2,018 matches
-
poporul de obște: clară, naturală și neforțată prin imitări de ziceri neaoșe anume căutate. Și a reușit deplin". Calitatea principală a nuvelelor lui Gane stă, după Vulcan, în aspectul lor moralizator: "Sunt de model. Nicăieri, nici un rând care ar jigni simțământul bunei-cuviințe" (textul a fost reprodus în Familia, XXXVII, nr. 21, 27 mai/9 iunie). La Iași, editura "Librăriei nouă" tipărește volumul Pagini răzlețe (206 p.), însumând o parte din publicistica nuvelistului: Amintiri din timpurile "Unirei", Zi-i patimă și te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nici unul dintre noi nu se gândea să-și calculeze pagubele, căci dinaintea ochilor fiecăruia strălucea de astă dată un țel pe care cei mai mari domni din epoca eroică a țărilor dunărene au încercat în zadar să-l atingă. Acest simțământ de abnegațiune și dragoste de țară care se manifesta cu așa tărie în toată suflarea românească, nu are exemplu în trecutul nostru. Sunt curente de înălțare de inimă în viața popoarelor care le fac capabile de orice jertfe, și care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aer de vechime, șters, întunecat, lipsit de orice vioiciune, fără nici un relief, fără nici o perspectivă, confundându-se toate pe același plan într-o ceață de plumb în care soarele nu strălucea. Așa era feliul lui de a lucra; n-avea simțământul culoarei. Cu totul altfel lucra Theodor Buiucliu, care avea specialitatea vederilor de țară. El poseda mai ales talentul de a copia tablourile cele mai grele cu o acurateță, cu o exactitate de fotograf, încât nu puteai deosebi originalul de copie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
întocmai ac pe un bulevard parizian. Dar s-au petrecut atunci în mine câteva momente de intimă reculegere, când toate acele furnici grăitoare au dispărut dinaintea ochilor mei, rămânând parcă eu singur în imensa singurătate. Mult n-a durat acest simțământ, căci iluziile frumoase se risipesc iute ca visurile și am trebuit să reintru în realitate și, prin urmare, în otelul care ne chema la ospăț și odihnă. Când cineva a suit ca mine muntele Rigi mai mult pe jos decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
brodată a bunicii. Ea credea în superstiția ce zice că iubire eternă va fi purtată de copil pentru cel a cărui îmbrăcăminte a purtat-o dânsul întâia oară. Așa a și fost, dar nu superstiția a fost factorul declanșator al simțămintelor mele, ci însăși personalitatea ei înfloritoare. Primii 7 ani din viață i-am petrecut la sânul bunicii mele. Chiar dacă nu era bunica mea adevărată, m-a iubit și m-a ținut numai în puf și miere. Pe vremuri, bunicul era
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
pe el! El nu suporta durerea fizică, el nu suporta suferința, el ar trebui să fie scutit de aceste batjocoriri, misiunea lui pe această lume era alta, una înaltă, bine stabilită, definitiv stabilită. Oamenii în negru nu țineau seama de simțămintele sale. Nu țineau seama nici de plânsetele disperate ale mamei. L-au lovit în continuare pe Vlad și l-au îmbrâncit în mașină. *** Fratele meu a petrecut trei zile și trei nopți în beciul Securității din Serenite, beci neluminat, igrasios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și plin de semnificații!... Emoțiile noastre și așa dezlănțuite târziu în noapte, s-au amplificat, convertite în aplauze sacadate care au determinat un adevărat miracol. Se știa de mult că Radu Lupu rar acordă bis! Ori publicul, prin comuniunea de simțăminte sincere de rară noblețe, aproape dublu numeric față de capacitatea sălii Ateneului, a provocat un miracol prin faptul că Radu Lupu a acordat cinci bis-uri! 10.09.2013 CONTINUĂ FESTIVALUL ENESCU După consumarea primei jumătăți a Festivalului Enescu, manifestările artistice
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
destul de conștient. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?” Având în vedere doar acest citat și tot suntem invitați, dacă nu obligați, ca români
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
-te de Miorița. Alecsandri îmi spunea că, pentru întâia oară în viața lui, i-a fost frică să nu moară înainte de a fi ajuns acasă, atunci când trecea munții purtând cu el neprețuita baladă ce tocmai o găsise, într-atât avea simțământul că descoperise un bulgăre de aur - de n-ai destulă vreme, nu trebuie să-mi răspunzi. Meditează numai și coboară-te în tine însuți. București, 10 februarie 1900 POSTFAȚĂ Cu mare emoție încerc să aștern pe hârtie câteva gânduri, chiar
