2,620 matches
-
prilejuri de mulțumire și inevitabile deziluzii. O concluzie din amurgul vieții? „Este mai ușor să fii intelectual decât creștin.” Ca duhovnic, părintele Teofil a încercat să cultive acea sfințenie și înțelepciune care știe să nu strivească. A trezi în aproapele smerenia nu presupune neapărat recursul la un act de umilire publică. Marii sfinți ai Patericului, de pildă, au știut să fie exemplari fără să-și sufoce ucenicii. A fi discret și iertător pare să fie regula de aur a părintelui Teofil
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
montaj de umbre mișcătoare. Irealitatea aparenței camuflează apariția nemijlocită a esenței fenomenelor reale. Când nu înțelegem această lege a „duplicității fenomenologice” (M. Henry), adoptăm ticurile unui biet mim de circumstanță. O prejudecată pioasă ne spune că, pentru a dobândi virtutea smereniei, este suficient să imităm manifestările exterioare ale unei persoane smerite: un fel de a vorbi, un fel de a păși, un fel de a te ruga, un fel de a tăcea in forma pauperis. Imitând aceste aparențe, am crede că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale unei persoane smerite: un fel de a vorbi, un fel de a păși, un fel de a te ruga, un fel de a tăcea in forma pauperis. Imitând aceste aparențe, am crede că vom asista și la apariția esenței smereniei. Din păcate, rezultatul este contrar. Exhibarea semnelor vizibile ale unei virtuți care ne face, prin excelență, nevăzuți nu ține decât de o păcăleală demonică. Esența acestei înșelări ține de făgăduința deșartă; tiranii, mici sau mari, ai acestei lumi promit întodeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în care sunetele lumii își regăsesc plinătatea și coerența fundamentală. Asceza creștină nu pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne pregătește pentru scufundarea în oceanul Vieții. Ajutat de lumina rugăciunii, sufletul se pornește, asemenea unui scufundător, în căutarea perlei din adâncuri
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
solare ale iubirii dumnezeiești. Lumea monahului este luminată de binecuvântări. Adâncimea privirii ieșind de sub pecetea inelară a unor cearcăne pământii este agonisită prin asceza privegherilor de noapte. Cunoașterea duhovnicească nu poate fi dobândită printr-un efort suprauman al voinței. Fără smerenie și răbdare, excesul de voință întunecă mintea văzătoare. Monahul ține cu orice preț la continuitatea revelației. Experiența paradisiacă rimează cu apofatismul sui generis al vârstei copilăriei, când ochiul admiră fără să dea neapărat explicații, iar mâna modelează forme fără să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care merită cineva să o trăiască”. Fără rugăciune, adică fără „strigătul omului spre Dumnezeu”, această viață nu va fi decât o simplă metaforă. Din treapta curăției se trece în pasajul luminării lăuntrice, monahul asumând fiecare rană a umanității prin darul smereniei lui Hristos. Pentru monah, orice dezbinare din mănăstire, Biserică sau lume devine încă un motiv de pocăință. Fără pocăință, sudura oricărei uniri între oameni rămâne superficială. Smerenia nu implică refuzul demnității și al libertății. În smerenie, pot fi iubiți toți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trece în pasajul luminării lăuntrice, monahul asumând fiecare rană a umanității prin darul smereniei lui Hristos. Pentru monah, orice dezbinare din mănăstire, Biserică sau lume devine încă un motiv de pocăință. Fără pocăință, sudura oricărei uniri între oameni rămâne superficială. Smerenia nu implică refuzul demnității și al libertății. În smerenie, pot fi iubiți toți semenii care nu ne seamănă. Adevărata smerenie este un ecou - poate mai mult decât o imitație - al smereniei Cuvântului întrupat. „Ceea ce a făcut în pântecele Născătoarei de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a umanității prin darul smereniei lui Hristos. Pentru monah, orice dezbinare din mănăstire, Biserică sau lume devine încă un motiv de pocăință. Fără pocăință, sudura oricărei uniri între oameni rămâne superficială. Smerenia nu implică refuzul demnității și al libertății. În smerenie, pot fi iubiți toți semenii care nu ne seamănă. Adevărata smerenie este un ecou - poate mai mult decât o imitație - al smereniei Cuvântului întrupat. „Ceea ce a făcut în pântecele Născătoarei de Dumnezeu a făcut de zeci de mii de ori
