KorAP: Find »[drukola/base=sigur & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...944 >

23,580 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

diabolic pe față și cu o siguranță de călău în gesturi l-a oprit în mijlocul aceluiași hol al Universității: Bonjur, Vincențiu, bonjur! A rămas perplex. Femeia a ridicat poșeta de lac pînă la nivelul sînilor, iar mîinile ei, grațioase, dar sigure, au deschis-o, trăgînd din interior un act, desfăcîndu-l atît cît ochii lui să-l poată citi. Am vrut doar să vezi, să știi. Numai tu! Departe de mine orice intenție meschină ori mercantilă, îți jur! La "numele tatălui" nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu mine spune Mihai așezînd invitația pe masă, lîngă un dosar cu acte pentru marfa primită. Vino singură, sau cu... cu cine vrei. Dar, te rog, vino! Dinspre ușa care dă în autoservire se aud voci. Cristina devine dintr-o dată sigură pe ea, face să dispară sub masă ceștile și ibricul, apoi se ridică, trăgîndu-și din buzunarul de la piept stiloul, pe care îl deschide, semn că tocmai scria ceva. Stai pe loc îi șoptește lui Mihai cînd trece pe lîngă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
surîde Mihai, luîndu-i mîna într-a sa. Uite, îți mai tremură încă mîna. Ridică încet mîna fetei și o sărută, apoi, după ce o lasă în jos, atinge cu vîrful degetelor obrazul ei, plimbîndu-și arătătorul pe sub buclele de lîngă ureche. Ești sigură că nu ne putem întîlni? Foarte sigură! Mulțumesc pentru cafea! M-aș bucura, totuși, să vii mîine seară arată Mihai spre invitație. Îmi dai vodca reținută? schimbă el tonul. Cristina scoate de sub un raft o cutie de carton sigilată, căreia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Uite, îți mai tremură încă mîna. Ridică încet mîna fetei și o sărută, apoi, după ce o lasă în jos, atinge cu vîrful degetelor obrazul ei, plimbîndu-și arătătorul pe sub buclele de lîngă ureche. Ești sigură că nu ne putem întîlni? Foarte sigură! Mulțumesc pentru cafea! M-aș bucura, totuși, să vii mîine seară arată Mihai spre invitație. Îmi dai vodca reținută? schimbă el tonul. Cristina scoate de sub un raft o cutie de carton sigilată, căreia vrea să-i deschidă capacul. Le iau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rîde Maria, cu privirea în pahar. La anii ei, altele..., ți-o spun eu, care văd atîtea la spital. Noroc! spune și soarbe din vodcă. De fapt, surîde ea, ridicînd privirea spre Mihai orbit de obsesia ta pentru mine, sînt sigură că nici n-ai remarcat-o pe Doina în totalitate... Nu mi-am făcut niciodată probleme în privința asta. Zău?! tresare Mihai; "ce fel de mamă ești?!" se întreabă în gînd, stupefiat. Zău confirmă Maria. Tinerii ca tine preferă femeile măritate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a lăsat cu tine. Rămîn însă la primele cinci. Ești nebună dacă-ți închipui...!... O nimica toată pentru niște chelneri la drumul mare..., pe o șosea internațională. Măi fată, am impresia... Lasă impresia surîde Letiția. Consultați-vă nevestele, ca să fiți siguri. Martori am arată ea spre cei din jur -, care au sesizat lipsa mea ast' noapte, iar analizele vor spune al căruia dintre voi doi este. Și-acum, lasă-mă în pace, că n-am chef să mă pună și nevastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
peronul gării din Valea Brândușelor, proaspăt curățat de zăpadă, Aura simte cum recapătă puterile pierdute. Respiră adînc de cîteva ori, aruncă privirea spre ușa vagonului și-i mai face un semn prietenesc femeii care a ajutat-o, apoi, cu pas sigur, străbate clădirea, gîndind să ia un taxiu din spatele gării. Nu vede decît un autobuz pentru una din rutele circuitului urban și un tractor cu lamă, care curăță porțiunea carosabilă de stratul alb depus de la ultima trecere. Viscolul parcă a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să știu cum arată o femeie pe gustul soțului meu, să încerc să-i semăn. De asta ai venit la mine? Și de asta. După cum te-a descris, mi-am închipuit că ești tu, iar acum, văzînd revista, am fost sigură, altfel nu te întrebam. E frumoasă? Da răspunde Mihai, luat prin surprindere de întrebarea pusă scurt, ca la interogatoriu. Zăăău?! tresare Maria, încercînd zadarnic să-și mascheze sentimentul de durere așternut pe chip. Și nu vrei să-mi spui, totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
