3,185 matches
-
dar cu suflet bun și vesel, tot ce avea pe lângă casă era un bou bătrân și un plug. Zilnic, se ducea împreună cu boul să muncească la câmp. La întoarcerea acasă, trebuia să-și facă de mâncare și să-și spele rufele pline de colbul din arătură. Viața lui nu era tocmai ușoară și dincolo de sărăcie mai era și plină de singurătate. Până într-o zi, ca în orice poveste, când la întoarcerea de la câmp, ajuns în casă, Niulang a rămas mut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
lui nu era tocmai ușoară și dincolo de sărăcie mai era și plină de singurătate. Până într-o zi, ca în orice poveste, când la întoarcerea de la câmp, ajuns în casă, Niulang a rămas mut de uimire: casa era curată lună, rufele erau spălate, iar pe masă stăteau înșirate mâncăruri calde, cu miros îmbătător. Cu ochii măriți de uimire, Niulang se întrebă: "Ce s-a întâmplat? Oare mi-a intrat în casă vreo zeiță?". Minunea s-a repetat și zilele următoare. Dornic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
căzut rănit în picior și a fost adus pe targă. Întrebat de călugărițe de ce nu s-a predat, răspunse: „Niciodată! Îmi pare rău că n-au mai tras un glonț ca să nu le cad în mâini“. Maicile i-au dat rufe curate și l-au însoțit până la poartă plângând. A murit la Fundeni. Cine o fi fost acel tânăr inimos?... De groaza invaziei, multe din călugărițele tinere se ascunseseră. Trei ședeau în pod de două zile, fără mâncare și fără băutură
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Derussi. Bucuroși porniră cu trenul. La prima stație se urcă un soldat german, la gară la București îi luă în primire o gardă care îi duse în subsolul Cercului Militar, unde i-au ținut opt zile pe paie, îmbrăcați cu rufe soldățești, nespălați și nemâncați aproape. Fanny Derussi, cu cea mai mare greutate, a pătruns la bărbatul ei și s-a speriat de starea de slăbiciune în care l-a găsit. Îi amenința când cu Germania, când cu Bulgaria. De aceea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cel mare, tremurau toată noaptea, deși aveau două pături de om. La 15 zile le dădea baie sau, mai bine zis, duș. După ce îi despuiau, îi băgau sub stropitoare și îi lăsau să tremure goi până ce le aduceau hainele și rufele lor de la etuvă. Nu era de mirare că petreceau jumătate timpul în spital și că cei mai slabi se tuberculozau. Ca mâncare: 1/3 de pâine și de trei ori pe zi o fiertură cu morcovi sau gulii, în care
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ei. S-au găsit pentru cei mai goi câteva cămăși, izmene, ciorapi, flanele și chiar pantofi. Fiecare a primit, pe lângă pâinea, pe lângă strachina lui, și un ștergar. Maicele au promis să le mai facă ciorapi de lână, flanele și chiar rufe. În zilele următoare, Lia a scos din cuferele ei îmbrăcăminte și livrele aduse din casa d-nei Stolojan și le-a făcut haine, cu ajutorul maicelor. Sus la dânsa se organizase un adevărat atelier. În fine, se crease o atmosferă de caldă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ștampilată de poliție. Noi nu ne mai sfiam, față de aceste măsuri absurde, să fraudăm cu iscusință. Toate hainele Liei fură împachetate cu scrisori cusute în căptușeli, nasturii erau înveliți în foițe scrise mărunt și îmbrăcați pe urmă în stofă, tivurile rufelor deveniseră tuburi în care se trecuseră alte scrisori pe foiță. Nu admiteam să nu primească ai noștri de la Iași gândul nostru scris. Oprirea de scrisori era cu atât mai ridicolă, cu cât ele nu puteau spune nici [măcar o] parte
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
acesta și găsindu-se depozitul de broșuri, el fu arestat și foarte maltratat, deși bolnav. De atunci n-am mai călcat pragul acelei librării. Indignarea ne-a fost la culme când am citit apelul lui Lupu Costache, cerând haine, încălțăminte, rufe bărbătești și femeiești pentru populația română și amenințând cu strașnice pedepse de nu se vor da și se vor descoperi la perchezițiile care vor urma. Un comisar de poliție român, însărcinat cu strângerea efectelor, mărturisi Mariuței că tot[ul] se
