2,966 matches
-
mister!“, Îl rugau negustorii de la tarabe și el le răspundea: așteptați, fiindcă nu-i putea picta pe toți odată. Dar de cum a dat cu ochii de Julius cu coșul plin și cu Vilma alături le spuse: vă vă rog nu plecați, fiindcă voia să-i pi-picteze. Și În cîteva minute Îi desenă pe amîndoi, o să-i coloreze mai tîrziu; fiindcă Julius era obosit tot ținînd coșul plin cu pește și fiindcă tot ce spusese În timp ce el Îi pictase i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
raporta stăpânilor lor, spunând: - Este în intenția mea să profit de oferta lordului Clane. Dați-mi rația de mâncare pe o săptămână, ca să mă pot înscrie și eu într-o tabără de concentrare. Acestea fiind realizate și după primirea mâncării, plecați imediat. NU ÎNTÂRZIAȚI NICI O SINGURĂ ORĂ. Dacă din anumite motive stăpânul vostru nu este acasă, luați mâncare și plecați fără permisiunea lui. Nimeni nu vă va împiedica să părăsiți orașul. Orice bărbat căruia i se aplică acest ordin și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
prima oară fața bucălată de copil, acolo unde fiacare lucru și fiecare om îmi spune ceva. Dar mulți dintre cei care mi-au presărat copilăria, tinerețea și adolescența s au dus pe drumul înghețat al neființei. Cu fiecare din cei plecați, s-a mai rupt o rădăcină. Fratele meu, când ne vedem, ori când avem ocazia să comunicăm în vreun fel, se amuză copios, pentru că primul lucru care i-l cer este să-mi spună cine a mai murit de la noi
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Anghel fie binecuvântat! și au zis oamenii. Și Domnul să-l odihnească în pace! Mai mulți dintre ei au fost luați, după vorbele astea, la raion sau regiune. Unii s-au întors după câteva zile. Câțiva, însă, sunt și acum plecați, nimeni nu știe unde și pentru cât timp). Titi vorbește tare, deși popa-l roagă să-și mai potolească glasul. Însă copilul nu prea reușește, timbrul său mult prea sonor îi joacă feste. Uit că este păcat să ascult spovedania
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de pe șosea. Asistenta îi ceru să plece. Karin Schluter se așeză în sala de așteptare de la traumatologie, un terariu de sticlă de la capătul unui coridor lung care mirosea a antiseptice, frică și reviste medicale străvechi. Șiruri de fermieri cu capetele plecate și cu soțiile după ei, îmbrăcați în cămăși de lucru și salopete, stăteau lângă ea pe scaunele pătrate, cu perne de culoarea caisei. Îi citi imediat: tata - atac de cord; soțul - accident de vânătoare; copilul - supradoză. Departe, într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se uite cum poliția făcea fotografii. Weber cercetă una dintre fotografii. —Invers, spuse Hayes. Weber întoarse poza. Un Mark Schluter pletos, făcut covrig, cu un șuvoi lucios de sânge prelingându-i-se pe față prin gulerul deschis. Stătea cu capul plecat, lipit de tavanul cabinei, într-o rugăciune răsturnată. Când sosiseră pompierii, fuseseră nevoiți să taie un stâlp de susținere cu o lampă cu acetilenă. Weber își imagină scena: luminile mașinilor de poliție clipind peste câmpurile înghețate, flăcările încercuind mașina, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
plecă privirea. Weber simți că între ei exista o poveste veche, neîncheiată. —Să muncim? spuse Duane. E duminică, pentru numele lui Dumnezeu. Din Mark se scurse un chicotit. —Nici măcar Dumnezeu nu s-a omorât cu munca tot timpul, doamna sergent. —Plecați, spuse ea. Duceți-vă să omorâți niște vaci. Rupp schiță un mic zâmbet de reclamă și își mângâie obrazul cu dosul unghiilor. —Las-o baltă, donșoară Gandhi. De fiecare dată când muști dintr-un burger, înghiți o bucată de vacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ar fi putut-o face. Karin se uita întrebător la Weber. —Nu mai veniți înapoi? O privi cu expresia de respect prietenos cu care câștigase încrederea câtorva sute de oameni rătăciți, anxioși - toată siguranța pe care o pierduse în timpul nopții. —Plecați? întrebă Bonnie, bosumflându-se. În realitate, nu arăta deloc ca-n poză. Dar de-abia ați venit. Mark țâșni în picioare. —Stai așa. Nu, doctorașule. Nu pleca. Îți interzic. Îndreptă tridentul său imperial spre Weber. Ai zis c-o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
