KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

luminilor / Saltul de-amurg al delfinilor.” (L. Blaga) „Îți plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare își ține-n gură halca ei de timp.” (Șt.Aug. Doinaș) 2. determinate de convergența dintre natura morfologică a regentului și funcția sintactică a termenului dependent: • substantivul impune termenului subordonat (substantiv, pronume etc) cazul genitiv: „Florile și fiecare sens luminos al lumii / să poposească-n cartea mea deschisă, și ca-n pământul milei și minunii / să-nvie-aicea pasărea ucisă.” (M. Isanos) • verbul impune termenului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
importanță hotărâtoare.” (G. Bogza) • unele interjecții impun termenului dependent cazul dativ: „Bravo lor.”, altele, cazul acuzativ: „Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l.” (M. Eminescu) 3. determinate de convergența dintre sfera semantică a regentului și funcția sintactică a termenului dependent: • verbele cu tranzitivitate directă cer un complement direct, care, când se realizează prin nume (pronume), se situează în acuzativ: „Mai bine ia cornul și sună într-una.” (Șt.Aug. Doinaș) • o parte din verbele cu tranzitivitate indirectă impun

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
direct, și cazul dativ, complementului indirect: „El îi dete o hârtie, mâzgălită în linii strâmbe.” (M. Eminescu) 4. determinate de specificul structural și semantic, al elementelor relaționale (prepoziții și locuțiuni prepoziționale) prin care se exprimă, de fapt, o anumită relație sintactică. Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) impun substantivului (pronumelui) cazul: genitiv: Se plimba în jurul parcului. Plimbările în jurul parcului îi fac bine. dativ: Datorită lui a depășit starea de criză. acuzativ: A plecat de la munte. L-au căutat prietenii lui de la munte. Principiul recțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în jurul parcului. Plimbările în jurul parcului îi fac bine. dativ: Datorită lui a depășit starea de criză. acuzativ: A plecat de la munte. L-au căutat prietenii lui de la munte. Principiul recțiunii orientează, așadar, flexiunea, în două moduri: 1. direct, când relația sintactică (de dependență sau de interdependență) se stabilește direct, între termeni autonomi sub aspect semantic și sintactic: construirea minciunii; a construit minciuni cu multă tenacitate etc. 2. indirect, când relația sintactică se stabilește prin intermediul unei prepoziții: se întemeiază pe minciună; lupt

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acuzativ: A plecat de la munte. L-au căutat prietenii lui de la munte. Principiul recțiunii orientează, așadar, flexiunea, în două moduri: 1. direct, când relația sintactică (de dependență sau de interdependență) se stabilește direct, între termeni autonomi sub aspect semantic și sintactic: construirea minciunii; a construit minciuni cu multă tenacitate etc. 2. indirect, când relația sintactică se stabilește prin intermediul unei prepoziții: se întemeiază pe minciună; lupt împotriva minciunii. Prin aceasta, sensul cazual rezultat prin recțiune directă se constituie în marcă a funcției

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
orientează, așadar, flexiunea, în două moduri: 1. direct, când relația sintactică (de dependență sau de interdependență) se stabilește direct, între termeni autonomi sub aspect semantic și sintactic: construirea minciunii; a construit minciuni cu multă tenacitate etc. 2. indirect, când relația sintactică se stabilește prin intermediul unei prepoziții: se întemeiază pe minciună; lupt împotriva minciunii. Prin aceasta, sensul cazual rezultat prin recțiune directă se constituie în marcă a funcției sintactice: • Nominativul, pentru funcția de subiect; • Genitivul, pentru funcția de atribut; • Dativul, pentru funcția

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
construirea minciunii; a construit minciuni cu multă tenacitate etc. 2. indirect, când relația sintactică se stabilește prin intermediul unei prepoziții: se întemeiază pe minciună; lupt împotriva minciunii. Prin aceasta, sensul cazual rezultat prin recțiune directă se constituie în marcă a funcției sintactice: • Nominativul, pentru funcția de subiect; • Genitivul, pentru funcția de atribut; • Dativul, pentru funcția de complement indirect; • Acuzativul, pentru funcția de complement direct. În schimb, când flexiunea este orientată de recțiunea indirectă sau prepozițională sensul cazual nu se mai constituie în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de subiect; • Genitivul, pentru funcția de atribut; • Dativul, pentru funcția de complement indirect; • Acuzativul, pentru funcția de complement direct. În schimb, când flexiunea este orientată de recțiunea indirectă sau prepozițională sensul cazual nu se mai constituie în marcă a funcțiilor sintactice. Fiind impus de o prepoziție, de exemplu, genitivul poate reprezenta, și atributul: „Teiul din fața ferestrei a înflorit deja.”, și circumstanțialul: „Am plantat un tei în fața ferestrei.” Topica Ordinea termenilor în desfășurarea lineară a enunțului sintactic este în mare măsură expresie

