17,708 matches
-
Mă aflu bine și nădăjduiesc același răspuns din partea domniei tale. Oare ți-aș putea fi de folos întrucâtva? PÂRJOL (o privește cu încântare vădită): Folosul cel mare îl am privindu-te, jupâniță Liana; și ascultând vorbele alese pe care le rostești, care asemenea vorbe nu le auzi în toată ziua. LIANA: La oameni aleși, vorbe alese! O căpetenie de oșteni, cum ești dumneata, căpitane Pârjol, cată a fi întâmpinată potrivit cinului său! PÂRJOL (se foiește pe scaun, vădit măgulit): Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
prieten, îmblânzește-mă. MICUL PRINȚ: Ce trebuie să fac? VULPEA: Trebuie să ai foarte multă răbdare. La început, vei sta ceva mai departe de mine, uite-așa, ca acum. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti niciun cuvânt. Când n-ai încredere în cineva, sau când nu-l cunoști îndeajuns, graiul poate deveni izvor de neînțelegeri. Dar, pe zi ce trece, vei putea să te așezi din ce în ce mai aproape de mine... MICUL PRINȚ: Da, înțeleg... VULPEA: Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Ghindoc ăl bătrân a înfipt toporul într-o buturugă, și-a șters mâna dreaptă de o salopetă, aici trebuie să presupunem că era echipat într-o salopetă, s-a șters așadar și, provocat de prezentarea protocolară a lui Paganel, a rostit extrem de decis: „Mecanic de locomotivă Ghindoc!“. Vasăzică, în timpul cât se ștersese pe salopetă, cât înfipsese toporul în buștean, scormonise în minte, cine sunt, de unde vin. Dacă ăsta din fața lui era profesor, sau cel puțin așa se lăuda, criza de conștiință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
îngrozitoare înjurături de mamă, te așteptai la un întreg potop de invective. Cutare are un comportament nu tocmai potrivit, își încheia eufemistic fraza profesorul meu. O scriitură fără resentimente descoperim în jurnal. Nu veniseră anii în care Mitică Dragomir să rostească o frază absulut fabuloasă: „Deși nu sunt răzbunător, l-am urmărit pe unu’ timp de 30 de ani până l-am prins cu ceva compromițător“. Apropo de scris. Îmi vine în minte o frază de oarecare notorietate. Cum că „Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
din zăpada mustindă. Portarul a rămas surprins văzându-l pe Costăchel ieșind și se întreba când a intrat. Năuceala lui a crescut când a văzut figura încrâncenată a lui Costăchel și a tresărit pur și simplu când l-a auzit rostind scrâșnit: Anafura mamei voastre de nemernici! Fără să-și dea seama, Costăchel începuse chiar să se înfurie pe cei de la liceu, care hotărâseră să-i aducă la ascultare pe săteni, lipsindu-i de sămănța de porumb. „Ia te uită dom
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cu treburi, au rămas descumpăniți văzându-l pe Costăchel - ca niciodată - cu o cută adâncă între sprincene, călcând apăsat și abia răspunzând la binețe. Petrache! Vezi ce treburi au oamenii pe la percepție și, când termini, vii la mine. Abia a rostit ultimul cuvânt și a ieșit, cum intrase... Numai el cu gândurile lui învălmășite în neștire. Toate câte le aflase de la inginerul agronom i s-au părut lucruri ușor de înțeles, dar... luându-le din nou pe bucățele, a constatat că
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
dea Dumnezeu sănătate. M-ai scos din mare încurcătură. Costăchele tată, eu mă grăbesc să ajung acasă, că baba mă așteaptă cu mâncarea pe masă. Și nu de alta, dar dacă nu ajung la vreme, mă ia cu melesteul - a rostit printre hohote de râs moș Dumitru. Mergi sănătos și spune-i mătușii Zamfira să nu umble cu melesteul, că eu o știu femeie la locul ei - i-a răspuns Costăchel, râzând cu poftă. O înserare cu cer trandafiriu se lăsa
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
și mut” - gândea în timp ce mergea cu povara oboselii bine urcată în cârcă... Sărut mâna, nașă! Ce mai faci, nașule? Să nu mă certați că nu am trecut de atâta vreme pe la dumneavoastră. Ce să fac? Nu mau lăsat treburile - a rostit Costăchel de cum a trecut pragul. Ia te uită cum ne ia, de parcă nu am ști câte are pe cap. Bine ai venit, dragule. E drept că ți-am dus dorul, dar n-am disperat. Știam noi că nu reziști prea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
