2,703 matches
-
puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. GÎndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann Îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, Într-adevăr, Înțeleasă ca o boală a sufletului: o boală Însă fecundă, creatoare, căci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iscusit Nurii uniți cu sîmțîre”... Femeia să fie, dar, nurlie, Înaltă la fire, să aibă duh, vorba-i să fie mereu drăgălașă, simțirea puternică. Pentru ca frumusețea să fie desăvîrșită mai trebuie și hazul, pe care Conachi Îl amintește mereu În reveriile lui erotice: „frumuseță, nur și haz”. Nu-i place femeia „ciudoasă”, cu umoarea schimbătoare. Într-un poem (Ești nurlie, ești frumoasă) ceartă, În stilul de mai tîrziu al lui Eminescu (stilul Învinuirii tandre!), femeia capricioasă care omoară fără simțire călcînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este ținut oarecare vreme afară și, atunci, intervine jăluirea și, odată cu ea, apare poezia (ea Însăși obiect erotic și instrument de seducție erotică). Iatacul nare propriu-zis o identitate. Ca orice lucru sfînt n-are chip Este un spațiu al bănuielii: reveria unei intimități misterioase Conachi nu se incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de interior pomenit În poeme este oglinda. Obiect-simbol, obiect narcisiac, martor al frumuseții, imagine a dublului... Conachi o limitează la banala alegorie a trădării
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spațiu de refugiu și de meditație incitantă, insecurizantă”: „Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu: loc de retragere, loc de provocare a istoriei, loc de incitație la rebeliune Împotriva prezentului, loc, În fine, În care meditația, reveria nu liniștesc spiritul, ci Îi sporesc melancoliile, incertitudinile”. „Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile” (cu toate acestea poetul va „ține departe poezia lui sudică de orice mitologie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este un vehicul agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor (...). Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în brațele acelui Mirabeau de Dunăre și-mi înstrăinează astfel într-un moment progenitura în care pusesem atâta nădejde. Cel puțin dacă aș salva pe fată." - la, Ioanide, să vezi, e aproape agreabilă. - Ce e asta? se deșteptă arhitectul din reveria lui. Daipunci rece la masă? - Pentru durere de cap, Ioanide. - Dar, se scuză arhitectul nedumerit, nu mă doare capul! - N-ai zis tu? Arhitectul era să spună, cu bruschețea lui caracteristică, nu, dar citi atâta contrarietate pe fața Elvirei, încît
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
condoleanțe de la Gaittany și Pomponescu. Câteva zile atmosfera casei lui Ioanide fu apăsătoare, apoi atât Ioanide, cât și madam Ioanide părură mai înviorați, sub imperiul unei voințe de activitate. Preocuparea, cu totul practică, a doamnei Ioanide, combătând orice veleitate de reverie tristă, era de a face o poziție socială legală moartei. Pica fusese înmormîntată în secret și fără funerariile pe care madam Ioanide le socotea obligatorii pentru cariera din infinit a fetei sale. Dorea deocamdată să-i facă un mormânt confortabil
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rar) și, aprinzînd-o, o fuma în anticameră, așezat pe un fotoliu. După aceea săruta mâna doamnei Pomponescu-mamă și, zicând bună seara, se retrăgea în dormitor. Aci sta câtva timp, întins pe spate, cu mâinile pe deasupra plăpumii, într-o poziție de reverie și în așa fel încît nimic nu se clintea în toaleta sa, și o batistă fantaisie pe care o purta în buzunarul de sus al pijamalei se păstra îndoită exact ca într-un smoching, apoi întorcea comutatorul și adormea în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcu o plimbare pe jos pe bulevard. Cumpără de la o farmacie niște doctorii cerute de madam Pomponescu-mamă. Masa de seară decurse în modul cel mai normal și Pomponescu vorbi ca de obicei, deși cu o ușoară pironire în gol de reverie, neremarcată de cele două femei. - Cum este pe stradă, Jean? Întrebă madam Pomponescu. - Este frig, totuși se simte o vibrație a aerului, se apropie primăvara. În curând vor ieși mugurii. - Și de nu s-ar vedea muguri, eu am în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
universal, care depășesc grupul de contacte directe. Nu vom putea niciodată sublinia suficient faptul că observația științifică nu e posibilă decât asupra societăților cu raporturi comerciale; observarea științifică a unui univers de autosubzistență, deci de raporturi personale, înseamnă urmărirea unei reverii individual (o simplă cronică a cotidianului este poate singura posibilitate de observație). Problema devine deosebit de sensibilă când vine vorba de studii privind dezvoltarea regiunilor în care raportul comercial e încă embrionar: irealismul mascat de o formă pseudoștiințifică se manifestă în
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
globală a vieții și a morții”. Romanul Domnișoara Christina este un roman de strigoi și, totodată, un roman oniric, ambele În tradiție eminesciană. Este vorba, de mitul tratat În Luceafărul și În alte poeme eminesciene (mitul hiperionian), dar și de reveria onirică din Sărmanul Dionis. Mitul cunoscut este sugerat În romanul lui Eliade cu mijloacele specifice prozei fantastice. Rolurile sunt, desigur, inversate. Luceafărul este În Domnișoara Christina o femeie tânără de origine pământeană, moartă de mult. Simbolul și-a pierdut solemnitatea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
