141,440 matches
-
pentru armata germană, vremea retragerilor Ťelasticeť, Ťpe poziții dinainte stabiliteť. învinși de imensitatea spațiului rusesc și de superioritatea numerică a inamicului, nemții s-au întors de unde au plecat. Tactica ne învață cum se cîștigă bătălii, iar strategia - cum se pierd războaiele." 3) Spre sfîrșitul clasei a III-a, "Sans prendre garde ŕ l'ouragan/ Qui fouettait les vitres fermées" (Th. Gautier, Préface), Cazimir începe să tachineze muzele. între textele cele mai vechi (aprilie-mai 1942) figurează cîteva... epigrame, una din ele dedicată
Dimineața copilului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12855_a_14180]
-
înfrînat volițional (tot un fel de boală �de voință și temperament", cum are să o descrie el însuși mai tîrziu), viitorul scriitor termină cu greu școala pentru a se înscrie, după dorința unilaterală a tatălui, la Facultatea de Drept din București. Războiul îl surprinde în postura de �student întîrziat". Este mobilizat în toamna anului 1916 și, după un scurt stagiu la Școala de ofițeri din Botoșani, devine combatant de linia întîi la Oituz, Mărăști și Mărășești. Ca și în cazul lui Camil
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12914_a_14239]
-
orice creație literară să se strecoare și �un colț de autobiografie". Revenit la București spre sfîrșitul lui 1919, Gib Mihăescu devine și mai �abulic". Firea lui contemplativă și lipsa de voință par încă mai accentuate de traumele copleșitoarei experiențe a războiului. Începe o prietenie durabilă cu Cezar Petrescu, iar în 1920 pornesc împreună spre Cluj, unde vor ucenici prin diferite redacții, miezul de noapte prinzîndu-i �în scîrțîitul mărunt al peniței". Aici apare în 1921 primul număr al revistei Gîndirea, cu Gib
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12914_a_14239]
-
Cartea despre Salazar ăi ia mai mult de un an de eforturi disproporționate, iar rezultatul nu-l mulțumește deloc ( " La puține cărți am lucrat cu asemenea dezgust ", mărturisiește el la 31 martie 1942; a considerat scrierea drept o "datorie de război ". Rezultatul: "...o carte care nu era a mea ", ibid.). Treptat, autorul se îndepărtează, încet dar sigur, de țara lăsată în urmă. Naționalismul naiv și "românismul " perioadei în care-l admirase pe Codreanu se spulberă complet. Dacă la 10 august 1943
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
integral, poate realiza. Astfel văzute lucrurile, reducerile absolute la sex, foame, putere etc. ăși revelează deodată falsitatea și absurditatea lor " (11 august 1945). Eliade se auto-descoperă doar în cazurile de nenorocire extremă, cănd ăși dă seama că România a pierdut războiul, că nu se va mai putea întoarce în țară, că va fi obligat să asiste la agonia și la moartea ființei celei mai iubite. Paginile scrise începănd cu toamna lui 1943 pănă la final descriu paralelismul perfect dintre tragedia personală
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
în spațiul indiferent al unei Lisabone extrem de concrete. Cănd germanii suferă primele înfrăngeri, iar trupele române se înfundă într-o tragedie fără ieșire, viziunea eliadescă asupra istoriei devine tot mai pesimistă: "Trăim o catastrofă cosmică: acesta e singurul sens al războiului. Trebuie să-l privesc așa cum priveau strămoșii mei seceta, cutremurul, molimele. Nu e nimic de făcut. Numai în asemenea crize îmi dau seama de tragedia vieții mele: pentru că eu am jucat pe cultură, pe opera de artă, pe creație " și
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
iunie 1943). Și așa a fost! Tot ceea ce s-a întămăplat după 23 august 1944 nu i-a mai stărnit nici o mirare: "Radio Moscova anunță astă-seară demisia lui Rădescu. Este ceea ce prevăzusem din clipa cănd nefericitul general îndrăznise să declare război "celor fără neam și fără Dumnezeu ", Ana Pauker și V. Luca. M-a minunat că poate fi atăt de naiv. |n șase luni de armistițiu s-au lichidat primele două etape. Prima a fost: frontul democratic, care a luat sfărșit
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
sfărșitul secolului XX, realități pe care Eliade nu le va mai apuca, dar pe care le intuiește cu surprinzătoare precizie: "|n ceea ce privește viitorul: este sigur că soarta omenirii depinde, de data aceasta, direct de armele inteligenței. Evident, un nou război " adică finala catastrofă - dacă va fi, va fi declarat de politicieni. Dar catastrofa va fi opera inteligenței oamenilor. Faptul e că inteligența, spiritul, iar nu massa, nu proletariatul, nu mistica poporului, nu ideologiile politice, nu economia și luptele de clase
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
se declare, peste mulți ani și discret, învinsă. Episodul portughez din biografia eliadescă ăși dobăndește abia la sfărșit adevărata semnificație: aceea de probă inițiatică totală. Ca să înceapă o viață nouă, eroul a trebuit să sufere intens, să fie nenorocit din cauza războiului pierdut, să-și sacrifice, ritual, cea mai apropiată ființă - pe Nina. Toate acestea au reprezentat probabil răscumpărarea obligatorie pentru ca românul genial să aibă acces la statutul de savant unanim recunoscut. |n ultimele zile petrecute la Lisabona, cănd orizontul ar fi
