2,639 matches
-
general, prin intermediul unei întâlniri extrem de rodnice între concepțiile lui Baudrillard și cele ale lui Kierkegaard. Filosoful francez consideră că în cazul viziunii kierkegaardiene este prezentă o "seducție puternică", plină de sfidare și ironie, ce se desfășoară în strategii pasionale și parodii. Ambii gânditori privilegiază stadiul estetic în defavoarea celui etic: pentru Kierkegaard, faza estetică este aceea în care principiul plăcerii abolește realitatea, introducând seducția ca fiind singura suverană, precum și kairos-ul ca unica modalitate de a transgresa legile logice și cele morale. Pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
seducției, la fel ca și Derrida, se situează în afara cerințelor de științificitate și argumentare, astfel încât receptarea lucrărilor sale face apel la alte modalități de persuadare (forță stilistică, șocul afirmațiilor, expresii paradoxale, teme noi, incitante etc.). Așa cum remarcă Turner, utilizarea aluziei, parodiei și ironiei reprezintă modul caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate și în termenii continuității stilului baudrillardian cu cel al dadaiștilor sau al situaționiștilor. În pofida asemănărilor sau continuităților ce se pot stabili între scriitura sa și alte tipuri
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a scrie filosofie, sau, chiar și mai puțin decât atât, doar reevaluarea radicală a modalităților de filosofare din modernismul european. Preluând ideea de poetică a postmodernismului de la Linda Hutcheon, discursivitatea postmodernă își întregește prezentarea prin adăugarea unor proceduri noi (citare, parodie, relexicalizare etc.). Discursul este acum considerat un vector de problematizare, în urma căruia situările nu pot fi decât provizorii, limitate contextual, dar deschise intertextului și subtextului. Ideea esențială a lucrării, care este legată de investigarea răspunsului la întrebarea: putem vorbi despre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Celălalt prin sine însuși, trad. de Ciprian Mihali, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj, 1997, p. 50. 220 Linda Hutcheon, Politica postmodernismului, p. 5. În ceea ce privește diferențele dintre modernism și postmodernism, în special în contextul modalităților de utilizare a ironiei și parodiei, Hutcheon subliniază că "nu este vorba de faptul că modernismul era serios și important, iar postmodernismul este ironic și parodic, așa cum au susținut unii; diferența este dată mai curând de faptul că ironia postmodernă respinge acea imperioasă nevoie de închidere
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pildă, au încercat să schițeze diferențele dintre cultura modernă și cea postmodernă în termenii deplasării de la al doilea la al treilea tip de simulacru". 466 Ca o corelație cu această distincție se poate pune și întrebarea: reprezintă hiperrealitatea/simulacrul o parodie a realității? În măsura în care simulacrul preia caracteristicile și procedeele specifice realității, cele două concepte au o mică asemănare, dar având în vedere că în cazul parodiei acest lucru se face cu scopul de a obține efecte satirice sau comice, diferențele apar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Ca o corelație cu această distincție se poate pune și întrebarea: reprezintă hiperrealitatea/simulacrul o parodie a realității? În măsura în care simulacrul preia caracteristicile și procedeele specifice realității, cele două concepte au o mică asemănare, dar având în vedere că în cazul parodiei acest lucru se face cu scopul de a obține efecte satirice sau comice, diferențele apar (în cazul subiectului "consumator" de simulacre, aceste efecte nu există și doar într-un scenariu "alternativ" putem "bănui" însuși sistemul simulacrelor de o asemenea "psihologie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cerc viu de foc ce cotropea cetatea". Wilhelm Temerarul singur, profitând de îmbulzeala ultimului asalt, reușește să se refugieze și să se zăvorască într-un coridor subteran, acolo unde sălășluia vrăjitoarea cetății. Șobolanii pătrund în sala tronului, unde, într-o parodie anticipând, prin pronunțatele contururi distopice, Animal Farm, "un șobolan mai frumos și mai sprinten, cu chip mai arătos și cu uitătură mai semeață", devenit căpetenie ad hoc, proclamă cu emfază victoria. Informat că Wilhelm Temerarul a scăpat totuși, proaspătul zbir
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din ea săriseră, împrăștiindu-se peste cadavrele celor doi frați, sutele de hârtii de câte-o mie". Concordia fraternă cele două monade, ca să mă servesc de terminologia lui Leibniz pentru personificarea solitudinii, nu reușesc să "comunice" emoțional decât într-o parodie a juxtapunerii corporale este instrumentată post mortem, în evidentă cheie ironică. Adevărată capodoperă a dansului macabru (pentru a relua o sintagmă făcută celebră de Stephen King în titlul cărții sale consacrate horror fiction-ului american și a rădăcinilor sale intelectuale), nuvela
