7,950 matches
-
ceva fără poetică? — Pricep, grăi Metodiu. Pricep și mă minunez. Să-ți dea Dumnezeu sănătate! — Lăsați... se jenă tătarul, plecând ochii. în sănătatea dumitale! — Bogdaproste! - răspunse Metodiu și deșertă cupa. Episodul 8 îN CARE SE ADUCE CURATĂ MULȚĂMIRE CETITORIULUI ȘI RĂSAR NOI CHIPURI VREDNICE DE ȚINUT MINTE îngăduie-ne, Cetitoriule, care te apleci cu sfielnică grijă asupra rândurilor aceste, a face aici o pauză. Trage-ți și tu răsuflarea, hodinește-ți ochii și lasă-i să lunece iute peste vorbe, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se poticni și nu mai sfârși. Barzovie-Vodă, cât de întristat era, prinse a zâmbi și se îndreptă imperceptibil din șale. — Cu mare plăcere! - zise el căutând cu ochii. Dar unde este? Iovănuț se dădu la o parte și din spatele lui răsări Huruzuma. Ea veni cu capul plecat, își îndoi mărunt genunchii în fața lui Barzovie, apoi îl privi numai o singură dată. Mulți au spus după aceea că Huzuruma l-ar fi privit de două ori. Timpul scurs de atunci, cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îți vine așa o idee, intri la idei, cum se zice, și crezi că ideea s-a născut în capul tău. Aș! Ți-ai găsit! Tot Scaraoțki și-a vârât coada. De-aia mă întorn și zic: de ce n-ar răsări Michiduță și sub înfățișarea de sfânt? — Așa m-am gândit și eu atunci, preacuvioase - grăi Parnasie - dar stați să vedeți că n-am terminat: cum mă uitam eu la ei înțepenit de spaimă, numa ce văd că unul scoate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vorbești prostii! Acum lămuriți-mă și pe mine, grăi Parnasie fără să-l bage în seamă pe Stejeran - ce le trebuia lor pământ? — Era pământ bun? - se interesă Cancioc. — Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i a bună. Să știți că acolo ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Mădălina! — Păi ce să facă? Tu ce-ai fi făcut în locul ei? Episodul 31 UN EPISOD MAI SLAB Vei avea acum în fata ochilor tăi încercănați, mărite Cetitoriule, un episod mai slab. In chip firesc, din gunoiul memoriei tale încercate, răsări-va întrebarea: „Da’ de ce?” „Iac-așa!”, am putea răspunde noi, dacă n-am ști de câtă osârdie dai dovadă urmărindu-ne vighil preumblarea noastră epică, dacă n-am cunoaște neostoita ta vrere de a înțelege cum de, cu aceleași personaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mare circulație: SALA DE FORTZĂ. Cu sfială, viziriul își îndoi falanga unui deget și ciocăni cu ditamai smaralgdul. — Intră! - se auzi firesc (da, acesta e cuvântul, „firesc”î dinăuntru. Viziriul împinse ușa și intrară toți patru. Prima imagine care le răsări înaintea ochilor fu cea a unei cadâne pentru descrierea căreia pixului nostru i-ar trebui o pastă chinezească foarte, foarte moale. Ea, cadâna, stătea în picioare îmbrăcată pușcă, nota ceva pe-o tăbliță și număra: — ... o sută cinci, o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu v-am poftit la nemică! - zise Stănciuiescu Vasile. Frate Demeter, mai găsim noi ceva în desagă pentru preacuvioșiile lor? — De-nchinat am mai avea, de băut așijderea, dară de mâncat - foicica fagului. Nu se poate! - zise Stăncilescu Vasile. Nestor! Calul răsări somnoros din iarbă. Stănciuiescu Vasile își țuguie buzele și scoase două șuierături ascuțite. Nu cred că mai poate, frate, - zise Stănciuiescu Demeter, privind sceptic dobitocul. Uită-te nițel la el: s-a îngrășat, s-a deformat de tot. Auzind aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ați face o mare plăcere dacă ați servi alături de noi această îndestulătoare mâncare. — Fie! - răspunse viziriul. Cum vreți. — Atunci, patru șnițele mari, otomane! - comandă spătarul. Episodul 52 TĂCUTUL BROANTEȘ N-apucă spătarul Vulture să-și termine vorba, că în dreapta lui răsări ca din pământ cu tacâmuri, șterguri, pahare, țigăncușa Cosette. Nescrise-s legile-omenești! Cunoști câte-un om de ani de zile, îl știi blând, ascultător, la locul lui, un exemplu pentru toți ceilalți și dintr-o dată auzi că l-a călcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cicero, de care nu se despărțea niciodată. — Vezi și dumneata ce văd eu? - șopti spătarul. — Unde? — Uite-acolo, lângă ușă! Barzovie-Vodă își îndreptă privirea într-acolo. — Ptiu, drace! - făcu Barzovie scuipând în așternutul curat ca lacrima. Maică Precistă! De unde a răsărit