18,995 matches
-
numita "critică severă" apărută în România literară în '98, în antologia din volum e extras un citat cîtuși de puțin sever. Iată-l: "Există, în Război în bucătărie, multe lucruri pe care orice cronicar le-ar putea analiza copios: profesionalismul regizorului, "actualitatea problematicii", personalitatea puternică, dar fără ostentație, a imaginii lui Doru Mitran, sinusoida emoțională a filmului, șerpuind spectaculos între violență și tandrețe, relieful celor trei personaje principale: un soldat român dezertor, angoasat și dezorientat, în timpul unui violent "conflict interetnic", găsindu
Ciorba reîncălzită by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16195_a_17520]
-
minerilor pentru serviciul făcut". Scriitorilor din diaspora li s-a rezervat un supliment de decepții. Niciodată ei n-au fost invitați să se repatrieze, de către Uniunea Scriitorilor sau de către un alt organism oficial, văzîndu-se tratați mai rău decît, de pildă, regizorii de teatru exilați, precum Andrei Șerban sau Lucian Giurchescu care au fost solicitați să se întoarcă în țară (nu insistăm acum asupra deziluziilor pe care le-au încercat pînă la urmă și regizorii, Andrei Șerban chiar într-un episod recent
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
văzîndu-se tratați mai rău decît, de pildă, regizorii de teatru exilați, precum Andrei Șerban sau Lucian Giurchescu care au fost solicitați să se întoarcă în țară (nu insistăm acum asupra deziluziilor pe care le-au încercat pînă la urmă și regizorii, Andrei Șerban chiar într-un episod recent!). Chestiunea pe care o pune insistent Bujor Nedelcovici, care se degajă obsedant din textele d-sale clocotind de patos justițiar, este cea a comportării scriitorilor față de insatisfacțiile grave ale societății civile. De ce aceștia
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
Marina Constantinescu Alexander Hausvater este un regizor carismatic cu un discurs convingător, bine structurat și expus cu un simț de retor desăvîrșit. În ultimul timp mi se pare că s-a creat o distanță între intenție și, mai ales felul în care ea este prezentată, și concretizarea
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
care ea este prezentată, și concretizarea ei. Alexander Hausvater teoretizează, glosează minunat pe marginea propriului spectacol, încărcîndu-l cu nuanțe și semne pe care nu întotdeauna le regăsești pe scenă. Am avut o experiență similară la Avignon, în '96, cu doi regizori bulgari, Margarita Mladenova și Ivan Dobtchev. Seara am văzut Livada de vișini, iar a doua zi am ascultat o exegeză savantă și ușor prețioasă asupra montării, extrem de captivantă în sine, nu și foarte înrudită cu ceea ce văzusem, deși autorii erau
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
bulgari, Margarita Mladenova și Ivan Dobtchev. Seara am văzut Livada de vișini, iar a doua zi am ascultat o exegeză savantă și ușor prețioasă asupra montării, extrem de captivantă în sine, nu și foarte înrudită cu ceea ce văzusem, deși autorii erau regizorii înșiși. După părerea mea, Hausvater este din ce în ce mai puțin convingător în demersul scenic. Un soi de superficialitate barocă și zgomotoasă s-a instalat în ultimele spectacole pe care le-am văzut: Magister Machiavelli de la Râmnicu Vâlcea, Machinal la Teatrul Național din
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
greutatea unei abordări complexe. Faptul că am văzut două spectacole - Machinal și Don Perimplin - ale lui Hausvater unul după celălalt, la interval de trei zile, mi-a dat timpul unei reflecții mai adînci și mai îndelungate. Am avut senzația că regizorul nu mai are răbdare să lucreze decît cu unul sau doi actori, protagoniștii, lăsînd "corul" mai descoperit, deși exploatat la maximum. În ambele montări, un element esențial este muzica, atît de bine aleasă, încît poate să-ți ia mințile. De
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
în sală prin toate canalele de comunicare făcînd mai puțin vizibile în primă instanță golurile de fond ale mizanscenei. Despre iubire, trădare, disperare, moarte, sacrificiu este vorba în ambele piese și nu mi se pare o simplă coincidență faptul că regizorul face un popas dramaturgic la începutul anilor '30. Sophie Treadwell a scris Machinal în 1928, iar Federico Garcia Lorca a scris în 1933 Iubirea lui Don Perimplin și a Belisei în grădină. Într-un fel, cele două sînt și complementare
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
montării. Prezența celor doi spiriduși-comentatori, îngeri negri și viciați trimite la teatrul popular și la farsă. Asta nu ar fi rău. Nepriceperea actorilor - voci stridente, nelucrate, execuții exterioare fie prea patetice (Roxana Ivanciu), fie prea pasive (Karl Baker) - necoordonați de regizor conduce multe momente spre facil și chiar comercial. Nimeni nu prea strălucește pe scenă. Nici chiar Constantin Cojocaru - invitat de la Odeon - actor profesionist cu reale calități nu reușește să-l definească pe don Perimplin al său, bătrînul îndrăgostit de tînăra
