3,713 matches
-
peste noi, își învăluiau zborul mai sus, cu spicul moțului fâlfâind. Între bălți, începeau să umble cârduri mici de rățoi stingheri în zborul lor de sară, cu șușuit de aripi. La plăvii, rămâneau rațele năpârlite și familiile lor de rățuște, pândind cu ochii lor de mărgele cum se boltește cea mai lungă înserare a anului. O jumătate de ceas am simțit în jurul meu, din văzduh în pământ, în bălți, în stufării, în pădure, freamătul sfârșitului de zi. Broaștele răcneau în cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ea, așa cum înțelegea și cum hotărâse. Putea pieri; era însă o mamă vitează. Când a intrat împăratul în grădină, curtenii au ocolit pe alei și l-au lăsat singur. Întru întâmpinarea măriei sale venea doamna Roxelana. Ea era singură; femeile sale pândeau de după perdelele haremului. Muții împărătești nu se îndepărtaseră; se opriseră în fund, așteptând poate o poruncă. Doamna Roxelana și-a repezit asupra lor fulgerul privirii, apoi și-a îndârjit trupul, ca o viperă care atacă. Soliman s-a oprit părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
negre; portocaliu cu dungi albe și pești ciudați, transparenți, lipsiți de culoare. Bancuri întregi în formație, trecând încet pe lângă noi, îndreptându-se spre alte locuri. Aidan arăta ceva cu degetul și eu mi-am îndreptat privirea într-acolo. Rechini. Trei, pândind la marginea recifului, arătând răutăcioși și irascibili, de parcă purtau haine de piele. Rechinii-derecif nu sunt periculoși. De obicei. Cu toate astea, inima a început să-mi bată mai repede. Apoi, în joacă, ne-am scos muștiucurile și fiecare a inspirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru că... dacă aș muri nu știu unde m-aș duce. Nu știu dacă ar fi același loc unde s-a dus Aidan. Fiind aici mă simt aproape de el. Are vreo logică asta? Deci te-ai gândit de fapt la asta? Ideea morții pândea constant la hotarul conștiinței mele. Nu în sensul că mi-aș fi făcut vreun plan la propriu, dar era cu siguranță prezentă. Da, bănuiesc că da. — Oh, atunci e bine. Mă bucur să aud asta. Era vădit ușurată. —Slavă Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să accepte realitatea. Nici o dovadă nu va fi vreodată de-ajuns. Pe scurt, o să fac treaba asta afurisită până la sfârșitul veacului. Mama a cerut să fie plătită pentru munca de săptămâna asta. A trebuit să-i promit pe deasupra că o să pândesc femeia cu câinele și o să-i fac poze. Am primit și un mail de la mama: Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Thewalshes 1@eircom.net Subiect: Răstignire Dragă Anna, Sper că o duci bine. Eu am avut o săptămână cumplită. Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dimineață. Deodată curioasă, mi-am deschis mobilul; aveam două mesaje de la el. De ce voia Kevin să-l sun? De ce era urgent? Și deodată, am știut de ce. Kevin voia să-mi vorbească din același motiv din care Aidan refuza. Neliniștea, care pândise, ca o nălucă, în adâncul minții mele de câteva luni, ieșise brusc la suprafață. Sperasem că asta n-avea să se întâmple vreodată. Reușisem chiar să mă conving că n-avea să se întâmple. Dar, orice ar fi fost, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mă bucuram de câteva mărunte privilegii, precum acela de a mă preumbla slobod între majlis și bazin și de a face astfel câțiva pași în compania personajelor ce mi se păreau interesante, apoi de a mă întoarce să stau jos, pândind o nouă victimă. Excelent mijloc de a culege vești și păreri privitoare la treburile acelui moment, cu atât mai mult cu cât oamenii vorbeau liber sub Boabdil, pe când în vremea tatălui acestuia, se uitau de șapte ori jur-împrejur înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
