5,114 matches
-
om de la țară și cere voie să intre în lege. Dar păzitorul îi spune că acum nu i poate permite să intre. Omul chibzuiește și apoi întreabă dacă va avea voie să intre mai târziu. «Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu.» Întrucât poarta legii este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul 182 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE se dă întro parte, omul se apleacă pentru a privi pe ușă în interior.“ Deși bănuiește că e greu de ajuns la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deși mereu deschisă, e păzită cu strășnicie de cineva anume. Iar poarta vizibilă este doar o primă poartă, ce asigură intrarea într o primă sală, căci există mai multe porți și, firește, multe săli. În fața fiecărei porți se află un paznic, „unul mai puternic decât altul“. Nu știm care este numărul acestor porți, nici în ce sens un paznic este mai puternic decât altul. Cel care întâmpină omul de la țară îi spune simplu: „Pe al treilea nu mai pot nici măcar eu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ce asigură intrarea într o primă sală, căci există mai multe porți și, firește, multe săli. În fața fiecărei porți se află un paznic, „unul mai puternic decât altul“. Nu știm care este numărul acestor porți, nici în ce sens un paznic este mai puternic decât altul. Cel care întâmpină omul de la țară îi spune simplu: „Pe al treilea nu mai pot nici măcar eu săl privesc.“ În ce sens oare nici măcar el însuși nu poate săl privească? Greu de spus, nu afli
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fi fost de prețios, pentru a l mitui pe portar“). Însă nu i se îngăduie să treacă dincolo, fiindui amânată în multe feluri și la nesfârșit această încercare. E adevărat, omul de la țară nu se gândește să se lupte cu paznicul, nici să ia cu asalt porțile legii, din motive numai de el știute („acum, când privește mai bine la paznicul îmbrăcat cu șubă, la nasul lui mare și ascuțit, la barba lui tătărască răsfirată și neagră, se hotărăște, totuși, mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în multe feluri și la nesfârșit această încercare. E adevărat, omul de la țară nu se gândește să se lupte cu paznicul, nici să ia cu asalt porțile legii, din motive numai de el știute („acum, când privește mai bine la paznicul îmbrăcat cu șubă, la nasul lui mare și ascuțit, la barba lui tătărască răsfirată și neagră, se hotărăște, totuși, mai bine să aștepte până i se va îngădui să intre“). Cititorul ar avea destule motive să lase în urmă interpretările
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
credința că adevărul - legea, de această dată - este în altă parte. Nu neapărat dincolo, separat de lumea acestei vieți, însă în altă parte. Altfel nu ar fi așteptat întreaga viață, cu o răbdare aproape neomenească, să intre în edificiul legii. Paznicul îi va tot spune că nu este încă timpul să intre. Nui spune că nu are voie să intre, sau că nu are acest drept, sau că nu va putea niciodată să intre. Ci doar că încă nu poate săl
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nici lipsit de sens. Dacă îl vei numi totuși absurd, atunci ești nevoit să cauți o altă accepțiune a cuvântului. Ca să depășească acel invariabil „încă nu“, omul de la țară caută tot felul de mici strategii, aparent nevinovate. De pildă, mituiește paznicul, îi oferă cam toate lucrurile pe care le luase cu el la drum. Paznicul le acceptă, ceea ce pare să fie o promisiune în plus. Dar justifică în mod neobișnuit gestul său. „Primesc numai ca să nu crezi cumva că nai făcut
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cauți o altă accepțiune a cuvântului. Ca să depășească acel invariabil „încă nu“, omul de la țară caută tot felul de mici strategii, aparent nevinovate. De pildă, mituiește paznicul, îi oferă cam toate lucrurile pe care le luase cu el la drum. Paznicul le acceptă, ceea ce pare să fie o promisiune în plus. Dar justifică în mod neobișnuit gestul său. „Primesc numai ca să nu crezi cumva că nai făcut tot cear fi fost cu putință.