minte. —Daniel, cedez nervos. Nu mai pot să fac chestia asta. La fiecare mărunțiș cu care încerc să-l ajut îl rănesc în trei feluri diferite. Prezența mea îl face să se simtă și mai rău. Vrea să mă vadă plecată. Sunt falită și bolnavă și te încurc, sunt amețită și n-am mai dormit ca lumea de șase săptămâni. Mă face să mă simt invizibilă, un virus, un nimic. Mă dezintegrez, Danny. Plutesc și zbârnâi. Parc-aș avea tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
buzița înainte să înceapă să plângă. Și așa mai plâng și eu câte puțin, ca să mă descarc, și pe urmă să mă plimb iar pe străzi, liberă și neconvențională - scriitoare la festival. Singura bucurie anticipată de-acasă e aceea că, plecată fiind, voi putea dormi toată noaptea, nefiind nevoită să mă mai trezesc ca să-l hrănesc pe Eric. Dar nu. Mă trezesc exact la aceleași ore ca și acasă - 2 și 5 dimineața. Când mă întorc, îl găsesc la aeroport, în
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
printre stele, spre infinit. Va începe un chin al singurătății și tristeții, se va coborî și se va așterne amurgul într-un loc stabilit de judecata supremă. La ceasul de liniște deplină voi deschide ușa spre mântuire și, cu fruntea plecată, voi păși spre ultimul popas. După călătoria pe pământul făgăduinței voi încerca să mă odihnesc în liniște și pace dincolo de zări, într-o priveliște captivantă, stranie și divină. Odată cu înserarea se va așterne o nefirească tăcere și poate voi
Amurg by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83174_a_84499]
-
s-au dus să-l caute, l-au găsit Întins pe jos În baie. — Serios? — Da. Zăcea mort la pămînt. Și timp de Încă o clipă vocile rămaseră suspendate Într-o tăcere echilibrată. — Ei, Doamne, ce păcat... Cred că eram plecată cînd s-a-ntîmplat. — Da. Oi fi fost plecată. Da. Cred că așa a fost. Oi fi fost plecată. Altfel aflam eu. Eram plecată. — Ei, rămas-bun, puiule... Pe curînd! — Rămas-bun! O fereastră s-a Închis și s-a lăsat liniștea; seară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de Încă o clipă vocile rămaseră suspendate Într-o tăcere echilibrată. — Ei, Doamne, ce păcat... Cred că eram plecată cînd s-a-ntîmplat. — Da. Oi fi fost plecată. Da. Cred că așa a fost. Oi fi fost plecată. Altfel aflam eu. Eram plecată. — Ei, rămas-bun, puiule... Pe curînd! — Rămas-bun! O fereastră s-a Închis și s-a lăsat liniștea; seară și zgomote Îndepărtate și frînturi de strigăte În Brooklyn, Brooklyn, În pustiul vieții fără formă, fără număr, măcinat de vreme. Și acum lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
curge la vale... iar timpul Întunecat se hrănește din măruntaiele noastre ca un corb și știm că sîntem pierduți, și nu ne putem mișca... și acolo sînt vapoare! sînt vapoare!... și, Doamne, murim cu toții În Întuneric!... și oi fi fost plecată... oi fi fost plecată... Iar aceasta este o clipă din timpul Întunecat, aceasta este una din fețele Întunecate ale timpului necunoscut cel cu un milion de fețe. Moartea - sora cea mîndră Chipul nopții, inima Întunericului, glasul flăcărilor - am cunoscut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
timpul Întunecat se hrănește din măruntaiele noastre ca un corb și știm că sîntem pierduți, și nu ne putem mișca... și acolo sînt vapoare! sînt vapoare!... și, Doamne, murim cu toții În Întuneric!... și oi fi fost plecată... oi fi fost plecată... Iar aceasta este o clipă din timpul Întunecat, aceasta este una din fețele Întunecate ale timpului necunoscut cel cu un milion de fețe. Moartea - sora cea mîndră Chipul nopții, inima Întunericului, glasul flăcărilor - am cunoscut tot ce trăiește, mișcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de lemn plasată pe partea stîngă, cum coborai panta spre tunel. Bărbatul ședea acolo liniștit, la un capăt al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin trasă pe frunte, cu capul pe jumătate plecat. În clipa aceea am văzut cum pieptul i s-a mișcat ușor, liniștit, imperceptibil - o adiere, un oftat ușor - și omul a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai privească pe fereastra trenului spre acoperișul arcuit al gării, aparent urmărind grupul de prieteni ce plecau de pe peron fără a vedea Însă, de fapt, nimic altceva decît silueta Înaltă și frumoasă a femeii ce se depărta Încet, cu capul plecat, cu mersul unduitor, cu pași mari și măsurați, de o grație și o voluptate fără egal. Se opri pentru a mai privi o dată Înapoi, apoi se Întoarse și plecă mai departe la fel de Încet. Deodată, femeia stătu locului. Din mulțimea de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ar fi priceput mai bine decît oamenii săi? Căci pămîntul nu este niciodată „luat În stăpînire“ - el este cel care stăpînește. În orice caz, după ce-au Îndeplinit aceste gesturi da pietate și credință, spaniolii s-au ridicat Îndreptîndu-și genunchii plecați În rugă, s-au Întors spre mulțimea de indieni, care Între timp Îndrăzniseră să se apropie de această falsă tiradă, și-și descărcară muschetele asupra lor („ca să nu devină prea Îndrăzneți și amenințători“). Vreo doi-trei au căzut cu fața În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a părut.