împurpura obrazul brăzdat de ani. A stat așa o vreme, dând din când în când din cap. Se vedea că vorbește cu gândurile lui. Mângâindu-și apoi mustața cu dosul palmei și trăgându și pălăria mai pe ochi și-a rostit gândul cu voce tare. Multe oi fi văzut eu la viața mea și multe nu le-oi fi văzut, da’ așa un început de toamnă ca aista și așa un asfințit parcă n-am apucat. Prea îi ca în Rai
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
băiete! Îi adevărat că nemții o început iar război?” În încăpere se lăsase o tăcere grea... Doar razele asfințitului desenau o pată sângerie pe peretele la care privea Costăchel... Nașule, tare mi-i teamă că focul a fost aprins... a rostit Costăchel odată cu primul pas făcut în curtea învățătorului, care abia apucase să lase din mână găleata cu apă scoasă din fântână. A rămas cu vorbele agățate de buze, nepricepând îndată despre ce este vorba... Despre ce foc vorbești și cine
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
plimbat deasupra trupului lui Costăchel... Imaginea dezvăluită cu zgârcenie de lumina slabă a felinarului era zguduitoare... Costăchel zăcea cu trupul contorsionat într-o băltoacă cu apă sângerie... La vederea acestei priveliști, Grigorosu și-a acoperit fața cu mâinile și a rostit un singur cuvânt: Doamne! Ioane! Ridică-l tu, că eu nu pot. M-au lovit și pe mine și nu pot mișca brațul drept. Cu mare caznă, Grigorosu a reușit să-l ridice pe Costăchel. Cu el pe umăr, a
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
vorbă cu oameni ca dumneata, dar acum te rog să mă ierți... nu mă țin balamalele... La revedere. La revedere, domnule doctor. Costăchel a ieșit copleșit de starea în care îl găsise pe doctor, dar și de noianul de cuvinte rostite cu revoltă de acesta. Multe însă neînțelese pentru el. Până la piață a mers ca vântul, căutând să pătrundă înțelesul cuvintelor rostite de doctor... Petrache, băiete! Doctorul trăiește, dar arată mai rău decât arătam eu. Are capul bandajat și o mână
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
doctor. Costăchel a ieșit copleșit de starea în care îl găsise pe doctor, dar și de noianul de cuvinte rostite cu revoltă de acesta. Multe însă neînțelese pentru el. Până la piață a mers ca vântul, căutând să pătrundă înțelesul cuvintelor rostite de doctor... Petrache, băiete! Doctorul trăiește, dar arată mai rău decât arătam eu. Are capul bandajat și o mână legată de gât. Și câte cuvinte i-au ieșit din gură într-o minută! Nu le-am înțeles eu pe toate
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a început să se înfiripe pe cerul înalt, iar un corn de lună stingher atârna într-un colț de cer... În timp ce Petrache și Didina treceau pârleazul, inginerul Cicoare - punctual ca o eclipsă - bătea în poartă. Îndata mare, domnule inginer! - a rostit Costăchel din pragul casei, cu lumina bucuriei ieșită la vedere pe chipul lui uscat. A deschis poarta larg. Bine ați venit, domnule inginer! Bine te-am găsit, dragule! Și bine te-ai întors din Infern! - dacă se poate spune așa
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
defilare de care - drept să spun - îmi era dor, căpitanul a pornit în întâmpinarea comandantului... Atunci am băgat de seamă că are grad de colonel. După ce a primit raportul, colonelul s-a oprit în fața noastră... Cu mâna la chipiu, a rostit un scurt: „Bună dimineața, ostași!” „Să trăiți!”am răspuns noi cam dezlânat. Însoțit de căpitan, a pornit să treacă în revistă trupa... Vocea lui Petrache a căpătat pe dată un tremur nefiresc, iar ochii o strălucire aparte. Dar a continuat
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
să iasă din front!... O liniște deplină s-a așternut peste platou și... Cum nu ne mișcăm noi de pe aceste scăunele, așa nu a mișcat nimeni în front... În fața colonelului se afla un zid de trupuri! ... Văzând asta, colonelul a rostit doar un „Bravo, ostași!” A salutat și a părăsit platoul. Mă tem să nu fi avut și o lacrimă în colțul ochiului... Când a amurgit binișor, ne aflam în tren, echipați de război. Destinația? Nimeni nu ne-o spus-o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
necum, dar vreau să te văd odată că intri în rând cu oamenii, Costache! Parcă te-ai sălbăticit. Tot fugi de lume. Costăchel a tăcut. Un oftat adânc i-a scăpat fără voie. Gândul însă n-a putut să-l rostească... „Ce crezi, Petrache? Eu sunt bucuros de asta?”... Petrache cu Didina s-au ținut de cuvânt. În jurul mesei îmbelșugate ședeau invitații. Didina, îmbujorată, își invita musafirii să-i guste bunătățile. Petrache, cu o oală fudulă în mâini din care adiau