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
pasăre scrinul din lemn de nuc vopsit albastru cum e cerul senin cu rîndunici purtînd fire de iarbă în cioc lampa de gaz afumată în fereastră și-n loc de geam o bășică alburie cu vene subțiri de sînge închegat războiul de țesut întinzîndu-și împărăția ca un uriaș păianjen - ies afară încolțit de teama că toată această mașinărie de fabricat amintiri din satul părăsit de țărani s-ar pune iar în mișcare și nu o pot opri cumpăna fîntînii scîrțîind urcă
Poezie by Dumitru Chioaru () [Corola-journal/Imaginative/12927_a_14252]
-
bărbații cu peruci argintii la braț cu doamnele-n rochii cilindrice de la balcon a aplaudat împărăteasa o scenă din vechiul basm german cu prințul prefăcut în cerb la vînătoare-n marginea împărăției - bătrînii își mai amintesc numai flăcările jucînd la începutul războiului mondial pe zidurile Thaliei scena amurgului lumii mulți ani au plîns obrajii Thaliei sub înfrățirea secerei cu ciocanul pe stemă pînă și-a recăpătat chipul dintîi - se spune că actorii s-au retras de pe scenă cu torțe aprinse printr-un
Poezie by Dumitru Chioaru () [Corola-journal/Imaginative/12927_a_14252]
-
un dovleac? * Tot tămbălăul pe care i l-am făcut lui Mugur pentru Dulapul meu s-a datorat faptului că nu consider cartea ca pe un roman (ceea ce și este!) cu capitole ce se întrepătrund, își răspund, se anticipează etc... Războiul a început de la titlu și a continuat cu insistența mea de a nu schimba un rînd, un nume, ordinea etc... primul meu volum, Versuri apărut în 1970 avea titlul Fluturii din pandișpan. După ce a stat vreo trei ani la o
Oare un fluture sau un crin nu-i tot pe viață și pe moarte? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13084_a_14409]
-
Nicolae Filodor îi era șef de misiune, după care chiar în luna februarie 1928 avea să fie numit în post la Belgrad. Înainte de Praga, acest diplomat cu o lungă carieră, îndeplinise funcția de ministru plenipotențiar la Atena, în anii primului război mondial. Preocuparea lui Blaga pentru sănătatea soției sale transpare atât din această scrisoare, cât și din altele publicate în revista “Manuscriptum”. Folosesc acest prilej pentru a face câteva considerații despre destinatarul epistolei de față, Nicolae Filodor. Căutând date despre familia
O scrisoare de la diplomatul Lucian Blaga by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/13011_a_14336]
-
Arion, fiica generalului Eracle Arion, a cărui casă de pe Bulevardul Lascăr Catargi - construită în stil eclectic francez, după planurile arhitectului Ion D. Berindei - este astăzi sediul Ambasadei Libiei. Este interesant de observat faptul că în vremea celui de-al doilea război mondial, România a fost reprezentată la Atena de un nepot al Margaretei Filodor, diplomatul Radu Scarlat Arion (1904 - 1991), a cărui familie era, de asemenea, de obârșie grecească îndepărtată. Nicolae Dianu care apare în scrisoarea de față, era fiul inginerului
O scrisoare de la diplomatul Lucian Blaga by Mihai Sorin Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/13011_a_14336]
-
taine. Am străbătut Via Dolorosa, urmând drumul de calvar pe care a mers Iisus, arătând omenirii că el e Adevărul și Viața. Sunt, desigur, hiaturi în amintirile mele despre acești zece ani de periplu prin diferite țări, curmați de începerea războiului care a schimbat atâtea lucruri în viața noastră. Nu-mi pot fi însă șterse din memorie amintirile legate de epoca glorioasă a începuturilor radiodifuziunii române, ale postului național de transmisie a cărui aniversare de 75 de ani a fost sărbătorită
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13009_a_14334]
-
se îndreaptă spre oricine, ci spre cel care are puterea de a fascina. Ne-ar plăcea să credem că o latură profund umană le-a ferit pe femei de manipulările politice, de ura „cultivată” împotriva evreilor, de participarea la ororile războiului. Dar o astfel de generalizare ar fi absurdă în primul rând prin faptul că pasivitatea multora dintre ele era condamnabilă, iar în al doilea rând prin activitatea voluntară și distructivă a altora. Să ne amintim de actrița Marietta Sadova, cea
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
veche tragedie românească. Ca de atâtea alte ori, românii au încercat să scape de apăsarea secolelor precedente, să își câștige un alt statut politic și să-și ridice cultura la nivelul unor țări occidentale. La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, intelectuali ca Mircea Eliade și ca Mihail Sebastian înțeleseseră că toate sacrificiile fuseseră în zadar. O nouă putere urma să „vegheze” asupra României, sufocând treptat cultura și înrăutățind condiția intelectualilor. Era abia ianuarie 1938 când Mihail Sebastian nota în
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
Hori Kostri Suguru, Kawakami sau Sada Yakko, Takeda Izumo, actori și autori jucați la Paris, unde au pătruns și poetele Sei Shonagon și Yossano Akiko, dar prezența unei trupe dramatice japoneze la București s-a putut consemna doar după primul război mondial.