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
rol este Lucia Ștefănescu (Marcolfa). Lucrul cu actorii lasă mult de dorit și este o neglijență regizorală cu amprentă în spectacol. Uneori, un aer de amatorism bătea pe scena de la Ploiești, dincolo de cîteva imagini vizuale puternice, de miza pe care regizorul mărturisește că a contat (fie și teoretic) - tema conflictului dintre trup și suflet - de rezolvarea scenografică a Vioricăi Petrovici, cu o alunecare poate prea evidentă, în concepția costumelor și cromatica lor, spre teatrul popular, de bîlci. Trupa Teatrului Toma Caragiu
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
fost inspirată. "Corul" fac totum este format din tinerii Teatrului Național din București, mai înzestrați sau mai puțin, în orice caz fideli aici cauzei pe care o servesc, fără evidențieri notabile și din cauza construirii uniformizante a acestui personaj tentacular. Deși regizorul se plîngea de lipsa performanței și a profesionalismului tinerilor actori, aleși însă de dînsul în distribuție, lucru care ne îngrijorează de ceva vreme pe mulți dintre noi, trebuie să spun că în rama personajului colectiv fiecare își face treaba meritoriu
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
trebuie să spun că în rama personajului colectiv fiecare își face treaba meritoriu: cîntă, dansează, creează atmosfera, sosul acestui music-hall, pînă la urmă. Sigur că inevitabil un aer de Casandra (de astăzi) ajunge și pe scena Amfiteatru a Naționalului bucureștean. Regizorul poartă o vină în faptul că nu a lucrat cu actorii pentru eliminarea superficialității în abordarea personajului, a trăirismului și patetismelor de tot felul, a unui soi de aroganță de care unii actori tineri nu se pot despărți pe scenă
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
poate fi un atu. În nici-un caz singurul. Exemplele pot continua susținute cam de aceleași argumente. Fără doar și poate Monica Davidescu se remarcă în Helen Jones și datorită calităților sale evidente, cultivate cu rigoare și puse în valoare de regizor, dar, deloc de neglijat, și datorită contextului. Spectacolul este construit cu acest personaj în centru. Monica Davidescu îl susține bine mai ales în partea a doua cînd și tensiunile, ratările succesive se îndesesc, alimentînd disperarea, erorile, crima. Cuplul cu Liviu
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
românește" a stat, probabil, la originea unei așa-zise variante românești. Doar că dublajul trage filmul (și mai) în jos; replicile sînt servite, toate, violent asincron și sună ca înregistrate pe scena unui teatru de amatori, și acela în criză. Regizorul (coscenarist al propriului film, francezul Gérard Cuq, 45 de ani, cîteva filme de televiziune la activ, debutant acum pe marile ecrane), întrebat, la conferința de presă, în ce gen și-a conceput filmul, a răspuns: "În nici unul". Filmul s-a
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
descoperă beatitudinea clipei trăite cu nebunia libertății; cum zice rezumatul de presă al filmului: "se stabilesc legături privilegiate între bolnavi și polițiști" (atît de privilegiate, încît filmul e "nerecomandat sub 14 ani"). Teoretic, e foarte posibil ca, în mîna unui regizor genial, toată această harababură într-un cuib de... Cuqi (pentru că pe ambii scenariști îi cheamă "Cuq") să fi căpătat un sens. În condițiile date, n-a căpătat alt sens decît acela al unui produs artistic nul. Lucrurile nu sînt, însă
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
valorile filmului românesc n-au mai avut o premieră de secole. Apoi, e stupefiant că, în condiții de sărăcie fără precedent, CNC-ul nostru a decis să investească circa un miliard de lei în țăcăneala nu destul de țăcănită a unui regizor francez de mîna a șaptea, în timp ce filmul lui Mircea Daneliuc zace, de cîțiva ani, nemontat, în cutii, și nimeni nu se scandalizează. Cu cît vor fi mai numeroase deschiderile, colaborările, coproducțiile - cu atît va fi mai bine pentru industria noastră
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
în cutii, și nimeni nu se scandalizează. Cu cît vor fi mai numeroase deschiderile, colaborările, coproducțiile - cu atît va fi mai bine pentru industria noastră de film. Dar să jubilăm și să anunțăm cu surle și tobe cînd vine un regizor străin să filmeze la noi, în timp ce noi ne-am îngropat de vii propriii regizori competitivi, atîția cîți avem, mi se pare grotesc. Țăcăniții, dincolo de calitatea propriu-zisă, nu reprezintă, în esență, altceva decît o prestare de servicii. Un produs fără identitate