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
uiți, dragul tatei! N-am să uit, tată! - a răspuns băiatul, aruncându-se în brațele lui Costăchel. Măriuca s a târât cu ultimele puteri lângă ei. Au rămas așa... O statuie a disperării și a durerii... Sunt gata, domnule căpitan! - rostit Costăchel după un timp. Să mergem! - a ordonat căpitanul. Măriuca și băiatul plângeau în urma lor cu disperare... În timp ce coborau treptele cerdacului, pe cealaltă poartă ieșea Petrache, escortat de alți doi indivizi cu pistoalele în mâini. Se îndreptau spre o mașină
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
și fă-ți o socoată... Unde să se oprească gospodarii - la dus, da’ mai ales la întoarcere - să golească o cinzeacă de rachiu sau o ulcică cu vin? La o crâșmă. Unde altundeva? Frumoasă poveste, n-am ce spune - a rostit Petrache. După o vreme, Petrache s-a ridicat, gemând ca sub o grea povară. Amu’ măi Costache, hai să mai bem o gură de apă și pe urmă ne-om târâi până acasă... abia îmi mai mișc picioarele iestea umflate
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o propunere, având certitudinea că va fi îmbrățișată de mai multe cadre didactice: Ce părere au colegii mei de introducerea în școala noastră a unui curs de limbă engleză pentru adulți? Ar trebui întrebată și domnișoara Simona Deleanu, nu credeți, rosti directorul pe un ton conciliant. Fără să se anunțe Simona răspunse lapidar: Nu va fi posibil. Sorbonista, tonul nu era lipsit de ironie, e înscrisă la universitate. Roti ochii către mai mulți bănuiți persiflatori, care din umbră îi atribuiau apelativul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nestinsul și pătimașul dor de a fi într-o deplină intimitate cu bărbatul dorit. Înlănțuindu-l cu ambele brațe, îi căuta setoasă de dragoste gura pentru a i-o săruta, oprind în acest fel orice încercare a buzelor de a rosti cuvinte de împotrivire. Simona aflându-se sub imperiul de necontestat al dorinței sale de a avea un copil, începu să se dezlănțuie cu lăcomia femeii care știe să posede. Mona, ceea ce vrei e dincolo de mine, trezește-te cât mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
apă. Îi supravegheau gardieni cu pistoalele automate în bandulieră, care își fumau liniștiți obișnuitele țigări. La trecerea ei, cei mai mulți deținuți lăsară uneltele în pământ, privind-o cu interes masculin. Curând însă au fost readuși la lucrul lor de aspre porunci rostite de strașnicii oameni ai legii. Simona își văzu de drum, tratând ca pe un fapt divers această neașteptată întâlnire. Dacă se gândea bine, și ea era o condamnată, chiar dacă hainele ei vărgate erau invizibile pentru că îi acopereau doar sufletul. Ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
somnul și, când buzele lui schițau un zâmbet, se întreba: Oare ce visează odorașul mamei?" Când copilul începuse a gânguri, Simona îi dădu un nou telefon doctorului să-i spună vestea cea mare: Teo, știi care a fost primul cuvânt rostit de Răducu? La celălalt capăt al firului, intrigat peste măsură de zecile de telefoane pe care i le dădea Simona și care îi stricau ziua, doctorul Teodoru fu nevoit să asculte. Domnișoară Simona, o imploră el, negăsind pe moment cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
înscris pe crucea proaspătă: MARIA DELEANU 1928-1984 ,,Era încă tânără biata mea mamă" , gândi ea, ,,mai putea să trăiască. Poate și durerea pe care i-am pricinuit-o eu i-a secerat zilele"... Îngenunche și lipindu-și fața de cruce, rosti ca pe o rugăciune: ,,Mama mea dragă, scumpa mea măicuță! Am venit prea târziu... să mă ierți pentru toate durerile ce ți le-am pricinuit... Să nu mă cerți! L-am adus și pe Răducu, nepoțelul tău. E un băiețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ei. ,,Măicuța mea bună, de zeci de mii de ori te rog să mă ierți dacă am greșit, dar am crezut că am și eu dreptul la fericire, am dorit să am ceva al meu, numai al meu. Acest copil". Rosti apoi toate rugăciunile știute, mai vorbi cu mama ei, îi mărturisi că încercările prin care trece parcă au numai început, căci sfârșitul nu se întrezărește și nici nu erau speranțe să se întrevadă vreodată. Răducu o privea neștiutor. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]