2,625 matches
-
împreunate și desfăcute, nu privea casa nici olăria, nici câmpurile care se întindeau dincolo de șosea, nici acoperișurile satului la dreapta lui, se uita la pământul semănat cu minuscule fragmente de ceramică, la țărâna albicioasă și grunjoasă de dedesubt, la furnica rătăcită care ridica cu mandibulele puternice un spic de două ori mai mare decât ea, la forma unei pietre de unde pândea capul delicat al unei șopârle, ca de îndată să dispară. N-avea nici gânduri nici senzații, era doar cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că nu-și amintea tot ce era de amintit, de exemplu, a arde corăbiile, a tăia punțile, a lăsa baltă, a tăia răul din rădăcină, a se lăsa păgubaș, a se lăsa în voia sorții, a se da bătut, omului rătăcit nu-i trebuie sfaturi, a renunța în văzul țintei, sunt verzi, nu merită, mai bine o pasăre în mână decât două pe gard, altele și altele, și toate spunând până la urmă un singur lucru, Nu vreau ce nu pot, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
murit, murmurând „Lumină, mai multă Lumină“, și cerând o scobitoare. Pe urmă a zis: „Qualis Ariifex Pereo!“ Bacon e cel care a pus să fie ucis. De ani de zile, Înainte ca regina să dispară, cu mințile și cu inima rătăcite, În cine știe ce fel, Verulam o sedusese. Acum chipul ei era schilodit și era redusă la starea unui schelet. Mâncarea ei ajunsese să fie o pâiniță mică albă și o fiertură de cicoare. Păstra la șold o spadă și În momentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îndreaptă către barul din colțul străzii, un fel de a doua sa casă. Se ciocnește de o turmă de turiști care blochează trotuarul. Stau ciucur În jurul unui ghid cu capă, care le oferă un „tur al fantomelor“. Par triști, murați, rătăciți și oarecum speriați. Ecusoane autocolante Îi identifică drept membri ai grupului, astfel Încît nici un blatist să nu se poată strecura printre ei. Fiecare ghid din oraș are propriile sale povești, cu fantomele aferente, și cu toții se află Într-o concurență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
uitătură urîtă rusului. Pe Wakefield Îl ignoră cu desăvîrșire. — Mel., Whit., privind globul crist., silabisește vizitatoarea citind de pe șervețel. Cine sînt ăștia? Mel și Whit? — Doi tipi care se uită după gagici! chicotește Ivan. Turistele rîd. Nu se mai simt rătăcite, sînt acasă, În lumea lui Zamyatin. Una dintre ele Împăturește harta și-o pune la loc În poșetă. — Soții noștri sînt la o convenție, explică ea celor doi domni. — Ah, da, convenția. În oraș se desfășoară trei convenții În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a-și depăna propria poveste. De fapt, chiar asta face acum, dar nu ne-o spune nouă, o spune unui psihiatru, un fel de psihiatru. Nu unul oarecare, firește, ci un profesionist În sănătate mintală supranaturală Însărcinat cu recuperarea diavolilor rătăciți. Pe scurt, după ce Diavolul a rostit discursul său revoluționar la acea conferință demonică și a fugit apoi la el În peșteră, Puterile-Întunericului-Care-Este au ținut o ședință cu ușile Închise. Diavolul, au conchis Puterile Întunericului, suferă de depresie. Inevitabila tranziție spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nebunia devin dezirabile, autodistrugerea euforică descrisă de tînărul autor rezonează, frapant, cu spiritul Dada ce va irumpe nu peste multă vreme: „Departe, bestia însîngerată sătulă de alergare s-a oprit pervertită de pofta subită de a-și mînca fesele. Și rătăcitul din alte lumi, în loc să liniștească delirul, ar căuta prin întunecimile sufletelor noastre ușa care să cedeze cheilor false”. Textul lui Poldy e urmat de ultimul poem publicat de Tzara înaintea plecării în Elveția, „Furtuna și cîntecul dezertorului“ (o a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nunții, Rotari nu a reușit să se mai stăpânească. Mânia lui se revărsa peste mine și Rodoald printr-o volbură de înjurături și insulte. A distrus o mare pare din mobilier, după care și-a gonit fiul, care-l privea rătăcit și îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere. De-abia atunci am putut