catârca o porni iarăși în trap mărunt. M-am grăbit ca să pot rămâne alături de ea. Continuam să nu-i vorbesc, dar, ciudată senzație, mă temeam pentru ea, o învăluiam cu privirea într-o afecțiune neașteptată. Mi se părea că o pândește o primejdie. La jumătatea drumului dintre Fès și Meknès, am poposit pentru a înnopta într-un sat numit Rușinea. Imamul moscheii din locul cu pricina ne-a oferit găzduire în schimbul unei pomeni pentru orfanii de care se ocupa. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ani iertarea pentru cumnatul tău, Harun hamalul. Ți-am acordat-o. Dar, în loc să se potolească, în loc să se arate recunoscător, omul ăsta nu s-a mai întors niciodată la Fès, ci a preferat să trăiască precum un proscris în munții Rif, pândind prilejul de a se răzbuna pe bătrânul Zeruali. Nimic nu dovedește, Majestate, că agresorul a fost Harun. Munții ăștia mișună de bandiți care... Mi-a tăiat vorba șeful cancelariei, pe un ton încă și mai ridicat decât cel al suveranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de seamă, un dinar mi-a deschis ușa ei. Astfel că în seara sosirii mele, stăteam rezemat la aceeași fereastră, trăgând pe nări aerul de afară pentru a regăsi în el aroma de ambră cenușie care-l înmiresmase odinioară, și pândind ritmurile muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de vârtejul zarvei, faptelor curioase, mutrelor flecare. Cel puțin o sută de necunoscuți îl abordează, îi șușotesc la ureche, îl iau drept martor, îl înghiontesc cu umărul ca să-l provoace mai bine la înjurături sau la râsetele pe care le pândesc. De acum e vârât în confidențe, știe începutul unei fabuloase întâmplări, are nevoie să-i afle urmarea, chiar de-ar trebui să rămână până la plecarea caravanei următoare, până la sărbătoarea următoare, până la anotimpul revărsărilor apelor Nilului. Dar, o altă istorie este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în Candia... Am continuat, amuzat de joc: — Nici în regatul Fès, nici la Sousa... — Nici la Brussa, nici la Constantinopol... — Nici la Alger... — Nici în Circazia... — Nici în Andaluzia... Am izbucnit amândoi într-un lung și afectat hohot de râs, pândindu-ne cu coada ochiului pentru a vedea care va ceda primul nemărturisitelor nostalgii de pribeag. A trebuit să aștept încă zece zile înainte de a vedea acele lacrimi, murdare din pricina prafului din port, care trădau spaimele lui Nur. Făcuserăm escală la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
câteva flori strălucind de lumină. Pretutindeni, cei mai buni pictori, cei mai buni sculptori, scriitori, muzicieni, meșteri produc cele mai minunate capodopere, sub ocrotirea Noastră. Primăvara abia a început, dar deja iarna se apropie. Deja moartea stă la pândă. Ne pândește de peste tot. Dincotro ne va ajunge? Cu ce sabie ne va lovi? Doar Dumnezeu o știe, dacă nu cumva El va binevoi să îndepărteze de la buzele Noastre o cupă atât de amară. — Dumnezeu este mare! am spus eu spontan. — Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tumult de pași, o mulțime de glasuri, apoi sutele de zgomote seci și impersonale ale unei chei care se răsucește și ale unei uși care se mișcă încet în balamalele ei ruginite. În picioare lângă pat, mă frecam la ochi, pândind siluetele care aveau să se decupeze în lumina de afară. A intrat un bărbat. Când l-am recunoscut pe Guicciardini, am făcut un pas spre el, gata să-i sar de gât, dar m-am oprit scurt. M-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
semnate de viceregele de la Neapole, de cardinalul Colonna, cât și de diverși șefi militari. În plus, era înconjurat de „frații“ lui saxoni, niște zdrahoni bine clădiți, gata să-și îndrepte armele asupra numeroșilor ostași beți care dădeau târcoale pe drumuri, pândind prilejul de a se mai deda la vreun jaf. Când a fost sigur de eficacitatea dispozitivului său, Hans a început să-mi vorbească despre război. În mod ciudat, afirmațiile pe care mi le făcea nu corespundeau cu imaginea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
frumos galion al lui Abbad ne aștepta, gata să ridice ancora spre Tunis. Un ultim cuvânt scris pe cea din urmă filă, și iată deja coasta Africii. Albe minarete din Gammarth, nobile rămășițe ale Cartaginei, acolo la umbra lor mă pândește uitarea, spre ele se abate viața mea după atâtea naufragii. Devastarea Romei după pedepsirea orașului Cairo, focul de la Tombuctu după căderea orașului Granada: oare nenorocirea e cea care mă cheamă sau eu sunt cel care chem nenorocirea? O dată mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
