1,945 matches
-
lui Mihai I. Uneori se disting accente neoexpresioniste de filiație blagiană, în viziuni ceva mai „aspre” și mai sumbre decât cele ale maestrului: „Năpraznic cădeau pietre.../ Pietre peste pietre se azvârleau.../ Pământul se trăgea spre esență/ Neîndurând biciul să lovească/ Pântecul, în care s-a zămislit pruncul.../ Pe creste iubirea lumina verdele frunzei/ Cuvântul Dorire” (Tablou). Poetul abordează și tematica erotică, tratând-o în stilul biblic, al Cântării Cântărilor. În general, frecvența terminologiei biblice, liturgice și ecleziastice („Scriptură”, „ieslea slăvirii”, „aghiasmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
Claudianus ? Stătea cu ochii țintă în tavan, cu mâinile convulsionate, cu glasul ce parcă nu era al lui, ca și cum ar fi citit într-o carte sfântă, soarta fiului Regelui. În timp ce Tommaso rostea frazele și proiecta evoluția unei ființe încă în pântecul matern, Ludovic XIII, convins că este martorul unei minuni, simțea în acele cuvinte un adevăr furat viitorului. Ceva înfricoșător, dar se obișnuise deja cu acel om cu priviri arzătoare, înțesate de o lumină difuză și senină. Satisfacția suveranului era vizibilă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mâna făcu gestul de a alunga un gând plicticos, deschise manuscrisul și citi: Tu, plantă ce ne faci să lăcrimăm, asemeni lui Amor, deși a mele chinuri sunt nestemate și opreliști doar tu, goală, verzi muguri dai la iveală, din pântecul ce te-a născut smulsă afară. Cum așa? O poezie dedicată cepei? Ce poate avea atât de special ceapa dacă la nevoie ea poate fi culeasă în grădina tuturor celor din Stilo? Ceapa e un pretext pentru a slăvi creația
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
amețelile și cădea jos rămânând în starea aceea și trei, patru zile, în tăcerea cea mai întunecată, la recomandarea spițerului. Cât de frumoasă era Emilia; copil fiind, o privise în părțile ei intime, nu uitase nici acum: avea pielea netedă, pântecul plat, sânii tari, picioarele perfecte și șoldurile la fel. Își amintea cât de excitat fusese și felul în care se stăpânise uitându-se la strălucirea trupului ei ce părea o marmură lustruită precum cea a Madonnei de Gaggini, și privirea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
putință adormi adânc până-n zorii zilei următoare. La trezire, după ce luă o gură de aer și rugăciunile matinale, deschise Corpus Hermeticum pentru a vedea ce se spune despre zodia sa: "Cei născuți sub zodia Fecioarei sunt oameni extraordinari ce arată pântecul însărcinat al timpului și dau ideea mamei cosmice care, prin procese cuprinzând mintea, fizicul și sentimentele, realizează întruparea lui Dumnezeu. Cei născuți sub zodia Fecioarei sunt concreți, lucizi, în stare de mari sacrificii și în stare de analize fertile și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de eliberare spirituală, simbolizată de vectorii ridicării și săriturii. În sculptură, aceste tendințe dinamice sunt percepute în formele și relațiile obiectelor imobile. Corpul vertical al romanei Artemis (figura 16) este organizat în jurul centrului său median, indicat în acest caz de pântecul ușor curbat ce se vede sub mijlocul strâns în cordon. Această centricitate este acoperită de întinderea lineară a figurii columnare, care coincide cu direcția verticală. În cadrul dimensiunii excentrice a figurii, centrul realizează o subdiviziune între partea inferioară a corpului, care
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
poala mamei sale, el ar putea fi redus la o poziție subordonată. În Madona cu rodia a lui Botticelli (figura 41), capul său beneficiază de stabilitatea centrului. El este înconjurat de corpul mamei sale, ca și cum ar fi încă protejat de pântecul ei. Numai simpla întronare formală îl face deja conducător. De fapt, acordând binecuvântarea cu mâna sa dreaptă și expunând fructul ca pe un glob pământesc în mâna sa stângă, el anticipează în joacă postura tradițională a Pantocratorului. Relația vizuală a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
figura 44) este mai plin de viață datorită poziției excentrice a partenerilor. Efectul acestui procedeu este foarte impresionant în tondoul lui Michelangelo Madonna Doni (figura 48), în care însuși nucleul scenei este înălțat către marginea superioară. Baza centrală o constituie pântecul mamei din care s-a plămădit istorisirea. De la acea bază privirea urcă prin brațul ridicat al femeii către constelația familiei. Cât de diminuată ar fi intensitatea triadei capetelor strâns unite dacă nu ar fi plasată sus, deasupra centrului! Discuri interioare
