2,033 matches
-
soiul de minuni. Mergeam în metrou și pe stradă cu câte o carte de filosofie în mână, citind ca bezmetica, să nu mai văd nimic în jur, îmi calculasem fiecare pas, că aproape nu mai trebuia să urmăresc scările și semafoarele. Evaziune combinată cu un soi de elitism secret. Aveam o plăcere perversă să îmi extrag mâna cu cartea dintre alte corpuri care mă striveau și să mi-o vâr sub nas, gândindu-mă doar la text. Dacă aveam curiozitatea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
altfel n‑aș face‑o. Mă întorc încet la mașină, în timp ce Luke își lasă mobilul jos. — Îți mulțumesc, Becky, zice în clipa în care mă așez. Sincer. Îmi atinge ușor obrazul, apoi învârtește cheia în contact. În timp ce ne îndreptăm spre semafor, mă uit la el, apoi la mobilul lui, care i se vede ieșind din buzunar. Chiar l‑ai sunat? zic. — Dar tu chiar aveai de gând să pleci acasă? îmi răspunde, fără să se uite la mine. Ăsta e cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vinete. Vânătorul de lipitori. Așa le spunea, lipitori. Leac vechi, circulația sângelui. Le culegea de pe stradă, din parcuri, cinematografe, muzee, ștranduri, de oriunde. Le amețea cu politețuri și schimbătorul de viteze al marelui său TAUNUS. Apoi, brusc, ca în fața unui semafor neașteptat, frâna. Privirea ochi în ochi. Fără avertizare, scurt, direct: mergem să-ți dau, te fac fericită. Mergem la mine, te umplu, te fac fericită, ai să alergi după mine ca o nebună, așa sunteți toate, nebune. Nu rezistau, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cotidian. Suntem împreună, iată, toți trei, în marea pungă a zilei, în fața șinelor de tramvai, gata să ne aruncăm, să stopăm bâlciul. O clipă, o fracțiune morbidă, o șansă enormă, sublimă, să redevenim stăpâni, să încheiem parodia. Traversăm strada în dreptul semaforului, lumina ne orbește, iată, v-am dat soare, vi-l păziți, vi-l măriți, până vă orbește, aici, în fața șinelor ucigașe, traversăm, cu grijă, sub pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat al plictiselii noastre, zâna obeză și vicioasă a melancolicilor, dăruiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ore... Criticul ziarului The Guardian, Andrew Clements, după ce a văzut Tosca la Royal Opera House din Londra, dă două verdicte bizare: interpretul lui Scarpia ar fi avut „un șarm perfid”, iar jocul Angelei Gheorghiu ar fi fost „vizual ca un semafor”. Nu mi-e clar: șarmul perfid e o calitate, ori un defect, pe scenă? Era preferabil șarmul ingenuu? Dar putea avea Scarpia ingenuitate? Iar În ceea ce privește jocul marii noastre soliste, ar fi fost de preferat unul...șters ca un galoș? Mă
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
ca un galoș? Mă rog, eu credeam că Într-o cronică londoneză, nu scrisă În gazeta Buhușiului, trebuie să nțelegi măcar dacă aprecierile sunt favorabile, ori nu, artiștilor. Altfel, excesul de subtilitate ar putea duce la un efect pervers, de semafor scos din uz... Într-o revistă, o cunoscută actriță se plînge de faptul că „doar 3% din populația României a intrat Într-o sală de teatru”. Nu cred! Fiindcă, Încă de la 4-5 ani, părinții-și duc progeniturile la spectacole cu
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
să spună ceva. Nici nu mai putea să spună ceva, de altfel. Blegit, popa Băncilă își primi servieta. Așteptă ca acela să-i scoată lăcățelul. Îl urmări apoi cum se duce în josul bulevardului. În dreptul cinematografului așteptă până se schimbă culoarea semaforului. Îl văzu apoi cum, traversând, se ridică ușor de pe caldarâm, pășește în aer, ca și cum ar urca un deal, pirezându-se în înălțimea zării de dincolo de restaurantul „Clodie’s dandy“ (cu club de zi privat), de peste drum. Popa Băncilă privi nedumerit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
