2,405 matches
-
Zic și eu. De fapt, Îmi pune-n cap o cuvertură cărămizie, mă apucă de colțuri și mă duce, ca pe-un cal, de căpăstru, Încolo, În altă parte. Într-o râpă. Ai zice că s-a mutat Mana În râpă - fără bărbați, numai femei și copii, În văgăuna lutoasă, umedă, Întunecoasă, mirosind a lemn putred, a frunze putrede, a urzici. Mai miroase a fum de verde. Și Încă, a ierburi grase, mustoase, pipăroase - verzi. Dar mai ales a mâncare bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
urzici. Mai miroase a fum de verde. Și Încă, a ierburi grase, mustoase, pipăroase - verzi. Dar mai ales a mâncare bună miroase; de mi se Împăinjenește văzul. Și nu mai miroase mâncarea a mâncare: am mâncat-o! Acum pădurea cu tot cu râpă și cu noi miroase a Duda. După ce mi-a adus, de prin vecini, o strachină cu găină fiartă, mama a zis să nu mă mișc de-acolo, că ea se duce să mai caute de mâncare, pentru băiat. Cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
De refugiu, zice mama. Ceilalți oameni nu zic nimic, de parcă n-ar fi refugìt o dată cu noi - ba unii Înaintea noastră - prin Codrul adânc. Și mereu tot verde. Plin de copaci și de glasuri. Mama coboară din vreme-n vreme În râpă, la pârâu, să ude prosopul uscat - m-a lăsat Învelit În cel ud și stropit cu oțet, de țânțari. Sunt mulțumit de refugiu, dar mă frige la inimă Duda. Ibomnica mea cea dulce și-nmiresmată m-a amăgit. Acum, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aș fi desfăcut-o și m-aș fi uitat numai În sus, ca să n-o stric. Nu se cade să strici fata - dar dacă ea se preface că nu mă mai știe; că nu mă vede... Stau lângă foc, În râpă. Aburii din ceaun adie aproape tot atât de bun ca Duda - Înainte de stricăturare. Așteptăm cu sufletul la gură zama de găină pe care o to-ot des-Încântă Mătușa Domnica, venită și ea În-refugiu, la pădure, după două nopți de foc-și-pară, așa zice ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de mine, care dau cu el În el, scuipă din gură paiul pe care-l tot sugea, Începe să fluiere numai așa, ocolește stiva, dispare. Mama Însă tot nu vrea să se urnească; că ea vrea Înapoi, la oameni, În râpă. E rândul meu să mă supăr, s-o apuc strâns de mână și s-a trag după mine - aș duce-o și pe sus, dar Încă nu mi-a venit vremea și ce bine, ce bine c-am venit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sa... - Și tu, acuma... Vorbește mai cu perdea... - Ziceam că, de vreo lună, nu toți se predau, ca astă vară, unii mai rezistă..., continuă ofițerașul, ținându-și mâneca În mână. Unii, da - dar ce folos? Rezistă... În inima pădurii, În râpi, În peșteri, departe de orice obiectiv - de ce-i trimit la moarte sigură? - De ce!, pufnește tata. De-aia! - Doar așa: de-aia, zâmbește trist ofițerul. De acord: și șefii noștri au făcut... și mai fac unele greșeli - să nu intrăm În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
A rămas săracu’ cu buzunarele goale la cursa de biciclete - douăzeci de mii de yeni pe care-i avea de la vinderea terenului... apoi a uitat treizeci de mii În plasa pentru bagaje din tren... și s-a dus totul de rîpă. Nu mai vorbi prostii, se răsti la el cel mai În vîrstă În timp ce-o lua spre butelii la fel de fără tragere de inimă. Pe față i se putea citi o expresie care nu Însemna nici aprobare, nici dezaprobare. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lider puternic care împarte intelectualii în tabere e, zic eu, un semn de normalizare a polemicilor politice autentice. Mai e ceva de lucru la partea rațională a acestor polemici, fiindcă și susținătorii, și adversarii președintelui Băsescu au derapat adesea în râpe ale logicii, preferând monologul înflăcărat dialogului și argumentației reci. S-a văzut astfel încă o dată că, telenovelistic spus, mintea e mai slabă decât inima. Așa se face că, în fierbințeala polemicii, intelectualii au preluat, lansat și repetat adesea clișee ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