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
-și cu sinceritate soarta de jurnalist: „trebuie să scriu de meserie, scriemi-ar numele pe mormânt”. Cred astăzi, mai mult ca oricând, că jurnaliștii de vocație își pot găsi împlinirea sufletească doar atunci când constată că gândurile le-au fost înțelese și simțămintele lor au ajuns la inima cititorilor. Voi recunoaște astăzi, cu modestie, că doar acesta mi-a fost gândul editării prezentei lucrări. Poate că aceste consemnări și-ar fi găsit cândva locul într-un amplu volum de amintiri, dar evenimentul comemorativ
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
se duse“ face pereche bună cu alta: „Să nu te legi la cap dacă nu te doare“. Nu-i tocmai simplu să mergi câțiva kilometri fără să știi ce cauți. Mersul în zigzag și contemplarea unor case sub un tensionat simțământ de așteptare te amuțesc. Totuși, am făcut și drumul înapoi, spre locul de unde plecasem. Intrasem, cum se spune, la ambiție. M-am adresat unui domn care tocmai ieșea dintr-o clădire veche și impunătoare, întrebându-l, ca un turist care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
patruzeci de ani și a unei singurătăți care o marcase afectiv, însă n-ar fi îndrăznit să înfrunte nici una dintre rigiditățile familiei. Dacă în Anglia toleranța poate să semene uneori cu prietenia, în Canada - altfel spus, departe de pământul britanic -, simțământul britanic se acutizează, îi face pe oameni glaciali. În nesfârșitele ierni canadiene, te întrebi dacă nu cumva clima s-a luat după oameni, dacă nu cumva era mai cald înainte de venirea primilor emigranți. Nu e vorba despre discriminare, ci despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dacă se duc în jos, nu mai pot fi resuscitate, nici oamenii politici nu se întorc niciodată întregi dintre morți. Cei ce se întorc sunt cadavre vii. Pe măsură ce-mi reaminteam unele lucruri despre el, mi se reactivau niște simțăminte politice. Nu-mi aduceam aminte un anume discurs, o anume întâmplare, ci secvențe cinematografice lipsite de accent, fulgerările acelea de memorie care te ajută să reconstitui nesigur un fel de a fi, de a se face remarcat și de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Am strâns bucățele de viață, păstrate pe petice de hârtie... Petre Sirin, august 1973 PARTEA I Îl cunoscusem pe Mihai Rădulescu prin 1949, vara... Tocmai făcusem o excursie sentimentală în Făgăraș și eram de câteva zile în București, pradă unor simțăminte dintre cele mai contradictorii, când mă pomenii cu un amic - Jean H[erdan]1, un tânăr prețios și distins, cu părul ondulat și de o nuanță aurie mult prea frumoasă pentru a fi firească. Veșnic preocupat de relațiile sale mondene
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
inexistente... El, Atti, se mulțumea și cu acestea, dar Pierre bineînțeles că nu! Pentru el nu era, fără îndoială, decât un joc, un amuzament, o jucărie luată cu sila de la altul, iar apoi azvârlită cu indiferență! Pierre asculta cu un simțământ de uimire, de simpatie și de milă, un simțământ care îi flata vanitatea și, prin urmare, îi era plăcut... Îi era aproape recunoscător lui Atti pentru plăcerea pe care i-o dădea. Da, asta era realitatea: el era omul care
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Pierre bineînțeles că nu! Pentru el nu era, fără îndoială, decât un joc, un amuzament, o jucărie luată cu sila de la altul, iar apoi azvârlită cu indiferență! Pierre asculta cu un simțământ de uimire, de simpatie și de milă, un simțământ care îi flata vanitatea și, prin urmare, îi era plăcut... Îi era aproape recunoscător lui Atti pentru plăcerea pe care i-o dădea. Da, asta era realitatea: el era omul care se juca, luând pentru sine ce era frumos și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ele cât de curând. În dimineața asta am avut curajul să merg la Maria Pavlovna. A fost foarte bună cu mine. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. De mâine vom reîncepe lecțiile de canto. Plecând de la M.P. am avut simțământul foarte precis al faptului că trebuie întotdeauna să dăm celorlalți cât mai mult posibil, fără să cerem niciodată nimic în schimb... 11 iulie 1952 Prima mea lecție de canto en tant qu’aumône. Termenul ține de melodramă, dar n-am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