șefă, nu-și mai aminti de ce ridicase stativul cu cele patrusprezece eprubete goale. Îl privi nedumerită, intrigantă, cu puțină îngrijorare. Apoi îl lăsă la loc, pe marginea mesei, înspre chiuvetă. În zori, mai ales Dacă s-ar fi schimbat culoarea semaforului la timp, mai mult ca sigur că n-ar fi văzut-o. Se aștepta să treacă însă o coloană oficială. Sosise de dimineață importantul oaspete din Sudica și circulația în tot orașul fusese întoarsă pe dos. Era în al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vreau să mai discut cu ea. N-am ce să-i mai spun. Mă strezează de spaima spaimelor! Pufni răutăcioasă. - Ce să-i mai spun... Poate doar să-și pună chiloți pă ea. Că altceva ce să-i mai spun... Semaforul se schimbă pe verde. Gina dădu să pornească spre ei. Bărbatul îi făcu semn să rămână acolo, lângă stop. Îi arătă, rotindu-și degetele pe lângă ureche, că o va suna mai târziu. Ridică neputincios mâinile, agitându-le ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o întrebare care îmi va bântui mult timp prin minte că și nerostita întrebare cètre Corina, spune-mi! ai dansat cu domnul procuror ? Îmi place, îmi mèrturisește ea, sè conduc noaptea, nu trebuie sè opresc la treceri de pietoni, iar semafoarele sunt, de obicei, oprite, Dar, în noaptea asta, în mod excepțional, semafoarele funcționeazè, Stau la dreapta ei și mi pare cè nu m-am urcat pentru prima oarè în mașină asta, desi te asigur cè, Am amintiri din mașina ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nerostita întrebare cètre Corina, spune-mi! ai dansat cu domnul procuror ? Îmi place, îmi mèrturisește ea, sè conduc noaptea, nu trebuie sè opresc la treceri de pietoni, iar semafoarele sunt, de obicei, oprite, Dar, în noaptea asta, în mod excepțional, semafoarele funcționeazè, Stau la dreapta ei și mi pare cè nu m-am urcat pentru prima oarè în mașină asta, desi te asigur cè, Am amintiri din mașina ta, nu știu de unde și de când, sau sunt amintiri pe care urmeazè sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
fac un salt aerian, zburètècind porumbeii de pe coroană regelui și, înconjurând biserică catolicè, fac, în zborul meu, sè freamète acele din brazii ce înconjurè biserică precum o centurè de castitate, cu un ultim efort, zbor peste mașinile care așteaptè la semafor și mè strecor printre drugii de fier ai porții închise a muzeului, azi fiind luni e închis pentru public, apoi, tot aerian, fèrè sè ating treptele, fac un salt pânè la etajul întâi, acolo unde se aflè biroul ei, ezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mă întreabă pe unde s-o luăm, dar vorbește în șoaptă, de parcă nu vrea să rupă tăcerea din jurul nostru și să intervină în senzația de plutire pe care mi se pare că o experimentăm amândoi. În geamuri se reflectă luminile semafoarelor și ale felinarelor și sunt fascinată de felul în care bezna devine pentru o clipă multicoloră. Uitasem ce bine e să fii un simplu pasager care nu are nici o responsabilitate. Îmi amintește de copilărie, când mă cuibăream pe bancheta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sărutate și dorite. Așa și nu altfel, Stoian și Teodor făceau apologia frumuseții feminine care a trecut. A trecut și primăvara sau toamna acelui an fatidic dintr-o tinerețe la fel de fatidică, în care asociau culoarea roșie a tramvaielor și a semafoarelor cu cea a chiloților cu dantelă de pe manechinele umilitor de sexy din vitrine. Reflexul pavlovian avea să-i subjuge până în clipa în care, ieșind din raza obiectivului, au dispărut. Și acum veți vedea ce s-a întâmplat cu fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
noapte, iar ceilalți nu se treziră. Nici nu aveau motiv să-și curme somnul. Și așa nu aveau ce face... Următoarea zi a fost destul de plictisitoare. Trenul era pe pilot automat și mergea pe propria lui linie, deci nu avea semafoare la care trebuiau să aștepte sau gări în care să oprească. Au lăsat în urmă dealurile și au intrat în munți. Aici se puteau minuna de prăpăstiile adânci și de culmile înalte ale masivelor, dar ei nu erau interesați. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vizită a fiului ei la doctor. Povestea era neclară, dar Alex nu mai așteptase. Îi întinsese clientei o cutie de batiste din hârtie și o luase la fugă. Sărise într-un taxi și îi spusese tipului să nu oprească la semafoare. Ambulanța era lângă bordură, cu ușile deschise și un doctor în halat alb așteptând în spate. Lui Alex îi veni să urle. Nu mai simțise niciodată asta până atunci. Lumea devenise alb-verzuie. Îi era rău, de frică. Alergă pe lângă ambulanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
