timpul acestea au devenit din ce în ce mai autonome. În secolul XVIII, societatea franceză era împărțită în ordine sau stări. Clerul forma prima stare, nobilimea, starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populației, formată din burghezie, țărani și muncitori urbani. Existau circa 130.000 de clerici, din care 60.000 erau membri ai ordinelor monahale. Cei 70.000 de clerici seculari lucrau în
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
1,5% din populație. Cei mai puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, categorie limitată la cei a căror ascendență nobiliară data de dinainte de 1400 și care își permiteau costul vieții de la Versailles. Următoarea ca importanță practică era nobilimea de robă, nobili care lucrau în administrație și justiție, în special magistrații din parlamente. Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei nobiliare, trăia la țară. Principala sursă de venit a nobilimii era pământul, deținând ¼ până la 1/3 din acesta precum și între
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
limitată la cei a căror ascendență nobiliară data de dinainte de 1400 și care își permiteau costul vieții de la Versailles. Următoarea ca importanță practică era nobilimea de robă, nobili care lucrau în administrație și justiție, în special magistrații din parlamente. Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei nobiliare, trăia la țară. Principala sursă de venit a nobilimii era pământul, deținând ¼ până la 1/3 din acesta precum și între 15%-25% din venitul Bisericii, întrucât toți episcopii erau nobili. Toate funcțiile înalte erau ocupate de
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
permiteau costul vieții de la Versailles. Următoarea ca importanță practică era nobilimea de robă, nobili care lucrau în administrație și justiție, în special magistrații din parlamente. Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei nobiliare, trăia la țară. Principala sursă de venit a nobilimii era pământul, deținând ¼ până la 1/3 din acesta precum și între 15%-25% din venitul Bisericii, întrucât toți episcopii erau nobili. Toate funcțiile înalte erau ocupate de nobilime. De asemenea, se bucurau de numeroase privilegii, fiind judecați de tribunale speciale, scutiți
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
care constituiau majoritatea clasei nobiliare, trăia la țară. Principala sursă de venit a nobilimii era pământul, deținând ¼ până la 1/3 din acesta precum și între 15%-25% din venitul Bisericii, întrucât toți episcopii erau nobili. Toate funcțiile înalte erau ocupate de nobilime. De asemenea, se bucurau de numeroase privilegii, fiind judecați de tribunale speciale, scutiți de serviciul militar, de munca la întreținerea drumurilor, aveau drepturi exclusive la vânătoare și pescuit, drept de monopol asupra morilor, cuptoarelor de pâine și teascuri, beneficiau și
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
privilegii, fiind judecați de tribunale speciale, scutiți de serviciul militar, de munca la întreținerea drumurilor, aveau drepturi exclusive la vânătoare și pescuit, drept de monopol asupra morilor, cuptoarelor de pâine și teascuri, beneficiau și de scutiri de impozite. În general nobilimea era ostilă schimbării și se cramponau de privilegiile lor ca fiind singurele care îi distingeau de oamenii de rând. Totuși nobilimea nu era o castă închisă ci o elită deschisă, acceptând deseori alianța cu burghezia, dacă acest lucru ducea la
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]