KorAP: Find »[drukola/base=psalm & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...131 >

3,267 matches

Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

putem presupune că și scriitorul nostru este de origine africană și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sunt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-zișilor semipelagieni: diversitatea de

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Augustin, deși, așa cum am văzut mai înainte, autorul are opinii contrare celor ale episcopului de Hippona privitoare la doctrina harului (lucru care i-a făcut pe cercetători să presupună că Disputa n-ar fi scrisă tot de autorul Comentariului la Psalmi); în sfârșit, ca dovadă a coincidenței de vederi între papa Leon și tradiție este citată o epistolă a papei Damascus către Paulin din Antiohia. Critica mai recentă i-a atribuit lui Arnobiu și o cărțulie intitulată Predestinatul, titlu pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
curent grecește și că se dedicase studiului lui Homer. După o carieră în administrația statului, iată că, la maturitate, trăiește și el o „convertire”, dacă e să-l credem pe biograful său: în urma lecturii unei omilii a lui Augustin dedicate Psalmului 36, a hotărât să se dedice vieții monastice. Însă, cum persecuțiile regelui Trasamundus (496-523) l-au constrâns să fugă din mănăstirea sa, a trebuit să rătăcească apoi de la o localitate la alta. Mai târziu, Fulgențiu s-a gândit să plece

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
târziu. Nu e sigură autenticitatea Expunerii foarte scurte despre Sfântul Duh, presbiterului Abragila (De Spiritu Sanctu ad Abragylam presbyterum commonitorium parvissimum). Chiar dacă nu este amintit nici în Pseudo-Ferrando și nici de Isidor din Sevilia, îi este atribuit lui Fulgențiu un Psalm contra vandalilor arieni (Psalmus contra Vandalos Arrianos). A fost scris probabil la Cartagina, în perioada scursă între primul și al doilea exil, sau, potrivit altor autori, după reîntoarcerea sa la Cagliari, în urma eșecului suferit în tentativa sa de a domoli

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
la Cartagina, în perioada scursă între primul și al doilea exil, sau, potrivit altor autori, după reîntoarcerea sa la Cagliari, în urma eșecului suferit în tentativa sa de a domoli încrâncenarea arienilor și de a obține revocarea exilului. Într-adevăr, din Psalm rezultă cu claritate că persecuțiile ariene continuă și că nu există nici o speranță de reconciliere. Fulgențiu ia ca model Psalmul contra adepților lui Donatus scris de Augustin și vrea să explice oamenilor aspectele cele mai dezbătute ale arianismului și să

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în urma eșecului suferit în tentativa sa de a domoli încrâncenarea arienilor și de a obține revocarea exilului. Într-adevăr, din Psalm rezultă cu claritate că persecuțiile ariene continuă și că nu există nici o speranță de reconciliere. Fulgențiu ia ca model Psalmul contra adepților lui Donatus scris de Augustin și vrea să explice oamenilor aspectele cele mai dezbătute ale arianismului și să le dea curaj ca să facă față persecuțiilor vandalilor. E vorba de o poezie de popularizare ce trebuia cântată așa cum o

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
mai dezbătute ale arianismului și să le dea curaj ca să facă față persecuțiilor vandalilor. E vorba de o poezie de popularizare ce trebuia cântată așa cum o dovedesc structura ritmică (de-acum, nu mai e metrică) și caracteristicile lingvistice datorită cărora Psalmul trebuia să fie accesibil chiar și celor fără instrucție și putea fi memorat ușor. Poemul e structurat în ordine alfabetică*, mai puțin prologul, care introduce tema fundamentală, și epilogul. Între o strofă și alta apare un refren, cântat în cor

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Alte scrieri ale lui Cassiodor compuse la Vivarium sunt opere originale, chiar dacă și ele sunt dovada unei mentalități de compilator și nu a unei capacități de a organiza într-un mod nou o doctrină personală. Ne referim la Comentariile la Psalmi (Commenta Psalterii), compuse în 545-555. Acestea au la bază mai ales Explicațiile la Psalmi (Enarrationes in Psalmos) ale lui Augustin (p. ???), însă nu în mod absolut; interpretarea este exclusiv alegorică și spirituală, bogată în elemente de simbolică și de aritmologie

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
sunt dovada unei mentalități de compilator și nu a unei capacități de a organiza într-un mod nou o doctrină personală. Ne referim la Comentariile la Psalmi (Commenta Psalterii), compuse în 545-555. Acestea au la bază mai ales Explicațiile la Psalmi (Enarrationes in Psalmos) ale lui Augustin (p. ???), însă nu în mod absolut; interpretarea este exclusiv alegorică și spirituală, bogată în elemente de simbolică și de aritmologie; unele divagații cu conținut teologic sunt sugerate chiar de unii Psalmi; se observă că