obrazul ei, surîzîndu-i, întrebînd-o ce vrea, fetița s-a oprit din plîns și a îngînat un "s" lung, ca un murmur. Cred că vrea afară a spus Săteanu. Aveți o oliță? a întrebat, dar neprimind răspuns a plecat cu pasul sigur spre baie, cunoscînd drumul din urmă cu trei ani. Cînd s-a întors, pe masă apăruseră cești cu cafea și o tavă cu prăjituri. Proastă îngrijire! a arătat el cu capul spre copil, iar femeile au înlemnit. I-am găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
piesa lui Mihai. Mi-a spus Săteanu, la telefon, că mîine sînt invitat la o premieră. Asta? Da. Mîine-i, de fapt, avanpremieră, adică nu chiar premieră oficială, cu invitați de la județ precizează Lazăr -, aia se face mai încolo, cînd sîntem siguri că spectacolul e bun. Îl cunoașteți pe tovarășul Săteanu? Da... Adică nu. Nu bine. Țin legătura mai mult cu secretarul cu propaganda și cu rectorul Universității populare, ei mă invită să țin prelegeri. De ce? Așa strînge Lazăr din umeri, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gîndesc, mă ia cu rău. Crezi că pe mine nu? Dă cu laba în casa de bani, că-i punem noi la loc, da' zău că n-o iert. Vorba ta: niște pumni, da' nu acum, mai încolo, cînd sîntem siguri că n-a lăsat copilul. Să văd zice Ovidiu ridicîndu-se, bucuros că au căzut de acord -, numai să-i pot lua, că-i ține Sultana. Hai pe jos, c-or bănui ceva nevestele... În sala restaurantului, odată ce copiii au tăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
În fața ei, buimac de somn, stă un tînăr în care, cu greu, recunoaște pe Mihai. Credeam că-i un coleg spune el tărăgănat, apoi, dezmeticindu-se, face ochii mari: Ce s-a-ntîmplat?! Ați făcut o comandă... începe fata cu vocea-i sigură, arătînd spre hîrtia din mînă, dar, după ce aruncă o privire în interiorul camerei și nu vede pe altcineva, întreabă în șoaptă, mai mult din privire: Ești singur? Mihai se dă într-o parte, invitînd-o. Un moment, zice el, după ce închide ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Mihai, ridicîndu-se alene. Să-ți torn o vodcă? Nu. Cred... surîde Vlad privind în gol, clătinind încet din cap, afirmativ cred că la vîrsta noastră încă mai visăm că tot ce zboară se mănîncă. Acum credem, mai tîrziu vom fi siguri, chestie de vîrstă și de însușirea artei culinare privind prepararea zburătoarelor prinse în laț bombăne Mihai, isprăvind de frecat nes-ul rămas de la Cristina. Bei o cafea măcar? Nu, că vreau să dorm. Mulțumesc! Să nu te superi că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în sat, îl disprețuiți. Dar disprețul vostru, la un loc, indiferent de cauză, n-o să ajungă nici pînă la glezna prețuirii mele! Poate că, de prețuit, îl mai prețuiesc și alții se ambalează Doina, devenind pătimașă -, dar de iubit sînt sigură că-s singura! Am ținut să-ți spun asta. Bine, Doina încearcă Mihai s-o tempereze. Fata își șterge ochii umezi, bea încă o înghițitură bună din paharul cu coniac și continuă să mănînce tăcută, devenind senină, parcă nimic nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Doina se oprește; îl privește un timp pe Mihai, apoi adaugă simplu, cu calm: Credeam că măcar tu n-ai să vezi în mine o rentieră a poziției tatălui meu, că, eventual, picînd tata, n-o să-mi întorci spatele. Fii sigură că n-am s-o fac răspunde Mihai, înțelegînd că trebuie să aducă discuția la un punct comun de înțelegere. Dac-aș fi fost din ăia, aș fi apreciat și-aș fi lăudat continuu tot ce mi-ai fi spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
n-a avut cine le primi. Cum să le primească, dragă?! se înfurie Runca. Ce, crezi că Radu a mai dat pe-acasă de trei zile?! Știi ce-i aici, la chirurgie?!... Am tot dat amîndoi telefon la autogară, eram siguri că vii cu cursa, iar cînd am văzut că și noaptea asta cursa va sta la Sălcii, ba legătura telefonică cu restaurantul fiind și aia întreruptă din cauza vîntului, Radu a luat echipamentul meu și a plecat cu schiurile înaintea ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să nu încurce traficul. Întîlnind privirea Paulei, care se întoarce spre microbuz, îi face semn să se apropie: Domnișoară, cu toată jena de care sînt capabil, vreau totuși să vă întreb ceva. V-ascult