asta, spătare? — Știe-o hingherii, Măria-Ta - spuse spătarul fără să-și ia ochii de la cadână. Când m-am trezit era acolo. — Să ne facem că dormim, poate pleacă - zise Barzovie-Vodă. — Fă-te dumneata, eu stau și mă mai uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rapide mișcări de înviorare și putem obține imediat, după o prealabilă spălare pe ochi, imaginea reconfortantă a unei dimineți de octombrie în care șiruri-șiruri de personaje se duc la muncă, să-și ocupe posturile de lucru în textul nostru. A răsărit și soarele, un soare arzând vesel, arătându-și dinții. Gospodinele au început să-și bată tapetele, făcând să cadă cuvintele, virgulele inutile, copiii merg voioși spre Școala de literatură, printre blocuri au oprit câțiva editori strigând „Texti cumpar! Texti goali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unde să-și afle el un loc în Grădina Raiului, cum să dea și el o mână de ajutor întru Slava Celui de Sus. Nici n-apucă să-și ducă la capăt gândul, că deodată, din cel mai pur senin, răsări lângă el un înger care, privindu-l cu sinceritate drept în față, spuse: „Nu trebuie să te gândești la asemenea lucruri și, în general, dacă vrei să fii mereu fericit, lasă-te purtat pe aripile bucuriei că ești aici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înclinându-se vicleanul venetic. Pe-aici, rogu-vă. O apucă pe un coridor întortocheat, mărginit de uși. In fața uneia Vodă se opri. Dinăuntru se auzeau chicote, râsete și-un glas mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească, „Noaptea când răsare semiluna”. Nervos, recunoscând melodia, Sima-Vodă dădu să pună mâna pe clanță. — N-aș sfătui pe Măria-Ta să intre - zise-ncet Ximachi. Aici stă trimisul Porții, Husain Ramza-Pașa. — Aici stă? - șopti Vodă. Păi n-a plecat în toamnă? — Nu - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fi fredonat pasaje dintr-o rapsodie de Liszt, însă așa, se mărginea să asculte un sunet îndepărtat de vioară ce plutea intermitent, ca o părere peste câmpie. Deodată, fu cât pe-aci să-i sară inima din piept. Un ienicer răsări ca din pământ în fața lui cu iataganul ridicat, urlând în turcește: — Stai bre, că te tai! Iaca stau, drăguță, nu mai fac nici un pas - spuse Metodiu înspăimântat, căruia într-o clipită, cu o limpezime și-o corectitudine înfiorătoare, îi reveniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați, n-am știut - zise Metodiu. Eu sunt moldovean, și știți, la noi nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia acum își dădu seama Metodiu de ce nu-i zărise pe turci și de unde venea muzica. — Ce-i bre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
harem............................................................................ 7 Episodul 5: Un harem model..............................................................................8 Episodul 6: Ce mai discutau doi tineri pe la începutul secolului al XVII-lea..................9 Episodul 7: Un taifas nu fără tâlc....................................................................................10 Episodul 8: în care se aduce curată mulțămire cetitoriului și răsar noi chipuri vrednice de ținut minte..................................................................................................................................10 Episodul 9: După cădere...........................................................................11 Episodul 10: O revedere înduioșătoare............................................. 12 Episodul 11: Se limpezesc întrucâtva apele....................................... 13 Episodul 12: Barzovie Vodă e și el om.............................................. 14 Episodul 13: Femeia tot femeie......................................................... 15
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uriaș nici, n-a putut visa un loc ca acesta - i-am spus eu lui Engelhard, numai ca să discutăm. Să nu fie atât de liniște. Ce tâmpenie, mi-am spus în sinea mea, căci peste un sfert de oră va răsări soarele și atunci el n-ar fi avut decât să se arunce în lac cu clavecinul lui cu tot. Mi-am imaginat în pripă cum se împotmolește în nămol și tulbură toate cele în descompunere. Și pădurea de dedesubt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