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din mănăstire, Biserică sau lume devine încă un motiv de pocăință. Fără pocăință, sudura oricărei uniri între oameni rămâne superficială. Smerenia nu implică refuzul demnității și al libertății. În smerenie, pot fi iubiți toți semenii care nu ne seamănă. Adevărata smerenie este un ecou - poate mai mult decât o imitație - al smereniei Cuvântului întrupat. „Ceea ce a făcut în pântecele Născătoarei de Dumnezeu a făcut de zeci de mii de ori din ziua în care ne-a plăsmuit și până în ziua în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Fără pocăință, sudura oricărei uniri între oameni rămâne superficială. Smerenia nu implică refuzul demnității și al libertății. În smerenie, pot fi iubiți toți semenii care nu ne seamănă. Adevărata smerenie este un ecou - poate mai mult decât o imitație - al smereniei Cuvântului întrupat. „Ceea ce a făcut în pântecele Născătoarei de Dumnezeu a făcut de zeci de mii de ori din ziua în care ne-a plăsmuit și până în ziua în care nu va mai fi viață. Nu este zi în care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aici o impersonală execuție a unei obligații morale (care implică raportul de putere stăpân-sclav), ci manifestul iubirii Sale desăvârșite față de om. Când această iubire de oameni îi lipsește, monahul este secătuit de toate celelalte virtuți și, în primul rând, de smerenie. Ascultare, feciorie, sărăcietc "Ascultare, feciorie, sărăcie" Arhimandritul Emilioanos își împărtășește gândurile despre monahism într-un mod unic, spontan și scutit de rutina amvonului. El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației naturale și dumnezeiești. În esență, Sf. Siluan îi predă cheia de înțelegere a existenței monahale, care rămâne deșartă atunci când nu are în vedere porunca iubirii de vrăjmași, căutarea smereniei lui Hristos și, mai ales, rugăciunea pentru lumea întreagă. Desigur, preotul Sofronie își va nutri sufletul și din învățăturile tradiției ascetice a Bisericii Ortodoxe (Patericul, Filocalia), citind cu asiduitate din scrierile marilor sfinți teofori (Sf. Vasile cel Mare, Sf. Isaac
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Un interpret congenial" În dorința de a nu ascunde cuvintele sfinților de lumea celor care „nu își petrec timpul decât spunând sau auzind ceva nou” (Fapte 17, 21), părintele Sofronie s-a făcut asemănător apostolului Pavel, coborând cu zel și smerenie în areopagul filozofilor și al cărturarilor. Astfel, el n-a plecat mai departe fără ucenici. Unul dintre aceștia este ieromonahul Zaharia Zaharou, duhovnic foarte căutat al mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul și autor al unei excepționale teze de doctorat despre teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Mare ori Sf. Benedict, comunitatea trăiește armonios în ritmul rugăciunii și al slujirii neobosite față de aproapele, căutând să respecte charismele unice și, prin urmare, libertatea fiecărei persoane chemate de Hristos, dar și porunca dragostei necondiționate, în care se descoperă și smerenia fără margini a Domnului. Numai în libertate omul poate iubi și atinge desăvârșirea. Numai iubind, pe de altă parte, omul găsește libertatea adevăratei sale firi, devenind astfel un ipostas al lui Hristos. Natura și persoana, generalul și particularul, porunca și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
primul capitol („Principiul ipostatic și realizarea lui în viața omului”). La fel, de înțelegerea sensului cuprinzător al pocăinței depinde și dezbaterea asupra dinamicii vieții spirituale în teologia starețului Sofronie (cap. III, IV), prezentarea vieții în Hristos ca pogorâre întru iadul smereniei ascetice (cap. II), a căii monahale și a modurilor rugăciunii (cap. V, VI, VIII). Ar fi cu neputință ca într-un singur articol să facem dreptate bogăției de teme și profunzimii cu care această carte ne surprinde la fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Zaharia aflăm că principiul ipostatic este „darul lui Dumnezeu către făptura rațională prin care aceasta își înstăpânește firea”2, ajungând astfel la „libera determinare de sine (eleutheros autoprosdiorismos)”. Primirea acestui dar poate fi verificată: atunci când atinge pragul de jos al smereniei, mintea străpunsă de pocăință ajunge la rugăciunea netulburată de gânduri și domnește, ca un căpitan peste un vas, chiar și asupra celor mai fine mișcări ale sufletului și trupului. Realizarea principiului ipostatic nu ține deci de o simplă decizie intelectuală