“ Apoi au Început să bată toate clopotele și s-a sculat și el. „Vai, nu pleca!“ i-am zis. „Te rog să nu te duci“ - știi, aveam un fel de presimțire și mă neliniștea gîndul să-l știu plecat. Și-atunci am auzit din nou: „Doi... doi“ - rostea primul glas și „douăzeci... douăzeci“ rostea celălalt și știu, știu... da, da! Ei, Doamne! Cum să nu-mi amintesc, măi băiete, și timpul și ceasul și anul cînd s-a-ntîmplat, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sfânt în triumful poporului. Măgarul poartă pe spatele său un rege umil, dar totuși un rege. Măgarul face posibilă intrarea lui Isus în mijlocul poporului și participă la glorificarea lui Isus, la recunoașterea sa regală. Măgarul face toate acestea cu capul plecat, fără să profite de faptul că are pe spatele său un rege atât de mare. El este icoana al acelui „El trebuie să creas-că iar eu să mă micșorez” (In 3,30), al lui Ioan Botezătorul (oh, severul comentariu la
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
linie este o considerație justă a propriilor acțiuni care răstoarnă aroganța; a doua linie este convingerea de a fi ca și ceilalți, care răstoarnă încăpățânarea; a treia linie este lipsa abuzului de putere care răstoarnă prepotența. Măgarul blând cu capul plecat nu are petele acestor trei cuvinte urâte pe spatele său, iar preotul blând nu le are pe sufletul său. Și în plus: „Cel blând este [...] acela care îl lasă pe celălalt să fie ceea ce este, chiar dacă celălalt este arogant, încăpățânat
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
se uită la mine ca la un rătăcit, ca la un neica nimeni. Nu știu ce mama zmeilor să-i spun, mă uit la nenea și singura chestie care-mi bâzîie prin cap sunt următoarele alcătuiri sintactice împănate exclamativ cu următorul îndemn: "Plecați, copii, duceți-vă în lumea largă, veniți vara la pescuit și, mai apoi, puteți să vă arătați mai rar, încercați să uitați ceea ce e aici! Eu o să mă descurc, în loc de orice altceva vom mânca la Cina creștină, vine slujitorul Căpitanului
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
școala în care ne deprindem de mici că e mai rentabil să taci, să fi supus, să reproduci ce zice proful care este mai întotdeauna antrenorul monologului, un training al supunerii și al lipsei de responsabilitate. O educație a capului plecat. O școală în care plagiatorii avansează academic, în vreme ce pedepsesc aspru bietele încercări ale școlarilor de a copia texte indigeste. Școala doldora de învățături fără viață pe care le uiți cum ai pășit dincolo de poarta universității și a liceului. După școală
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
mobilității sociale. În școală nimeni nu-ți spune că în viață dialogul și argumentația au a se lupta să ia locul monologului și al suspendării gândului propriu. Școala medie și cea superioară ne învață mai degrabă faptul că tăcerea, capul plecat, vorbirea pe la colțuri, frica de șef și supunerea politicoasă este rentabilă. Nu e asta Europa viitorului, domnilor profesori fără har, domnilor politicieni demagogi, domnilor judecători vânduți. Europa este vis liberal, neoliberal sau libertarian, spuneți-i cum vreți. Ori așa, ori
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
plecă de la fereastră și constată că sclavele de pe puntea inferioară trebăluiau în sufragerie. Le privi gânditor, observând că aceea care era tânără și frumoasă era mereu înghiontită de celelalte femei. În jur de 19 ani, estimă Gosseyn. Își ținea ochii plecați, semn grăitor. Dacă se pricepea la Talamice - și era cazul - putea să afirme că această fată aștepta ocazia să se răzbune pe torționarele ei. Gosseyn deduse după natura fluxului neural pe care-l emana că arma ei cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]