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
aud", efectul liric devine efect pictural, declanșând o atmosferă de mare sonoritate lăuntrică într-un grai simplu, clar, armonios în care a pus meșteșug și pasiune. Ion Horea scrie meditații sau eminescianizează când vorbește despre iubire. "I se lovesc de pântec luceferii și sună zvâcnindu-i parcă-n uger tot laptele din lună". În volumul "Încă nu", Horea devine macedonskian: Și-n râuri se-nălțau păsări și păsări tremurau în râuri/ Și soarele curgea-pământuri și din pământuri către soare/ Se desfăceau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fierberi lăuntrice. Când cele două laturi ale poeziei se întâlnesc într-un poem, poezia devine profundă și sentimentul este discret. Nostalgic, poetul regretă că nu s-a născut și nu a murit pe mare. "Exaltă-mă, frenetică Veneră,/ al mării pântec lin boltindu-și șoldul,/ Delfinei coapse-a tale, de himeră/ Până la țărm rostogolind imboldul." Poetul îi mărturisește iubitei că nu o va face nemuritoare într-un sonet, precum Shakespeare pe iubita lui: "doar nu sunt Shakespeare/ să-ți promit, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pline cu viermi sau păduri seculare măcinate de sentimentul zădărniciei. Se simte însă efortul poetului de e suplini absența imaginației: "Vai, cum ne petrece în sfială/ cum se teme, Doamne, pentru noi/ care-l sărutăm pe gura rece și pe pântec și pe genunchii goi". Un acut sentiment al morții apare în poemele "Vremea", "Catran". Sentimentul timpului, ca și la alți poeți, se fixează în ideea repetabilității: Iar timpul e o roată cu spițe/ Prin care lumina se crapă." În ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a identificării cu posibila contemplație divină; ne învârtim într-un cerc al realului, pe care îl constatăm, fără să-i atingem esența, pentru că nu ne putem distanța îndeajuns, pentru a avea perspectiva contemplației; de aceea: " Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respirația de respirație/ retina de retină.". Fanta oculară este un mod metaforic de a-și reprezenta divinitatea, absolutul. Omul poartă în el esența divină, de aici și aspirația lui spre absolut. "Omul fantă" se umple de materia istovită
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu posibila contemplație divină; ne învârtim într-un cerc al realului, pe care îl constatăm, fără să-i atingem esența, pentru că nu ne putem distanța îndeajuns, pentru a avea perspectiva contemplației; de aceea: " Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respirația de respirație/ retina de retină.". Fanta oculară este un mod metaforic de a-și reprezenta divinitatea, absolutul. Omul poartă în el esența divină, de aici și aspirația lui spre absolut. "Omul fantă" se umple de materia istovită, de idee
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Isus". Motivul vieții ca teatru, motivul comorii cu un teribil sentiment al proliferării amintesc de Ion Gheorghe "Și-ncep să se iubească bărbații și femeile,/ noapte de noapte, disperat ca-n ruguri,/ și joacă flăcări de comori pe dealuri/ pe pântecul femeii și pe pluguri". Demnă de remarcat este acea latură a liricii care încearcă să creeze noi mituri: universul stă pe un pește mare, Isus este fiul ninsorii, femeia poartă în ea sămânța morții, lumea s-a născut dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mâinile goale. Nu mai are probleme cu tatăl ei: două lovituri în cap cu o bară de metal l-au amuțit pentru totdeauna. Bețivul s-a mutat în canalele orașului de frică... Corina are aproape 17 ani. Un copil în pântecele care-i pare un miracol... nu este disperată, este dură, așa cum a fost viața cu ea. Urăște tot ce este pe fața pământului. Chiar nu iubești pe nimeni? Nu, îi urăsc pe toți. Nici pe el? O întreb, arătând spre
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
care-i pare un miracol... nu este disperată, este dură, așa cum a fost viața cu ea. Urăște tot ce este pe fața pământului. Chiar nu iubești pe nimeni? Nu, îi urăsc pe toți. Nici pe el? O întreb, arătând spre pântecele ei. Corina izbucnește în lacrimi... Pe el, da. Îl iubesc.... datorită lui nu mă sinucid. După ce a plecat, am continuat să mă gândesc ce aș putea face pentru mamele tinere cu probleme. Dumnezeu mi-a luminat calea, și Îi mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
se prefacă râuri" (Verbul mut). În general, o serie reprobabilă de "leșioase trupuri ascunse", apăsate de păcate grele, "în hrubele întunecate ale morții" nocturne. De departe, cea mai înspăimântătoare este tot fiara veninoasă, Demonul om născut sub zodia apocalipsei: Din pântecul de mamă poale-n brâu,/ demonul făt iese în lumină,/ vânăt de ciudă se răspândește în lume/ A scăpat de înec la botez/ Nici dumicatul, îmbibat cu alcool,/ nu-i stă spre moarte în gât/ Acum așteaptă pieirea a tot
