1,877 matches
-
mama. Caracterul psihodinamic al complexului Electra în relația dintre mamă și fiică derivă din invidia față de inexistența penisului, cauzată de mamă, care de asemenea a cauzat castitatea fetei; oricum, relegându-se de tată la nivelul atracției sexuale (heterosexualitate), fata își reprimă competiția feminină ostilă din frica de a pierde dragostea mamei. Această internalizare a „mamei” dezvoltă un super-ego de vreme ce fata își fixează o identitate sexuală discretă(ego). Invidia față de conștientizarea inexistenței penisului în plan feminin își are este de natură biologică
Complexul Electra () [Corola-website/Science/329605_a_330934]
-
faimosului suk Khan Al Khalili, inițiativa fiind a emirului Djaharks Al Khalili. Pe plan extern Barkuk a obținut printr-o campanie militară în 1387 includerea principatului Sivas în zona de suzeranitate egipteană. După ce în anii 1386-1387 Barkuk a trebuit sa reprime în fașa o mișcare de revoltă din Damasc inspirată de câțiva juriști din jurul lui Ahmed az-Zahir, si numită de aceea „revoltă zahirită”, în anul 1389 el a fost înlăturat de pe tron de o altă rebeliune pornită, de această dată,din
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
recuperat pe Constantine Bodin din captivitate și l-au întors la tatăl său Mihail I de Doclea. Puțin mai târziu, în 1081, Mihail a murit, și la succedat pe tatăl său ca rege. În 1085, Constantin și frații săi au reprimat o revoltă a verilor lor primari, fii fratelui lui Mihail, Radoslav în "zupa" de Zeta, și Constantin Bodin a guvernat fără opoziție. În ciuda opoziției sale anterioare față de Imperiul Bizantin, Constantin Bodin la început ia ajutat pe bizantini contra atacurilor lui
Constantin Bodin () [Corola-website/Science/329856_a_331185]
-
suspuse. Au avut ca centre Bagdadul, Samara și Merv, în Persia. Au stimulat sinteza culturii arabe. Au înfruntat probleme precum dificultatea guvernării, particularismele provinciale, contestările majore. În 786 a avut loc o altă rebeliune șiită la Mecca ce a fost reprimată. Șiiții s-au refugiat în Persia și Maghreb, fondând Regatul Idrisizilor în Maroc. Fatimizii, din 909 până în 1171, au pornit din Tunisia, ocupând Egiptul și menținând titlul de califi. În timpul domniei lui Harun al-Rashid(786-809), fiul lui al-Mahdi, a fost
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
doi fii, Roger al IV-lea de Apulia, era destinat a fi încoronat în locul regelui Guillaume, însă curând populația a trecut la sprijinirea urcării pe tron a lui Simon însuși. Însă înainte ca Simon să se impună, rebeliunea a fost reprimată. Participanții la insurecție au fost nevoiți să îl elibereze pe rege și să se retragă la castelele lor. Iertarea le-a fost acordată doar cu condiția de a pleca în exil și mulți dintre ei, inclusiv Tancred, au acceptat această
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
a petrecut mai mult de un deceniu, începând de la încoronarea sa și până la promulgarea Assizelor din Ariano, emițând o serie de legi, prin care intenționa să asigure o guvernare centralizată, care să asigure statul său împotriva multiplelor invazii și să reprime rebeliunilor principalilor vasali: Grimoald de Bari, Robert al II-lea de Capua, Rainulf al II-lea de Alife, Sergiu al VII-lea de Neapole etc. Cu ajutorul amiralului său George de Antiohia, Roger a purces la cucerirea Mahdiei, în Africa (Ifriqiya
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
de aproape un secol. Succesorul lui Roger al II-lea a fost fiul său, Guillaume I, cunoscut ca "Guillaume cel Rău", deși porecla izvorăște în principal din lipsa sa de popularitate în rândul acelor cronicari care simpatizau cu răscoala baronilor, reprimată de către Guillaume. Domnia sa s-a încheiat în pace (1166), iar fiul său, Guillaume al II-lea era încă minor. Până la sfârșitul perioadei sale minorat (1172), regatul a avut parte de tulburări care aproape au răsturnat de la putere familia domnitoare. Domnia
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
lui Dioclețian La Tzipori s-a refugiat și familia de preoți (mishmoret cohanim) Yedaya sau Amok. În luna iulie 351 a izbucnit lângă Tzipori "revolta din vremea lui Gallus". Împăratul din răsărit,Constantius Gallus a trimis o oaste care a reprimat-o. Orașul a fost distrus dar apoi reconstruit iarăși. Din perioada romană s-a prezervat ruinele sistemului perfecționat de aprovizionare cu apă și un teatru. Evreii au continuat să aibă o pondere însemnată în oraș în cursul secolului al III
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