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
colaborările, coproducțiile - cu atît va fi mai bine pentru industria noastră de film. Dar să jubilăm și să anunțăm cu surle și tobe cînd vine un regizor străin să filmeze la noi, în timp ce noi ne-am îngropat de vii propriii regizori competitivi, atîția cîți avem, mi se pare grotesc. Țăcăniții, dincolo de calitatea propriu-zisă, nu reprezintă, în esență, altceva decît o prestare de servicii. Un produs fără identitate culturală românească. Or, așa cum traducerile nu făceau o literatură, nici prestațiile nu fac și
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
sau Stephen Greenblatt, un John Berryman sau, iată, Frank Kermode. Îngropat sub mormane grele de volume explicative sau speculative, Shakespeare nu (mai) cedează lesne efortului interpretativ. Cu toate acestea, dacă pentru criticii literari Shakespeare e motiv de intimidare, cel puțin regizorii rămîn în continuare obligați să caute reinterpretări, să redescopere noutatea acolo unde generații la rîndul au încercat același lucru. A aduce în fața publicului spectator o piesă shakespereană presupune operațiuni complicate de modernizare, adaptare, traducere. Atîta lucru e bun știut și
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
același lucru. A aduce în fața publicului spectator o piesă shakespereană presupune operațiuni complicate de modernizare, adaptare, traducere. Atîta lucru e bun știut și rareori contestat. Dar Kermode atrage atenția, în volumul său, asupra unei dificultăți de asemenea cunoscute criticilor și regizorilor în egală măsură, însă pe nedrept minimalizată: limbajul. Shakespeare nu a fost doar dramaturg, ci și poet, iar cele două profiluri nu pot fi ușor separate. Sînt dialogurile sale totdeauna inteligibile pentru un public care nu cunoaște altminteri mai nimic
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
nenumărați tropi. Scena geme de o grea retoricitate, sub presiunea evidentă a acțiunii. Marcus nu face nimic altceva decît să vorbească, la cîțiva pași de o femeie pe cale de a muri. Absurditatea e evidentă, ceea ce i-a determinat pe unii regizori să elimine complet scena, sau s-o modifice considerabil. Dar Kermode o menționează tocmai pentru a analiza un anumit tip de palier poetic în limbajul shakesperean: virtuozitatea, care uneori se manifestă în dauna dramaticului. Între registrul poetic și cel dramatic
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
faptul divers, modernizat "cu inovații" pe gustul comun de telespectator Pro Tv. Nici vorbă de așa ceva. Cadavrul viu al lui Gelu Colceag de la Național are toate datele să facă săli pline fără să-l trădeze pe Tolstoi. Marele merit al regizorului acesta e, în primul rînd. Chiar dacă nu se mai știe ce era comme il faut-ul de care fuge Protasov, se înțelege de minune că e un mod de viață mincinos, nu față de alții, ci față de tine însuți. Lui i se
Pei do dna! by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/16239_a_17564]
-
lucra, strînge, ritma (atenție la excesivele coruri de și de la țigani!). Nu știu ce e de făcut cu unii actori. Nu-i văd capabili să se îndrepte. Să nu uit: foarte frumoasă e muzica lui Nicu Alifantis. Lăudabil în tot cazul efortul regizorului și al Naționalului de a pune în scenă o piesă enormă (din toate punctele de vedere) ca aceasta, pretențioasă, de mult nejucată la noi (de la Ion Manolescu și Maria Tănase, în timpul războiului, cred), realist-psihologică, "greoaie" (pentru că moral-filosofică) și complicată ca
Singur printre actori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16236_a_17561]
-
român că nu se poate traduce Creangă și că Ceahlăul e mai mic decît Manga Parbat! Să tîinjești tot timpul după ceva ce nu ești. Mai în tinerețe îi ziceam "trînjeală". Nu se mai folosește vorba "a trînji". Ești un regizor minuțios, un artist căruia îi place ordinea. Structural, însă, ai manifestări care sparg așezarea prestabilită, ai tendințe anarhice. Sînt un anarhist pur. Aș fi vrut să mă nasc în perioada de glorie a anarhismului. Cred în valorile de corecție pe
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
nega, ci asumarea răspunderii individuale. Destinul este întîi al unui individ, și după aceea al unei nații, al universului. Crezi că această structură, felul în care ești structurat în raport cu tine și cu lumea, te-a ajutat în munca ta de regizor, în relațiile cu ceilalți sau ai simțit, la un moment dat, că te incomodează? Nu m-a ajutat niciodată, m-a încurcat tot timpul. Principiul despre care vorbeam mai sus este valabil, dar absolut perturbator. Cu felul ăsta de a
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]