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
constituie în marcă a funcțiilor sintactice. Fiind impus de o prepoziție, de exemplu, genitivul poate reprezenta, și atributul: „Teiul din fața ferestrei a înflorit deja.”, și circumstanțialul: „Am plantat un tei în fața ferestrei.” Topica Ordinea termenilor în desfășurarea lineară a enunțului sintactic este în mare măsură expresie a interpretării obiective și/sau subiective a dinamicii realității extralingvistice în interiorul și în afara raportului limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
expresie a interpretării obiective și/sau subiective a dinamicii realității extralingvistice în interiorul și în afara raportului limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în marcarea identității unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor implicați într-o relație sintactică și flexiunea rămân nerelevante, topica se impune ca singura marcă a identității funcționale a termenilor lexicali și, prin aceasta, a naturii relației sintactice. Se distinge

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și/sau subiective a dinamicii realității extralingvistice în interiorul și în afara raportului limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în marcarea identității unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor implicați într-o relație sintactică și flexiunea rămân nerelevante, topica se impune ca singura marcă a identității funcționale a termenilor lexicali și, prin aceasta, a naturii relației sintactice. Se distinge în felul acesta complementul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
limbă-gândire în limba română. Desfășurarea bogată a flexiunii, precum și existența unor condiționări semantic-lexicale implicite lasă topicii un rol relativ secundar în marcarea identității unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor implicați într-o relație sintactică și flexiunea rămân nerelevante, topica se impune ca singura marcă a identității funcționale a termenilor lexicali și, prin aceasta, a naturii relației sintactice. Se distinge în felul acesta complementul direct de subiect, atunci când amândouă funcțiile sunt realizate prin termeni lexicali

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unei relații sintactice sau unor funcții sintactice. Când, însă, sfera semantică a termenilor implicați într-o relație sintactică și flexiunea rămân nerelevante, topica se impune ca singura marcă a identității funcționale a termenilor lexicali și, prin aceasta, a naturii relației sintactice. Se distinge în felul acesta complementul direct de subiect, atunci când amândouă funcțiile sunt realizate prin termeni lexicali aparținând sferei semantice a umanului și prezentând omonimia morfologică: nominativ-acuzativ. În enunțul: Studenții iubesc studentele. numai topica marchează funcția de subiect a substantivului

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
aparținând sferei semantice a umanului și prezentând omonimia morfologică: nominativ-acuzativ. În enunțul: Studenții iubesc studentele. numai topica marchează funcția de subiect a substantivului studenții și de complement direct a substantivului studentele. Schimbarea topicii este cauză și semn al schimbării funcțiilor sintactice: Studentele iubesc studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea de complement indirect: Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea relației de dublă dependență, topica distinge complementul predicativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
intră concomitent într-o relație de interdependență și într-una de dependență, indiferent de topica substantivului: Oamenii caută ® oameni oamenii - subiect Oameni ® caută oamenii oameni - complement direct Trecerea articolului hotărât de la un substantiv la celălalt reflectă (sau determină) schimbarea funcțiilor sintactice: complement direct - verb-predicat - subiect: Rolul articolului hotărât de marcă a identității funcționale de subiect a substantivului este condiționat de întrebuințarea nearticulată (când nu are alte determinări) a substantivului-complement direct. Într-un enunț precum Niște muncitori caută întreprinderea., topica redevine mijloc

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
articolului hotărât de marcă a identității funcționale de subiect a substantivului este condiționat de întrebuințarea nearticulată (când nu are alte determinări) a substantivului-complement direct. Într-un enunț precum Niște muncitori caută întreprinderea., topica redevine mijloc principal de marcare a identității sintactice funcționale; substantivul niște muncitori funcționează ca subiect. Același substantiv niște muncitori rămâne complement direct numai dacă primește o intonație specială: Niște muncitori caută întreprinderea. Articolul, hotărât sau nehotărât, se impune, în schimb, ca marcă absolută a identității de subiect a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
viață ale oamenilor sunt tot mai grele., articolul ale marchează calitatea de regent a substantivului condițiile, care i-a impus forma de gen și număr. Elemente de relație Rolul lor în enunț este dublu: a. determină și exprimă natura relației sintactice, b. introduc componente semantice specifice în construirea sensului global al enunțului. a. Prin elemente de relație se realizează și se exprimă dependența (sau o direcție a relației de interdependență), coordonarea, mai rar, apoziția și se desfășoară o subcategorie a relației