conotații patologice. Diferența dintre ceea ce trebuie înțeles ca imaginar în cadrul normalității față de imaginație cu conotații patologice nu este deloc ușoară. Gorgos (1985)68 descrie patru categorii de forme ale imaginației: 1) Visele din timpul somnului. 2) Asociațiile imaginative spontane. 3) Reveria sau visul cu ochii deschiși. 4) Imaginația reproductivă, creatoare. Visul este parte componentă în economia somnului, având un rol important în menținerea echilibrului psihofiziologic. În unele boli psihice sau uneori în situații stresante, visul poate avea un conținut neplăcut, terifiant
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
4) Imaginația reproductivă, creatoare. Visul este parte componentă în economia somnului, având un rol important în menținerea echilibrului psihofiziologic. În unele boli psihice sau uneori în situații stresante, visul poate avea un conținut neplăcut, terifiant, care poartă denumirea de coșmar. Reveria sau visul cu ochii deschiși poate avea și valențe negative când separă individul de realitate, ancorându-l în aspirații nerealizabile, dar poate avea și valențe pozitive. Este vorba de trăirea în teritoriul imaginarului a unor dorințe imposibil de realizat în
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
ochii deschiși poate avea și valențe negative când separă individul de realitate, ancorându-l în aspirații nerealizabile, dar poate avea și valențe pozitive. Este vorba de trăirea în teritoriul imaginarului a unor dorințe imposibil de realizat în realitate. Coșmarurile și reveriile cu valențe negative apar în nevroze, în situații psiho-traumatizante, stări reactive și în epilepsia psihosenzorială. O altă producție imaginativă este minciuna, care este o distorsionare voită a adevărului. Există mai multe tipuri de minciună: * Minciuna convențională: ce exprimă o anume
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
forțată a tuturor industriilor, de remiterea în mâinile statului a tuturor proprietăților, de organizarea atelierelor sociale, de crearea unuia sau mai multor miliarde de monedă de hârtie, etc. etc. Bastiat nu a încetat nicio singură zi să combată aceste funeste reverii, fie în presa cotidiană, fie în Liberul schimb, care apărea atunci în ultimele sale numere, fie în Jurnalul economiștilor, fie în micile pamflete al căror succes, grație Cerului, a devenit popular. Și să adăugăm următorul fapt, spre onoarea economiștilor: toți
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
preludiul oricărei depărțiri. George ridicând frontea-i și clătind din cap ca pentru a fugi gândurile ce-i turmentau crierii, privi pe Maria cu ochii jucând înlacremi, zise: etc. Solemnă și misterioasă este ora serei, ea te tentează contra voinței, la reverii; ni se pare a vedea în norii roșietici ce se ridic la horizonte, reviînd vii și animate toate suvenirele, toate zilele, unele ridente și coronate cu roze, altele pale și acoperite de un văl tenebros; ultimele mugete ale vântului prin
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
o diadă care conține doi oameni. Clar că într-o diadă există o singură relație interpersonală, cea dintre cei doi membri ai grupului. Dacă unul din cei doi se retrage din interacțiunea dintr-o diadă, să zicem datorită căderii în reverie, interacțiunea grupului se oprește. Dacă un membru al diadei alege să se retragă, atunci grupul ajunge la sfârșitul existenței sale. Efectele dimensiunii grupului asupra dinamicii acestuia pot fi văzute dacă comparăm diada cu triada, un grup alcătuit din trei membri
Sociologie generală by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
formulă de superlativ absolut, „preavrednicelor doamne”142, reliefând prețuirea vădit manifestată față de personajele feminine. Roland Barthes este de părere că „numele propriu se lasă explorat, descifrat: el este deopotrivă mediu în care trebuie să plonjezi, scufundându te mereu în toate reveriile sale, și obiect prețios, comprimat, parfumat, ce trebuie desfăcut ca o floare; e un semn voluminos, mereu plin de o densitate stufoasă de sensuri, pe care nici o utilizare nu îl poate reduce sau aplatiza, spre deosebire de numele comun, de fiecare dată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare de grație, se stinge reveria iubirii și bucuria comuniunii cu 664 Ibidem, p. 58. 665 Ibidem, p. 63. 666 Ibidem, p. 60. 667 Ibidem, p. 67. 668 Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-se pentru eternitate în iad. Durerea pierderii iubitei pare comparabilă cu supliciul celor damnați.”670 Man in Black (cavalerul în negru) trimite și la poezia lui Dante, care se simte cu totul neconsolat în absența Beatricei. Naratorul se trezește din reveria sa, cu povestea nefericiților eroi ovidieni în mână, cea care anticipase narațiunea de mai târziu, conferindu-i poemului o structură simetrică, și face un crez din a transpune în versuri, cât mai iscusit, trista poveste a cavalerului îndurerat și a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
formulă de superlativ absolut, „preavrednicelor doamne”142, reliefând prețuirea vădit manifestată față de personajele feminine. Roland Barthes este de părere că „numele propriu se lasă explorat, descifrat: el este deopotrivă mediu în care trebuie să plonjezi, scufundându te mereu în toate reveriile sale, și obiect prețios, comprimat, parfumat, ce trebuie desfăcut ca o floare; e un semn voluminos, mereu plin de o densitate stufoasă de sensuri, pe care nici o utilizare nu îl poate reduce sau aplatiza, spre deosebire de numele comun, de fiecare dată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
după edenica existență alături de Dalba, lipsit de orice reper, de orice sprijin, nu mai poate da un sens propriei existențe. Donna angelicata care era Dalba dispare și odată cu plecarea ei se pierde un echilibru, o stare de grație, se stinge reveria iubirii și bucuria comuniunii cu 664 Ibidem, p. 58. 665 Ibidem, p. 63. 666 Ibidem, p. 60. 667 Ibidem, p. 67. 668 Ibidem, p. 61. 183 perfecțiunea, femeia ideală nu mai este accesibilă în planul mundan. Moartea ei golește de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]