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu pistolarii care decideau, în cabarete sau în piețele unor forturi americane, cine trebuia să intre în posesia terenurilor, cirezilor, aurului și altor avuții indiene de constituire a capitalurilor americane din secolul al XIX-lea. Unii români (ca și regizorii parodiilor cinematografice românești) au devenit, într-adevăr, purtători și utilizatori tot mai frecvenți de arme cu foc. Multe voci reamintesc lipsa unei strategii adoptată de Parlament și administrație în crearea pe baze politico-economice a capitalurilor și piețelor adiacente (capital bancar-financiar, industrial
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
influențelor spirituale" în toate cazurile) (...)". (15, pp. 119-120) Deoarece modernii insistă să privească lucrurile dinspre partea substanțială a lor, care mai este numită și "materia inertă", ei au ajuns inevitabil la "iluzia spiritualității pe dos", la "subversiune", la "contrafacere" și "parodie", apoi la "satanism". Ultimul cuvânt "se aplică propriu-zis la tot ce este negație și răsturnare a ordinii și, fără cea mai mică îndoială, tocmai aici putem constata efectele din jurul nostru; este oare lumea modernă altceva decât simpla negație a oricărui
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
simbolismului. "Schimbarea la față" a decadentismului / simbolismului nu este numaidecât sesizabilă, majoritatea scriitorilor tineri trec printr-o scurtă fază intermediară, în care influența decadento-simbolistă se simte în poezie ca presiune a modelului (pe cale de a fi trădat prin sublinierea până la parodie convențiilor lui). Avem de-a face cu o poezie și o proză decadentă second hand, față de care se insinuează un spirit critic, decelabil prin ecart ironic, printr-un ludic provocator, prin cultivarea unei poetici a antisublimului, a unui antisentimentalism anticalofil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
s-o mențină în lumina reflectoarelor, Madonna începe să se joace și cu limitele sacrosante dintre "normalitate" și "deviere", dintre ceea ce repre-zintă "acceptabilul" și "inacceptabilul". În Express Yourself (1989), Vogue și Justify My Love (1990), apare în travesti și utilizează parodia pentru a submina polaritățile masculin / feminin, artă adevărată / artă pop, ficțiune / realitate, privat / public 143. Personalitatea ei schimbătoare și estetica seducției devin astfel "punctele de referință ale unei culturi postmoderne a comodificării, în care noțiunea de autenticitate a făcut loc
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
feminitatea" este marcată de dispunerea semnificaților (din relația saussuriană semnificat-semnificant) pe suprafața corpului femeii, care funcționează meto-nimic și creează imaginea (look-ul). Costumele artificiale, fardul în exces, penele, pălăriile și alte "aranjamente corporale baroce ciudate" transformă feminitatea în propria-i parodie. În această exagerare culturală mutabilă, femeia "se joacă" pe sine în timp ce joacă, conștient sau inconștient, și un alt rol145. Prezența Madonnei pe scenă și în videoclipuri excedează în feminitate, fiind de obicei asociată cu imaginea femeii fatale sau cu o
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
e. „S’a distribuit ziarul <<Strâmbătatea>>” La secțiunea „activitate culturală și propagandă”, plin de satisfacție raportorul scrisese următoarele: „... s’a făcut ziar de perete pentru fabrica <<Textila>> și s’a format o echipă volantă care a distribuit ziarul <<Strâmbătatea>>”. Această parodie jurnalistică de sorginte comunistă s-ar fi vrut a fi antonimul publicației țărăniste „Dreptatea”. De altfel, pe manșeta primei pagini erau scrise următoarele cuvinte: „Organ al Partidului Noilor Ciocoi” și asta spune totul. Dar, să continuăm: „...s’a difuzat prin
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
lui Caragiale. Ca și în cazul lui Eminescu sau Creangă, unii critici au manifestat rezerve față de publicarea integrală a operei; dintre aceștia, doi i-au fost foarte apropiați în timpul vieții: M. Dragomirescu care respingea "partea meschină a preocupărilor lui literare: parodii, imitațiuni searbede lirice, glume ușoare tot ceea ce într-o literatură nici nu trebuie înregistrat, necum recomandat și studiat" și Paul Zarifopol care nu l-a acceptat pe fabulistul Caragiale: "Iar fabulele, desigur, cele mai nejustificabile producții literare ale lui Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
înăbuși pluralitatea jocurilor de limbaj non-naționale sau subnaționale în societatea civilă și în statul în care se dezvoltă. Naționalismul este un gunoier. Se hrănește din sentimentul preexistent de naționalitate pe un teritoriu anumit, transformînd acea identitate națională împărtășită într-o parodie bizară a sinelui său anterior. Cunoscuta remarcă a lui Albert Camus, că-și iubea prea mult națiunea pentru a fi naționalist, a sesizat corect că naționalismul este o formă patologică de identitate națională. Naționalismul tinde (după cum Milorad Pavić a arătat