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
ales Explicațiile la Psalmi (Enarrationes in Psalmos) ale lui Augustin (p. ???), însă nu în mod absolut; interpretarea este exclusiv alegorică și spirituală, bogată în elemente de simbolică și de aritmologie; unele divagații cu conținut teologic sunt sugerate chiar de unii Psalmi; se observă că autorul cunoaște bine teoriile retorice pe care le adaptează pentru interpretarea textului. În această atitudine constă noutatea scrierii pentru că, pentru Cassiodor, retorica devine un auxiliar necesar al exegezei. Acestei preocupări îi corespunde și faptul că textul este

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
anumite „note”, adică de semne specifice care aveau ca scop facilitatea interpretării unor pasaje complicate. Și în această operă ca și în tratatul despre suflet, Cassiodor încerca să facă o expunere în același timp sistematică și sintetică, fie comentând toți Psalmii, fie, din evidente rațiuni de spațiu, prescurtând ceea ce predecesorii săi Augustin și Origen trataseră pe larg. Alte texte de exegeză sunt: Prezentarea Epistolei către Romani (Expositio epistolae ad Romanos) unde Cassiodor vrea să facă o reelaborare a textului eliminând un

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
MGH, Auct. Antiquiss.: Chron. minora 2, 1894 (Th. Mommsen); Variae în MGH, Auct. Antiquiss. 12, 1894 (Th. Mommsen); CChr. Lat 96, 1973 (A.J. Fridh); De anima în CChr. Lat 96, 1973 (cu Variae:J.-W. Halporn); pentru Comentariile la Psalmi cf. CChr. Lat 97-98, 1958 (M. Adriaen); Historia Ecclesiastica Tripartita în CSEL 71, 1952 (W. Jacob, R. Hanslik); Institutiones, ed. Mynoras, Oxford, Clarendon Press 1963. Studii: A. Momigliano, Cassiodoro, în Dizionario Biografico degli Italiani, Roma 1978; M. Cappuyns, Cassiodore, DHGE

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
ale lumii create de Dumnezeu (între care Etna și anumite izvoare calde de lângă Grenoble) și cele șapte minuni făcute de mâna omului (Arca lui Noe, zidurile Babilonului, Templul lui Solomon etc.). Ne-au rămas doar fragmente dintr-un Comentariu la Psalmi. Ar fi tradus în latină, spune el, Patimile celor șapte adormiți din Efes. Dar acum această povestire hagiografică există în greacă și în siriană, această „traducere” trebuie să fi fost fie transpunerea unei povestiri orale a unui pelerin care fusese

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
așa afirmă în comentariul la cei 12 profeți) să contribuie la clarificarea pasajelor obscure ale discursului profetic. Efrem din Antiohia (în Fotie, Biblioteca, cod. 229) și florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului atestă că Chiril a comentat și Psalmii, iar în unele manuscrise ce conțin serii de pasaje biblice s-au găsit și comentarii fragmentare la diverși Psalmi, până la 119, ce apar sub numele lui. În primul fragment ce servește ca introducere, autorul declară că intenționează să comenteze întreaga

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Antiohia (în Fotie, Biblioteca, cod. 229) și florilegiul intitulat Doctrina Sfinților Părinți despre întruparea Logosului atestă că Chiril a comentat și Psalmii, iar în unele manuscrise ce conțin serii de pasaje biblice s-au găsit și comentarii fragmentare la diverși Psalmi, până la 119, ce apar sub numele lui. În primul fragment ce servește ca introducere, autorul declară că intenționează să comenteze întreaga carte. E greu de evaluat autenticitatea fiecărui fragment în parte. Același lucru e valabil și în cazul fragmentelor de

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
745). Tratativele purtate cu antiohienii după conciliul din Efes și exilarea lui Nestorios au ca rezultat o formulă de uniune pe care Chiril o laudă în scrisoarea trimisă lui Ioan de Antiohia (martie 433), care începe cu un citat din Psalmi 95, 11: „Să se veselească cerurile și să se bucure pământul” (Epist. 39; ACO I, 1, 4, pp. 15-20; cf. mai sus, p. ???). Epistolele 4, 17 și 39 au fost citite și confirmate la Calcedonia în 451, iar primele două

