2,445 matches
-
serie de bătălii cu forțele armate și cele paramilitare ale statului polono-lituanian. Urmarea răscoalei a fost încetarea controlului șleahtei poloneze și a arendașilor lor (unii dintre ei evrei) cât și a bisericii catolice în Ucraina. Răscoala a început ca o rebeliune a cazacilor, dar în curând, lor li s-a alăturat și țărani, burghezi și mici nobli ortodocși din Ucraina, care au avut ca scop final crearea unui stat ucrainean autonom. Deși răscoala a reușit să anuleze influența poloneză asupra teritoriilor
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
regimentului său, dar în cadrul întregii armate zaporojene. În toamna anului 1647, Hmelnițki a călătorit de la un regiment la altul, consultându-se cu diferiți lideri cazaci din toată Ucraina. Autoritățile poloneze au început să-l suspecteze pe Hmelnițki că organizează o rebeliune și l-au arestat. Camarazii cazaci l-au ajutat însă pe Hmelnițki să evadeze, iar acesta din urmă, împreună cu un grup de credincioși a plecat la Siciul Zaporojean. Cazacii erau în pragul revoltei, după ce planurile regelui polonez pentru un nou
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
oprea să reia activitățile piraterești. (În primele decenii ale secolului al XVII-lea, cazacii au efectuat raiduri împotriva orașelor otomane de pe țărmul Mării Negre aproape în fiecare an). Această răscoală a cazacilor s-ar fi putut stinge la fel precum alte rebeliuni ale lor, precum răscoala din 1637-1638 de exemplu, dar diferența a fost făcută de geniul lui Hmelnițki. Bogdan Hmelnițki, (care participase și la răscoala din 1637), și-a dat seama că trupele de cazaci au o infanterie excelentă, dar nu
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
hatman a depus eforturi remarcabile pentru recrutarea de noi luptători. El a trimis o ambasadă în Crimeea, invitându-i pe tătarii din Crimeea să se alieze cu cazacii în lupta împotriva inamicului comun, statul polono-lituanian. Fie pentru că a subestimat amploarea rebeliunii, fie pentru ca a dorit o reacție foarte rapidă, care să împiedice răspândirea revoltei, marele hatman al Coroanei Marcin Kalinowski a trimis o armată formată din 3.000 de oameni, sub comanda lui Stefan Potocki, să zdrobească forțele lui Hmelnițki, fără
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
condițiile necesare pentru obținerea autonomiei. Deși resentimentele lui Hmelnițki împotriva șleahtei poloneze și a magnaților au ajutat la radicalizarea poziției sale, ambiția sa de a deveni conducătorul rutenilor a fost cea care a făcut ca el să transforme o simplă rebeliune într-o mișcare de eliberare națională. Hmelinițki și-a unit forțele de cazaci cu cele ale țăranilor răsculați și a reușit să provoace a înfrângere grea armatelor poloneze la Piliavți/Piławce. Hmelnițki nu a asediat Lvovul, primind în schimb o
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
cuprinde în afară de răscoala propriu-zisă și războiul ruso-polonez din 1654 - 1667 și invazia suedeză) sunt estimate la aproximativ patru milioane de oameni, (ceea ce corespunde unei scăderi a populație de la 11-12 milioane de oameni la 7-8 milioane). În perioada de până la izbucnirea rebeliunii cazacilor, magnații polonezi au vândut anumite privilegii agricole arendașilor, dintre care mulți erau evrei. Aristocrații au continuat să trăiască departe de moșiile lor, cheltuind banii cuveniți din arendă, lăsând în schimb ca arendașii și colectorii de biruri să devină ținta
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
conflict cu nobilimea, care încerca reducerea puterii monarhului. Tensiunile dintre cazaci și șleahtici s-au agravat în special de la sfârșitul secolului al XVI-lea, ducând la izbucnirea unor revolte, cea mai mare fiind răscoala lui Hmelnițki din 1648. În timpul acestor rebeliuni, cazacii înregistrați au fost forțați să aleagă între sprijinirea conaționalilor și loialitatea care o datorau forțelor armate regulate.