spun, atâtea lucruri să-mi lămuresc și, cu toate acestea, nu mai știu cum s-o fac... Săptămâna aceasta, încă o dată, Omul mi-a apărut într-atât de despuiat de orice importanță, într-atât de puțin în gesturile, gândurile și simțămintele sale, încât mi se părea zadarnic a încerca să pun rânduială în această grămadă mocirlită pe care obișnuim s-o numim în chip pompos „pasiunile omenești“... Mă simt ostenit... de iluziile mele, de dorințele mele, de această realitate care mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de alții... Nu am nici un fel de regrete, ba dimpotrivă, m aș simți chiar foarte mulțumit dacă aș fi sigur că refuzul meu nu te-a supărat. Aș fi chiar fericit dacă aș fi sigur de contrariul... 14 iulie 1952 Simțământ de neliniște: Giglio n-a mai apărut de mai multe zile. Va trebui să-l caut. Seara nu pot să adorm. Citesc târziu în noapte... 16 iulie 1952 Am lucrat foarte puțin în aceste zile din urmă... Presimt voluptatea pe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din oraș duminică pentru vreo zece zile. Seara a venit Aranjuez să-mi facă reproșuri pentru puțina grijă pe care o avem cu privire la securitatea lui. și a făcut-o într-un chip atât de meschin, atât de străin de orice simțământ de noblețe, încât m-am întrebat cum de am putut oare lua în serios un asemenea individ, cum de am putut ține la el?! Muntele La poale de munte am adăstat, Trecutul... n-a venit. Voi urca singur pentru a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
la mine! Îți port oleacă de pică pentru a mă fi abandonat oboselii mele, slăbiciunii, inutilității... M-am pierdut cel care am fost, iar cel care ar trebui să fiu nu m-am găsit încă. Mi-am pierdut până și simțământul de a te iubi. Am devenit complet gol pe dinăuntru, pustiu de orice simțământ... Mi-a fost greu chiar și să-ți scriu. Apoi însă, scriindu-ți, m-am întristat și mai mult dându-mi seama cât te iubesc... Căci
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
slăbiciunii, inutilității... M-am pierdut cel care am fost, iar cel care ar trebui să fiu nu m-am găsit încă. Mi-am pierdut până și simțământul de a te iubi. Am devenit complet gol pe dinăuntru, pustiu de orice simțământ... Mi-a fost greu chiar și să-ți scriu. Apoi însă, scriindu-ți, m-am întristat și mai mult dându-mi seama cât te iubesc... Căci totdeauna am avut simțământul că te iubesc mult mai mult decât mă iubești... Et
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
iubi. Am devenit complet gol pe dinăuntru, pustiu de orice simțământ... Mi-a fost greu chiar și să-ți scriu. Apoi însă, scriindu-ți, m-am întristat și mai mult dându-mi seama cât te iubesc... Căci totdeauna am avut simțământul că te iubesc mult mai mult decât mă iubești... Et c’est la meilleure part! Mihai, de la Constanța, lui Pierre la București Joi, 24 iulie 1952 Petia, Mă gândesc la tine mult, în fiecare zi; invers proporțional cu numărul scrisorilor
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
logic, decurge ideea că nu merită să te preocupe prea mult ceea ce ți s-ar putea întâmpla. Totul este bine-venit! 13 octombrie 1952 Întâlnirea cu Giglio și povestea nenorocirilor sale m-au tulbu rat nespus. Din nou m-a cuprins simțământul copleșitor al fatalității ce ne amenință... Azi, starea aceasta s-a preschimbat într-un soi de impasibilitate și de indiferență... În schimb, după-amiază inspirația mă cuprinse și am scris dintr-o singură trăsătură de condei prima parte a celui de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de complicații de care nu-mi mai aduc aminte, printre care și crima de care eram învinuit. De fapt, nici nu știam dacă o comisesem ori nu, cu toate că mi se părea că da... și totuși, în timp ce o comiteam, deși aveam simțământul de a comite ceva interzis, nu aveam sentimentul că ar fi fost vorba de o crimă adevărată. În orice caz, mi se părea că nu existau probe suficiente și eram hotărât, conform devizei lui Giglio, să nu recunosc nimic, să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]