independentă. Dar pe Sampath îl cunoștea. Cunoștea motivul pentru care stătea în copac. Era locul ideal pentru el; era acolo unde trebuia să fie. De fiecare dată când îl vedea în patul său, de fiecare dată când îi vedea fața pândind dintre frunze, își amintea de ziua în care se născuse, nașterea sa amestecându-se în mintea ei cu furtuna cea mai sălbatică la care fusese martoră, cu sfârșitul foametei și cu miracolul argintiu al ploii. Acolo, în mijlocul haosului, chipul fiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ei plăcere. Apoi luau împreună autobuzul și se înfățișau amândouă domnului Chawla. Astfel, femeile din familia Hungry Hop fură obligate să-și păzească băiatul Hungry Hop chiar mai atent decât până atunci, uitându-se mereu după Pinky, cea care le pândea fiul, alungând-o cu bețe, toate douăsprezece, singura dată când o zăriseră. În definitiv, știau că nu se puteau duce la poliție. Uite ce se întâmplase în ziua în care Pinky-l mușcase pe Hungry Hop. Fata asta era o vrăjitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
chiar așa de încordat... Luam prânzul la o cabană cochetă de lângă Bank Street din West Village - autorizată, cu siguranță, să vândă băuturi alcoolice, dar cu o înclinație pentru mâncarea, sănătoasă, pentru mâncatul atent, pentru macrobiotică și longevitate. Chelneri și chelnerițe pândeau fantomatici de prin ungherele de lemn. Uite-l pe Hansel. Uite-o pe Gretel. Se mișcau în hainele lor albe ca niște medici și surori. Mâncarea pe care o aduceau era administrată ca un medicament, ca un elixir. Haleala lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
PANDELICA RADEȘ Astăzi, către-a lor morminte, Cu sfială, ne-nchinăm, Iară lacrima fierbinte, Printre gene-o strecurăm. Când războiul, peste Țară Vâlvătaia, și-o-ntindea, Ei, abia ieșeau din școală, Însă moartea mi-i pândea. Ei, pe câmpul de bătaie, Împlinit-au lucru sfânt, Că-n inimi, aveau văpaie Și în suflet, crezământ. Tot ei sunt aceia care, În luptă, când s-au jertfit, Au dus Țara, la-nălțare, Iar vrăjmașu-a fost strivit. Demnitate, moșteniră, De la
Moment înălţător. In: BALSAM PE SUFLET by PANDELICA RADEŞ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/352_a_607]
-
-le cu grație. Am văzut automobile și spălătorii și tonomate și tot felul de mașinării și oameni îmbrăcați în haine prăfuite, cu un fel de disperare în ochi. Am văzut toate astea ascunzându-mă în spatele ușilor și a gardurilor ori pândind prin coridoare și nu cred să mă fi văzut cineva. La final văzusem destul și frântura pe care o zărisem mă infectase deja pe de-a-ntregul, deși n-o știam încă, așa cum o infectase și pe Prepelicar. Iar oamenii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
veste. Nici chiar leacul nu este întotdeauna infailibil. îl izolează totuși pe bolnav de răul cel mai mare pe care îl poate produce Efectul. Asta dacă nu-l omoară. Printre Dimensiunile Interioare ale fiecărei victime atinse de febră stă și pândește câte un set propriu de monștri. Propriii săi demoni, arzând în propriile lui focuri interioare. Propriii săi viermi, ce-i macină puterile. Acestea sunt obstacolele pe care le are de trecut - dacă poate. Din păcate, ele sunt adesea mai puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
birui și ultimele legi ale intuiției care se zvârcoleau în capul ei, sfâșiate de certitudinea că din mine acuși-acuși au să țâșnească șuvoaie de votcă. N-a fost să fie. Am golit paharul. Am rămas cu gura larg deschisă, de parcă pândeam să-mi intre înțelesul ultim în suflet. Stomacul cedase și începuse să facă tumbe. — Krepkaia, am gemut într-un târziu. Te-ai orientat de minune. N-ai pierdut în zadar timpul cu mine. Ana a zâmbit și ea victorioasă. Trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile zburătăcite, saltelele pline de pete negre, sfâșiate, cu paie vineții ieșind din acele răni ale cârpei, umbrele pândind în câte un colț de culoar și izbucnind în chiote demente când ne îndreptam pașii într-acolo? Într-o curte interioară, la capătul unui lung și strâmt culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată de un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Vîsoțki se-nțelege numai cu ghitara. E de cântat, nu de recitat. Dacă apare vreunul cu ghitara pe aici, am să-ți arăt cum e cu Vîsoțki.“ Nu a apărut vreun ghitarist nici la următoarele ginuri. Nici nu-l mai pândeam. Începusem să-i povestesc lui Matvei cum eram cât pe ce să învăț rusa prin corespondență. În clasa a cincea, ne recomandase profesoara de limba rusă să scriem la Moscova, la Pionerskaia Pravda, că dorim să corespondăm cu pionieri sovietici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]