47,342 matches
-
For-for-formidabil! se cruci Nuțu. Așa scrie acolo, așa v-am spus și eu, încheie Bărzăunul, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scoată cineva vinovat pe el de răpirea domniței. Toți rămaseră tăcuți, privind înfiorați spre înălțimile înspăimîntătoare ale peretelui de stîncă. Nu credea nimeni că s-ar fi putut întîmpla cu adevărat așa cum povestise Bărzăunul, dar, fără să vrea, fiecare făcu o legătură între turcii care fuseseră transformați în vulturi și păsările acelea mari și negre ce se zăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Și porniră iar, dar cu ochii mereu ațintiți la înălțimile de spaimă și chemare. Bărzăunul se făcu că vrea să se încheie la șireturi și rămase mai la urmă. Ceva mai presus de puterea sa de înțelegere îl atrăgea spre peretele de cremene, dar nu era atunci momentul să încerce dezlegarea nici unei taine. Și nici într-un caz nu s-ar fi putut încumeta singur spre o aventură de asemenea proporții. Deci trebuia să aștepte clipa cea mai potrivită pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
un caz nu s-ar fi putut încumeta singur spre o aventură de asemenea proporții. Deci trebuia să aștepte clipa cea mai potrivită pentru a-i convinge și pe ceilalți că porțile acelea de umbră care se zăreau spre vîrful peretelui pot oferi surprize extraordinare. Se uită din nou, cu mai multă atenție, mai ales spre cărarea ce părea că face legătura între bolți și trase în sinea lui concluzia că pe acolo a trecut, neapărat, picior de om cîndva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și să-l vitregească de-o bucurie atît de mare, ca cea despre care povestise Bărzăunul. Era aproape amiază și tot grupul părea ostenit. După cîteva culmi mai mici, pe care le trecură fără prea mari eforturi, zăriră un alt perete de stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici izbucneau vijelioase apele rîului pe malul căruia veniseră. Se opriră înfiorați și din pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera! Într-adevăr, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a făcut din sat pînă la peșteră. Iar Nuțu... Nuțu a spus tot, ba chiar și pe deasupra. Adică ce pe deasupra? Păi, uite ce: văzînd cît de tare insistă doctorul asupra fiecărui amănunt, i-a spus că a mai văzut pe pereții peșterii, cum văzuse el într-un film american cu căutători de aur, un fel de pietricele mai strălucitoare ca razele de soare, de diverse culori și mărimi. Pe naiba! Nu văzuse nimeni așa ceva. Singurul lucru pe care Nuțu nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
uliță, de-acolo în șosea și se trezi lîngă cămin. De-afară auzi mai multe glasuri și hohote de rîs. Se mai făceau auzite cîntecul unui acordeon și tropotele dansatorilor pe scenă. Deschise încet ușa și se lipi de un perete cu ochii la cei din sală. Erau acolo mai mulți tineri, printre care-l zări și pe Matei. Tocmai luase casetofonul de pe o masă... Îi mai văzu pe domnul Nicanor, pe Iancu Răgălie, pe... dar nu mai avu timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se produse un eveniment cu totul și cu totul neașteptat. Matei tocmai vîrîse casetofonul în priză și-i dăduse drumul, cînd în toată sala răsună un urlet fioros de leu... Bărzăunul crezu că amețește și se lipi mai strîns de perete. Într-o clipă își dădu seama că păcăleala lui din pădure va fi descoperită și că va avea de înfruntat multe greutăți. Caseta pe care avea imprimate strigătele de animale din filmul "Cărțile junglei" și cu care reușise atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe mine... Și măcar de mi-ar spune din ce cauză, dar tace mereu... La Piatra Domniței făcură un popas mai mare, se spălară pe mîini și pe față, pufăind de plăcerea apei reci și limpezi din iazul de la poalele peretelui de stîncă și minunîndu-se tot timpul de frumusețile extraordinare pe care le vedeau de jur împrejur. Și pentru că toți se pomeniră cu o poftă grozavă de mîncare, se hotărîră să guste ceva din cele luate de-acasă. Numai Bărzăunul n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