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
dar ireversibil. Pe acest amurg al idolilor cu consistență precară axiologic, își recapătă strălucirea, sau măcar o parte din ea, pentru ochii tinerilor cititori, câteva mari nume de poeți, recitiți, restituiți sistematic, oficial, în Istoria literaturii române între cele două războaie, inițial un curs, 1964, apoi amplificat în cele două tomuri, 1967-1975 ale lui Ovid S. Crohmălniceanu. Reintrarea unor interbelici pe orbita contemporană începe discret în orașul lui Blaga, în anii dinainte de 1960, apoi după, la o revistă unde însuși poetul
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
Victor Felea) care a izbutit printr-un număr relativ mic de concesiii și printr-un joc de oglinzi înșelător să pună în circuit o literatură cu puține și neglijabile resturi partinice.” Cu aceste “victorii de etapă”, obținute în condiții de război ideologic, cu tactice învăluiri ale potentaților, retrageri silite de directive, sau incursiuni temerare, cu steagul estetismului sus, generația primă a „Stelei“ se poate mândri pe bună dreptate. Redactori la revistă au fost, în anii ’70, ’80, Virgil Nistor, Aurel Sorobetea
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
general - în preziua iminentei ocupații germane: „Poate nu vei crede, dar toată lumea a devenit germanofilă. Mai mult: așteaptă pe nemți ca pe niște salvatori. Carp, Marghiloman sunt priviți ca semizei. Eu când văd schimbarea aceasta la niște oameni ce urlau război până deunăzi, mă întristez și mai mult. Căci asta înseamnă lipsă de tărie sufletească rușinoasă. Să nu te miri dacă am să devin francofil înflăcărat acuma, fie și numai pentru rușinea celor ce au fost și se leapădă așa de
Ediția critică Rebreanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13143_a_14468]
-
mai grave și îndelung cumpănite aserțiuni. Născut la 19 iulie 1923, într-un Urziceni interbelic, autorul Căderii în lume, devine, la cei 80 de ani acum împliniți, un "martor împătimit al Istoriei ce a marcat cu fierul roșu a două războaie mondiale și a mai multor Revoluții neliniștitul secol XX. "Un secol cît un mileniu cum spune prozatorul însuși. Harul lui de povestitor intră într-o tripletă de bun augur cărturăresc cu un cuget atoateasimilator și cu răbdarea stilistului "orfevru. Chiar dacă
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/13741_a_15066]
-
fi dorit, era de neconceput, fiindcă Lisa încarna perfect dorința. Dorința haotică, asemenea tuturor dorințelor din acele vremuri când revoluția socialistă, începută cu douăzeci de ani în urmă, părea să-și țină promisiunile și o întreagă generație, care nu cunsocuse războiul și cruzimile noii puteri, putea mușca cu toți dinții din viață fără să-și pună prea multe întrebări. Dansam enorm pe atunci, Dumnezeu știe de ce. Primate intermediare între omul alienat al trecutului capitalist și omul nou al viitorului comunist, cu
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
fugă din fața fatalității comuniste, nobilii Komarovsky se numeau Caraiman, dar poate că așa se numiseră din totdeauna. Trăiam la periferia Bucureștiului, într-o casă-vagon ridicată din ruinele unei case mai arătoasă bombardată de americani spre sfârșitul celui de al doilea război mondial. Taică-meu era tapițer la căile ferate, iar maică-mea casnică, mai făcea croitorie din când în când pentru vecine. Singurele dovezi ale unei existențe de răsfăț de altădată păreau să fie câteva farfurii de porțelan, câteva pahare de
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
nu se discuta niciodată despre ele; trecutul era, de bună seamă, prea îndepărtat și prea străin pentru a mai însemna ceva. S-ar fi putut tot atât de bine, însă, ca aceste vestigii să nu fie altceva decât o modestă pradă de război din perioada în care taică-meu fusese mobilizat în Transnistria. Tot acolo s-ar fi putut să fi învățat rusește, dar nu-i vorbea mamei decât atunci când era furios, și se înfuria și mai tare când ea refuza să-l
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]