Cazac înregistrat () [Corola-website/Science/317593_a_318922]
-
rivaliza cu Rzeczpospolita din punct de vedere al populației. În timpul războaielor „Potopului”, Uniunea statală polono-lituaniană a pierdut o treime din populație ca și statutul de mare putere. Problemele Uniunii polono-lituaniene au început în momentul în care Bogdan Hmelnițiki a organizat rebeliunea cazacilor zaporojieni, rebeliune la care au participat și țăranii ruteni ș.a. (nu exista noțiunea de ucrainian), nemulțumiți de exploatarea magnaților polonezi. Deși răscoala lui Hmelnițki s-a încheiat, după nemeroase distrugeri reciproce, prin bătălia de la Beresteciko (1651), Rusia a utilizat
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
din punct de vedere al populației. În timpul războaielor „Potopului”, Uniunea statală polono-lituaniană a pierdut o treime din populație ca și statutul de mare putere. Problemele Uniunii polono-lituaniene au început în momentul în care Bogdan Hmelnițiki a organizat rebeliunea cazacilor zaporojieni, rebeliune la care au participat și țăranii ruteni ș.a. (nu exista noțiunea de ucrainian), nemulțumiți de exploatarea magnaților polonezi. Deși răscoala lui Hmelnițki s-a încheiat, după nemeroase distrugeri reciproce, prin bătălia de la Beresteciko (1651), Rusia a utilizat evenimentele pentru a
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
împărat era un dușman neîmpăcat al turcilor. Încă pe atunci era despotul Thessalonicului, el plănuia să ridice o răscoală împotriva sultanului și numai pericolul unei expediții a lui Murad I l-a silit pe viteazul despot să înceteze pregătirea pentru rebeliune. Sultanul, văzând în Manuel un dușman, a insistat, la început, ca drepturile de moștenitor să fie transmise fratelui acestuia, Andronic al IV-lea Paleologul (1381), apoi însă a poruncit ca anume Manuel să fie cel care va conduce detașamentele grecești
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
Küçük Mustafa, fratele sultanului Murad II, care tocmai urcase pe tron. Aceasta a fost o mare greșeală din partea lui Manuel II și a asociatului său, Ioan VIII. Mustafa, zdrobit și făcut prizonier, i-a arătat pe ei ca instigatori ai rebeliunii și sultanul, mâniat, s-a apropiat, în iunie 1422, cu oștirea de Constantinopol. Deasupra Bosforului au răsunat salvele primelor turnuri, s-a înălțat fumul primelor mine de pulbere. Grecii luptau vitejește. Asaltul decisiv de la poarta sf Roman a fost respins
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
la Neapole via Olanda, Prusia și Austria. Mai târziu, totuși, cu ajutorul lui Emmanuel Louis Marie de Guignard, viconte Saint Priest, a încercat fără succes să restabilească dinastia legitimistă a bourbonilor în timpul monarhului orléanist, regele Ludovic Filip I al Franței (1830-1848). Rebeliunea ei nereușită de la Vendée din 1832 a fost urmată de arestarea ei și întemnițarea în noiembrie 1832. A fost eliberată în iunie 1833 după ce a născut o fiică și a dezvăluit căsătoria ei secretă unui nobil italian, Ettore Carlo Lucchesi-Palli
Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry () [Corola-website/Science/317791_a_319120]
-
tulburi, cazacii de pe Terek au plecat în 1606 spre regiunea Volgii să-și sprijine propriul candidat la tronul Rusiei, Ilia Muromeț. Începând cu 1614, cazacii de pe Terek au sprijinit noua dinastie Romanov, și l-au ajutat pe țar să înăbușe rebeliunea din Astrahan. Cazacii de pe Terek au distrus în 1633 rămășițele Hoardei Nogailor și un deceniu mai târziu au venit în sprijinul cazacilor de pe Don în lupta lor împotriva Hanatului Crimeii (1646). La mijlocul secolului al XVII-lea, cazacii de pe Terek și-