valori arheologice. Bărzăunul începu să creadă la un moment dat că-i vorba de cu totul altă descoperire. Dar cînd își dădu seama că în articol se vorbește despre expediția la care participase și el, îi veni să sară pe pereți. Citi încă o dată și încă o dată articolul, ca și cum ar fi fost vorba de niște cuvinte magice cu care ar fi putut deschide tainele supreme, iar cînd mai văzu și cine semnează articolul, urlă cît putu: Minciună! Și trînti ziarul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
căscară ochii mari și se uitară la el ca la un sucit. Adică..., cum să coborîm? reuși să întrebe Vlad convins că Bărzăunul vrea să rîdă de ei. Foarte bine, răspunse Bărzăunul cu ochi de văpaie. Nu trebuie să urcăm peretele, ci, pe ocolite, pînă-n vîrful stîncii și, de-acolo, cu ajutorul frînghiilor coborîm doar cîțiva metri pînă la cele două intrări. Acum pricepeți?... Nu va fi greu deloc. Mai ales, dacă reușim s-ajungem la brîul acela tăiat în piatră, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și-și luase și merinde din belșug, pentru a evita cu desăvîrșire suferințele din acest punct de vedere. Ora de plecare n-a mai fost 8, ci 7, pentru a avea cît mai mult timp la dispoziție. Drumul pînă la peretele de stîncă n-a ridicat nici o problemă mai aparte. Ba, dimpotrivă, a fost foarte vesel și plin numai de surprize plăcute. Și toți se purtau de parcă ar fi fost prieteni de cînd lumea. Singurul care nu prea avea chef mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Dar cunosc semnele astea de pe o carte veche, pe care am văzut-o la un muzeu din Iași. Și mai știu că semnele astea indică sigur că pe undeva, pe-aici, trebuie să fie o intrare secretă în hrubele din peretele de stîncă. Cine nu vrea să creadă, n-are decît să plece acasă! Nimeni nu mai zise nici pis. A-l contrazice pe Bărzăun într-un asemenea moment și-n fața unei astfel de perspective, însemna un risc prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lumi. Și iată conștiința poetului privind diferențierea axiologică: "Ici-acolo câte-un geniu și peste tot gunoi". "Filozofia și arta sunt o sală regală în care din când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină în Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-un indefinit foarte îndepărtat, acela al timpului pierdut, în care depersonalizarea poetului are corespondent pe plan spațial deconturările chipurilor de pe pereții bisericii părăsite. În O, mamă cele trei mișcări perpetue din natură a ramurilor, a umbrei, a apei îngână somnul etern al morții. În Despărțire sau în De câte ori, iubito, mișcări temporo-spațiale în opoziții polare exprimă imposibilitatea reapropierii sufletelor: Suntem tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Astfel transferul mitopeic devine un leitmotiv fundamental: "iunie este/ verde poveste"; "Jinduiesc la câte-un astru/ răsărit ca o ispită... peste basmul în risipă"; De la basmul sângelui spus/ Întoarce-ți fața către perete/ și lacrima către apus"; "O fată frumoasă e lutul ce-și umple tiparele,/ desăvârșindu-se pe-o treaptă/ unde poveștile așteaptă". Dacă la Eminescu necuprinsul, care dă universalitatea stărilor afective și lucrurilor se menține în sfera "gândului etern", în sfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă și neființă. Amintim acea "lacrimă de pe obrazul veșniciei", cum a denumit Rabindranath Tagore templul iubirii Taj Mahal de la Agra, India, replică sublimată a efervescențelor erotice de pe pereții exteriori ai diverselor temple hinduse, iar pe de altă parte, seninătatea solemnă, augustă pe care o degajă Parthenonul, chiar în forma rănită în care se află actualmente, precum și Panteonul roman. O bucurie solemnă și pioasă neîntreruptă este muzica lui Bach
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al dezamăgirii. Cred că astea sunt primele, poate cele mai importante lu cruri legate de părinții mei care mi au marcat existența. Schisma lor beletristică, incongruența lor culinară și modul atât de diferit în care se raportau la lumea din afara pereților apartamentului nostru. Poate că și dispariția mea se leagă, în fond, de ei doi, neîmpăcați la căpătâiul celui de-al treilea copil, cartea, suferindă în memoria mamei și vinovată de exces de fantezie în forul interior al tatălui meu. Dar