“ Ciudate cuvinte din gura unui paz nic! Pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de altă parte, o anume 186 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 194. compasiune față de celălalt. Echivocul situației este aproa pe desăvârșit. Acest echivoc din fața primei intrări tre zește în omul de la țară sentimente opuse. Ajunge să vadă în primul dintre paznici o figură obscură, „singurul obstacol carel împiedică să intre în lege“. Nici cu privire la sine nu mai are multă siguranță. Cu timpul, își blestemă nefericita întâmplare și, în cele din urmă, ajunge să dea în mintea co piilor. Cu toate acestea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pare să se arate în ultima clipă. Sau, probabil, doar un semn, sesizat de vederea sa tot mai slabă. Imediat însă povestitorul lasă în urmă vagul acestei apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de ași da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle cei legea. Răspunsul din urmă al paznicului este definitiv: „Pe aici nu putea obține să intre nimeni altul, întrucât intrarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
apariții: „Numai că nu apucă să trăiască mult.“ Înainte de ași da sufletul, întreabă paznicul de ce nu a mai încercat nimeni să intre înăuntru, mai ales că, spune el, fiecare om se străduiește să afle cei legea. Răspunsul din urmă al paznicului este definitiv: „Pe aici nu putea obține să intre nimeni altul, întrucât intrarea asta îți era hărăzită doar ție. Acum mă duc so închid.“ Ne dăm seama că aceste cuvinte s ar cuveni mai degrabă destinului decât unui simplu paznic
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
paznicului este definitiv: „Pe aici nu putea obține să intre nimeni altul, întrucât intrarea asta îți era hărăzită doar ție. Acum mă duc so închid.“ Ne dăm seama că aceste cuvinte s ar cuveni mai degrabă destinului decât unui simplu paznic. O intrare hărăzită doar lui, deschisă de la bun început, nui este accesibilă. Sau totuși îi este? Nu știm care ar putea fi răspunsul. Știm doar că, în cele din urmă, distinge PARADOX ȘI NONSENS 187 „prin întuneric o strălucire nestinsă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vanitatea ei desăvârșită, vegheată dintotdeauna de credința celor care o caută și de puterea celor care o ascund. Fără credința celor dintâi și voința celorlalți, legea nu ar avea semnificație. Căci nu ar exista acel șir nesfârșit de uși și paznici care săi dea nume și putere. Sub numele legii intangibile, nimicul se anunță pe sine. Cu fiecare „încă nu“, nimicul legii este deja acolo. Nu se arată ca atare, ci indirect: legea este păzită cu destulă putere, se află sub
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
omenești îndeplinește aceeași funcție rituală; așa se explică și considerația de care se bucură. Trecerea pragului casei este însoțită de numeroase rituri: oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna și așa mai departe. Pragul are "paznici": zei și spirite care apără intrarea atât de răutatea oamenilor, cât și de puterile diavolești ori de boli. Jertfele către "paznici" sânt făcute pe prag, și tot aici se făceau și judecățile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rituri: oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna și așa mai departe. Pragul are "paznici": zei și spirite care apără intrarea atât de răutatea oamenilor, cât și de puterile diavolești ori de boli. Jertfele către "paznici" sânt făcute pe prag, și tot aici se făceau și judecățile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, ușa arată în chip nemijlocit și concret continuitatea spațiului; de aici decurge marea lor importanță religioasă, care se explică prin faptul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
maximum de "șanse". Viziunea optimistă asupra existenței este însoțită de o adeziune totală la Ființă. Prin toate comportamentele sale, omul religios arată că nu crede decât în Ființă, că participarea sa la Ființă este asigurată de revelația primordială, al cărei paznic este. Miturile reprezintă totalitatea acestor revelații primordiale. Mit = Model exemplar Mitul relatează o întîmplare sacră, adică un eveniment primordial care s-a petrecut la începuturile Timpului, ab initio.10 Relatarea unei întîmplări sacre echivalează însă cu dezvăluirea unui mister, pentru că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu-l supraveghea, își spuse că venise clipa: acum ori niciodată. Făcu un pas înapoi, cu mare grijă, apoi încă unul și încă unul. Mintea îi lucra febril; după câte își amintea, capătul cărării pe care coborâse cu cei doi paznici trebuia să se afle cam îndărătul său. Ar fi fost, deci, suficient doar puțin