spune Paula calmă, dar roșind toată, sigură că Vlad vrea s-o întrebe dacă n-a fost ea la telefon ieri, cînd l-a drăcuit, trimițîndu-l înaintea Sorinei. În termosul acela arată Vlad spre spate, unde e microbuzul aveți cumva cafea? Fata îl mai privește o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vii, nu? Nu. Îți doresc succes! Succesul la premieră înseamnă aplauze. Lipsa ta le va reduce la jumătate. E măgulitor să aflu că, pentru tine, eu contez cît restul sălii. Dar asta nu-mi schimbă hotărîrea. Ești chiar atît de sigură? o necăjește Mihai. Nu mă obliga să-ți trîntesc telefonul în nas, că și eu pot fi..., la o adică se înfurie fata. Mai ai ceva să-mi spui? Da. Azi am auzit o comparație care-mi place: viața nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cunosc, duce la reușite... Ia stai! tresare Mihai, rămas pe gînduri. Vrei să zici că totuși ai întrerupt...? Eu da. Mama, care rămăsese și ea gravidă, nu răspunde Maria cu simplitate. Doina e a ei, dar nu cu tata, sînt sigură. Cînd mi-a dat hîrtia s-o declar, am modificat doar o cifră, pe 4 în 2, și am declarat-o ca fiind a mea. L-am căutat pe fostul prieten, cel cu care mă iubisem și rămăsesem gravidă, unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
privirea. Ochii ei sunt de un clar amețitor, iar obrazul îi radiază un calm desăvîrșit. Doar buzele, pe măsură ce se privesc, au o tresărire, înflorind în colțul stîng un zîmbet, ca un îndemn, însoțit de o strîngere disperată a coapselor, semn sigur că nu vrea să-l scape. Maria, întreabă Mihai cu glasul scăzut, să nu tulbure liniștea spune-mi dacă nu ți-e teamă că... Îți interzic! se aude glasul ei ca un ordin, dar cu o inflexiune de mare tandrețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
O poveste stranie. Să-mi dai adresa ei. N-o știu. De ce? Aș vrea s-o întîlnesc; o clipă doar; atît cît să-i sărut mîna. Poftim?! Așa cum ai auzit. Dacă mi s-a întîmplat ceva furmos zilele acestea, sunt sigură că-i numai datorită ei. Din seara în care te-am întîlnit la teatru am știut că ești altfel decît toți, am citit-o în privirea ta, în gesturile care te-a învățat ea să le faci, în vorbele pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-mă! Și dacă te rog să ne dăm un timp mai lung de gîndire? Mihai... rîde Maria amuzată iar începi?! Trebuie să-ți interzic chiar și să-mi mai vorbești ești ca un vrăjitor! încearcă ea un rîs domol. Sunt sigură că nu pot rezista vorbelor tale; sunt prea..., ori mie tocmai așa ceva mi-a lipsit... Ți-o spun ca unui prieten, ca să știi și să nu mai încerci, să nu mai profiți de talentul acesta al tău te implor! Vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în urma femeii care a plecat deja, îndreptîndu-se către ieșirea centrală a spitalului cu pasul ei domol, dar ferm, cercetîndu-și din mers ceasul de la mînă. "Ar trebui să fug după ea..., dar ce să-i mai spun?! A redevenit aceeași femeie sigură pe ea, vrînd parcă să-l concureze pe Dumnezeu... Și totuși... Eah!...își zice Mihai surîzînd și pleacă spre maternitate, să-l caute pe Lazăr. S-o creadă ea că scapă așa ușor de mine după toate cele de astăzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ce zici? Mihai răspunde că "da, dar și o vodcă i-ar prinde bine", fata întoarce privirea spre el din mers, izbucnesc amîndoi în rîs și-și continuă drumul spre centru. În urma lor, cursa rapidă se strecoară printre celelalte, greoaie, sigură pe ea, ca un animal uriaș, intrînd cuminte la peronul unu. Șoferul coboară și izbește portiera. Unde merge cursa asta? întreabă un călător. Înfuriat, șoferul urcă un pas în cursă, întoarce tăblița pe care scrie: "Cursa rapidă Valea Brândușelor Iași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

că nu era. De vină pentru nunta celor doi fusese străpungerea aceea extatică și valul alinător ce i-a urmat; în ciuda faptului că nu s-a mai repetat niciodată, Carol se simțea legată de Dan într-un mod obscur. Era sigură că ceea ce simțea pentru acest trup alb, subțire și colțuros, cu toate alunițele maronii care îl acopereau, era dragoste. Și iubea și părul de culoarea nisipului, pieptănat în stilul anilor ’20, cu moțul arcuit peste sprâncenele delicate. Carol reacționa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]