1,958 matches
-
revadă, să se ducă în staulul de vaci și să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe masă și citea o revistă. N-a tresărit, simțindu-se vinovată, și nu și-a reluat treaba când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse: — E ziua de Crăciun. S-ar putea să fie rezervate toate. Peste câteva minute, liniștea aproape perfectă a fost spulberată de clinchetul și zornăitul unei biciclete care se apropia. Am întors capetele și am văzut un bătrân foarte corpolent parcându-și bicicleta la zid, apoi coborând treptele și îndreptându-se spre mare, cu un rucsac pe umăr și o privire hotărâtă pefață. Când a ajuns la circa zece metri de noi a pus jos rucsacul și a început să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
era întipărită în minte. Dar Mark nu voia să-i vorbească nici acum. După ce a găsit casa, a mai mers jumătate de milă pe drumul spre ocean și a cotit apoi pe un drumeag care ducea la plajă. Când a parcat la capătul drumeagului, avea o bună vedere asupra casei. Soțul ei era plecat la cumpărături în după-amiaza aceea, dar întâmplarea făcea ca Mildred să fie în grădină. Avea de gând să stea să citească o revistă sau poate să înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
rezultatele investigațiilor. Trei săptămâni mai târziu, un diplomat irakian l-a contactat și a stabilit o întâlnire în Cavendish Square. De acolo, s-au dus la o casă izolată din Kent. Un La Salle sedan convertibil 1938 nou-nouț crem era parcat în curtea din față. — E a dumneavoastră, spuse diplomatul. Îi spuse că intervenise o neînțelegere cât se poate de comică. Știau, desigur, că Mark făcea afaceri cu iranienii și cu ei: nu s-ar fi așteptat la altceva de la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai mult de zece minute, deveni conștient că drumul începuse să urmeze linia unui lac artificial, luminat la un capăt de șiruri paralele de lumini care aminteau de o pistă de aeroport. Putea chiar să distingă conturul unui mic hidroavion parcat la marginea apei. Curând după aceea, dădu peste un pâlc de pădure deasă, înconjurat de un zid lung de cărămidă întrerupt în cele din urmă de o pereche de porți din fier forjat. Se deschiseră la atingerea lui și Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
n-avusese voie să conducă mașina familiei. Taică-su era implicat În afaceri imobiliare și mașina trebuia să-i fie mereu la Îndemână, În caz că avea nevoie să ducă niște clienți la țară ca să le arate câte-o fermă. Mașina era parcată mereu În fața clădirii First National Bank, unde avea taică-su biroul, la al doilea etaj. Aveau aceeași mașină chiar și acum, după război. Nu se schimbase nimic În oraș, În afară de fetele care crescuseră. Ele trăiau Însă În lumea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
c-o să fie ales președinte? mă-ntrebă Fontan. — Nu, spusei. A doua zi după-amiază megeam cu mașina spre casa lui Fontan, trecând prin orașul umbrit, apoi pe drumul plin de praf, pe drumul lateral și, În cele din urmă, am parcat lângă gard. Era altă zi fierbinte. Madam Fontan ieși În pragul ușii din spate. Arăta ca doamna Moș Crăciun, curată, cu obrajii roșii și părul alb, și se legăna ca o rățușcă În timp ce mergea. — Doamne, bună, Îmi spuse. Ce cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
printre copaci, se vedea casa albă a familiei Bean, suspendată pe stîlpi deasupra apei. Nu voia să se ducă la doc. Eram toți acolo, Înotau. Nu voia s-o vadă pe Kate cu Odgar pe lîngă ea. Îi vedea mașina parcată pe stradă, puțin mai jos de depozit. Odgar și Kate erau acolo. Odgar, care avea o privire de pește de cîte ori se uita la Kate. Odgar Ăsta - oare chiar n-avea habar de nimic? Kate nici măcar n-avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
șerpuind pe lîngă malul rîului. Mașinile mari din Charlevoix, mașini de bogătani care stăteau pe bancheta din spatele șoferului, veneau din față, ocupînd tot drumul și fărĂ să-și reducă farurile. Treceau ca niște trenuri. Bill Își aprindea farurile spre mașinile parcate de-a lungul drumului, Între copaci, făcÎndu-i pe ocupanți să-și schimbe pozițiile. Nimeni nu-l depășise din spate pe Bill, deși un far li se tot jucase pe cefe o vreme, pînĂ ce Bill se trăsese Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