sta de vorbă. S-a așezat ținându-și capul între mâini, deznădăjduit. Unul lângă altul, împresurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mânie. Pe când dădeam să intru într-o tavernă, care era și lupanarul cel mai spurcat din oraș, am zărit o ușă deschizându-se și ieșind lumina tremurătoare a unei lămpi. A fost momentul în care El a dat de oaia rătăcită, drept care m-a luat în brațe pentru a mă aduce înapoi la târlă. Lumina ieșea dintr-o bisericuță pe care n-o observasem până atunci, o încăpere sărăcăcioasă fără ferestre. O candelă cu ulei ardea dinaintea unei icoane, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu codri întunecoși; acum toată lumea îi zicea Monte Sant’Angelo, deoarece găzduia un loc considerat sfânt de longobarzi și de romani. Faima sa începuse prin anul 490, când unui negustor de vite care-și căuta pe acel munte un taur rătăcit i s-a întâmplat un lucru deosebit de ciudat. Ajuns în preajma unei biserici străvechi cu hramul apostolului Petru, a găsit taurul îngenuncheat ca și cum s-ar fi rugat dinaintea unei grote. Deși și-a dat toată silința, nu a reușit să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o diplomă de maistru mecanic. Îi părea enorm. Era o duminică de iulie, și pentru prima dată, după nenumărate corvezi Îndeplinite În cazarmă, de la curățenia În veceuri, spălatul farfuriilor până la curățatul cartofilor, astăzi primise permisie. Împreună cu alți militari În termen, rătăciți și singuri al fel ca el, urcaseră În trenulețul de Ostia. Trenulețul intră sub pământ, străbătând galerii pline de funingine, negre, Întunecate, mirositoare, aproape sufocante - apoi ieși iar la suprafață. Se umplu. Alerga printre cartiere strălucitoare de marmură și zgârie-nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să cânte karaoke cu Camilla, Îi promisese. La orele 19, onorabilul prezida inaugurarea Aulei Magna a unui liceu al părinților barnabiți, nu-mi amintesc cum se cheamă, răspunse Antonio rece. Eu am liber acum. Valentina prinse un balon de săpun rătăcit și Îl ținu suspendat pe vârful degetului. Era imens, strălucitor. Dacă nu explodează, gândi ea, se Împlinește o dorință. Ce dorință? Că Jonas, chimistul, va veni să mă vadă și altă dată. Ce șic erau doamnele de pe canapea. Ce minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi atingea din când În când fața. Cândva, tatăl său Îi spusese lui Sasha că pentru el era o plăcere de nedescris să stea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
seară căutându-i pe copii. Nu-i găsiseră. Și totuși căutarea nu fusese cu totul inutilă. Sasha intră În cartierul Boccea. Farurile luminau o fâșie neagră de asfalt și totul În jur era Întunecat. Copaci, Însemne stradale, câte un camion rătăcit, apăreau și dispăreau de parcă nici n-ar fi existat. Pentru o clipă, pe o pancartă publicitară apăru un copilaș gol, care râdea nepăsător, cu ochii Închiși, fără să privească nimic, căci bucuria lui nu venea de la cineva sau de la ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Cei doi erau fiii dezgustători ai lui Ruti. Au aruncat o pătură peste trupul mamei lor, aproape fără să se uite la ea. Beor a ridicat mica povară care fusese mama lor pe umăr, ca și cum ar fi luat un ied rătăcit. M-am ținut după el. Lui Kemuel îi păsa încă și mai puțin, iar pe drumul de întoarcere a fost preocupat să urmărească un iepure sălbatic. „Ha, ha!”, s-a bucurat el, când l-a nimerit în sfârșit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am simțit că Puiu îmi dă un cot, credeam că vrea să-mi spună ceva, dar el s-a desprins doar de spatele meu, aruncându-se cu elan pe burtă, în grâu, încât am crezut că-l nimerise vreun glonte rătăcit, apoi s-a întors repede spre mine, cu palmele făcute căuș, și mi-a șoptit să mă uit ce-a prins, m-am aplecat mai aproape, el și-a depărtat puțin palmele și, uitându-mă printre degetele lui înmănușate, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Ghemuită În poziție fetală, cu genunchii sub bărbie, cu brațele adunate strîns În jurul trupului, cu gura deschisă de parcă ar fi Încercat să tragă cu