la mal. Pe malul lacului apar o mie de miei morți. Da, așa e bine. I-a alungat afară un mediocru timid. Când Engelhard m-a strigat, am tresărit. M-a surprins în timp ce mânam mieii. N-ai observat că a răsărit soarele? m-a întrebat el. — Am întârziat - i-am răspuns. Sigur c-a fost frumos. — Dumneata crezi că ai aflat acum ceva esențial. — Așadar ți-ai dat seama cum ai să începi? — Da. Am să încep avertizându-te că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vrei, dă-i drumul și zi-mi. Fă-o pe Mae cum îți vine la gură. Știu ce părere ai despre ea. Dar am nevoie de banii ăia. Trebuie să mâncăm. Nu putem sta să murim de foame așteptând să răsară câteva semințe unde de-abia de cresc copacii. Încă mai e timp să cobori în oraș și să-ți iei, să ne iei banii înapoi. O, Frank, te rog, te rog mult. Am văzut cum se înălța genunchiul lui tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
o seară înainte și un sandvici cu o bucățică de șuncă. Nu pusese unt pe sandviș, în schimb în pachet era și o floare din grădinița de care încercase tanti Mae să aibă grijă. Știam că era singura floare care răsărise din tot ce plantase. Avea doar câteva petale albastre și chiar nu știu ce soi era pentru că nu mai văzusem niciodată o floare atât de prăpădită. I-am dus-o înapoi când am mers acasă. A fost atât de fericită s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cutiuța de farduri din geantă și s-a privit în oglinda dinăuntru. Tot drumul până în oraș, tanti Mae ne-a rugat să mergem mai încet din cauza pantofilor ei. Mirosea bine pe potecă. Nu numai de la tanti Mae, dar și fiindcă răsăriseră florile de vară și caprifoiul se cățăra pe trunchiurile bătrâne de copaci. Deși era șapte jumătate, seara încă nu se lăsase. Soarele era mai degrabă la apus și dealurile din depărtare arătau drăguț la ora aceea. Când am ajuns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
flori. Iarba din curți era verde și plină de păpădii. Vântul călduț, care mirosea un pic a pini, mătura ușor străzile. Primăvara, cel mai frumos loc din vale era pe deal. Cum urcai pe potecă, toate florile sălbatice începeau să răsară. Dacă fusese zăpadă iarna aceea, pământul era umed și cald. Și chiar ninsese destul de mult iarna aceea, atât de mult încât mi-era destul de greu să cobor pe potecă ca să merg la școală. Acum, singura amintire a nămeților de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
era roșie și unsuroasă și nu mă puteam gândi la el alb și făinos. În spatele casei puteam să văd locul unde tata încercase să crească niște chestii, locul de care avusese grijă mama după ce a plecat, până când chestiile alea chiar răsăriseră. Asta se întâmplase acum vreun an. Pământul pe care îl curățase tata era reavăn ca tot restul pământului de pe dealuri, și începuse să crească iarbă din el, mai ales că acolo nu făceau nici pinii umbră. Se mai puteau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ca tot restul pământului de pe dealuri, și începuse să crească iarbă din el, mai ales că acolo nu făceau nici pinii umbră. Se mai puteau încă vedea cum erau rânduite plantele, dar zăpada începuse să le strice și acum, că răsărise iarba, totul arăta aproape egal. Câțiva puieți de pini prinseseră și ei rădăcini acolo, iar eu știam că peste câțiva ani, după ce or să mai crească și or să fie înalți, tot locul acela micuț avea să arate ca orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să pot să-l înghit. Când se făcuse ziuă de tot, mi-am dat seama că o să fie o zi de început de iarnă, cu un cer albastru și luminos și cu vânt rece care o să bată pe deal. Soarele răsărise, așa că mi-am pus paltonul, am ieșit și m-am așezat pe treptele din spatele casei. Am vrut să ies din casă, ca să reușesc să mă gândesc la ce aveam de făcut, dar mintea nu se mi oprea la nici un gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dar vântul încă mai sufla printre pini. Am văzut după soare că era aproape amiază. Nu erau umbre în groapă, cu excepția celor făcute de deasupra de crengile pinilor, iar trunchiurile lor nu aveau nici ele frați gemeni întunecați care să răsară din același loc. Dimineața se terminase. Îmi era iar foame, așa că am mers în casă și am găsit o altă conservă în bucătărie. Era numai cu roșii. Le-am mâncat direct din cutia de conserve fără să le încălzesc. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]