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a capitolelor cărții ieromonahului Zaharia, aceasta va atrage, cu siguranță, interesul cititorilor deja captivați de frumusețea învățăturilor cuviosului Siluan și de aerul rarefiat al teologiei monastice transmise de către starețul Sofronie noilor generații de creștini. Chemarea la adâncirea personală în taina smereniei universale reprezintă mesajul central al cărții arhimandritului Zaharia. Dată fiind popularitatea crescândă de care se bucură în România teologia starețului Sofronie și învățăturile duhovnicești ale cuviosului Siluan, un studiu exegetic precum Hristos, calea vieții noastre va stimula, probabil, o dezbatere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hristos îl face pe Zaheu să-și descarce conștiința. De ce oare Zaheu promite ștergerea tuturor datoriilor omise și comise față de aproapele? Pentru că, întâlnindu-L mai întâi pe Domnul, Zaheu s-a lăsat răscumpărat de cel îmbrăcat, ca Dumnezeu, în hainele smereniei. Spovedania vine apoi de la sine, în fața tuturor. Cinstea lui Zaheu este de a fi gazdă Domnului, care i-a mișcat inima spre dragoste și pocăință. În Hristos, Zaheu primește hrană fără ocară, haine de nuntă neprihănite și bucuria netrecătoare a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acest spațiu. Mânat de vervă și de entuziasm - în sensul originar al cuvântului -, Mihail Neamțu anunță o nouă generație de scriitori creștini care să fie deplin integrați în Europa, fără a mai folosi limbajul de lemn îmbrăcat în sutana falsei smerenii.” Marius Vasileanu, Adevărul * „Mihail Neamțu este singurul tânăr eseist român autor a două volume solide înaintea vârstei de 30 de ani... Remarcabilă este nu numai calitatea sa intelectuală, ci, mai ales, poziția lui de mediator între cultura teologică și tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Mihail. Este o poezie de atmosferă mistică, înstelată de o simbolistică pur creștină. Între fervoarea credinței și îndoiala crispantă, între chemarea iubirii și semnele premonitorii ale morții, se consumă trăirile unui spirit mereu supus tensiunilor divergente, căutându-și izbăvirea în smerenia rugăciunii, în reculegerea pioasă, într-un ritual ce se confundă cu invocarea, cât anxioasă, cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
După Socrate, eseu despre libertatea gândirii, cartea despre Apocalipsa lui Ioan reprezintă momentul complementar, dogmatic, în dialectica experienței intelectuale/spirituale a autorului. Cum în prima eseistul își mărturisea (auto)ironic „perplexitatea” și „ignoranța”, în cea de-a doua își mărturisește „smerenia” în fața textului sacru, urmărind nu atât originalitatea interpretării, cât autenticitatea trăirii, înscrisă în acesta. Următoarele două cărți, Și a fost seară, și a fost dimineață. Eseuri de spionaj cosmologic (1997) și Ce caută, Doamne, Dumnezeule, Ceaușescu ăsta în rai? (1997
BUDUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
eseului teologic sau a eseului cosmologic, genuri care s-au impus mai ales după 1990, rămâne incitant prin problematica abordată, prin verva stilistică și fantezia nu lipsită de stranietate a compozițiilor sale, în care comunică, adeseori, o stare contradictorie între smerenie și dispoziția ludică, între gravitate și tentația ironiei. SCRIERI: După Socrate (Eseuri despre spiritul ironic în literatură), București, 1988; Războiul nevăzut. Cartea Apocalipsei, pentru copii, București, 1994; Și a fost seară, și a fost dimineață. Eseuri de spionaj cosmologic, Iași
BUDUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
complex al formării unei noi intelectualități: cea mai mare parte din personajele principale ale cărții sunt ingineri și tehnicieni (...). Romanul are meritul deosebit de a fi zugrăvit cu putere tipul unui primejdios dușman de clasă. Autorul știe să scoată în evidență smerenia ipocrită a părintelui Cartobius care întreținea discuții «culte» despre umanismul catolic (...). Toate acestea explică interesul viu cu care masele largi ale cititorilor au primit romanul, aprecierea pozitivă pe care și-a câștigat-o în rândurile lor. Textul tipărit în Viața
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
de lucru mult intrat în ordinea vieții: fie și numai imaginabil în direcția mâinilor sale ca și Beatrix a lui Dante, într-altă diviziune a istoriei, milițiana trebuie să trezească în bărbat, de astă dată prin înțelegerea subtilității ordinei comuniste, smerenia de a nu călca regulile și a nu se lăsa amendat. (...) În general tov. E. Frunză dă o dezvoltare prolixă poeziilor, înclinând către poemul fluviu. Imaginile sunt uneori forțate ori aruncate cu facilitate. Peronul doarme în așternut» e prea de
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]