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
kabardinilor, care au atacat de asemenea și așezările de pe Terek și Kizliar. Emelian Pugaciov a sosit în regiunea Terekului în 1771. Pentru a-și demonstra loialitatea, atamanul Tatarințev l-a aresta pe Pugaciov. Dar Pugaciov a reușit să scape, iar rebeliunea din 1772 - 1774 sa nu a primit sprijinul cazacilor de pe Terek. Războiul ruso-turc din 1768 - 1774 și pacea de la Küçük Kaynarca le-au oferit rușilor pretextul pentru începerea expansiunii în Caucaz. Ei au declanșat astfel o serie de războaie care
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
bătrâni . Aici a existat și Fabrica de mașini agricole “Iacob Staib”. În anul 1924, localitatea Sărata (aflată la 24 km nord de Tatarbunar) nu a fost ocupată de insurgenții bolșevici care declanșaseră o acțiune teroristă, cunoscută ca Răscoala de la Tatarbunar. Rebeliunea lor nu a fost susținută de țăranii români din Basarabia și de coloniștii germani. În noaptea de 15/16 septembrie, comandantul postului de jandarmi din Achmanghit a reușit să fugă în satul Sărata, unde a strâns un grup de 40
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
voluntari de etnie germană. În dimineața zilei de 16, voluntarii au deschis focul asupra rebelilor conduși de Ivan Bejan și au luptat câteva ore până când comuniștii au auzit că se apropia armata și s-au retras spre Tatarbunar . Pentru înăbușirea rebeliunii, guvernul României a trimis trupe de artilerie din Corpul III al Armatei Române și o unitate de marină. Primele unități militare de la Cetatea Albă au ajuns în zonă în seara zilei de 16 septembrie 1924 și s-au luptat cu
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
au relocat zaporijienii dunăreni în aval, pe Insula Mare a Brăilei. Noua locație era mai puțin favorabilă pescuitului, ceea ce a făcut ca atamanul de tabără Pomelo să organizeze reîntoarcerea în Rusia a aproximativ 500 de cazaci. În 1800 a izbucnit rebeliunea lui Osman Pazvantoğlu împotriva sultanului Selim al III-lea. Pazvantoğlu a încercat să-și asigure loialitatea nekrasoviților și le-a promis tot teritoriul de pe cursul inferior al Dunării. Sesizând apariția șansei rezolvării o dată pentru totdeauna a rivalității cu nekrasoviții, zaporijienii
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
promis tot teritoriul de pe cursul inferior al Dunării. Sesizând apariția șansei rezolvării o dată pentru totdeauna a rivalității cu nekrasoviții, zaporijienii au trecut de partea sultanului. În timpul luptelor care au urmat, ambele tabere ale cazacilor au suferit pierderi importante. După înfrângerea rebeliunii, zaporijienii au fost răsplătiți, permițându-li-se reîntoarcerea la Caterlez în 1803. Nekrasoviții reușiseră între timp să câștige sprijinul comandantului militar al Ismailului, Pehlevanoğlu și, în 1805, bucurându-se de sprijinul acestuia din urmă, au atacat și distrus încă o
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Qin (221 î.Hr. - 207 î.Hr.). Între 750 - 1100, Changsha era un important centru comercial, iar populația a crescut foarte mult. Sub dinastia Qing, incepand cu 1664 a fost capitala provinciei Hunan, devenind o importanță piața de orez. Orașul asediat în timpul rebeliunii din Taiping nu a cedat. Changsha a fostul locul în care Mao Zedong s-a convertit la comunism și scena unor bătălii importante în timpul războiului sino-japonez, fiind ocupat pentru scurtă vreme de japonezi. Reconstruit începând cu anul 1949, orașul este
Changsha () [Corola-website/Science/318070_a_319399]
-