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
naivitatea de a-i ține în curent cu secretele noastre. [S-au împărțit în două echipe, una sub conducerea doctorului Cantacuzino, una, cu ofițerul, sub a mea. Pe când răscoleau în sertarele din camera de culcare și în dulapul meu cu rufe, mă prefăceam că citesc jurnalul, trântită într-un fotoliu și neui tându-mă la ei.]( Ediția a II-a, 1996, p. 170.) În camera de baie au pășit cu grijă printre lacurile de apă, iar când am intrat cea dintâi în
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
că nu pot îndura căldura mare de acolo și îi rugai să intre singuri; când însă deschisei ușa și îi lovi în obraz valul fierbinte, se deteră înapoi și încheiară cercetările. Începuseră cu mare zel, răsfoind cărțile din bibliotecă, scuturând rufele din dulapuri, dar, văzând indiferența noastră și ironia cu care le răspundeam, s-au convins că nu ne temeam și nu aveam nimic de ascuns. De ar fi văzut tratatul de pace (rămas tot în salonaș pe masă, acoperit de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
bis? Susții că eu și tu - de ce noi, de ce nu alții, de ce acum, de ce, de ce, de ce?, fotograful ridică umerii în semn de ete, de-aia! -, prin mijloace misteriose inexplicabile, am fost transportați, teleportați, teleghidați, aruncați în trecut așa cum arunci o rufă în mașina de spălat și că tot ceea ce văd aici, în cetatea asta, este chiar realitate? Realitatea de atunci? Exact, amice. Sună bine, îmi place. Cum s-ar zice, ca să te completez, realitatea de atunci, trecutul de acum. Totuși, am
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
un al doilea prosop și se duse spre dormitor. Moment În care o auzi pe Paola că strigă din bucătărie: — Casa asta nu are serviciu de menajerie inclus, Guido. Vocea ei era ridicată peste vuietul apei din mașina de spălat rufe. El o ignoră, se duse la dulap și se Îmbrăcă, stând pe pat cât Își puse o pereche nouă de șosete, examinându-și din nou picioarele. Încă arătau ca niște picioare. Scoase o pereche de pantofi maro din josul dulapului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Așa că trebuie să aștept să Înceapă, să vadă dacă nu se Întâmplă din nou. Dacă se Întâmplă, trebuie s-o Închid cât de repede și să storc hainele cu mâna. — Paola, asta trebuie să faci de fiecare dată când speli rufe? — Nu. Numai dacă sunt prosoape și cearșafurile alea de flanelă de pe patul Chiarei. Aici, se opri din vorbit și ridică degetul mare deasupra butonului când aparatul scoase un clic. Brusc, aceasta izbucni Într-o mișcare smucită și hainele dinăuntru Începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de peretele cuvei. Paola se ridică În picioare, zâmbi și zise: — Ei bine, de data asta nu-i nici o problemă. De când e așa? — O, nu știu. De vreo doi ani. — Și trebuie să faci asta de fiecare dată când speli rufe? — Doar dacă spăl prosoape. Ți-am spus. Ea zâmbi, dând uitării iritarea. — Unde-ai fost de când s-a crăpat de ziuă? Ai mâncat ceva? — Sus la lacul Barcis. — Ce-ai făcut acolo, te-ai jucat de-a armata? Hainele tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
opri rotațiile și se Închise singură. În Încăpere era liniște cu excepția ecoului Întrebării ei. Se Întoarse și se aplecă pentru a o goli, umplându-și brațele cu haine umede. Nespunând nimic, trecu prin fața lui și intră pe terasă, unde aruncă rufele pe-un scaun, apoi le prinse una câte una cu cleme pe sârmă. Când reveni Înăuntru, tot ce spuse fu: — Păi, e posibil să aibă cunoștință oameni care ar putea ști ceva despre asta. Vrei să-l suni tu sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dar, dacă ai putea veni acum, am avea o oră sau așa ceva liberă. E convenabil pentru tine, Guido? — Da, este. Voi veni chiar acum. Și mulțumesc. — Ei bine? făcu Paola