te miști. E ca și cum ai merge prin nisipuri mișcătoare sau În vis. BĂrbatu’ cu casca de oțel mergea Încă În fața noastră. La stînga lui era un șir de case distruse și la dreapta zidul de cărĂmidă care Împrejmuia barăcile. Își parcase mașina În capătu’ străzii, unde era și a noastră, adăpostită În spatele caselor. — Hai să-l primim Înapoi În Club, spuse fata. Nu vreau să sufere nimeni În seara asta. Nici sentimental, nici altfel. Hei! strigă. Așteaptă-ne puțin! Venim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
dacă nu ții tu. Hai să ne-ntoarcem la căsuță și să ne trezim al dracu’ de devreme mîine. — Da, foarte bine. Îi plătiră văduvei, mai luară vreo două beri Într-o pungă de hîrtie, se-ntoarseră la căsuțe și parcară mașina. — Mașina s-a prins, știe deja ce-am făcut, spuse ea cînd intrară În căsuță. — Mișto. — La-nceput eram cam timidă cu ea, da’ de-acum mi se pare că-i partenera noastră. — E o mașină bună. Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mașină și conduc În viteză Înapoi spre Collie. Mă gîndesc tot drumul numai la cardurile care sînt În buzunarul interior al jachetei de pe scaunul din camera din față. Foarte demoralizat, noi, eu, noi (acum sîntem cu toții aici) ginim o mașină parcată lîngă casa noastră. Pare vag familiară. Ne gîndim să ne Întoarcem În oraș, dar avem nevoie de cardurile noastre și de banii noștri. Ignorăm ocupantul mașinii, chiar dacă Îl recunoaștem că e Chrissie și o luăm val-vîrtej pe alee. Dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
simțea nevoia să alerge cât mai repede pentru a vedea ce se întâmplase, unde anume și cine avusese ghinionul (șansa?) de a se afla la locul dezastrului (nu se îndoia, totuși, că era vorba despre un dezastru)... Din mașina sa, parcată în dreptul benzinăriei, Detectivul văzu doar fumul care se îndrepta către cerul întunecat, fiindcă geamurile erau închise și ar fi fost imposibil să audă ceva. Ridică sprânceana stângă și se întrebă doar ce mama dracului s-a mai întâmplat de data
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
personaj cu dare de mână, peste măsură de darnic cu dumneavoastră? L-a lovit o mașină, sigur ați aflat. De la știri. Oricum, soarta lui era pecetluită, domnilor ofițeri, banii aparțineau Omului cu Tatuaj. Da, un tatuaj cu Celine Dion, au parcat peste drum de casa mea și au fost făcuți zob de stâlpul de telegraf care s-a prăbușit. Eu am scris - uitați laptopul - că se va prăbuși stâlpul și gata, adio urmăritori. Ce părere aveți, cam câți bani aș primi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cum și când va veni următoarea replică. În timp ce se desfășura respectiva scenă, care se repeta aproape zilnic, Emily m-a trimis să ridic alte câteva lucruri pe care urma să le trimitem În acea seară Împreună cu fusta. — Mașina ta e parcată pe 58 Street și te așteaptă, mi-a spus ea, vorbind concomitent În două receptoare și notând niște instrucțiuni pentru mine pe o bucată de hârtie cu antetul Runway. A făcut o scurtă pauză, doar cât să-mi arunce un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
acela mizerabil, chiar dacă, trebuie să recunosc, altminteri era un cumnat destul de acceptabil, dar nu Înregistram nici un progres din partea lui când deschidea gura. — Bună, Andy, draga mea, de câte ori ne vedem parcă ești tot mai frumoasă. „Di câti ori ne v’dem parca ești tăt mai fr’moasâ“. Da’ cu ce te hrănesc ăia la Runway, ha? Îmi venea să-i astup gura cu o minge de tenis ca să-l Împiedic să vorbească, dar mi-a zâmbit, așa că m-am dus la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
