19,332 matches
-
primul roman iranian în echivalențe lingvistice românești!... Mulțumesc cerului că m-a eliberat... GHEORGHE IORGA În viață sunt răni care, precum lepra, rod încet în singurătate sufletul și-l distrug. Există dureri ce nu se pot destăinui nimănui, fiindcă se obișnuiește ca aceste încercări incredibile să fie socotite drept accidente sau evenimente rare și ciudate, iar dacă cineva le descrie cu vorba sau cu pana, oamenii, respectând opiniile admise în mod curent, pe care le împărtășesc, de altfel, și ei, acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
această deschizătură pătrată care se căsca spre exterior. Nu mai aveam liniște, cum puteam să am? Luasem obiceiul să ies în fiecare zi, la asfințitul soarelui. Nu știu de ce, mă încăpățânasem să găsesc pârâul, chiparosul și tufa de nuferi. Mă obișnuisem cu plimbarea cum mă obișnuisem cu opiul; era ca și cum o forță mă constrângea să fac asta. În timp ce mergeam, nu mă gândeam decât la ea, la prima viziune pe care am avut-o despre Ea, și voiam să găsesc locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
căsca spre exterior. Nu mai aveam liniște, cum puteam să am? Luasem obiceiul să ies în fiecare zi, la asfințitul soarelui. Nu știu de ce, mă încăpățânasem să găsesc pârâul, chiparosul și tufa de nuferi. Mă obișnuisem cu plimbarea cum mă obișnuisem cu opiul; era ca și cum o forță mă constrângea să fac asta. În timp ce mergeam, nu mă gândeam decât la ea, la prima viziune pe care am avut-o despre Ea, și voiam să găsesc locul unde O văzusem în a treisprezecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Am simțit deodată că nu știam nimic din secretele inimii Sale și că nu ne lega nimic. Aș fi vrut să spun ceva, dar mă temeam ca sunetul vocii mele să nu-I rănească urechile, urechile Sale atât de delicate, obișnuite fără îndoială cu o anumită muzică celestă, îndepărtată și suavă. Mi-a trecut prin minte că poate I-o fi foame sau sete. M-am dus în alcov să caut ceva pentru ea, deși știam bine că nu se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
această față care părea imobilă și imuabilă, fixându-i pe hârtie liniile esențiale, alegându-le pe acelea care mă frapaseră. Un crochiu, oricât de sobru ar fi el, trebuie să trezească o impresie, să aibă un suflet. Eu, care mă obișnuisem să execut desene în serie pe pielea truselor de scris, mă vedeam constrâns să-mi pun la treabă inteligența pentru a exprima idealul, pentru a reda, adică, ceea ce imaginația mea atribuia fizionomiei sale în mod obsedant. Trebuie să privesc fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cu mine. Nu știau... Totul se scufundă din nou în liniște, în tenebre. N-am aprins lampa, pentru că îmi plăcea să stau în întuneric. Întunericul, materia asta densă și fluidă, infiltrându-se în toate locurile și în toate lucrurile. Mă obișnuisem cu el. Numai în întuneric mi se reanimau gânduri pierdute, spaimele uitate și aceste idei înfricoșătoare și incredibile care se disimulau în nu știu ce ungher al creierului meu. Ele se puneau în mișcare și se strâmbau la mine. În colțul camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
reține căldura unui recipient metalic de încălzit, plasat sub acest dispozitiv. Prima haină a nou-născutului, care se schimbă după o zi și o noapte. Zi absolut fastă; a cerși prin mortificare, în scopul obținerii realizării unei dorințe, e o practică obișnuită în Iran. Voal de mătase neagră pe care femeile îl poartă în public; acesta le acoperă în întregime capul și corpul, nelăsând să se vadă decât ochii. Se psalmodiază în timpul înmormântărilor. Numărul șapte posedă evidente virtuți magice. Echivalent, în moneda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
elemente specifice păpușeriei, Între care personajele măști, funcționarea mecanică a personajelor, bastonadele, elementele carnavalești, schematizarea caricaturală, panto mima, costumul comic, incită la abordarea celor patru comedii din perspectiva limbajului teatrului de animație” .[...] Flegmaticul Spiridon este rotofei, roșcovan, zburlit și, fiind obișnuit să asculte pe la uși, are În consecință urechile foarte mari” (pp.1-2). În Justiție, judele are ochii Închiși, precum statuia care-o reprezintă pe Patroana sa. Zița poartă cartea ei de căpătîi (Misterele Parisului) peste tot, ca pe un diplomat
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