conducerea PCI”. Rezoluția a avertizat Iugoslavia că ar fi pe calea de întoarcere spre capitalismul burghez din cauza sale poziției sale naționaliste, concentrată pe independența. Expulzarea a îndepărtat efectiv Iugoslavia de la asociația internațională a statelor socialiste. După expulzare, Tito i-a reprimat pe cei care au sprijinit rezoluția, numindu-i „Cominformiști”. Mulți au fost trimiși în lagăre asemănătoare gulagurilor, închiși la Goli Otok. Între 1948 și 1952, Uniunea Sovietică a încurajat aliații săi să-și facă o linie de apărare lângă granița
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
că Germania era prea neîncăpătoare pentru ca Prusia și Austria să poată conviețui acolo împreună. Pentru punerea în aplicare a scopului său, Otto Bismarck se baza pe simpatia Angliei, cât și pe aceea a țarului pe care Prusia îl ajutase să reprime o insurecție în Polonia în 1863. Nu se temea nici de intervenția Franței, fiindcă Napoleon al III-lea, declarându-se în favoarea principiului naționalităților, era de partea unității Germaniei, sau cel puțin a Germaniei de Nord sub controlul Berlinului. Prusia susținea
Războiul austro-prusac () [Corola-website/Science/327197_a_328526]
-
cerându-le a înlătura toate barierele dintre ei și restul societății. Aceasta, se afirma în apel, le va putea aduce emanciparea la care ei tânjesc. Discrepanțele dintre evrei s-au ascuțit în întreaga țară la scurtă vreme după ce austriecii au reprimat Revoluția din 1849-1849.În 1850 autoritățile austriece au cerut comunităților evreiești să propună sisteme de organizare oficială a cultului și a învățământului. Rabinul Meir Eisenstaedter, unul din fruntașii evreimii ortodoxe, sperase că reprimarea revoluției va readuce țara la situația dinaintea
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
s-au luptat fără succes pentru a câștiga înapoi independența lor de-a lungul secolului al XIX-lea. La început și-au pus speranțele în Napoleon, iar mai târziu, ei au încercat să aprindă revolte naționale, multe dintre ele fiind reprimate sângeros. În tulburările din Primul Război Mondial, polonezii au reușit să-și recapete independența și apoi să se extindă pe teritoriul lor printr-o nouă serie de războaie locale și revolte, doar pentru a fi ocupată din nou în timpul ultimului
Lista războaielor în care a fost implicată Polonia () [Corola-website/Science/330808_a_332137]
-
publicului în 1990) a declarat că "acțiunile corecte" a lui Petrov au fost "notate". Petrov a declarat că inițial a fost lăudat la Vladintsev și i-a fost promis un premiu. dar iși mai aduce aminte că a fost deasemenea reprimat pentru faptul că nu a completat incidentul în jurnalul său militar. La acel moment, Petrov nu a primit nici un premiu. Conform lui Petrov, acest lucru s-a întâmplat deoarece erorile găsite în sistemele de detectare ar fi pus superiorii săi
Stanislav Petrov () [Corola-website/Science/330198_a_331527]
-
Capogrossi, în timp ce spăla hainele cu alte spălătorese a fost arestată pentru că l-a lăudat pe Francesco II defăimând noul guvern.) În multe centre din provincie s-au iscat rebeliuni țărănești pentru a cere subdivizia proprietății de stat, dar au fost reprimate și catalogate de către Guvernul Prodictatorial Lucan drept "reacționari și antiliberali". Membrii comitetelor filobourbonice, cu scopul de a restabili vechiul regim exploatând furia poporului, au căutat o persoană capabilă să conducă revolta. Crocco, deținut în închisoarea din Cerignola, a fost ajutat
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
de către Siria a controlului asupra muntelui Ḫawrănī și au câștigat în schimb autonomia în această zonă. La 21 iulie 1925, a izbucnit un conflict armat între druzi, care erau conduși de Sulțăn al-Aṯrash, și armata franceză. Francezii au reușit să reprime revolta la începutul anului 1927, iar al-Aṯrash a fost nevoit să se refugieze în Transiordania. Eșecul revoltei sale a dus la pierderea vieților câtorva mii de druzi. Astfel, autonomia regiunii "Djabal ad-Durūz" „Muntele Druzilor” s-a pierdut treptat. Cu timpul
Druzi () [Corola-website/Science/329025_a_330354]
-
între o populatie care se zbate pentru libertate și demnitate, pentru împărțirea puterii și a resurselor, si un lider corupt absolut, care a trasnformat statul într-un mecanism al represaliilor. Precum șerpii, despoții își schimbă permament pielea. În trecut, Būrqībah reprimă în numele unității naționale, în timp ce Nasser a făcut-o în numele eliberării palestiniene și a unității arabe. Astăzi este practicată în numele democrației, a drepturilor omului, a salvării societății civile și a păcii cu Israelul. Dar sloganurile nu schimbă starea de fapt a
