106,097 matches
-
mulaj. Când vântul o spulberă, pânzele rafalelor dansează după ritmul impus. Din măreția unui tablou de iarnă nu pot lipsi țurțurii de diamant ce împodobesc streșinile caselor, amenințători ca sabia lui Damocles. Peste toate acestea tronează cerul de un albastru pronunțat în zilele senine sau împodobit de stele ce „par înghețate” în nopțile geroase. Acest anotimp își sporește frumusețile și prin sărbătorile de iarnă. În Germania, cea mai mare sărbătoare este Crăciunul. Cecilia avea ocazia să-l petreacă de data aceasta
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Vai de mine, Matei, ce urmări să aibă? —Să fie afectat un organ intern, să fie deplasat un rinichi, să nu mai poată merge o perioadă sau deloc. —Aoleu! Nu-mi mai spune! Doamne ferește! —Vezi? De—asta nu ne putem pronunța acum. -mă duc, Matei, mă bazez pe tine. Toată speranța mea este în tine, pleacă Leontina oftând. A condus-o pe Suzana acasă, care plângea într-una. A mai stat un timp cu ea și cu Andrei, tatăl Nataliei, ca să
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a întrebat-o Matei așezându-se pe patul ei. Nu mă doare, dar știu ce va urma. — Ce știi? Că nu voi mai putea merge, a izbuncnit în plâns. —Nu-ți face griji, dacă nici noi nu ne-am putut pronunța încă, tu ești mai doctor decât noi? Nu mai plânge! Ai să vezi că totul va fi bine până la urmă, a mângâiat-o Matei, deși avea mari rezerve privind posibilitatea Nataliei de a mai merge dacă nu se operează. În
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a lor să nu le aducă binele”, ori „Viața este darul cel mai de preț ca și iubirea”. Tu spre care posibilitate înclini, Gelule? Nu știu ce să spun, Leontina, era îngândurat Gelu. După cum am văzut-o mi-e greu să mă pronunț. —Vezi? Poate de aceea bietul Matei este distrus, că el fiind medic își dă seama de toate implicațiile acestei come, deși ar trebui să gândească pozitiv. Cred că gândește pozitiv, cu toate că n-am putut să stau prea mult cu el
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
De aceea, poate, nici nu-mi aduc aminte prea bine ce anume am răspuns la întrebările, în general nesuferite, ale judecătorului. La final, Istorisiri nesănătoase fericirii 75 acesta, suflându-și sonor nasul și dregându-și cu greu vocea, mi-a pronunțat sentința definitivă și irevocabilă solemn, cu un glas cât o salvă de tun, pe care nu pot s-o tălmăcească în urechile învinuitului, decât vorbele acestea: douăzeci și cinci de ani de detențiune. Începând din clipa aceea, am devenit deținut și n-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
din ceea ce mă privește pe mine nu este obligatoriu pentru ceilalți, tot la fel cum nimic din ceea ce îi privește pe ceilalți nu este, și nici nu trebuie să fie, obligatoriu pentru mine. Îmi pare rău. Prin felul în care pronunțase cuvintele acestea, Victor dorise anume parcă să le imprime dinadins un caracter axiomatic. Dar, cu toate că le spusese hotărât, o făcuse, totuși, blând și cu bunătate în glas, iar micile inflexiuni avute de el pe alocuri dovedeau încă o dată faptul că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
îți lasă cel mai clar impresia că ai trăit degeaba. Iar întocmai lucrul acesta îl resimțea mama lui Osvald până și în ultimul ungher al ființei sale vlăguite. Astfel, la doar câteva luni de la revenirea tânărului acasă, mama sa își pronunță cele de pe urmă cuvinte față de el, lăcrimând amarnic: - M-ai răpus... Muri. Și totuși, nimic nu se sfârși aici, așa cum s-ar crede, căci moartea mamei lui Osvald, ei bine, avu triste urmări nu numai pentru el în sine, ci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
acele clipe, ușor ar fi reușit să bage spaima imediat în oricine. De departe, se vedea că duce o luptă aprigă cu aerul; de fapt, ea nu mai respira - horcăia. Fiecare vorbă, pe care încerca ea din răsputeri s-o pronunțe, îi era întretăiată numaidecât de un șir întreg de spasme violente. Tremura toată. Convulsiile n-o slăbeau deloc. Într-un cuvânt, părea că se dă, chiar atunci, de ceasul morții ei. Totul, în locul acela, era de groază; nimic asemănător nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
el însuși autorul unei tentative eșuate de suicid) citează, în debutul studiului amintit anterior, teribila scrisoare din 1860 a unui rus, Nikolai Ogarev, către iubita sa, Mary Sutherland. Acesta, făcând sumarul savuros-șocant al știrilor londoneze, amintește de execuția prin spânzurătoare, pronunțată de un tribunal britanic în cazul unui individ care încercase să se sinucidă punându-și ștreangul de gât, dar care fusese salvat de autorități, numai pentru a fi condamnat la aceeași moarte câteva zile mai târziu! Tentativa de suicid a