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
participat 81 de epsicopi, dovedește preocuparea sa pentru combaterea simoniei; o modalitate de a stopa decadența clerului este și refuzul său, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii, I, 15), de a hirotonisi pe cei care nu știu pe de rost Psalmii. În aceeași perioadă, în contextul confruntărilor izbucnite la Alexandria după uciderea patriarhului Proterios (28 martie 457), Ghenadie a intervenit pe lângă împăratul Leon pentru a-l determina să ia atitudine față de Timotei Eluros, ales ca succesor al lui Proterios, și a

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în bună parte accesibil după publicarea unor noi fragmente catenare de către K. Staab (avem comentariul la 1, 5-2, 5; 5, 12-15, 32). Totodată, tot în catene s-au găsit numeroase fragmente privitoare la Facere, scolii despre Ieșire 26, 35, despre Psalmul 1 și despre profeții minori. Exegeza lui Ghenadie continuă linia analizei literale antiohiene; se observă cu claritate acest lucru când e vorba de textele pe care analiza clasică de tip alexandrin le alegorizează, cum sunt povestea creației și a păcatului

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise (catene) exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Hipațiu. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Hipațiu compusese un întreg comentariu al acestei cărți. O catenă de manuscrise consacrate profeților minori conține 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți (nu sunt reprezentați Agheu și Maleahi), distribuite în proporții

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
numeroase condamnări ecleziastice în deceniile ce au urmat până la conciliul din Efes și după aceea, însă au continuat să stârnească polemici până în secolul al VI-lea. Polemica explicită a lui Marcu împotriva celor care identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20; Psalmi 110, 4; Evr. 5, 10; 7, 21) pe Fiul lui Dumnezeu ar putea să aibă loc cam în același timp cu atacurile contra melchisedecienilor din Egipt lansate de Epifanie din Salamina (Panarion 4, 9) prin 375 și de Chiril din

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
tatăl său pe când se găsea în 530 la Schitopole, a afirmat: „De acum înainte, acest copil este învățăcelul meu și fiul Părinților din pustie”, și îl numea și după aceea învățăcelul său și îi îndemna pe părinți să-l învețe Psalmii și să-i explice epistolele Apostolului Pavel. În acest fel, soarta lui Chiril era pecetluită. În noiembrie 543, s-a dus la Ierusalim pentru a asista la sfințirea noii biserici a Sfintei Maria. La începutul anului următor, i-a cerut

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
din Alexandria; există apoi un pasaj, citat de Eusebiu (Istoria bisericească V, 28, 5), dintr-un tratat necunoscut intitulat Contra lui Artimon și atribuit lui Ipolit care datează probabil din prima jumătate a secolului al treilea: aici, scriitorul reamintește „nenumărații psalmi și numeroasele cântări, scrise de frații întru credință încă de la începuturi, prin care preamăreau Cuvântul lui Dumnezeu, pe Cristos, pe care îl considerau Dumnezeu”. Probabil însă că, în aceste cazuri, termenul „imn” trebuie înțeles într-o accepție mai amplă, în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
anterior după toate regulile. În această privință, Biserica a oscilat întotdeauna între toleranță și severitate. În procesul din 268 unde a fost judecat Pavel din Samosata, episcop de Antiohia, i s-a adus acestuia acuzația că „a dispus încetarea folosirii psalmilor în cinstea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că i-a considerat prea recenți și compuși de persoane cu vederi prea moderne”. Însă, pe de altă parte, potrivit aceluiași rechizitoriu, acel episcop eretic „punea femeile să cânte în cinstea sa, în mijlocul Bisericii

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Cristos, pentru că i-a considerat prea recenți și compuși de persoane cu vederi prea moderne”. Însă, pe de altă parte, potrivit aceluiași rechizitoriu, acel episcop eretic „punea femeile să cânte în cinstea sa, în mijlocul Bisericii, în ziua de Paști, niște psalmi a căror ascultare ar provoca oroare” (Eusebiu, Istoria bisericească VII, 30, 10). Datorită mărturiei Părintelui Bisericii siriene, Efrem, aflăm despre compunerea unor imnuri într-un mediu cultural diferit; autorul lor e Bardesan din Edesa, iar activitatea lui a fost continuată

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
exemplu, în opera sa Pelerinaj la locurile Sfinte, când descrie slujbele religioase din Săptămâna Sfântă (cap. 29-40), atestă că Biserica din Ierusalim dispunea de un mare număr de imnuri și nu se limita cu siguranță la cele ce derivau din Psalmi. Ceea ce povestește Egeria e foarte prețios pentru că ne ajută să cunoaștem liturghia Bisericii din Ierusalim și a celei palestiniene în general care pare să fie înrudită cu cea siriană: așadar, această liturghie conținea foarte multe imnuri. De aceea, se pare

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]