13,371 matches
-
fermecător al înțelepciunii tîrgovețe”) și anistoricitatea („helenism neistoric”), din aceeași dorință de a recupera arheologic, prin epurare, abstractizare și esențializare poetică, „geniul” prestigios, universalizabil, dar folclorizat al tradiției locale, conjurînd astfel sentimentul precarității Istoriei și al apartenenței la o cultură periferică „minoră”. Pînă la un punct, neo-păgînismul bizantinizant - în cheie expresionist-folclorică - al lui Lucian Blaga indică aceeași nevoie de recuperare sau de inventare a unei tradiții locale anonime și creatoare, aceeași respingere a complexului periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și al apartenenței la o cultură periferică „minoră”. Pînă la un punct, neo-păgînismul bizantinizant - în cheie expresionist-folclorică - al lui Lucian Blaga indică aceeași nevoie de recuperare sau de inventare a unei tradiții locale anonime și creatoare, aceeași respingere a complexului periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași fobie a Istoriei, aceeași nevoie compensatorie a cuceririi unei identități „absolute”, perene. Ideea - generatoare de complexe - a discontinuității noastre istorice și a precarității tradiției noastre culte premoderne este, de altfel, una dintre obsesiile identitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se adoptă, se imită. Clădirile americane, cu douăzeci și cinci de etaje, ne sînt îndemn pentru construcția literară. De ce blestemul veacurilor, de ce blestemul locului pe grafomania noastră juvenilă?”. Privind cu melancolie la „noblețea intelectuală” a apusenilor, autorul bovarizează patriotic în marginea frustrărilor periferice: „Noi cetim însă în trofeele lor triste și ne prinde o patriotică mîhnire!”, deplîngînd minoratul lingvistic la care inexistența unui „imperialism” politic (și, prin extensie, cultural) ne-a condamnat: „Pentru gînditorul adevărat care vrea să participe la viața intelectuală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre o nouă conștiință a întemeierii. În definitiv, atît nevoia urgentă a „arderii etapelor” față de Occident, cît și reacți(une)a orientalizantă, antioccidentală și antimodernă („tentația Orientului”) sînt forme prin care se manifestă nevoia de identitate universală a „culturilor mici”, periferice, locale, exprimată paroxistic, peste un deceniu (1936), în Schimbarea la față a României de către tînărul Emil Cioran: „Problema hegemoniei în sud-estul Europei este identică cu aceea a noului Constantinopol. Într-o astfel de problemă nu se poate vorbi decît deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sîntem cei mai apți pentru formele spiritului. Căci în Balcani, românul este cel mai puțin țăran. Dacă n-am creat în cultură, ea ne priește totuși. Tot restul Balcanilor pare a dovedi o neprielnicie în cultură care îi justifică renumele periferic” (Emil Cioran, Schimbarea la față a României, ediția a III-a, revăzută și autorizată de autor, Editura Humanitas, București, 1990, p. 179). Cu deosebirea esențială că tradiția internă este negată integral, iar cultura tradițională țărănească - repudiată ca minoră și „fatalistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
des Arts Robert Lévy scrie despre reînnoirea literaturii psihologice prin Freud, lucru de mult realizat la noi de I. Vinea și Tzara”. (Nu se precizează în ce a constat contribuția lui Tzara la „reînnoirea literaturii psihologice”...) În forme specifice, „complexul” periferic se manifestă atît în cazul lui Ion Vinea, cît și în cazul lui Marcel Iancu. Întors în România ca urmare a rupturii față de dadaismul anarhist al lui Tzara (ruptură care îi va separa pentru totdeauna pe cei doi comilitoni de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Walden, prezență semnalată aproape număr de număr în paginile revistei lui Vinea și Iancu și comentată, în numeroase rînduri, elogios. Afinitățile dintre cele două publicații sînt numeroase, mergînd de la eclectismul expresionisto-constructivist cu influențe futuriste pînă la interesul pentru popularizarea avangardelor „periferice”. În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu menționa reproducerea unor lucrări de Marcel Iancu, M.H. Maxy și Mattis Teutsch, precum și publicitatea pe care Sturm-ul o făcea Contimporanului (faptul poate fi de altfel constatat și din consultarea colecției). Criticul se înșală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite, aceeași nevoie de a depăși opoziția dintre voința de „universalizare” și cea de „specificitate” proprie unei culturi „minore”, „periferice”. Nu este însă numai atît... În nr. 93-94-95 un amplu articol al lui Emil Riegler-Dinu, „Semne noui (Literatura, arta și sportul/Oameni noui/ În căutarea unui nou stil de viață)“, deplasează idealul futurist al „sportsman-ului” și exaltarea stilului constructivist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
desen constructivist (Chioșc) de Lajos Kassák. Toate poemele avangardiștilor maghiari exilați la Viena sînt în limba germană. Articolul semnat de directorul revistei Ma ridică problema „promovării artei maghiare” în străinătate, promovarea artistică externă fiind o obsesie mai generală a țărilor periferice, proaspăt intrate în modernitate. Dînd exemplul dramaturgului Alexandru Brodys, linșat de presa maghiară pentru reprezentarea în străinătate a unei piese „antinaționale”, Kassák denunță autohtonismul agresiv al oficialităților horthyste („A face cunoscută străinătății arta nouă ungară e o problemă bogată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