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
poiată pentru păsări, coteț pentru porci, car sau căruță, șură pentru animale și alte acareturi care mai sunt necesare într-o gospodărie ... L-am cunoscut pe omul acela care o viață întreagă a trăit, doar cu singurătatea. Nu-i voi pronunța numele pentru a nu-i întina sufletul. Fie-i calea luminoasă în viața de apoi! Locuia în Cristinești la șosea într-o căsuță extrem de modestă. Fereastra împărțită în patru ochiuri mici fixate în niște șipci care abia țineau sticla în
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și nu diminua onoarea sa în fața oamenilor. Semnifică "sfințește" numele Domnului, observă și pune în practică poruncile sale spre mai marea lui glorie în fața lumii. Mă întreb dacă evreii, care încă din timpul ultimului secol înainte de Cristos se temeau să pronunțe numele "Jahvè" și creștinii, care îl numesc deseori abbă, tată, contribuie suficient ca oamenii să cinstească numele Domnului. În calitate de creștin, trebuie să-i respect pe cei care astăzi interzic folosirea cuvântului "Dumnezeu", dar în nici un caz nu trebuie să îl
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
contribuie suficient ca oamenii să cinstească numele Domnului. În calitate de creștin, trebuie să-i respect pe cei care astăzi interzic folosirea cuvântului "Dumnezeu", dar în nici un caz nu trebuie să îl ascund. În loc să nu mai vorbesc despre Dumnezeu sau să-i pronunț numele, așa cum a fost până acum, este necesar să vorbesc din nou despre el cu respect și umilință. Totdeauna, de-a lungul istoriei umanității, Dumnezeu a stârnit interes. Niciodată nu a încetat căutarea anxioasă a lui Dumnezeu, negarea lui, credința
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fără a le înțelege: Isus Cristos este "a doua persoană a Sfintei Treimi", "o persoană divină în două naturi", umană și divină. La Roma urmasem pentru un întreg semestru cursuri de "cristologie", dar studiasem și toate ereziile împotriva cărora se pronunțaseră conciliile și toate răspunsurile la dificultățile care, atunci ca și acum, caracterizează această temă. Este adevărat că, din fericire, trecusem fără probleme examenul de latină, deloc ușor, dar spiritualitatea mea? Un lucru diferit, care rămânea nesatisfăcut. Mult timp mă interesasem
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
impulsuri sexuale. În acest mod, cultul mariologic, papismul și ideologia celibatului s-au susținut reciproc, îndeosebi începând din secolul al XIX-lea. Totuși, nu au fost incluse în nici o profesiune de credință, dimpotrivă, Conciliul Vatican II a încercat să se pronunțe împotriva exceselor cultului mariologic și a papalității, obținând un succes doar pe jumătate. Devalorizarea și demonizarea erosului și a sexului, pe de altă parte, au ca urmare o excesivă elevare și sublimarea iubirii ca agapé. Aceasta din urmă (numită în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
următoarele rânduri: "Mult stimate domnule președinte, ați binevoit a mă proclama membru de onoare al Societății "Oganj". Țin să vă mulțumesc pentru deosebita onoare și atenția dată persoanei mele, care nu are alt merit decât acela, de a se fi pronunțat clar și fără nicio reținere în ceia ce privește incinerarea din punct de vedere religios creștin. Nu mi-am făcut decât o datorie de conștiință, cunoscând, că numai clerul a fost acela, care mai mult din spirit de opoziție decât
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
-și modeleze chipul care va fi al său, cel al unei obiectivități radicale, al unei "insensibilități" polare, în mod hotărât indiferent față de destinul omului. Trebuie așadar să percepem în viața însăși momentul și principiul alegerii prin care ea și-a pronunțat propria condamnare, condamnarea la moarte a omului. Or asta este ceea ce suntem capabili să facem imediat ce înțelegem știința ca pe un mod de viață, ca ceea ce, încercându-se pe sine în fiecare punct al ființei sale, nu mai ignoră nimic