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
intrat în arenă: "introducere în opera lui velimir hleibnikov/ postmodernism ot istokov do konța stoletija/ new perspectives on post-soviet culture/ am făcut turul mesei po nebu polunoci/ avangarda rusă enghel letel/ anexe traducere note/ fiecare-i poet tânăr/ și în pântec foamea-l scurmă/ acest speech și scurt și sumbru/ OLĒ!/ astăzi scuipăm cât colo trecutul care se mai ține de dinții noștri și declarăm:/ gândul și vorbirea nu reușesc să țină pasul cu trăirile celui inspirat/ OLĒ!" (același Paul Valéry
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
învierea morților și viața veacului ce va să vie.// Îmi strivesc memoria/ de prima lepădare/ și desenez pe zar strigătul cocoșului.// Navetist de o veșnicie pe drumul Damascului,/ vreau să ies la pensie/ în plină zi de Golgotă.// Gol în fața pântecului,/ mă închin ca într-o biserică/ năruită de o zbatere de aripă// Îmi simt nebunia luată în arendă/ de femeia gonflabilă.// Strig pe străzi îngropate în fiecare.// Arunc anateme lejere/ pentru cei ce mă vor,/ ca pe un star neprihănit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se transformă, în poemele de dragoste, într-un subtil psalmist al uniunii desăvârșite dintre animus și anima cea dătătoare, etern, de viață: "de-atunci poeți cu lira și îngeri cred că de va/ mai reveni silaba divină printre noi,/ la pântecul tău iarăși va trage! ave eva!/ ossana! slavă ție! doar tu, din bieți strigoi,// din șerpi și duhuri rele, din monștri, lighioane/ bestecăind prin smârcuri, căzuți din paradis,/ ne vindeci aste trupuri ingrate și sărmane/ și zei atotputernici ne faci
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu există nimic care să ne poată salva de singurătate/ această cupolă injectă, șiroind în/ infern, îmbibată cu stârvuri și fum/ cupola sec. XX este lipit de suprafețele sale/ încep să urlu:/ creierul nu-mi folosește!/ picioarele nu-mi folosesc!/ pântecul nu-mi folosește!/ josnicia nu-mi folosește!/ mașina de tocat latră! //...// ieși sânge o dată prin această hârtie scârboasă și/ carnivoră; în șuvițe stranii prelins lasă pentru a/ doua zi (imprimat) capul unui dobitoc. (sângele =/ osatură a morții numai că a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eon/ ajuns cu pașapoarte și ștampile/ șeful luntrașului pe Acheron.// Și risipind monade ca sesterții/ în lupanarul târgului de praf/ ca un bacșiș las pe taraba ceții/ milordul frate al lui Edith Piaf.// Când noaptea se târăște ca motanii/ pe pântecul tău luș de catifea/ se-aud prin mahala epitalamii/ la nopțile ghicite în cafea". Cele mai reușite dintre pânzele acordorului de semne sau ale ultimului vorbitor de umbră sunt însă micile alegorii ale himericului, ale iluziei recuperatoare ("Ne plăceau mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă lumină ca să poată vedea formele acelea respingătoare care i se lipiseră de trup. O a patra panglică, mișcîndu-se de data asta cu iuțeala unei săgeți, zvîcni încolăcindu-se în jurul pîntecului. Cu neputință de tăiat sau de smuls curelele acelea vîscoase, care se lipiseră de corpul lui Gilliat prin nenumărate puncte de contact. Fiecare dintre aceste puncte era un focar de durere stranie și îngrozitoare. Era ceea ce ai fi simțit dacă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în Vechi târg din Banat: „Ah, cai furtunoși sau resemnați, cai de plug / mângâiați pe bot, căutați pe-ndelete la dinți, / cai goniți în cerc să se vadă dacă nu sunt bolnavi, / și armăsarul ridicat în două picioare subțiri / arătându-și pântecul argintiu cu pale de foc - / și nebunul lălăia pipăind nevăzute obiecte, / copilul plângea îngrozit, uneori asculta/ melodia flașnetei, monotonă ca zilele verii/ sortite să nu mai revină niciodată - / ah, și planetele papagalului care făgăduia tuturor / căsătorii fericite, averi și viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
divine pentru a-i provoca împărătesei nașterea, ci doar atunci când îi promite de soție pe "Fata născută din Piatră", "copilul ieși ca din apă din corpul mă-sii". "Piatra e simbolul pământului sau al germenului roditor, care se află în pântecul Terrei. În această ipostază mito-simbolică, pietrele participă la procesele fecundării și ale nașterii miraculoase a unor zei și eroi legendari. Petrișor Făt-Frumos, din basmul cu același nume [Păun, Angelescu], s-a născut plângând; el tace numai când i se promite
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]