Rāšid al-Ġannūšī () [Corola-website/Science/329078_a_330407]
-
6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate. Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907
Greva de la Lupeni, 1929 () [Corola-website/Science/328703_a_330032]
-
arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907, la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale: de exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război (mitraliere, tunuri), greva generală din 1920, care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în mod similar
Greva de la Lupeni, 1929 () [Corola-website/Science/328703_a_330032]
-
sa a început să o îndrume spre muzică. Vanessa a studiat și muzică clasică. I-a mulțumit acesteia prin intermediul site-ului oficial, declarând că „Mama mea a fost o bună îndrumătoare. Spre deosebire de alți profesori, care te-ar lovi peste mână reprimându-ți astfel dorința de a improviza pe baza unei piese de muzică clasică, ea mi-a dat sentimentul de libertate și m-a lăsat să mă exprim. De aceea nu mi s-a părut niciodată învățarea ca fiind o muncă
Vanessa Carlton () [Corola-website/Science/328795_a_330124]
-
Emil Manu, „nostalgia epigonică a unui suprarealism pierdut”. Criticul literar Gheorghe Grigurcu îl considera pe Liviu Călin drept „un genuin pudic, ce-și complică sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-și obrazul cu măștile de hârtie japoneză ale metaforei. Ipostazele confesiunii sunt reprimate prin intermediul unei scriituri care o conține însă în filigran”. În afară de versuri, Liviu Călin a mai scris și romanul " Frica de duminică" (1982), în care prezintă, prin introspecții psihologice în stilul lui Camil Petrescu, viața unor intelectuali din perioada „obsedantului deceniu
Liviu Călin () [Corola-website/Science/337037_a_338366]
-
absența sa, la 16 august 1946 a luat ființă la Bagdad Partidul Democrat Kurd, Barzani fiind ales președintele acestuia. După retragerea armatei sovietice din Iran în primăvara anului 1946, conform acordurilor de la Ialta, în decembrie 1946 Republica Mahabad a fost reprimată de către forțele iraniene, iar președintele Kazi care a refuzat să fugă, a fost spânzurat în piața centrală Char Chira a capitalei sale. Barzani și tribul său s-a găsit atunci într-o situație dificilă. Au refuzat sa se predea iranienilor
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
În iulie 1961 a izbucnit un conflict local între tribul Barzanilor și cel al Zibarilor, sprijiniți de Bagdad. Învinși, conducătorii Zibarilor s-au refugiat în Turcia. În septembrie 1961 au izbucnit răzmerițe ale kurzilor în jurul orașului Suleimaniye, unde au fost reprimate rapid de către trupele irakiene, și în jurul Erbilului, unde ostilitățile au continuat până în decembrie. Mustafa Barzani, cu o trupă de 640 de partizani, între care veterani care îl însoțiseră în U.R.S.S. s-au refugiat în munți, în regiunea Zakho. După ce
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
să cumpere alte castele și cetăți până când avea să-i forțeze pe Holsteini să plece. Când a rămas fără bani, el a luat Castelele Kalundborg și Søborg prin forță. Deși se lupta cu statele Hansa, el a încercat să-i reprimeze pe nobilii rebeli care încercau să beneficieze de drepturile cu care l-au forțat pe tatăl lui Valdemar să cedeze și a luptat cu suedezii și norvegienii. A fost pregătit să preia controlul treptat în Iutlanda de sud însă a
Valdemar al IV-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/331280_a_332609]
-
Conetabili și de Conți Maresali au rămas vacante. Danehof a căzut în ruină iar marea regină, un despot ideal, a guvernat, prin oficialii de judecată, ca superior funcționar. Legea și ordinea au fost bine întreținute și licența nobilimii a fost reprimată cu asprime. Regatele din Suedia și Norvegia au fost tratate ca părți integrate ale statului danez, și aspirațiile naționale erau dezaprobate sau verificate, deși Norvegia care era mai loială, a fost tratată cu indulgență mai mult decât Suedia. Margareta a
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
în funcție. Congresul Uniunii Sindicatelor dominat de comuniști a votat în unanimitate pentru înlocuirea celor 12 miniștri demisionari cu miniștri comuniști. Ca urmare a faptului că muncitorii înarmați și angajații Miliției Poporului au ieșit în stradă, Svoboda a refuzat să reprime insurecția prin folosirea forței militare, spunând că „armata nu va lupta împotriva poporului”. Două zile mai târziu (și la o zi după o grevă generală la care au participat 2,5 milioane de cetățeni), președintele Edvard Beneš a cedat presiunii
Ludvík Svoboda () [Corola-website/Science/335188_a_336517]