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Parcă nici n-ar fi fost. Casa de la numărul 14 dormita într-o curte obișnuită, cu tomberon ruginit la intrare. Bălți fără pești. Un furtun spart, sugrumat de pietriș în spatele casei, clipocea pe lângă aleea care ducea la ușa din față. Pereți crăpați, zgrunțuroși, terni, asediați de un răsad firav de gura-leului. Nu mirosea a nimic. Într-o dimineață, Ivan se trezi cu senzația bine definită că aude Neva. Se ridică într-un cot, dădu la o parte așternu turile întotdeauna albe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Ca și cum ar fi devenit parte din el. O parte imposibil de amputat și, totuși, bolnavă. — Poate că nu. Nu încă. Somnul cu vise al copilului din camera alăturată. Vocea ei cu gust de cireașă, azi, da, de cireașă..., podelele și pereții încăperii de jos, zugrăvite în fanteziile lui culinare, foșnetul mătăsii care o îm brăcase în ziua nunții. Poate că nu. Poate că, totuși, nu. — Trebuie să pleci. Cât timp a trecut? — Poftim? — De când a dispărut. Cât timp? — Un an și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
plebeu, îl descompune în particule răspândite pe vârful limbii, îl plimbă spre centru și pe urmă în fundul gurii, acolo unde gustul puternic, sărat, lipsit de nuanțele rafinate ale confratelui roz-gri se încheagă în iluzoria înghițitură care-i aduce în fața ochilor pereți de gheață, blană de samur și, poate, chiar unghiile ascu țite ale unui crivăț dezlănțuit ca o femeie care-i lasă dâre lungi, sân gerii, pe obraz. Hering... Atât de simplu. Cu un râgâit aproape baritonal, își inspectează obrazul proas
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
coniac, și de fețe de masă, și de prosoape... Numai gândul la vasul acesta al acvariilor cu pisici de mare, raci tran dafirii și păstrăvi uriași, pentru care stăpânul lui a creat mici cascade artificiale și curgeri de apă printre pereții de sticlă, îi dă fiori lui Evgheni. Se vede bătrân și desculț, luând-o de la capăt și obișnuindu-se (oare a câta oară?) cu hachițele unui stăpân mai tânăr decât zănaticul ăsta care-și caută ruina cu lumânarea. — O să avem
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mine, de frânturile astea de destin romanțat pe care i-l tot învolburam, pe măsură ce creșteam și eu, creșteam cu ea, creșteam închipuindu mi-o, creșteam dedicându-i nefericirile mele preadolescentine, creșteam hrănindu-mă din ea, muza mea, creșteam liber de pereții apartamentului de bloc în care părinții mei nu se certaseră niciodată, liber de casa Leei, unde-și strigaseră cuvinte pe care nu le înțelesesem și-și trântiseră uși care închise rămăseseră, liber, mai târziu, de ființa fratelui meu, de propriile
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu sunt Alex Hriavu, dar aș putea să devin. O cafea? ... — Iartă-mă, sunt idiot. Vrei să bem o cafea? De-abia am venit, sunt cam dezorientat și urăsc vacanțele singur... nu încerc să te agăț, încerc
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lui. Amândouă sunt ale lui. Ea și turmalina ei. Amândouă. Doar că nu le mai vrea. Nu, nu, nu, nu le mai vrea. „privește cerul“, mi-a spus. „privește cerul“ și nu, nu se uita în sus, citea de pe un perete. Ne plimbam în centru și deodată ne iese în cale, ca o arătare cu mâini, picioare, trup și șuier și cuvinte negre, peretele ăsta și ea citește de pe el: „privește cerul“ și se întoarce la mine și zâmbește larg, larg
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
privește cerul“, mi-a spus. „privește cerul“ și nu, nu se uita în sus, citea de pe un perete. Ne plimbam în centru și deodată ne iese în cale, ca o arătare cu mâini, picioare, trup și șuier și cuvinte negre, peretele ăsta și ea citește de pe el: „privește cerul“ și se întoarce la mine și zâmbește larg, larg, așa cum nu zâmbești decât în primii ani de viață, când nu te-a rănit, nu te-a părăsit, nu te-a dezgustat nimeni
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]