însă că noi, oamenii în general, suntem mai pavlovieni decât câinele rusului, cred că o să-i dau drumul după cum urmează: Mă numesc Dan C. Mihăilescu. A! Nu, nu-i nicio legătură între mine și criticul cu același nume. M-am obișnuit să precizez inițiala din mijloc fiindcă la noi la facultate mai există un Dan Mihăilescu, la catedra de farmacologie. Și e tot lector. Un tip la vreo treizeci și cinci de ani socotit fuuooaarte simpatic de colegi, de superiori și chiar de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
În general, imensa majoritate a părerilor emise pe seama cuiva pornesc de la presupuneri greșite. Paradoxal, ele sunt cele mai la îndemâna analistului de ocazie. Dar adevăratele mobiluri, adevăratele dedesubturi care determină acțiunile unui om sunt eludate datorită șabloanelor cu care ne-am obișnuit să-l categorisim pe cel în cauză. Și cu cât individul e mai complex exemplul meu e suficient de elocvent, nu? -, cu atât devine el mai dificil de înțeles, iar cauzalitatea faptelor sale mai greu de decelat. Așa! Cred că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
încât toată otrava să se scurgă frumușel în canal. De fapt nu toată otrava. Căci aici era tot șpilul. Substanța pe care aveau să o găsească domnii de la firma de dezinsecție, dimineață, trebuia să aibă același miros cu care erau obișnuiți, dar concentrația trebuia să fie minimală, neletală pentru națiunea de gândaci ai universității. Evident, muncitorilor nici nu le-ar fi trecut prin cap să controleze concentrația și nici nu i-ar fi interesat trebușoara asta, la o adică. Nu mai
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
culoare normală), și care, când râdea, îi dădeau un aer jalnic, de semivampă, ar fi fost nemaipomenit de bine venită și în ton cu gustul meu. Și dacă ar fi fost numai dinții ăia la mijloc, mai ziceam, dar... Mona obișnuia să vină la mine acasă, fără să-mi ceară permisiunea și fără să mă anunțe. Aranja direct cu gazda care îi deschidea ușa și-i dădea tot concursul. Eu numai chiar de asta aveam nevoie seara când mă reîntorceam acasă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
atenție la sunetul cornului, căruia îi răspunde din depărtare alt corn și aceluia altul și așa mai departe. Toată lumea trebuie să stea la pândă. Nu vă părăsiți, pentru nimic în lume, locurile, ne-am înțeles? Domnule conte, chiar dacă nu ești obișnuit să aștepți în pândar, fii totuși calm. Nu te precipita. Domnule Sima, nu mai comenta. Acuma nu mai ești director și nici șeful meu și al altora, tot așa cum nevasta d-tale, Iozefina, nu mai e dactilografa care ne scrie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
distanței, există cu adevărat. Honore de Balzac în Muza departamentului: “Când toți sunt cocoșați, e o monstruozitate să te ții drept”. Balzac era, mi se pare, preferatul domnului General Epaminonda. “Epa nu plecase niciodată de acasă în fapt de seară. Obișnuia, într-adevăr, să iasă chiar și sumar îmbrăcat, înainte de masă, ca să hoinărească pe străzi până spre ora prânzului. Făcea ture prin tot orășelul, de cele mai multe ori confundând străzile, casele, stâlpii de telegraf și rătăcinduse. Vizita mai ales locuri de care
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ca să poată vedea întreaga stradă în pacea serii, ambele trotuare, să-l zărească pe Epa și, eventual să-l strige. De coborât în stradă n-avea cum să coboare cu cârjele pe care se sprijinea abia-abia. În același timp, nu obișnuia să se piardă cu firea. Dacă o fi ca Epa să nu apară până se va lăsa întunericul de-a binelea, îl va suna pe soțul verișoarei, adică pe tata. Dar nu. Era convinsă că Epa o să revină târziu acasă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de-a binelea, îl va suna pe soțul verișoarei, adică pe tata. Dar nu. Era convinsă că Epa o să revină târziu acasă. S-o fi întâlnit cu vreun prieten și or povesti la una mică în vreo cârciumă. Da. Mai obișnuia să treacă pe la cârciuma din colț. Ori s-o fi întâlnit cu colegul lui de table la Clubul Pensionarilor. Și acuma or fi întrat la una mică. Cu siguranță. Deschise televizorul și, în lipsă de altceva, adormi buștean. Abia pe la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și liniște sufletească. Lectură plăcută, prietene cunoscut sau necunoscut ...încă! O să încep dur, spunându-ți simplu, lasă-ți viața în pace! De ce? Pentru că ne zbatem și ...Doamne, ce ne mai zbatem. Da, ne zbatem și ne place, pentru că ne-am obișnuit să avem ceva la care să muncim, neam obișnuit să fim stresați mereu, ne-am obișnuit să fim iubiți și considerați, ne zbatem ca să demonstrăm că suntem și noi buni la ceva, că merităm o viață mai bună. Ne place