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
le întrețin textele. Vorbind despre relația, evidentă sau ascunsă, pe care un text o poate avea cu alte texte, el precizează: [...] includ aici și alte feluri de relații în esență, cred, de imitație și de transformare, despre care pastișa și parodia pot da o idee, sau mai degrabă două idei, foarte diferite cu toate că prea adesea confundate, sau inexact deosebite pe care le voi boteza, în lipsa a altceva mai bun, paratextualitate [...] și de care ne vom ocupa poate cîndva [...] (1979, p. 87
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
studiu al caracterului parodic al unui astfel de gen discursiv: cei doi poli ai relației editoriale, "intențiile autorului", "încrederea editorului", sînt înscriși direct în paratext. Putem să-l intitulăm astfel: rețetă pentru redactarea sau citirea unui element de paratext editorial. Parodia este o formă a transtextualității studiată de G. Genette (1982), transcendența textuală definindu-se ca "tot ceea ce pune textul în legătură directă sau secretă cu alte texte" (1982, p. 7). G. Genette distinge cinci tipuri de relații transtextuale: intertextualitatea: prezența
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
altul (titlu, prefață, supracopertă, ilustrație...); metatextualitatea: comentariul unui text printr-un altul (comentariu, explicație, critică...); arhitextualitatea: apartenența generică a unui text (considerat a fi poezie, roman, poveste...); hipertextualitatea: relația de derivare între un text și un altul (continuare, traducere, pastișă, parodie...). Ne interesează ultimul tip de relație: [Hipertextualitate] Înțeleg prin acest termen orice relație care unește un text B (pe care-l voi numi hipertext) cu un text anterior A (pe care-l voi numi, bineînțeles, hipotext) pe care acesta se
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
unește un text B (pe care-l voi numi hipertext) cu un text anterior A (pe care-l voi numi, bineînțeles, hipotext) pe care acesta se grefează altfel decît sub formă de comentariu (1982, pp. 11-12). Pentru a ajunge la parodie, trebuie avut în vedere un mod special de derivare hipertextuală: transformarea; identificăm parodia cu practicile de transformare non-satirică pentru că ea rescrie textul, schimbînd și deformînd stilul hipotextului: în cazul exemplului nostru, această transformare se aplică chiar asupra modului de enunțare
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
această transformare se aplică chiar asupra modului de enunțare a textului; ea are loc prin comentariul explicit al proprietăților hipotextului (caracteristicile generice ale textului de pe coperta finală a cărții), reflectînd astfel apartenența lor la un alt sistem de valori. Astfel, parodia se manifestă, în mod esențial, prin metalimbajul propriu textului de pe coperta a patra: conștiința afișată a modurilor de organizare a hipotextului operează cu un limbaj explicativ (un metalimbaj) clar afirmat: "Ce poți găsi în general pe spatele unei cărți?" "Descoperim
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Alegeți o operă și realizați o analiză paratextuală, identificînd elementele ce țin de responsabilitatea autorului și cele care depind de autoritatea editorului. Propuneți o tipologie a paratextului pentru o carte sau o colecție și elaborați tabele recapitulative. 2. Propuneți o parodie sau o pastișă a paratextului unui autor. Puteți să vă inspirați din lucrarea lui Umberto Eco, Pastiches et postiches (Grasset, 1987). 3. Analizați secvențialitatea narativă și orientarea pragmatică (orientarea argumentativă, dimensiunea semantică și referențială, dimensiunea enunțiativă) din textul de pe ultima
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa drept practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară a pastișei, iar pastișa, mai mult decît
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
atât din firea lucrurilor (Lupul), cât și din cultură (Mielul, câinii, ciobanii). Aceste două lumi nu sunt supuse acelorași legi. În opinia mea, dacă morala are rolul de a ironiza, aceasta este îndreptată împotriva ordinii lumilor: capcana acestei argumentări sau parodia procesului, ce are clar un aspect eristic, demonstrează că încă trăim într-o lume fără principii, barbară, în care nu se ține seama de cuvînt. Trebuie precizată și clauza destul de ciudată [14] care pare să relativizeze sigurul motiv al Lupului
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
spusă de Ovidiu reunește în același dispreț pe însuși Augustus și pe poetul preferat! Mai mult, referirea la începutul Eneidei: Arma virumque (cano) în acel context puțin măgulitor pentru noblețea morală a Eneidei și a autorului său, dă impresia unei parodii atroce, care frizează obscenitatea. Între timp, a trecut multă apă pe sub poduri și însuși Augustus a adoptat o morală stoică destul de rigidă, astfel încât să ureze poporului roman, care-l ruga să fie mai puțin dur cu fiica exilată, să aibă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]