noroc. Odată ce ar fi ajuns pe cărare, ar fi putut să urce în fugă și, profitând de camuflajul tufișurilor, să ajungă la micul luminiș unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un complex de numeroase cădiri, fără a mai pune la socoteală grădinile și curțile; iar în perimetrul ei trăiau, printre servii de la muncile câmpului, manipulanți și servitorii din casă, cel puțin șaizeci de persoane. Deși clopotul de alarmă din camera paznicului de la poartă îi chema deja de o vreme pe toți să se adune, Hippolita vedea în jurul ei numai confuzie. îi striga pe servii ce alergau prin casă ori prin parc, dând frenetic ordine, dar, în realitate, și ei îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căpeteniilor aliate și ai escortelor acestora; apoi, bătând cu lama pumnalului în palma celeilalte mâini, se întoarse spre harta încă deschisă pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea, spartă doar, din când în când, de pasul cadențat al paznicilor de rond și de vocile scăzute ale soldaților adunați în jurul unui bivuac din apropiere. Sebastianus și Metronius schimbară o privire descumpănită, temându-se că Magister, absorbit de preocupările sale ușor de înțeles, uitase de ei. în sfârșit, scoase un suspin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din direcția aceea, înțelese că era rândul său. Soldatul se opri în fața sa într-un nor de praf și, ținându-și, calul îi spuse pe un ton precipitat: — Salutare, Prefectule! îți aduc un ordin de la Magister militum. — Anume? Soldatul, un paznic din garda de corp a lui Etius, întinse brațul către câmpie: — îți ordonă să urci colina aceea și să o ocupi cu cea mai mare rapiditate. Trebuie să pui stăpânire pe ea înainte să ajungă acolo dușmanul și să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunt bine, și să-mi aduci vești temeinice. 19. Ei sunt cu Saul și cu toți bărbații lui Israel în valea terebinților, în război cu Filistenii." 20. David s-a sculat dis de dimineață. A lăsat oile în seama unui paznic, și-a luat lucrurile, și a plecat, cum îi poruncise Isai. Cînd a ajuns în tabără, oștirea pornise să se așeze în șiruri de bătaie și scotea strigăte de război. 21. Israel și Filistenii s-au așezat în șiruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
după cum se vădi, a fost prea ocupat pentru a se gândi mult. Și în timpul momentelor mai relaxate, mintea continua să-i rămână goală. Pentru prima dată în ultimii ani, și-ar fi dorit un somn de după-amiază. În seara aceea, paznicul de la parcarea clădirii i-a spus: - A venit un mecanic, pe nume Gregory, să lucreze la mașina dumneavoastră, domnule Craig. Sper că n-am greșit lăsându-l să o verifice. - O, da, da, răspunse Craig absent. Continuă să meargă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
n-am greșit lăsându-l să o verifice. - O, da, da, răspunse Craig absent. Continuă să meargă și se sui în mașină. Pe când pornea, mintea i se eliberă de noianul de gânduri care o invadaseră și se concentră asupra spuselor paznicului. După câteva momente, tot nu avea încă de ce să se mire în legătură cu ele. Dacă Jim Gregory decisese că mașina trebuia revizuită, atunci așa era. Clic! făcu mașina cincisprezece minute mai târziu. Zumzetul gros și continuu al motorului își schimbă tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
din spatele acestor treburi incredibile. Ce însemnau toate astea? Acum, în sfârșit, nu-i mai puteau fi refuzate informațiile. El o privi încordat, acolo unde ședea lângă fereastra din salonul cel mare. Văzu cum privirea ei se plimbă peste el, spre paznicii din prag și apoi revine și se fixează pe chipul lui. Apoi dădu din cap. Uimitor: ea îi făcea semn că nu. Furia reacției îi explodă în creier. Își dădu vag seama, pe când sărea în picioare, că iuțeala mâniei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
amintirile lui privind evenimentul. Craig demontase radioul din celula lui și, adăugând componente ale radiourilor care îi fuseseră date din alte celule, obținuse o lumină foarte palidă și albă, care înghițise cimentul și oțelul de parcă ar fi fost imateriale. Un paznic care i-a înfruntat a urlat când revolverul i s-a evaporat din mâini și hainele i s-au dezintegrat pe corp. Urletul trebuie să fi fost provocat doar de spaimă, căci acea flacără palidă, intensă, nu-l vătămase. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]