Reiko a strâns toate mucurile de țigări de pe jos și le-a băgat în cutia de conserve. — A fost îngrozitor, continuă ea. Am clădit totul cu grijă, pas cu pas, și când s-a prăbușit, s-a dus totul de râpă cât ai zice pește. Reiko s-a ridicat în picioare și-a băgat mâinile în buzunarele pantalonilor. — Hai să mergem acasă. E târziu. Cerul era mai întunecat, norii mai denși, iar luna nu se vedea deloc. Acum îmi mirosea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu, aceasta nu are absolut nici o legătură cu decizia ta. Tu ai ales-o pe Midori. Naoko a ales moartea. Ești om în toată firea acum, așa că trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru alegerea făcută. Dacă nu, se duce de râpă totul. — Da, dar nu pot să o uit, am zis eu. I-am promis lui Naoko că o voi aștepta și nu am așteptat-o. Până la urmă, i-am întors spatele. Nu spun că e de vină cineva anume, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
bine de rău, Năstase îl mai decolorase. La Bârlad, unde s-a deplasat tot ca președinte al României la o expoziție, Iliescu a dezvoltat pe banii publici comparația dintre PSD-ul cel bun și opoziția care a dus țara de râpă. Și a încheiat fără echivoc: „Eu vă îndemn să-i votați pe cei care mă reprezintă.“ Întrebarea e pe cine mai reprezintă dl Iliescu. În orice caz și-au pierdut ultimele iluzii cei care mai sperau că Iliescu se va
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
asemenea a avut ca sarcină pe care și-a Îndeplinit-o În cele mai bune condiții - Organizația de Premilitari. După ocuparea Basarabiei de către sovietici În 1940 se refugiază la Iași cu Întreaga familie locuind pe strada Florilor În apropiere de Râpa Galbenă. La noua adresă s-a aflat Împreună cu ginerele său, Eugen Ratibar, solist la Opera Română din Iași, un călduros militant al Basarabiei Românești originar din orașul Soroca. La retragerea din Basarabia, Își amintea Eugen cu indignare cum formațiuni și
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
dă cel mult nouă ani, care ochii ei privea parcă zărea marea, cu păru blonziu, și se purta cuviincios și dulce, ca sălbatica limbă a vacii, care cine nu s-a dus s-o strângă În zori prin pășunile și râpile dă pă Dealu Președinte? Zgâtia aia, care nu avea tovărășii dă vârsta ei cu caș la gură, acepta să mă asculte când fredonam, la zile mari, Imnu Național dân meleagu nost, Însoțit d-o tamburină; da, cum bine se zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
felul său de a se ține de cuvînt față de promisiunea făcută domnișoarei K.F. În primul rînd era hotărît să nu permită aterizarea. Din cauza aceasta luase măsura să se brăzdeze aerodromul, era de fapt o palmă de pămînt dreaptă, între două rîpe, să aterizezi acolo era un act de eroism aviatic, să se sape în lat cîteva șanțuri pentru care dăduse o explicație plauzibilă aerodromul trebuie ferit de băltirea apei, se poate întîmpla o nenorocire dacă roțile se înfundă în noroi ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie, pentru că Leonard Bîlbîie i-a fost un înger păzitor apropiat. Iar dacă gîndul va bate către Vladia, fără pic de îndoială că va afla la vreme despre ce este vorba. Doar Bîlbîie nu va lăsa să se ducă de rîpă o veche prietenie și mai ales un an din viața lui, poate cel mai frumos, anul pe care l-a petrecut în Vladia la umbra prințului. Au trecut cinci ani și nu a fost nevoie de activarea planului " A". Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ăștia, erau în legătură cu mai-marii Prefecturii, că tot ce se întîmpla la Vladia se întîmpla cu buna lor știință, ba poate chiar din ordinul lor. Iar cînd Stoicescu și Stavri au scos toată partea bărbătească, chiar și pe evreii exilați în rîpe, pentru a curăța de mărăcini aerodromul de pe deal, pentru a astupa șanțurile și a netezi fîșia, făcîndu-l, așa, bun pentru aterizarea fără nici un pericol a unui avion de mărime mijlocie, un Caproni să zicem, sau un Farman B, atunci și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îi zbîrnîia analizînd toate posibilitățile de a pleca pe furiș din Vladia. Ajunsese rău de tot adjutantul Popianu, dar se străduia măcar să iasă la liman. Și chiar în acea noapte a plecat de-a dreptul prin vii, cățărîndu-se pe buza rîpei cu icnituri și înjurături printre dinți, dar reușind ca, spre dimineață, se afle la o distanță bunicică de vechiul aerodrom, în drum spre Comana. A doua zi seara se găsea în trenul de București, rupt de oboseală, dar cu mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