internaționale a mișcării moderne autohtone: „Der Sturm consacră ultimul număr mișcărei moderne din Slavonia. Plastică, arhitectură, tipografie, muzică și poezie modernă, acerb modernă și revoluționară cu vecinii noștri din Sud, și noi...”. Appendix: avangarda belgiană și Belgia Orientului Dintre avangardele „periferice” occidentale, de cea mai mare atenție s-a bucurat - de departe - avangarda belgiană, în special cea valonă. Referințele la aceasta le depășesc pe cele franceze, germane sau italiene, iar numărul revistelor belgiene comentate se situează - într-un clasament ipotetic - pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Linze & son ésthetique du paysage“ de Gommaire van Looy și un poem al lui Emile Malespine („Vers“) dedicat lui Marcel Iancu. Într-o „Scrisoare din Belgia“, publicată în traducere română în nr. 45 al Contimporanului, poetul valon vorbea despre statutul periferic al țării sale „minuscule”, situată între Franța și Germania - într-un „extrem occident european”, dar și între două epoci: este mai mult decît posibil ca Vinea să se fi simțit aproape nu doar de sensibilitatea lirică a lui Linze, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nu am avut în vedere opiniile emise despre suprarealiștii din anii ’30-’40 (Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Constantin Nissipeanu, Gherasim Luca), ci doar comentariile dedicate „primei avangarde” și, mai ales, condițiile care au facilitat asimilarea critică a noilor orientări „extremiste”, „periferice” în raport cu canonul epocii. Prima teză de doctorat din România despre fenomenul avangardist. Anarhismul poetic de Const. I. Emilian. Spiritul modern în oglinda conservatorismului academist Susținută în 1931, prima teză de doctorat din România avînd ca obiect lirica avangardistă și modernistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală cvasioficială (după un model stalinist) va exalta argumentul priorității cronologice a avangardei românești în raport cu avangardele europene, flatînd conștiința identitară și complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul „imperialist”. Pe acest fundal, o redimensionare a avangardei istorice se va produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
epatării extravertite în detrimentul lirismului nu au fost pe placul mainstream-ului critic modernist, tributar unei estetici clasicizante. Realismul social, masivitatea construcției epice, ideile „majore”, marile teme istorico-politice sau metafizic-identitare au prezidat întotdeauna omologarea literară „la vîrf”. Pe de altă parte, complexul periferic al acestei critici a stat de la început sub semnul nevoii de sincronizare europeană (de a fi „în rînd cu Europa civilizată”) și de căutare a originalității locale, „specific autohtone”, iar avangardele istorice au părut să ofere argumente „extreme” pentru ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care doctrina avangardistă - unitară, la noi ca și aiurea, numai în pathosul ei negator - le-ar putea dobîndi din unghiul discuției noastre”. Există deja o importantă bibliografie a studiilor despre avangarda istorică europeană, care abordează fenomenul din unghiul ecloziunii sale „periferice”. Istoricul de artă american S.A. Mansbach, spre exemplu, consideră că o mare parte a modernismului a luat naștere la periferiile Europei industriale: Imperiul Țarist (constructivismul), Boemia (unele forme ale expresionismului), România (dadaismul) ș.a.m.d., dadaismul exprimîndu-se mai radical și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Central-Europe and Japan, ed. by Gerald Janecek and Omuka Toshimaru, New York, 1998, p. 32). Fără îndoială, aceste observații sînt parțiale, exagerate, eronate în bună măsură. Ele indică însă - asemenea multor altor abordări contemporane - un simptom al interesului pentru importanța factorului „periferic”, de hinterland european și extraeuropean, în discutarea avangardelor istorice. Complexul pe care îl am în vedere (și care explică obsesia definirii identitare a culturii române moderne) include întreaga suită de complexe culturale identificate de către Mircea Martin: „complexul” originii umile, „complexul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