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sunt reflectate în planul gândirii. În legătură cu aceasta, ele marchează modul specific de transpunere a unui raport extralingvistic într-o relație lingvistică. Așa, de exemplu, reflectarea în planul gândirii a unui același raport de antiteză din plan extralingvistic se poate realiza sintactic, prin două tipuri de relații, descrise de elementele relaționale, de coordonare: El a avut timp suficient dar n-a realizat nimic., „Mihaela se spetește muncind iar Mircea stă și joacă șah.” sau de subordonare: Deși el a avut timp suficient

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Mircea stă și joacă șah.” sau de subordonare: Deși el a avut timp suficient, n-a realizat nimic În timp ce Mihaela se spetește muncind, Mircea stă și joacă șah. b. Elementele de relație determină și reflectă, în primul rând, tipul relațiilor sintactice, de dependență sau de coordonare. În versurile: „Pe cumpăna luminii / o zi se înclină plină de fapte / și fără de vină.” (L. Blaga) prepozițiile pe, de, fără de marchează relații de dependență, iar conjuncția și, o relație de coordonare. Unele elemente relaționale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
În versurile: „Pe cumpăna luminii / o zi se înclină plină de fapte / și fără de vină.” (L. Blaga) prepozițiile pe, de, fără de marchează relații de dependență, iar conjuncția și, o relație de coordonare. Unele elemente relaționale determină specificul semantic al relațiilor sintactice: • dependență, exprimând obiectul: Vorbește despre arbori. • dependență, exprimând o circumstanță: Vorbește printre arbori. Prin planul lor semantic (cvasilexical, la locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
intercondiționare: Intru în codru./ Ies din codru./ Trec prin codru. Limba română recurge la patru categorii de elemente relaționale: a. prepoziții (și locuțiuni prepoziționale), b. conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), c. pronume (adjective) relative, d. adverbe relative. a. Prepoziția. Marchează dezvoltarea sintactică a unor coordonate semantice. Realizează și exprimă relații de dependență în interiorul propozițiilor: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) Preced pronume (adjective) și adverbe relative în exprimarea relațiilor de dependență în frază: „De cel ce-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
structura prepozițiilor derivate/compuse este determinată de planul semantic al relației de dependență: Ies din casă. S-a întors de la școală. etc. În legătură cu caracterul planului lor semantic, mai concret sau mai abstract, prepozițiile se impun ca mărci ale unei funcții sintactice sau rămân doar mijloace de realizare a relației de dependență. Sunt mărci absolute unele locuțiuni prepoziționale: în ceea ce privește, în privința, cât privește, pentru circumstanțialul referinței, cu tot (totul, toate), pentru circumstanțialul concesiv. În interiorul funcției de circumstanțial, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale derivate de la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sunt mărci ale unor circumstanțiale spațiale și/sau temporale: în jurul, în jur de, în susul, în josul, înaintea, înapoia, de jur împrejurul etc. Prin caracterul lor mai abstract, prepoziții precum de, la, în, cu pot însoți termeni prin care se realizează mai multe funcții sintactice, ceea ce le anulează capacitatea de a marca identitatea funcțional-sintactică a acestor termeni. În funcție de originea sau de structura lor, prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) prezintă recțiuni diferite: • cele mai multe prepoziții moștenite, simple sau compuse, prepozițiile ca, decât și drept, provenite din adverbe, și locuțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prepoziționale) prezintă recțiuni diferite: • cele mai multe prepoziții moștenite, simple sau compuse, prepozițiile ca, decât și drept, provenite din adverbe, și locuțiuni prepoziționale care au ca ultim element o prepoziție simplă impun termenului lexical pe care-l însoțesc în realizarea unei funcții sintactice cazul acuzativ: „El se contrase... până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiura, mic ca un mărgăritar.” (M. Eminescu), „Pe fluviul fără de capăt și fără sfârșit Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave.” (N. Labiș) • prepozițiile și locuțiunile prepoziționale (de obicei

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
obiecte: „Și cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic.” (I. Creangă) sau dacă nearticularea lui este expresie a nedeterminării: „Cu sfetnici vechi de zile mă-întâmpinași în cale.” (M. Eminescu) b. Conjuncția realizează și exprimă relații sintactice în interiorul propoziției, între propoziții, între unități sintactice de diferite dezvoltări, precum și în interiorul unor constituenți sintactici (multiplu, complex): „Neturburat de bine și rău, privești destinul Și nu te mustră gândul că tu ești asasinul viteazul din munte, întins, învins și mort

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]