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
lasă-ți viața în pace! De ce? Pentru că ne zbatem și ...Doamne, ce ne mai zbatem. Da, ne zbatem și ne place, pentru că ne-am obișnuit să avem ceva la care să muncim, neam obișnuit să fim stresați mereu, ne-am obișnuit să fim iubiți și considerați, ne zbatem ca să demonstrăm că suntem și noi buni la ceva, că merităm o viață mai bună. Ne place, pentru că avem senzația că am făcut ceva sau am făcut totul și ... nu este vina noastră
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
nu? Câți nu î și doresc să fie în centrul atenției? Dar, este un DAR greu de imaginat. În momentul când ești în centrul atenției, referitor la boală, ai din partea familiei și prietenilor milă, compasiune și ri ști să te obișnuiești așa și să nu mai reușești să ieși afară din această zonă numită boală. Da, prieteni, așa este. Te obișnuiești cu statutul din centrul atenției, chiar dacă acest centru este construit pe motivul boală și te obișnuiești acolo, începe să-ți
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
când ești în centrul atenției, referitor la boală, ai din partea familiei și prietenilor milă, compasiune și ri ști să te obișnuiești așa și să nu mai reușești să ieși afară din această zonă numită boală. Da, prieteni, așa este. Te obișnuiești cu statutul din centrul atenției, chiar dacă acest centru este construit pe motivul boală și te obișnuiești acolo, începe să-ți placă și să-ți conducă viața. Cum spuneam și mai înainte, este ca un joc pe care dacă îl joci
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
ri ști să te obișnuiești așa și să nu mai reușești să ieși afară din această zonă numită boală. Da, prieteni, așa este. Te obișnuiești cu statutul din centrul atenției, chiar dacă acest centru este construit pe motivul boală și te obișnuiești acolo, începe să-ți placă și să-ți conducă viața. Cum spuneam și mai înainte, este ca un joc pe care dacă îl joci mereu devii performant, specialist și nu vrei să mai joci un alt joc. Spui, la un
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
că ne-am lăsat dominați de emoții negative și acest fapt exercită un magnetism paralizant și noi devenim prizonierii suferinței, ajungând involuntar să le perpetuăm (emoțiile negative), sabotând propria salvare. Emoțiile sau gândurile negative sunt răul cu care ne-am obișnuit și le întreținem în mod conștient sau inconștient, convinși că așa trebuie să fie și nu este nimic de făcut. Astfel devenim victime sigure, construindu-ne în felul acesta cea mai mare închisoare și anume, lipsa de libertate și responsabilitate
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
greu, o societate este compusă din indivizi și când marea parte a indivizilor este bolnavă, cum credeți că este respectiva societate. Am ajuns la trista impresie că mulți efectiv nu vor să fie ajutați, le place așa cum sunt, s-au obișnuit așa cu bolile și comoditatea morbidă și nu aș putea să afirm aceste lucruri dacă nu le-aș cunoaște și nu aș fi trăit în acea stare. Mulți au ales calea cea mai simplă, dar și mai dureroasă în opinia
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
înțeleaptă, dar din păcate nu prea funcționează. Din punct de vedere psihologic, persoana cu Lupus tinde spre realizare, hiperactivitate, este perfecționistă, independentă și încrezătoare în sine. Lupicii tind să fie responsabili, energici și cel mai frecvent, mereu în vârf și obișnuiți să și controleze viețile proprii. Respectul de sine este dependent de faptul de a avea controlul asupra lucrurilor, pierderea acestui control generează o cădere de sine, un fel de gaură neagră, care la nivel fizic se manifestă sub forma autoimunității
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
plină și stresantă. Faci mâncare și ce mai ai de făcut prin casă și te pregătești să te culci, nimic special până aici, dar vine partea ciudată, te așezi confortabil în pat, dai drumul la televizor, că așa te-ai obișnuit și vezi știrile de noapte, alea războinice și negative. Acum, că startul a venit de la știri, gândurile încep să năvălească în capul tău și face o retrospectivă negativă, detaliată a zilei ce-a trecut și bineînțeles începe anticiparea zilei care
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]