timpul războaielor ruso - lituaniene vor avea un sfârșit tragic. În acest grup de picturi se includ și pânzele „"Predica de Piotr Skarga"” (, 1864) și „"Reytan"” din 1866. A doua categorie este dedicată evenimentelor celebre din istoria Poloniei, pictate după înfrângerea rebeliunii din 22 ianuarie 1863 (). Jan Matejko a pictat numeroase evenimente și bătălii din istoria Poloniei. Lucrarea sa cea mai faimoasă este „"Bătălia de la Grunwald"” ( din 1878) ce ilustrează victoria polono - lituaniană din anul 1410 asupra cavalerilor teutoni, o pictură care
Jan Matejko () [Corola-website/Science/318124_a_319453]
-
cererea Seimului de a elimina dreptul de "veto liberum", creșterea impozitelor și de a mări armata. Adversarii săi, conduși de Mikołaj Zebrzydowski, a declarat confederația la Sandomierz, ceea ce a dus la un război civil cunoscut sub numele de rokosz Zebrzydowskiego (Rebeliunea lui Zebrzydowski). În cele din urmă, forțele regaliste au învins rebeliunea pe 6 iunie 1607, în Bătălia de la Guzów. Un alt conflict important din timpul domniei lui Sigismund a fost Războiul polono-moscovit (1605 - 1618), cunoscut sub numele de Dymitriads. Sigismund
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
și de a mări armata. Adversarii săi, conduși de Mikołaj Zebrzydowski, a declarat confederația la Sandomierz, ceea ce a dus la un război civil cunoscut sub numele de rokosz Zebrzydowskiego (Rebeliunea lui Zebrzydowski). În cele din urmă, forțele regaliste au învins rebeliunea pe 6 iunie 1607, în Bătălia de la Guzów. Un alt conflict important din timpul domniei lui Sigismund a fost Războiul polono-moscovit (1605 - 1618), cunoscut sub numele de Dymitriads. Sigismund și mulți dintre magnații polonezi au încercat să exploateze războiul civil
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
În acest scop, el a încercat să întărească puterea regală și s-a aliat cu Habsburgii și cu forțele Contrareformei. Politicile sale erau opuse față de cele ale nobililoe polonezi, mai ales cancelarul Jan Zamojski. Acest lucru a dus la o rebeliune împotriva regelui, cunoscut sub numele de rokosz (regele) Zebrzydowski (1606 - 1608), după ce Sigismund încercase să introducă votul majoritar în loc de unanimitate în Seim. În cele din urmă, forțele lui Sigismund au fost victorioase, însă rebelii au rămas nepedepsiți. Parțial, în scopul
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
sau principiile economice și politice care fuseseră valabile în perioada prerevoluționară. Consecințele unei contrarevoluții pot fi negative sau pozitive, funcție de caracterul progresist sau dăunător al revoluției care se încearcă a fi răsturnată. Astfel, în timpul Revoluției Franceze, iacobinii au considerat că Rebeliunea din Vendée este o contrarevoluție cu un caracter negativ indiscutabil. Noțiunea „contrarevoluțioar” desemna la origini pe cei care se opuneau Revoluției Franceze din 1789, așa cum au fost Joseph de Maistre, Louis de Bonald sau, mai târziu, Charles Maurras, fondatorul mișcării
Contrarevoluționar () [Corola-website/Science/318157_a_319486]
-
Forțele lui Kaledin au ocupat pe 15 decembrie, după o bătălie de șapte zile, orașul Rostov pe Don. Pe 7 ianuarie 1918, Gărzile Roșii au declanșat contraofensiva din bazele din Gorlovka, Lugansk și Millerovo. Atacul bolșevicilor a fost sprijinit de rebeliunile muncitorilor și cazacilor săraci. Pe 25 februarie, trupele bolșevicilor au ocupat Rostovul și Novocerkasskul. Resturile trupelor cazacilor „albi” conduse de atamanul Popov, au fugit în stepele Salask. La mijlocul lunii martie 1919, ofițerii CEKA au executat mai mult de 8.000
Descazacizare () [Corola-website/Science/318134_a_319463]