forjat în față. Temperamentul și educația n-o ajutau pe Alex să facă față situației cu care era confruntată. Își petrecuse toată viața în lumina soarelui. Respectase legile. Era un slujitor al justiției. Jucase jocul așa cum trebuia. Nu trecea la semafoare pe galben, nu parcase neregulamentar, nu înșelase în privința impozitelor. La firmă, era privită ca fiind prea strictă și corectă. Le spunea clienților: „Regulile sunt făcute ca să fie urmate, nu interpretate“. Și vorbea sincer. Cu cinci ani înainte, când descoperise că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
în continuare. Pe stradă, oamenii se uitau pe ferestre. Toate ferestrele erau luminate în albastru, de la televizoare. Billy se întoarse ca să o ia din nou la fugă, dar Dave îl prinse și îl izbi cu capul de un stâlp de semafor. Acesta zăngăni, la impact. Billy încercă să se întoarcă, dar era îngrozit. Dave îl ținea cu fermitate și îl izbi cu capul de asfalt. L-ar fi ucis, fără îndoială, dar sunetul sirenelor care se apropiau îl făcură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tresărind fericită de fiecare dată când citesc pe plăcuțele străzilor că ne apropiem tot mai mult de locul În care vrem să ajungem. SW3... SW11... SW4 ! În sfârșit ! Suntem În Clapham. Aproape am ajuns... Shit. Am prins alt roșu la semafor. Aproape că nu mai pot sta liniștită pe scaun Și șoferul se mulțumește să stea pur și simplu pe locul lui placid, ca și cum n-ar avea nici cea mai mică importanță. OK, e verde ! Hai ! Pornește ! Dar el demarează relaxat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu ideea clară de a mă folosi de tine. Nu-nțeleg cum de are chiar atâta tupeu, să-mi spună asta. — Ba da, evident că asta ai făcut ! spun, smulgându-mi brațul din mâna lui și apăsând nervoasă butonul de la semafor. Evident că asta ai făcut ! Nu nega că nu despre mine ai vorbit În interviul ăla. Nu nega că la mine te-ai gândit. Simt că mă străbate un nou val de umilință. Fiecare detaliu era despre mine. Fiecare nenorocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
neg faptul că la tine m-am gândit. Nu neg că mi te-ai strecurat În... Dar asta nu Înseamnă că... Ridică privirea. Mă gândesc aproape În permanență la tine. Ăsta-i adevărul, mă gândesc mereu la tine. Lumina de la semafor se aprinde, spunându-ne că putem traversa. Acum e momentul să pornesc vijelioasă pe zebră, și el să fugă În urma mea, dar nici unul dintre noi nu face nici o mișcare. Vreau să pornesc vijelioasă, dar cumva corpul nu vrea deloc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
caută totuși omulețul În marea intersecție?,, se Întreabă. Acest om de presă a alunecat ca Într-un puț fără sfârșit În secolul al XV-lea și agentului de circulație nici că-i pasă, Își vede mai departe, cu frenezie de semafoarele din marea intersecție. Oameni și mașini se revarsă din cele șase artere, către orele amiezii, semn că ziua de lucru s-a sfârșit. De unde vin și unde se duc, se Întreabă redactorul-șef Dezideriu care n-a făcut nimic toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de șoferi.In special de cei militari.Urmează cei de pe basculante și rutieriștii.Sunt periculoși. Lili:Ar mai fi și femeile. Popa:Trebuie să recunoașteți că au mai puține accidente. Lili:Dar încurcă traficul în intersecții.Iși fac concediul la semafor. Bela:Reprezintă un pericol public.( Se uită spre etaj.Popa presimte pericolul).Cred că băieții noștri sunt liberi dimineața și după-amiaza se plimbă! Popa(strategic):Scumpele mele,doamne.Vă invit la mine.O să vedeți colecția de mașinuțe de vară din
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Geraldine demarează. A fost bine azi-noapte? ― Da, mersi, spune Geraldine, iar eu nu zic nimic. ― Ce-ați făcut? Geraldine îi spune, iar eu încep micul joc pe care-l joc mereu când sunt într-o mașină și ne oprim la semafor. Dacă rămâne verde până trecem, atunci înseamnă că o să găsesc iubirea adevărată. Uneori mai adaug: în următoarele șase luni. Nu știu de ce continui să joc jocul ăsta, pentru că nu se adeverește niciodată, dar o fac acum din nou. Mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Mă place pe mine, Jemima Jones! Când coloana se pornește, bărbatul îi zâmbește: e un mic zâmbet amar, pentru că n-a putut să vorbească cu ea. Este exact ceea ce el ar descrie drept o frumusețe și jumătate. Trece pe sub luminile semaforului și se uită la ea în oglinda retrovizoare. Ei bine, își spune Richard și dă drumul la muzică, ei bine, tipa era superbă. Oprește mașina, își ia mobilul și-și sună cel mai bun prieten. ― Ben? Rich la telefon! Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]