disperare un pic de aer În piept, Marie se trezi din somn tresărind, cu un aer rătăcit și leoarcă de sudoare. Se năpusti pe terasă și respiră adînc de mai multe ori pînă ce inima ei reîncepu să bată aproape normal. La naiba cu tradițiile! Se simți ispitită să se ducă după Christian, să i se arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întocmai realității. Numai că el nu avea cum să afle că În vesela rumoare care se Înstăpîni după plecarea În cursă, ușa cafenelei fu dată de perete de către o femeie despletită, care dădu năvală, gîfÎind, În bar. Cu un aer rătăcit, Îi privi pe bărbații care-și zbierau entuziasmul și cu un singur strigăt aspru le curmă brusc bucuria: - Ty Kern! La Ty Kern sîngele curge pe un alt menhir! Sub primele raze ale soarelui, prelingîndu-se parcă din granit, chiar sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ești nebun, băiete! Lucas nu-i dădu atenție și le făcu semn celor doi polițiști care-l Însoțeau să se ocupe de ea. Se aplecă peste Marie și desfăcu chingile, vorbindu-i blînd. - Gata, s-a terminat, sînt aici... Încă rătăcită, Marie se agăță de privirea lui și zîmbi ușor. - Nu mai ai de ce să te temi, murmură el. Yvonne ridică glasul: - Insinuezi că mă aflam aici ca să-i fac rău? Cum poți gîndi așa ceva? - Duceți-o la SRPJ! le ordonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
trei noaptea cînd țipătul Îl smulse de pe canapeaua unde În cele din urmă adormise. Lucas sări două cîte două treptele care duceau la mezanin și o văzu chircită, cu genunchii la gură, cu brațele adunate În jurul corpului, cu un aer rătăcit și lac de sudoare, bîiguind cuvinte fără șir: val... mare... roșie... sînge... luminile... nuuu... O luă În brațe și o legănă șoptindu-i vorbe liniștitoare. Încetul cu Încetul se potoli. CÎteva ceasuri mai tîrziu, la primele raze ale soarelui, două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul lui În vreme ce Marie și Lucas făceau cu schimbul la post pentru a-l interoga. - PM, reluă Lucas, tatăl dumitale continuă să fie de negăsit, sîngele de pe iaht e al lui, cuțitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
poate avea să reușească În viață, În timp ce eu o ratasem pe-a mea. Aveam poftă să redevin un individ. — O monadă..., spuse Încet Michel. Bruno nu-i răspunse, Își termină paharul. — Sticla e goală..., observă el pe un ton ușor rătăcit. Se ridică, Își puse bluzonul. Michel Îl Însoți până la ușă. — Îmi iubesc fiul, mai spuse Bruno. Dacă ar avea un accident, dacă i s-ar Întâmpla o nenorocire, n-aș putea suporta. Țin la copilul ăsta mai mult decât la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din nou în jur. Dacă tot am venit, să mă uit bine. Pentru orice eventualitate. Mă îndrept spre birou și încep să scotocesc metodic prin fiecare sertar, deschizându-l larg, uitându-mă bine înăuntru și băgând chiar mâna după hârtii rătăcite. Răstorn coșul de gunoi și-l scutur. Îmi trec mâna peste avizier. Dar nu găsesc nimic. Nici în fișet... nici în dulapurile zidite în perete. — Scuzați-mă. Îngheț, cu mâna în dulapul lui Arnold. Shit. Shit. — Da ? Mă întorc, trăgându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
lor nu se mai auziră. Am auzit despre ele de la bătrânii noștri, dar nu credeam că sunt atât de aproape de pământul nostru. - O să se stingă repede, am spus, dar Enkim dădu din cap și-mi zâmbi șmecherește. Cică din cauza unor rătăciți ca noi, neamul lor nu se stinsese niciodată. - Sunt pricepute să facă tot soiul de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care Îl făcu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe atât erau de buni În luptele de sânge și la vânătoare, numai că li se Întâmpla din ce În ce mai rar să dea peste vânat mare. - Ultima oară am doborât o zebră În vara ce a trecut, dar până și aia era rătăcită, Îmi spuse Aban. Rămase tăcut pentru o vreme, după care schimbă vorba. Zici că oamenii de la Miazănoapte se tem și ei de Gerul cel Greu? - Da. Toți se plâng că iernile sunt din ce În ce mai năprasnice. - Înseamnă că o să fie un Ger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]