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta deoarece ea definește umanitatea transcendentală simțirea, înțelegerea, imaginarea, acțiunea și în toate cazurile suferința și bucuria, fără de care nu există nici umanitate, nici om. Numai că intrăm într-o lume inumană. "Inumană" nu desemnează o oarecare judecată de valoare pronunțată de sus despre această lume și deplângându-i insensibilitatea. Nu vrem să spunem nici că societatea și-ar fi pierdut orice raport cu nevoile subiectivității vii, cu faptul de a mânca, de a bea: aceasta este, tocmai, imposibil. "Inumană" desemnează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dreagă lucrurile. Dómine Pérez era un părinte iezuit care Își făcea veacul la biserica alăturată, San Pedro y San Pablo. Bunătatea-i Înnăscută și latinismele lui savante acționau ca un sedativ puternic, pentru că pe acestea din urmă obișnuia să le pronunțe pe un ton plin de bunăvoință. Însă cei doi necunoscuți nu știau latinește, iar rima aceea cu hidalgii și nădragii era prea greu de Înghițit. Pe deasupra, mijlocirea bunului cleric era subminată de ironiile acide ale Licențiatului Calzas: un clănțău de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și alți răufăcători. Calzas pufnise În râs. Avea un caracter excelent, o bună dispoziție cinică rezistând oricăror Încercări, iar prietenia lui cu Diego Alatriste era veche și se baza pe Încredere. — Pe cuvânt că ăsta-i un mare adevăr, se pronunțase vesel, făcându-mi cu ochiul. Pana, Íñigo, e mai rentabilă decât spada. — Longa manus calami, comentă și latinistul Dómine. Principiu cu care toți se declarară de acord, fie din unanimitate, fie ca să-și ascundă neștiința latinei. Așa că a doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
apoi mă privi lung cu una din căutăturile acelea ale lui pe care eu i le cunoșteam bine: senine și prelungite, la fel de elocvente ca toate acele cuvinte pe care mă obișnuisem să i le citesc pe buze, deși nu le pronunța niciodată. Îmi amintesc că soarele, Încă nehotărât dacă să strălucească ori ba peste acoperișurile străzii Toledo, lumină cu o rază oblică restul foilor din poala mea și ochii deschiși la culoare, aproape transparenți, ai căpitanului, care mă aținteau; uscând mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice Împrejurare. Caii nu erau departe și Își târau frâiele pe jos. — Încălecați și plecați, zise În sfârșit. Cel numit Steenie nu se mișcă, mulțumindu-se să-și consulte camaradul, care nu pronunțase nici un cuvânt În spaniolă și nu părea să Înțeleagă limba. Din când În când schimbau câteva vorbe pe limba lor, Încet, și rănitul termina Încuviințând din cap. În sfârșit, tânărul În haine gri i se adresă lui Alatriste. — Domnia voastră era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mâna ei regească, biet leopard neștiind că pentru-acel odor nu Îndrăzneț se cade-a fi, ci răbdător. Cum ți se pare? Álvaro de la Marca Îl privi Întrebător pe Alatriste, care abia dacă zâmbea, amuzat și prudent, ferindu-se să se pronunțe. Bun, recunosc, nu-s Lope, pe legea mea. Și-mi Închipui că și amicul tău, Quevedo, ar strâmba din nas; dar, fiind vorba de versuri de-ale mele, nu-s chiar de lepădat. Dacă o să le vezi circulând pe ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și În comediile din teatrele În aer liber numite corrales. Însă Angélica de Alquézar - căreia Încă nu-i știam numele - nu era actriță, ci doar o copilă. Nimeni n-o Învățase să adopte ecoul acela obscur, acel mod de a pronunța cuvintele astfel Încât să te facă să te simți bărbat, și nu unul oarecare, ci singurul pe o rază de o mie de leghe jur-Împrejur. Nu e noroi, am repetat, nemaifiind În stare nici să gândesc ce spun. Și-mi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În comun legături familiale cu bălaia tinerică de care eram Îndrăgostit. Dar lucrul cel mai neliniștitor a fost ciudata scăpărare din ochii lui; expresia de ură și de mânie pe care am văzut-o apărând În ei când fata a pronunțat numele căpitanului Alatriste. Promenada de la Prado A doua zi era duminică. Începu cu o mare sărbătoare și fu cât pe ce să se termine cu o tragedie pentru Diego Alatriste și pentru mine. Dar să nu anticipăm. Partea festivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
drept are un semn din naștere care arată ca o creastă de cocoș. Are o voce întunecată și plăcută, care pare să nu îmbătrânească. Și citește exact așa cum trebuie citit, cu inteligență, uimire și îndoială, iar ideile apar pe măsură ce le pronunță. Pauzele sunt pline de mirare. în spatele limbii ei suedeze se aude tot timpul dialectul din Norsjö. în felul acesta întreaga literatură pare să vină de acasă. Chiar acum citim Viața micilor morți. A scris-o Pierre Michou. E un roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]