astea toate În timp ce notam ultimele ordine ale Mirandei, lăsate pe robot În ore târzii din noapte, Înainte de a porni În goana mare spre lift să mă Întâlnesc cu Uri În locul nostru obișnuit. În fiecare dimineață Îmi explica În amănunt unde parcase ca să Îl pot Întâlni, teoretic vorbind, la mașină. Dar În fiecare dimineață, indiferent cât de repede ajungeam la parter, el era deja Înăuntru, pentru ca să nu trebuiască să alerg eu de colo-colo pe străzi să Îl găsesc. Am constatat, Încântată, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În vreme ce o firmă de transport avea să Îmi care patul uriaș. — A, bună, mamă, am mormăit eu și am revenit la tonul obosit. Am crezut că ești ea. — Nu, ai pauză pe ziua de azi. În fine, unde putem să parcăm? E vreun garaj pe aici, pe undeva? — Da, chiar sub clădire, fă dreapta de pe Third. Dă-le numărul apartamentului meu și or să-ți facă rabat. Trebuie să mă Îmbrac. Ne vedem curând. — OK, scumpo. Sper că ești pregătită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
un fel de prescurtare de la Paula Pintilie ? — Nu-mi place deloc numele ăsta, Pintilie, spuse ea, de cum se așeză. Trebuie să mă mărit. — Cum de-ai venit așa repede ? — Păi, tocmai ce-ți spuneam... arătă Papi spre stradă, acolo unde parcase o mașină sidefie, cu o linie spectaculoasă. — E a ta ? ! — Nu chiar... Cel dinăuntru e al meu... Sau, mă rog, până se dezmeticește. Dacă-l mai ține o lună, două, îl duc la altar. A cam venit vremea să mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
văzut și știu cum vă cheamă... parcă vorbiți cu mine și nu pot să mă feresc... Și de-aia am venit să vă spun așa, nu pe ocolite. Acuma știu și eu cum te cheamă, spuse Rada, străduindu-se să parcheze. Pavel Avădanei sau, cum se zice la Poliție, Avădanei Pavel. Nu e un nume de prin Valea Jiului, nu ? — La noi, în Moldova, pe mulți îi cheamă așa, după numele mamei, că bărbații tot plecau. Aelenei, Adomniței, Afierăriței, Astanei, Avădanei. Când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de prost pentru locatari. Ba nu. La o fereastră, uite un bătrânel dintre aceia care înlemnesc nedezlipiți pe metereze, notează câți elevi fumează în părculețul de vizavi, ca să scrie anonime la școala din cartier, sau veghează ca nimeni să nu parcheze pe locul altuia sau, Doamne ferește, pe locul unde e pancarta pe care scrie, ca o poruncă dumnezeiască, „Parcatul interzis“. Avea ochii neastâmpărați și mijiți, să poată vedea ascuțit, și, în plus, două smocuri de păr, burzuluite deasupra urechilor, încât adevăratele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce-ți iese din nări cu duiumul și- atâta ? De fapt, Maca era mulțumit. Zâmbi, cu zâmbetul lui în stare să crape oglinzi. Bătrânul se aplecă, indignat, lovind cu pumnii în pervazul ferestrei. — Zici că aici nu e voie să parchezi ? îl ațâță iarăși Maca, dând rotocoale cu motocicleta, ca să se știe limpede despre ce e vorba. — E interzis ! schelălăi bătrânul. — Atunci e în regulă, își întrerupse Maca rotocoalele lângă trotuar. Dacă parcarea e interzisă înseamnă că pot să stau liniștit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
În tăcere. De-abia când am ajuns afară am Înțeles unde ne aflam: Christopher și Greenwich, În vest, cam la un cvartal de râu. Celebra clădire a arhivelor. —Unde stai? Întrebă el, scoțând o cască argintie de sub scaunul unei Vespa, parcată sub o husă cu monogramă la câțiva metri de intrarea În clădire. —Murray Hill. E bine? Râse, dar nu Într-un mod plăcut. — Eu nu știu, să-mi spui tu. Eu n-aș muri de fericire dacă aș sta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
așa ceva) stătea pe alee, acoperită cu o prelată, pentru că mergeau cu bicicleta 99% din timp. Azvârli cartea pe care o legăna În mâinile ei acoperite de mănuși groase (Batik Technique) și alergă În Întâmpinarea mașinii, Înainte să reușesc s-o parchez. —Bettina! strigă ea, trăgând de ușa din dreptul șoferului și Împreunându-și mâinile cu emoție. Mă apucă de mână și mă trase imediat În brațele ei și m-am Întrebat dacă, În afară de mama și de câinele meu, va mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
sporovăiala, glumele sau confidențele pe care le Împărtășisem În ultimele nouă ore pe care le petrecuserăm Împreună - nouă ore care păreau câteva minute. Am intrat pe aleea scurtă, nepavată, a unei case mici și cochete În stil colonial și am parcat mașina. — M-am distrat foarte bine În seara asta. Azi, În seara asta, toată chestia. Mulțumesc pentru că m-ai condus și pentru cină - pentru toate. Nu părea să se grăbească să iasă din mașină și mi-am permis În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]