accepta (oare nu chiar i-ar place?) și programul lui Scaraoțchi, nu doar pe cel al colonelului Stoicescu. Delirul urma să vină din cer! Ah, și cît păzise el Vladia, cît se străduise sa împiedice orice scoborîre dintre nouri peste rîpile, viile, căsuțele, ulițele pline de praf! Nu reușise. Înjură printre dinți, își înfundă mîinile în buzunarele vestonului, era dimineața devreme și cu toate că vara mai că începea, aerul nu se încălzise, o luă pe Calea Griviței către Calea Victoriei. Unde în altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dea sfaturi pline de înțelepciune și spirit despre importanța așezării oaspeților, singurul lucru pe care dorea Fran să-l facă era să se retragă sus, în intimitatea băii, și să afle dacă viața ei era pe cale să se ducă de râpă sau dacă totul era doar o uriașă alarmă falsă. În timp ce Camilla aducea ultimele retușuri fripturii de vită Wellington, Fran o șterse în fugă la etaj, repetând mantra atât de cunoscută sexului feminin încă de când Evei îi întârziase ciclul pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
La drept vorbind, sosirea primului cadou stârnise o undă sensibilă de șoc în mintea lui Fran. — Oh, bine. Foarte bine, de fapt, am avut o problemă cu hârtia și am crezut pentru o clipă că s-a dus totul de râpă, apoi o mică dificultate pe plan local cu un distribuitor, dar totul e în regulă acum. De fapt - vocea Camillei ar fi putut tăia și sticla -, mă refeream la pregătirile pentru nuntă. — Ups! murmură Fran când Camilla închise, amintindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
standuri de la primul număr pentru ca distribuitorii să dorească să-l ia în continuare. Dacă nu se întâmpla așa, avea să fie silită să-și petreacă diminețile de duminică adunând exemplarele de prisos și toată afacerea avea să se ducă de râpă, trăgând poate Citizen-ul după ea. N-avea rost să-și facă griji, își repeta ea în van, pentru că peste două zile ziarul urma să fie lansat și avea să știe sigur. Mai târziu în cursul acestei dimineți avea un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe care-o provocase - de faptul că se purtase execrabil cu Laurence, că o dezamăgise pe maică-sa și o umilise pe Camilla. Și cum rămânea cu ea însăși? Fran cea dintotdeauna, contemplând o altă relație care se dusese de râpă. Iar de data asta purta și responsabilitatea pentru încă o viață la care trebuia să reflecteze. Nu gândi așa, își spuse, o să clachezi. O să fiu tare, își repetă, prinzându-și părul într-un coc și evitând să se uite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ele. Sufletul parcă-mi era plin de negură. Într-un târziu, mă oprii și întrebai: Ce mai face, Voineo, boierul Enacache? Voinea mă privi drept, mirat: —Cum? nu știi? boierul Enacache a pierit! L-au găsit oamenii de la câșlărie sub râpa de la Fundeni... Cine știe cum trecea pe acolo, și tocmai când trecea, a fătat malul... L-au găsit sub mal, cu cânele alături... știi, cânele cel roș... — Cum? a murit boierul? Eu nu știam nimica. — Da, a murit... Răspunsul era liniștit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fost mai mare dorul decât puterea. Hai să mergem. Suiră pe Deleleu. Bătrânul însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile lor cărunte. Când ajunseră la coliba știută, dosită în râpa Lupăriei, bătrânul se puse gemând la pământ, pe patul de frunze. Măi băiete, grăi el zâmbind trudit, frumos îi codru, ca o tinereță - da’ de acu îmi pare că mă las de el. Tu trage de ici, din traistă, garafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]