când el reintră În bucătărie, unde o nouă Încărcătură de rufe se amesteca fără odihnă Într-o mare de clăbuci albi. — Merg la ei chiar acum. Vrei să vii și tu să-ți vezi mama? În loc de răspuns, ea arătă cu bărbia spre mașina de spălat. — Bine. Plec acum. Ei trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care-i ajutau pe bétrîni și pe pensionari. Ei se duceau, de exemplu, cînd nu era bunicuța acasé și Îi Împleau polobocul cu apé. Și pe urmé cînd venea bunicuța și vroia sé Împle polobocul cu apé, ca sé spele rufe, vedea cé polobocul era plin și se speria. Cé ea turnă céldarea cu apé În poloboc, da’ polobocul era plin și-i curgea apă peste picioare, si o udă. Și ea se bucură cé polobocul era plin și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel îmbla. Bietul Porfirie Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu îl știe că el nu era omul care să ceară lucruri mari de la gineri - său. Un loc la masă și unul la sobă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
argintul, și-și scoase din sânii * antiriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și tabacherea [de] tinichea zugrăvită c-o turcoaică cu ciubucu-n gură. - Ș-apoi am mai auzit că nu mai trăiești sub un acoperământ cu dânșii. - Nu, zise Rufă, luând din chiseaua cu dulceți pe care-[ o] adusese pe o tabla frumoasă Maria, știi casa cea veche din vie, vere, unde în urma nu mai ședea nime nea decât prisacarul și vierul, acolo m-am mutat și eu. Rele zile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am mutat și eu. Rele zile am mai ajuns, că nu-și cinstesc nici copiii părinții... - Rele - rele. - Apoi, Mario, să trăiești, fata mea, ș-apoi, zi tot frumoasă rămâi de când te știu, pui de pasere ce ești, se-ndreptă Rufa cătră țigancă, vine vara, vina iarna, vine primăvara ș-apoi iar vara, și Maria tot aceea - ian * spune-mi tu, prin ce farmece rămâi tot așa cum ai fost cu douăzeci de ani? Iaca, eu îs moșneag acum... - D-apoi că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vorbi de cele trecute, de pe când eram holtei, de pe când îmblam să stricăm casele oamenilor, adaose el râzând, și uită și tu ce-i pe capul tău... știi, vorba ceea... capu să trăiască, belelele curg. - Drept ai... bine zici, zise Rufă ștergîndu-și cu vârful mânicii o lacrimă involuntară... capu să trăiască, că belelele curg din mila Domnului... De la D-zeu vin toate, și bune și rele, să le primim așa cum vin dacă nu le putem schimba. Frumoasa damă de casă se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
damă de casă se ivi și Porfirie-i sărută mâna. Stătură de vorbă până la prânz, când Maria-i chemă în sofragerie. Sofrageria era plină de persoane cari așteptau să se așeze după boieri. În frunte Vasile-i meni * locul lui Rufă și, pe rând, șezură toți, încît nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șezură toți, încît nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a ședea cu toate rudele și cu toți servii de-o ordine superioară la una ș-aceeași masă. E drept că cei mai mulți din aceștia erau de neam, deși sărăciți, și s-ar fi simțit atinși dacă lucrurile mergeau altfel. Aproape de Rufă, în dreapta și-n stânga lui, ședea Vasile cu frumoasa sa nevastă, iară de amândouă lăturile mesei cei lungi ședeau deosebiți oameni, fiecare caracteristic în felul său. Vechilul moșiilor, un om cu fața arămie și cu barba castanie, își ațintea cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-adevăr înțelept se lepădase atât de ușor de ele și ca prin această lepădare el câștigase ceea ce ei căutau prin ele: fericirea. Mai clar or mai neclar fiecare o simțea aceasta venind în contact cu el. Poate că bietul Rufă, orcît de blând era din firea lui, ar fi-nceput judecată cu ginere - său dacă nu-l sfătuia Iosif la contrar. El îi dovedi clar ca lumina zilei că printr-un proces și-ar amărî și mai mult puținele zile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]