hinterland european și extraeuropean, în discutarea avangardelor istorice. Complexul pe care îl am în vedere (și care explică obsesia definirii identitare a culturii române moderne) include întreaga suită de complexe culturale identificate de către Mircea Martin: „complexul” originii umile, „complexul” existenței periferice, „complexul” întîrzierii, „complexul” discontinuității istorice și al absenței tradiției clasice, „complexul” ruralității, „complexul” începutului continuu, „complexul” condamnării la imitația modelelor străine, „complexul” absenței capilor de serie, „complexul” lipsei de audiență (internă și externă), „complexul” izolării provinciale, „complexul” lipsei de durabilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în țările Europei Centrale, marcate de o criză a autorității monarhic-imperiale și de nevoia căutării unei specificități etno-spirituale. Constructivismul rus se propagă prin intermediul celui german (și al exilaților berlinezi, refugiați din Uniunea Sovietică), Dadaismul exprimă o revoltă pacifist-internaționalistă a „identităților periferice”/„excluse” împotriva „identităților centrale” pe care le subminează din interior, iar Suprarealismul - deși, la origine, un fenomen „tipic francez”, cu ecouri mai ales în țările latine și meridionale - refuză vehement identitatea franceză canonică în favoarea diferitelor forme de „barbarie”, „exotism” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ungureanu și grupul timișorean de studii interdisciplinare „A Treia Europă”) vorbesc despre cultura/culturile unei „Mitteleurope a periferiilor”, din care „provincii” precum (între altele) Transilvania și Banatul fac parte integrantă. Într-adevăr: dacă Viena intelectuală habsburgică dezvoltă complexul unei identități periferice în raport cu Londra, Parisul sau Berlinul, un lucru similar s-ar putea spune și în privința Ungariei față de Austria, a populației maghiare și germane din Transilvania și Banat față de cea de la Budapesta, Viena sau Berlin, a etnicilor români subordonați politic și social
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a textelor lui Urmuz, evoluția revistei Contimporanul (1922-1932) exprimă elocvent avatarurile acestui complex. În mod semnificativ, primul contact important al românilor cu avangarda artistică europeană s-a produs prin intermediul Futurismului italian; acesta a avut ecou îndeosebi în țări europene periferice, intrate tardiv în modernitate, în cercuri de intelectuali și artiști novatori și independenți, animați de fantasme progresiste, exasperați de inerția paseistă și fascinați bovaric de viteza modernizării industriale. Înaintea plecării ca student la Politehnica din Zürich (septembrie 1915), Samuel Rosenstock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Contimporanul - cea mai logevivă publicație de avangardă din România. Comparația între textele poetice scrise în perioada 1913-1915 de către Ion Vinea și Tristan Tzara, dublată de un examen al corespondenței purtate de cei doi între 1916-1921, vine să ilustreze, suplimentar, complexul periferic al lui Vinea - rămas în țară - în raport cu „evadatul” Tzara, fostul companion devenit celebritate mondială; un evazionism melancolic, elegiac și dezabuzat, opus unui evazionism activ, agresiv și deconstructiv, orientat atît împotriva formelor, cît și a temelor tradiționale. Procesul de constituire efectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oferă o replică pro domo acuzelor de imitație aduse modernilor autohtoni). Totodată, impunerea externă a „transfugului” Tristan Tzara, de fapt, povestea sa de succes, va stimula - mai ales în rîndul artiștilor români de etnie evreiască - o formă specifică de „complex periferic”, înțeleasă (și) ca ieșire spectaculară din „ghetou”: „îi fascina succesul lui Tristan Tzara. Visau să cîștige, ca el, o rapidă reputație mondială, iar traiectoria chemată să-i propulseze din tîrgușoarele moldovenești unde văzuseră lumina zilei, veritabile ștetl-uri, pe o orbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
internațională le-a hrănit întotdeauna imaginația” (Ov.S. Crohmălniceanu, Evreii în mișcarea de avangardă românească, text îngrijit, adnotat și prefațat de Geo Șerban, Editura Hasefer, București, 2001, p. 36). Corespondența Jacques G. Costin/Tristan Tzara conține (și) o dramă a conștiinței periferice. La fel - expatrierea interbelică a unor B. Fundoianu, Victor Brauner, Henri Gad, Mihail Cosma-Claude Sernet sau Ilarie Voronca. Emigrările ceva mai tîrzii au, fără îndoială, explicații politice mult mai marcate. Marcel Iancu pleacă în Palestina la începutul anilor ’40, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ernest Renan, de la care poetul și gazetarul român împrumută definiția nonetnicistă a națiunii și a patriotismului. Totuși, oricît de recondiționat, discursul despre „naționalism și tradiție” rămîne obsedant în cazul său. (Și) din acest motiv, frustrarea apartenenței la o cultură „minoră”, periferică, a Europei a fost discutată pornind de la textele lui Ion Vinea și B. Fundoianu în relație cu ideile mai tinerilor Eugen Ionescu și Emil Cioran. În mod semnificativ, teza „modernismului românesc de export” și a precursoratului european absolut - emisă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
demers comparativ - relațiilor avangardei românești cu avangardele central și est-europene; au fost avute în vedere îndeosebi avangardele maghiară, poloneză, cehă, rusă, sîrbă, slovenă și lituaniană, promovate îndeosebi prin intermediul revistei Contimporanul. Interesul acesteia pentru mișcări similare din țările vecine - ele însele „periferice” - constituie un aspect asupra căruia nu s-a insistat suficient și, în același timp, un fenomen mai puțin obișnuit în interbelicul românesc, cu o intelectualitate artistică (mult prea) fascinată de prestigiul marilor puteri culturale. Primele grupări teatrale cu un program
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]